Decizia nr. 4530/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta U.S.M. a solicitat punerea sub interdicție a pârâtei S.G. După un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 720 din 16 mai 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 1684 din 15 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu cunoaște domiciliul pârâtei din Germania, unde a fugit din spital și că instanța de apel a fost lipsită de rol activ.

Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 64 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a fost casată decizia nr. 356 din 1 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei, cu îndrumarea ca instanța, exercitându-și rolul activ să administreze probele necesare pentru a stabili dacă pârâta se mai află în Germania și, eventual, dacă mai este în viață. Reinvestită astfel cu soluționarea apelului, instanța de trimitere s-a conformat acestor îndrumări, potrivit art. 315 alin. (19 C. proc. civ. și, la termenul din 2 aprilie 2004, i-a încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri și un martor.

La același termen, așa cum rezultă din încheierea de ședință, reclamanta a precizat că a avut-o în grija sa o perioadă pe pârâtă și s-a obligat să o aducă în instanță. La termenele următoare, respectiv la datele de 16 iunie 2004 și 15 septembrie 2004, reclamanta nu a fost în măsură să îi aducă în instanță nici pe pârâtă nici pe martorul încuviințat și nu a indicat domiciliul pârâtei. De altfel, reclamanta a menționat și în motivele de recurs faptul că nu cunoaște dacă pârâta locuiește în România sau în Germania. O condiție obligatorie în cadrul procedurii interdicției este reglementată prin prevederile art. 33 alin. (2) și (3) din Decretul nr. 32/1954, potrivit cărora instanța va asculta pe cel a cărui punere sub interdicție este cerută, pentru a constata starea sa mintală, iar dacă persoana respectivă nu este în stare să se înfățișeze la instanță, aceasta va fi audiată , în prezența procurorului, la locul unde se află.

Cum nici la instanța de trimitere reclamanta nu a fost în măsură a indica locul în care se află pârâta pentru a fi audiată de instanță sau prin comisie rogatorie, în mod corect instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond, de respingere a cererii. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.S.M. împotriva deciziei nr. 1684 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 mai 2005.