Decizia nr. 6291/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 14463/2002

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei N. (fosta M.) G. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate B.A. (prin lichidator SC R.V.A. S.A.).

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate M.E.

În baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată, la 6 luni închisoare, pentru folosirea creditului societății pentru a favoriza o societate în care este interesată. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată (fost art. 40), raportat la art. 289 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la un an închisoare, pentru neînregistrarea în contabilitate a creditului obținut. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., a fost, condamnată aceeași inculpată, la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 291 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 8 luni închisoare pentru uz de fals. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv cele două pedepse de 4 ani închisoare, astfel că inculpata urmează să execute 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B.A. și a fost obligată inculpata să-i plătească acesteia cu titlu de despăgubiri civile, suma de 71.429.353 lei, la care s-a adăugat dobânda legală până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a contractului de garanție imobiliară încheiat la 8 mai 1997, între partea vătămată M.E. și partea civilă B.A., contract autentificat la biroul notarului public M.R., sub nr. 614, precum și a balanțelor de verificare ale SC E.T,. SRL, pe perioada 30 iunie – 1 decembrie 1996. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 4.400.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 10 decembrie 1996, inculpata N.G., în calitate de administrator al SC E.T. SRL, a solicitat B.A. un credit de 50 milioane lei pentru achiziționare de marfă. În scopul obținerii acestui credit, inculpata a prezentat băncii situația firmei într-un mod nereal. Astfel, au fost prezentate rezultatele financiare ale firmei până la data de 30 iunie 1996 înregistrate la D.G.F.P. București cu nr. 65720 din 31 iulie 1996 unde nu erau înscrise datoriile pe care le avea la alte bănci, precum și mai multe contracte fictive, încheiate cu ajutorul numiților F.I. și L.N. 45 (pentru care s-a disjuns cauza în vederea continuării și completării cercetărilor). De menționat că balanțele contabile au fost întocmite de un contabil, contactat prin mica publicitate de inculpată, căruia aceasta i-a pus la dispoziție date fictive și căruia nu i-a comunicat că mai are de restituit împrumuturi la alte bănci. Ca urmare a demersurilor frauduloase ale inculpatei, funcționarii bancari au întocmit un referat favorabil, astfel că s-a încheiat contractul de credit nr. 24 din 22 ianuarie 1997. După obținerea creditului, inculpata nu l-a folosit conform destinației, ci a virat suma de 45 milioane de lei în contul SC D. SRL unde era asociată, având 20 % părți sociale. De asemenea, inculpata nu a înregistrat creditul obținut în contabilitate, iar de la data întocmirii ultimului bilanț contabil aceasta nu a mai ținut evidența contabilă. Deoarece SC E.T. SRL nu a restituit băncii ratele scadente, reprezentanții băncii au făcut demersuri pentru încheierea unui contract de ipotecă. Văzând acest lucru, inculpata a contactat-o pe M.E., care dorea să-și vândă un teren în comuna Balotești, și a convins-o pe aceasta să-i ipotecheze acest teren în favoarea băncii, promițându-i că după obținerea creditului va cumpăra terenul cu suma de 35 milioane de lei. Inculpata i-a ascuns părții vătămate că respectivul contract de credit fusese deja încheiat. Pentru a o convinge pe partea vătămată să încheie contractul de ipotecă, inculpata a prezentat în termeni laudativi activitatea SC E.T. SRL și a recomandat-o pe numita F.I., care o însoțea, ca partener de afaceri. Partea vătămată a fost convinsă de bonitatea inculpatei, astfel că la data de 8 mai 1997 s-a încheiat contractul de ipotecă. După semnarea acestui contract, inculpata a întocmit o chitanță de mână prin care se obliga să cumpere terenul respectiv, lucru care însă nu s-a mai întâmplat. Împotriva sentinței, inculpata a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece judecata s-a făcut fără să fie legal citată, deoarece a locuit în cursul judecății la diferite adrese, fără forme legale, iar pedepsele aplicate sunt prea mari în raport cu contribuția sa la săvârșirea infracțiunilor. Prin decizia penală nr. 622/ A din 21 mai 2004, a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată. Inculpata a declarat recurs, invocând faptul că judecarea apelului s-a făcut în lipsa sa, fiind în imposibilitate de a se prezenta la proces, iar în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă solicitând a se redoza. Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia penală nr. 1276 din 6 iulie 2004, a admis recursul declarat de inculpată, a casat în totalitate decizia atacată și în parte sentința și rejudecând în fond: În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 și art. 291 C. pen., motivând că pentru aceste infracțiuni sunt îndeplinite termenele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute de art. 122 lit. d) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii, în baza art. 386 lit. c) C. proc. pen., a formulat contestație în anulare condamnata N.G. care a susținut că, soluționând recursul, instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv împlinirea termenului prescripției speciale prevăzut de art. 124 C. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) din același cod, care s-au consumat anterior Legii nr. 140/1996. Prin decizia penală nr. 1675 din 16 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 391 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare și a obligat-o pe contestatoare să plătească statului suma de 150.000 lei cheltuieli judiciare. S-a motivat, în esență, că nu rezultă din probe, existența, la data judecării recursului, a cauzei invocate, intervenirea prescripției speciale, care să fi fost ignorată de instanța de control judiciar și care să impună încetarea procesului penal. Lipsind, astfel, condiția prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de condamnată a fost respinsă ca inadmisibilă. Contestatoarea condamnată a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru o corectă soluționare a contestației în anulare. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ) din același cod, cu privire la care existau probe la dosar. Curtea de Apel verificând lucrările dosarului și constatând că motivul invocat nu este real, și că deci el nu există, a respins, corect, contestația ca inadmisibilă, pronunțând o decizie definitivă. Mențiunea făcută, în acest sens, cu privire la caracterul definitiv al deciziei, este corectă, pentru că, potrivit art. 392 alin. (3) și (4) C. proc. pen., numai în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., dacă contestația este întemeiată și se desființează ultima hotărâre, sentința este supusă apelului, iar decizia din apel este supusă recursului. Or, în prezenta cauză, contestația în anulare nefiind întemeiată pe acest caz așa cum am arătat mai sus, hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul, este definitivă, și în consecință calea de atac exercitată urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.