ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4/2004

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr.287/CA/2002 – P din 20

mai 2002 a Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal s-a prezentat

recurenta-pârâtă Direcția generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin

consilierul juridic Vasile Claudia, lipsind intimatul-reclamant  M.H.

Procedura completă.

Consilierul juridic C.V. a susținut

recursul și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pe

fond respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului.

C U R T E A

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 martie

2002 reclamantul M.H. a chemat în judecată Ministerul de Interne – Direcția

Generală de Evidență Informatizată a Persoanei,  solicitând anularea deciziei

pârâtului, comunicată prin adresa nr.228490/SC/II/4 februarie 2002 ca nelegală

și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii în sensul aprobării

stabilirii domiciliului său pe teritoriul României.

În motivarea cererii se invocă vicii de

formă ale măsurii, iar pe fond se invocă îndeplinirea cumulativă a tuturor

condițiilor prevăzute de art.35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr.123/2001.

Curtea de Apel Oradea prin sentința

civilă nr.287 din 20 mai 2002 a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat

actul atacat și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de stabilire a

domiciliului în România prin decizia adoptată conform art.39 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei, susținând în esență că motivul respingerii cererii reclamantului a

fost acela că el s-a aflat în România și înainte de anul 1995, însă șederea sa

a fost nelegală, având interdicții de intrare în țară pe perioada 20 august

1994 – 21 iulie 1995.  Cu privire la viciile de formă  s-a arătat că cererea a

fost soluționată de comisia legal constituită fiind avizată de șeful Direcției

Generale și aprobată de ministerul de interne.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.35 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001 aprobarea cererii de stabilire a

domiciliului cetățeanului străin, pe teritoriul României este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a 4 condiții și anume: la data depunerii cererii,

perioada șederii temporare legale în cazul celor căsătoriți cu cetățeni români

să fie de cel puțin 4 ani din ultimii 5, să dispună spațiu de locuit

corespunzător, să cunoască limba română la nivel satisfăcător și să dețină

mijloace de întreținere la nivelul salariului mediu pe economie.

La data depunerii cererii de către

reclamant acestea îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, așa după cum

rezultă de altfel și din raportul Direcției Generale de Evidență Informatizată

a Persoanei nr.228490/2002.

Având în vedere însă faptul că

reclamantul nu a formulat recurs împotrivit soluției care i-a admis numai în

parte acțiunea, obligând pe intimatul-recurent să soluționeze cererea de

stabilirea domiciliului în România prin decizie, se va respinge ca nefondat

recursul formulat de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată

a Persoanei împotriva sentinței civile nr.287/CA/2002– P din 20 mai 2002 a Curții

de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13

ianuarie 2004.