ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 111/2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 674 din 03 august 2012, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei M.M. din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului M.G.D. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpata M.M., fără antecedente penale la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (anume funcția de reprezentare sau administrare a unei societăți comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 86 C. pen. și art. 71 alin. 5 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 7 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În baza art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen., a pus în vedere inculpatei să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție:

b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

e)

să desfășoare pe o perioadă de 200 de ore o activitate în folosul comunității sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

S-a dispus ca datele prevăzute la lit. b), c), d) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța i-a încredințat supravegherea în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.G.D.,  fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (anume funcția de reprezentare sau administrare a unei societăți comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. și a obligat inculpații M.M. și M.G.D., în solidar, la plata sumei de 7.861.976 lei la care se adăugă accesorii fiscale (dobânzi, penalități, majorări de întârziere), calculate până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile.

A dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpaților, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența sumei de 7.861.976 lei la care se adaugă accesoriile fiscale.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații la plata a câte 3.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a acestei hotărâri o copie a dispozitivului să se comunice O.N.R.C. în vederea efectuării de mențiuni în registrul comerțului.

În fapt, s-a reținut în esență că, în perioada martie 2003 - martie 2005, în calitate de asociat și administrator la SC A.L.N. C. SRL, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpata M.M. a omis, cu intenție, în totalitate, să evidențieze în actele contabile operațiuni comerciale efectuate, denaturând astfel veniturile realizate.

În aceeași perioadă, în calitate de asociat la aceeași societate, inculpatul M.G.D. a exercitat în fapt atribuții de administrator al societății și prin aceasta, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu intenție, a ajutat-o pe coinculpată să desfășoare activități comerciale, iar veniturile realizate din derularea acestora nu au fost evidențiate în contabilitate și declarate la autoritățile fiscale, cauzând un prejudiciu în cuantum de 2.015.891 euro echivalent a 7.861.976 lei, reprezentând 4.404.956 lei impozit pe profit și 3.457.020 lei T.V.A.

La primul termen de judecată, inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că recunosc faptele, astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare.

Raportat la perioada desfășurată a activității infracționale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. pen., dispunând schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel: pentru inculpata M.M. - din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 11 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., iar pentru inculpatul M.G.D. din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că infracțiunile săvârșite de inculpați au un grad ridicat de pericol social, prejudiciul mare creat și neacoperit, precum și împrejurarea că inculpatul M.G.D. a fost condamnat, chiar dacă nedefinitiv, la o pedeapsă cu închisoarea pentru o altă infracțiune de evaziune fiscală. Raportat la toate aceste date, judecătorul fondului a considerat că nu se justifică reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante.

Referitor la inculpata M.M., având în vedere contribuția acesteia la săvârșirea faptei și lipsa antecedentelor penale, instanța de fond a opinat că sunt aplicabile dispozițiile art. 86

1

C. pen., reeducarea acesteia în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege putând avea loc și fără privarea acesteia de libertate.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat apel inculpații.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul M.G.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, apreciind că este prea severă în raport cu

circumstanțele sale personale, impunându-se aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere.

Inculpata M.M. a criticat soluția primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aceasta este prea mare, impunându-se coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării.

Prin Decizia penală nr. 151/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel București. secția a II-a penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați M.M. și M.G.D. împotriva sentinței penale nr. 674 din 03 august 2012 pronunțată de Tribunalul București. secția I penală, în Dosarul nr. 17294/3/2012.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, analizând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a considerat că sunt neîntemeiate criticile formulate, pentru considerentele ce expuse în continuare:

În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 în aceea prev. de art. 25 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 formulată de inculpatul M.G.D., prin apărător, s-a apreciat că aceasta este admisibilă, chiar în condițiile reținerii art. 320

1

C. proc. pen., întrucât inculpatul recunoaște fapta reținută în actul de inculpare, nefiind legat, însă, și de însușirea încadrării juridice deduse judecății.

Cât privește fondul cererii, s-a apreciat că s-a făcut o apărare ineficientă, întrucât o persoană care instigă o alta să săvârșească o faptă penală trebuie sancționată mai sever decât aceea care ajută la săvârșirea ei, aspect, de altfel, avut în vedere și de legiuitor care a statuat că forma de participare a instigării absoarbe orice formă de complicitate.

Pe de altă parte, față de datele ce îl caracterizează pe inculpat și care atestă existența și persistența unor mentalități și deprinderi antisociale, sugerând și o înclinație a acestuia spre ignorarea normelor de drept, s-a apreciat ca fiind justificată atât întinderea pedepsei stabilite de instanța de fond, cât și modalitatea de executare a acesteia, din analiza datelor ce-l caracterizează pe inculpat nerezultând existența niciunui element ce ar putea conduce la o micșorare a pedepsei.

De asemenea, s-a apreciat că și pedeapsa aplicată inculpatei M.M. este just cuantificată de instanța de fond, iar reținerea circumstanțelor atenuante implică constatarea căinței profunde a acesteia vizavi de faptă, ceea ce nu se regăsește în cauză, unde sinceritatea inculpatei a fost urmarea probelor evidente și a dorinței reducerii limitelor de pedeapsă.

Or, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei s-a oferit șansa acesteia de a-și corecta conduita socială, rămânând să demonstreze pe parcursul perioadei de supraveghere că a înțeles necesitatea respectării rigorilor legale.

În raport de considerațiile anterioare, întrucât nu s-au constatat nici motive care se iau în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.M. și M.G.D.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

în prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curții de Apel București, secția a II-a penală, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că inculpații au depus motive scrise de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., la data de 6 ianuarie 2014, cu depășirea termenului prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În ședința publică de judecată, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpaților a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., care poate fi examinat de instanță și din oficiu, conform dispozițiilor 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În susținerea acestui caz de casare, s-a susținut că instanța de fond, respectiv Tribunalul București, nu avea competența materială de a soluționa cauza, în raport de data săvârșirii faptelor, competența soluționării cauzei în primă instanță aparținând Judecătoriei sector 3 București.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate, Tribunalul București fiind instanța competentă material să soluționeze cauza pe fond.

Astfel, la momentul sesizării instanței de judecată cu soluționarea cauzei, respectiv 14 mai 2012, erau aplicabile normele de procedură referitoare la competență, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

În conformitate cu dispozițiile art.  27 pct. 1 lit. e)

1

C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, infracțiunile

de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 se judecă în primă instanță de tribunal.

Dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. e)

1

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt aplicabile cauzelor privind infracțiunile de evaziune fiscală cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi, competența de judecată în primă instanță aparținând tribunalului, indiferent de data săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și indiferent dacă infracțiunea de evaziune fiscală se încadrează în dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 sau în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, în care sunt incriminate faptele prevăzute în vechile dispoziții ale art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Față de cele reținute și neidentificând niciuna din situațiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.M. și M.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.M. și M.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 16

mai 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2014.