ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4530/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta U.S.M. a solicitat

punerea sub interdicție a pârâtei S.G.

După un prim ciclu procesual, prin

sentința nr. 720 din 16 mai 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III a civilă, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 1684 din 15

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că nu cunoaște domiciliul pârâtei din

Germania, unde a fugit din spital și că instanța de apel a fost lipsită de rol

activ.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 64 din 13 ianuarie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a fost

casată decizia nr. 356 din 1 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția

a IV a civilă, și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului reclamantei, cu îndrumarea ca instanța, exercitându-și rolul activ să

administreze probele necesare pentru a stabili dacă pârâta se mai află în

Germania și, eventual, dacă mai este în viață.

Reinvestită astfel cu soluționarea

apelului, instanța de trimitere s-a conformat acestor îndrumări, potrivit art. 315

alin. (19 C. proc. civ. și, la termenul din 2 aprilie 2004, i-a încuviințat

reclamantei probele cu înscrisuri și un martor.

La același termen, așa cum rezultă

din încheierea de ședință, reclamanta a precizat că a avut-o în grija sa o

perioadă pe pârâtă și s-a obligat să o aducă în instanță.

La termenele următoare, respectiv la

datele de 16 iunie 2004 și 15 septembrie 2004, reclamanta nu a fost în măsură

să îi aducă în instanță nici pe pârâtă nici pe martorul încuviințat și nu a

indicat domiciliul pârâtei.

De altfel, reclamanta a menționat și

în motivele de recurs faptul că nu cunoaște dacă pârâta locuiește în România

sau în Germania.

O condiție obligatorie în cadrul

procedurii interdicției este reglementată prin prevederile art. 33 alin. (2) și

(3) din Decretul nr. 32/1954, potrivit cărora instanța va asculta pe cel a

cărui punere sub interdicție este cerută, pentru a constata starea sa mintală,

iar dacă persoana respectivă nu este în stare să se înfățișeze la instanță,

aceasta va fi audiată , în prezența procurorului, la locul unde se află.

Cum nici la instanța de trimitere

reclamanta nu a fost în măsură a indica locul în care se află pârâta pentru a

fi audiată de instanță sau prin comisie rogatorie, în mod corect instanța de

apel a confirmat soluția instanței de fond, de respingere a cererii.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta U.S.M. împotriva deciziei nr. 1684 din 15 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 30 mai 2005.