ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4/2004

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.287/CA/2002 – P din 20 mai 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă Direcția generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin consilierul juridic Vasile Claudia, lipsind intimatul-reclamant M.H. Procedura completă. Consilierul juridic C.V. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2002 reclamantul M.H.

a chemat în judecată Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea deciziei pârâtului, comunicată prin adresa nr.228490/SC/II/4 februarie 2002 ca nelegală și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii în sensul aprobării stabilirii domiciliului său pe teritoriul României. În motivarea cererii se invocă vicii de formă ale măsurii, iar pe fond se invocă îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art.35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001. Curtea de Apel Oradea prin sentința civilă nr.287 din 20 mai 2002 a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat actul atacat și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de stabilire a domiciliului în România prin decizia adoptată conform art.39 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, susținând în esență că motivul respingerii cererii reclamantului a fost acela că el s-a aflat în România și înainte de anul 1995, însă șederea sa a fost nelegală, având interdicții de intrare în țară pe perioada 20 august 1994 – 21 iulie 1995. Cu privire la viciile de formă s-a arătat că cererea a fost soluționată de comisia legal constituită fiind avizată de șeful Direcției Generale și aprobată de ministerul de interne. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001 aprobarea cererii de stabilire a domiciliului cetățeanului străin, pe teritoriul României este condiționată de îndeplinirea cumulativă a 4 condiții și anume: la data depunerii cererii, perioada șederii temporare legale în cazul celor căsătoriți cu cetățeni români să fie de cel puțin 4 ani din ultimii 5, să dispună spațiu de locuit corespunzător, să cunoască limba română la nivel satisfăcător și să dețină mijloace de întreținere la nivelul salariului mediu pe economie. La data depunerii cererii de către reclamant acestea îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, așa după cum rezultă de altfel și din raportul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei nr.228490/2002.

Având în vedere însă faptul că reclamantul nu a formulat recurs împotrivit soluției care i-a admis numai în parte acțiunea, obligând pe intimatul-recurent să soluționeze cererea de stabilirea domiciliului în România prin decizie, se va respinge ca nefondat recursul formulat de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.287/CA/2002– P din 20 mai 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 ianuarie 2004.