ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

T.H.A. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea deciziei, comunicată cu

nr.400232/SC/II din 7 august 2002 privind respingerea cererii de stabilire a

domiciliului său  în România și  recunoașterea, în favoarea sa, a acestui

drept.

In

motivarea acțiunii a  arătat că, deși a dovedit  că are suficiente mijloace de

întreținere în conformitate  cu dispozițiile Legii nr.123/2001 și  ale H.G.

nr.476/2001, în mod nejustificat  pârâtul i-a refuzat stabilirea domiciliului

în România.

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr.1044 din 4 noiembrie 2002 a  admis acțiunea, a  constatat  refuzul

nejustificat al pârâtului de a rezolva cererea reclamantului privitoare la

stabilirea domiciliului în România; a anulat  actul administrativ atacat;  a

obligat  pârâtul să recunoască dreptul reclamantului de stabilire a

domiciliului în România și  să emită actele administrative corespunzătoare, reținând

că reclamantul îndeplinește condițiile legale în acest sens.

Impotriva

acestei hotărâri a  declarat recurs,  pârâta Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a

susținut în esență că, instanța a apreciat  în mod greșit  că reclamantul a

făcut dovada  condițiilor cerute de art.29 alin. (1) lit.a) și art. (35) alin.

(1) lit.b) din H.G. nr. 476/2001 pentru a i se aproba stabilirea domiciliului

în România.

Recursul

este nefondat.

Reclamantul

T.H.A. a solicitat pârâtei ca în baza  art. (23) și urm. din Legea nr.123/2001

privind regimul străinilor în România să-i fie aprobată stabilirea domiciliului

în România.

Prin adresa

nr.400232/SC/II din 7 august 2002, pârâta Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei a comunicat reclamantului respingerea cererii în temeiul

art. (35) alin. (1) lit. b) din H.G. nr.476/2001 pentru aprobarea Normelor  metodologice

de aplicare a Legii nr.123 privind regimul străinilor în România.

Din  probele

administrate în cauză rezultă că reclamantul este asociat al SC ”T.C.” SRL,

împreună  cu  alți doi  asociați în cote legale, firma realizând, la sfârșitul

anului 2001, un profit de 162.769.000 lei, iar la 30 iunie  2002, un profit de

188.723.000 lei, iar certificatul fiscal eliberat de Administrația Finanțelor

Publice a Sectorului 2 la 24 septembrie 2002 atestă că firma respectivă nu are

obligații de  plată către buget.

Totodată

extrasele de cont depuse la dosar confirmă existența  în contul personal al

reclamantului, a sumei de 5000 dolari SUA la 22 martie 2002 și a sumei de

10.000 dolari SUA  la 28 martie 2002.

In

plus, reclamantul a făcut dovada  cumpărării în București a două apartamente,

unul  la 17 aprilie 1995, pe numele soției  și al doilea, la 10septembrie 1999,

pe numele său.

Rezultă

deci,  că reclamantul a făcut dovada cerută de  art. 29

alin. (2) lit. a)

și art. (35) alin. (1) lit. b) din H.G. nr.476/2001  privind existența

mijloacelor  de întreținere și a spațiului de locuit, astfel că, în mod corect

instanța de fond a reținut refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște

dreptul acestuia  de stabilire a domiciliului în România.

In

consecință, față de cele de preced, se constată că prima instanță a pronunțat o

o hotărâre legală și temeinică iar recursul fiind nefondat urmează a fi respins

ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei

împotriva  sentinței civile nr.1044 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția  contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.