ÎCCJ, Decizia nr. 214/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1276 din 27

iunie 2001, Judecătoria sectorului 1 București a încetat procesul penal, în

baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., pornit

împotriva inculpaților M.N., M.Ș., S.A. și C.V., la cererea prealabilă a părții

vătămate C.C.

Recursul declarat de partea vătămată,

împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul

București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 2005/R din 11

decembrie 2001.

Prin decizia penală nr. 1310/R din

22 iulie 2002, Tribunalul București, secția a I-a penală, a respins contestația

formulată de partea vătămată C.C., împotriva deciziei instanței de recurs.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

partea vătămată a declarat apel, care a fost respins, ca inadmisibil, de Curtea

de Apel București, secția a I-a penală, prin decizia penală nr. 629 din 10

octombrie 2002.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 2837 din 12 iunie 2003, a respins recursul declarat,

împotriva hotărârii date în contestație, ca nefondat.

Partea vătămată a formulat o nouă

contestație în anulare, împotriva acestei din urmă decizii, care a fost

respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca tardivă,

prin decizia nr. 1025 din 20 februarie 2004.

Împotriva deciziei nr. 1025/2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, partea vătămată a declarat

recurs, invocând pronunțarea acesteia cu încălcarea prevederilor art. 391 și art.

392 C. proc. pen.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu un nou recurs, declarat de partea vătămată C.C., împotriva unei

decizii pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

soluționarea unei contestații în anularea propriei hotărâri, date în judecarea

unui recurs.

Anterior examinării fondului

dreptului pretins, cu referire la calea de atac exercitată de partea vătămată,

instanța urmează a se pronunța asupra excepției de inadmisibilitate invocate.

În raport de dispozițiile art. 129,

raportat la art. 126 alin. (2) din Constituția României, admisibilitatea unei

căi de atac este examinată sub aspectul căii procesuale alese de parte, cu

referire la condițiile de exercitare prevăzute a fi îndeplinite cumulativ,

precum și al competenței instanței sesizate, cu referire la dispozițiile de

atribuire a acesteia, prevăzute de legea procesuală penală.

Or, sub primul aspect menționat,

potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe

calea recursului exclusiv, hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate

de lege.

Cum hotărârea atacată nu are

caracter nedefinitiv, recursul declarat de partea vătămată urmează a fi privit

ca inadmisibil, potrivit dreptului comun cu referire la neîndeplinirea condiției

referitoare la natura juridică, stabilită de norma procesuală menționată, a

unei hotărâri susceptibile de a fi atacată pe această cale de reformare.

Pe de altă parte, în raport de

dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 56/1993, privind competența Completului

de 9 judecători, ca instanță de recurs, limitată exclusiv la hotărârile pronunțate

în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ipoteză ce nu se regăsește în cauză, cu raportare la nulitatea oricărei

hotărâri judecătorești pronunțată cu încălcarea normelor imperative de ordine

publică, referitoare la competență, se constată că recursul nu este admisibil nici

potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală penală, cu încălcarea principiului

legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

partea vătămată C.C. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea vătămată C.C., împotriva deciziei nr. 1025 din 20 februarie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă recurentul să plătească

statului 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 iulie 2004.