ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul T.H.A. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea deciziei, comunicată cu nr.400232/SC/II din 7 august 2002 privind respingerea cererii de stabilire a domiciliului său în România și recunoașterea, în favoarea sa, a acestui drept. In motivarea acțiunii a arătat că, deși a dovedit că are suficiente mijloace de întreținere în conformitate cu dispozițiile Legii nr.123/2001 și ale H.G. nr.476/2001, în mod nejustificat pârâtul i-a refuzat stabilirea domiciliului în România.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1044 din 4 noiembrie 2002 a admis acțiunea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a rezolva cererea reclamantului privitoare la stabilirea domiciliului în România; a anulat actul administrativ atacat; a obligat pârâtul să recunoască dreptul reclamantului de stabilire a domiciliului în România și să emită actele administrative corespunzătoare, reținând că reclamantul îndeplinește condițiile legale în acest sens. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut în esență că, instanța a apreciat în mod greșit că reclamantul a făcut dovada condițiilor cerute de art.29 alin. (1) lit.a) și art. (35) alin. (1) lit.b) din H.G.

nr. 476/2001 pentru a i se aproba stabilirea domiciliului în România. Recursul este nefondat. Reclamantul T.H.A. a solicitat pârâtei ca în baza art. (23) și urm. din Legea nr.123/2001 privind regimul străinilor în România să-i fie aprobată stabilirea domiciliului în România. Prin adresa nr.400232/SC/II din 7 august 2002, pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei a comunicat reclamantului respingerea cererii în temeiul art. (35) alin. (1) lit. b) din H.G. nr.476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.123 privind regimul străinilor în România.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul este asociat al SC ”T.C.” SRL, împreună cu alți doi asociați în cote legale, firma realizând, la sfârșitul anului 2001, un profit de 162.769.000 lei, iar la 30 iunie 2002, un profit de 188.723.000 lei, iar certificatul fiscal eliberat de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 la 24 septembrie 2002 atestă că firma respectivă nu are obligații de plată către buget. Totodată extrasele de cont depuse la dosar confirmă existența în contul personal al reclamantului, a sumei de 5000 dolari SUA la 22 martie 2002 și a sumei de 10.000 dolari SUA la 28 martie 2002. In plus, reclamantul a făcut dovada cumpărării în București a două apartamente, unul la 17 aprilie 1995, pe numele soției și al doilea, la 10septembrie 1999, pe numele său.

Rezultă deci, că reclamantul a făcut dovada cerută de art. 29 alin. (2) lit. a) și art. (35) alin. (1) lit. b) din H.G. nr.476/2001 privind existența mijloacelor de întreținere și a spațiului de locuit, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște dreptul acestuia de stabilire a domiciliului în România. In consecință, față de cele de preced, se constată că prima instanță a pronunțat o o hotărâre legală și temeinică iar recursul fiind nefondat urmează a fi respins ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.1044 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.