ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 292 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpata S.M.

arestată în altă cauză și deținută în Penitenciarul Colibași a fost condamnată la: - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicația art. 74 lit. a) - c) C. pen.; - 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicația art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) C. pen.; - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74 lit. a) și c) C. pen.; - 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74 lit. a) și c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994; - 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13, art. 289 și art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, prin privare de libertate și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a luat act că inculpata este arestată în altă cauză. A fost obligată inculpata la despăgubiri civile: 384.544 RON, daune materiale și 19.254 RON dobândă legală către partea civilă SC „R." SRL București; - 139.851 RON daune materiale, plus dobânzi și majorări de întârziere către partea civilă ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș; S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă ANAF București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei.

A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel prima instanță a reținut că inculpata S.M., în calitate de administrator al SC C.C.I. SRL Pitești, la data de 10 martie 2003, s-a deplasat la sediul SC E. SA - Sucursala Pitești, pentru a achita facturile fiscale din 21 mai 2003, din 22 aprilie 2003 și din 23 iunie 2003, emise de această societate, reprezentând contravaloarea energiei consumate de societate. Astfel, inculpata l-a contactat pe martorul P.I. căruia i-a comunicat că dorește să achite contravaloarea energiei electrice cu o filă CEC, motiv pentru care martorul a îndrumat-o să se adrese compartimentului contabilitate din cadrul societății, compartiment la care inculpata a luat legătura cu martorul C.N.

- contabil șef, propunându-i, de asemenea, ca plata celor trei facturi să se facă cu o filă CEC ce urma a fi completată de către ea. Deoarece contabilul șef a acceptat propunerea inculpatei, aceasta a completat fila CEC pentru suma de 100.000.000 ROL, înscriind ca dată a emiterii ziua de 11 octombrie 2003. Ulterior, respectiv la data de 14 octombrie 2003, SC E. SA a introdus la bancă fila CEC spre decontare, plata fiind refuzată pe motivul: lipsă totală de disponibil prezentat în termen, fila CEC fiind anulată trăgător în interdicție bancară. Refuzul de plată a fost justificat, deoarece încă de la data de 23 mai 2003, firma SC C.C.I. SRL era în interdicție de plată. După descoperirea faptei, inculpata a achitat debitul restant, astfel cum a rezultat din Adresa nr. 3280 din 25 august 2006 emisă de SC E. SA Pitești.

La sfârșitul anului 2002, inculpata s-a deplasat la SC R. SRL București, de unde a achiziționat diferite mărfuri pentru SC G.T. SRL cât și pentru SC T.P. SRL al căror administrator era, iar pentru achitarea acestora a emis mai multe file CEC și bilete la ordin, valoarea totală a mărfurilor înscrise în facturi fiind de 3.845.440.450 ROL. Toate filele CEC și biletele la ordin nu au avut acoperire bancară, astfel că ele au fost refuzate la plată. Ulterior, SC R. SRL București, în calitate de cedent, a încheiat cu SC R.C.C. SRL București, în calitate de cesionar, contractul de cesiune de creanță nr. 1 din 20 mai 2003, obiectul acestuia constituindu-l cesiunea creanței pe care cedentul o avea față de debitorul cedat SC G.T.

SRL, societate administrată de inculpată și soțul acesteia. Tot astfel, prin același contract, cedentul a mai cedat către cesionar și o altă creanță pe care o avea față de un alt debitor cedat, respectiv SC T.P. SRL care, de altfel, era administrată tot de inculpată. Inculpata, în calitate de administrator al SC C.C.I. SRL Pitești nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vânzarea produselor către SC G. SRL, în valoare totală de 886.053.600 ROL, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 185.950.184 ROL, din care 175.950.184 ROL TVA și 10.000.000 ROL impozitul pe profitul ne declarat. Tot astfel, inculpata nu a înregistrat în contabilitate contractele autentificate sub nr. 747 din 27 februarie 2001 și nr. 2267 din 28 iunie 2009, referitoare la vânzarea unor bunuri imobile precum și a unui autoturism în luna martie 2003, prejudiciind bugetul de stat cu sumele de 690.356.543 RON și, respectiv 405.554.022 ROL.

În perioada octombrie - noiembrie 2002, inculpata, în calitate de administrate la SC G.T. SRL a livrat către SC C.C.I. SRL medicamente de uz veterinar în valoare de 568.592.540 ROL, fără a întocmi facturi de livrare, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu de 116.661.471 ROL, din care 108.032.583 ROL TVA și 10.000.000 ROL impozitul pe profit ne declarat. În drept, faptele inculpatei au fost încadrate în infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea. Prima instanță a reținut că față de inadvertențele existente între dispozitivul și expozitivul rechizitoriului, privind faptele reținute în sarcina inculpatei, se impune, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală, din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Întrucât au fost comise mai multe infracțiuni înainte ca inculpata să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele, s-a făcut aplicarea art. 33, 34 C. pen., privind concursul de infracțiuni. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în favoarea inculpatei fiind recunoscute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că prejudiciul cauzat SC E.O. SRL - Sucursala Pitești a fost acoperit, iar în ceea ce privește părțile civile SC R.C. SRL București și ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, s-a stabilit că acestea au suferit un prejudiciu, obligând inculpata, în temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., la plat despăgubirilor civile. Instanța de fond a reținut că instrumentele de plată falsificate au fost deja anulate, astfel că nu se mai impune a se lua măsurile respective. În ceea ce privește cererea ANAF de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei precum și a unei popriri asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatei, prima instanță a respins-o, motivând că din actele dosarului nu a rezultat că în patrimoniul inculpatei ar fi fost identificat vreun bun asupra căruia să se aplice sechestrul asigurător. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpata S.M.

și ANAF București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

în dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a solicitat desființarea sentinței, susținând că în mod greșit prima instanță: nu s-a pronunțat în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu faptele de neînregistrare în actele contabile a veniturilor realizate din vânzarea produselor către SC G. SRL în valoare de 886.053 RON, precum și a celor obținute din vânzarea în luna martie 2003 a unor bunuri imobile, precum și a unui autoturism; a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994, în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, deoarece această din urmă încadrare era menționată la fila 26 din rechizitor, deși în mod eronat în dispozitivul acestuia s-a menționat art. 12 lit. b) din legea respectiv; nu a aplicat inculpatei, ca pedeapsă accesorie și complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., cu toate că inculpata s-a folosit de funcția pe care o îndeplinea pentru a săvârși infracțiunile; s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator; nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen.,

privind cumulul pedepselor complementare aplicate inculpatei; a omis să anuleze instrumentele de plată falsificate; prin încălcarea dispozițiilor art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, a omis să dispună înregistrarea SC C.C.I. SRL în cazierul fiscal. Inculpata nu și-a motivat în scris apelul, iar la data de 17 februarie 2011 fiind prezentă în fața instanței a declarat că își retrage calea de atac declarată. ANAF București - Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat desființarea sentinței, pentru următoarele motive: în mod eronat instanța de fond „a diminuat creanța Statului Român prin admiterea doar în parte a sumelor reprezentând creanța datorată bugetului general consolidat al statului"; prima instanță în mod greșit a respins cererea de instituire a măsurilor asigurătorii pe bunurile inculpatei, pentru ca astfel să se acopere prejudiciul cauzat.

Prin Decizia penală nr. 24/A din 3 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva Sentinței penale nr. 292 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1204/109/2009, a desființat în parte sentința și a înlăturat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. A descontopit pedepsele aplicate pe care le-a repus în individualitate lor și a înlăturat condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică în această infracțiune din infracțiunile prevăzute de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/ 1994 cu aplicarea art. 13 și art. 41salin. (2) C. pen.; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și a condamnat pe inculpata S.M. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. A înlăturat condamnările pentru infracțiunile prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74 lit. a), c) C. pen.

și a condamnat pe inculpată la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. Pe lângă pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infr. prev. de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen. a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară pe timp de 4 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a stabilit ca inculpata să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea de 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei și exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen. A anulat instrumentele de plată falsificate și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondat apelul formulat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și a luat act de retragerea apelului formulat de inculpata S.M., pe care a obligat-o la 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON, onorariul avocatului din oficiu stabilind a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea a reținut că, starea de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, recunoscută în totalitate de către inculpată, inclusiv prin declarația dată în fața instanței la 16 iunie 2009. Instanța de apel a mai reținut că în ceea ce privește încadrarea juridică, prima instanță a făcut o încadrare parțial corectă, condamnând pe inculpată pentru anumite fapte (art. 40 din Legea nr. 82/1991) deși acestea constituiau elemente materiale ale infracțiunii complexe de evaziune fiscală prevăzute de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 și, respectiv, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. Ca atare, prima instanță a încadrat corect, în drept, doar cele două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., celorlalte fapte dându-li-se încadrări juridice necorespunzătoare.

Pentru fapta referitoare la neîntocmirea facturilor de livrare și implicit înregistrarea în actele contabile a sumei de 568.592.583 ROL, reprezentând contravaloarea medicamentelor livrate de SC G. SRL al cărei administrator era inculpata către SC C.C.I. SRL, în perioada octombrie - noiembrie 2002, prima instanță a încadrat în mod greșit această activitate complexă în două infracțiuni: una de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și alta de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., deși cele două activități constituiau o unitate legală de infracțiuni sub forma infracțiunii complexe în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

A mai reținut că infracțiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, constând în „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate " constituie o infracțiune complexă, în sensul textului precitat, care include în conținutul său, ca element constitutiv al laturii obiective, și infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. În mod greșit prima instanță a încadrat activitatea respectivă în cele două infracțiuni, aplicând, tot astfel, în mod greșit, câte o pedeapsă pentru fiecare dintre acestea.

Instanța de control judiciar a dispus ca nelegalitatea hotărârii să fie îndreptată prin înlăturarea condamnărilor pentru cele două infracțiuni, iar în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din cele două infracțiuni într-una singură, respectiv art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A reținut că aceeași încadrare juridică greșită a fost făcută de către parchet în legătură cu activitatea desfășurată de inculpată care, în calitatea sa de administrator, la SC C.C.I.

SRL nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vânzarea produselor către SC G SRL precum și a celor realizate din vânzarea bunurilor imobiliare și a unui autoturism în luna martie 2003. Astfel, prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu toate că fusese sesizată cu judecarea acesteia, descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului, cu toate elementele sale constitutive, așa cum prevăd dispozițiile art. 317 C. proc. pen. În mod legal, trebuia să se dispună schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 și art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., într-o singură infracțiune și anume cea prevăzută de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994.

Și această nelegalitate a fost îndreptată prin înlăturarea condamnării pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1991, iar în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din cele două infracțiuni, în această infracțiune, deoarece, așa cum s-a argumentat, infracțiunea de evaziune fiscală în forma reținută are caracterul unei unități legale de infracțiuni în conținutul căreia intră ca element constitutiv al laturii obiective și omisiunea evidențierii în actele contabile a documentelor legale referitoare la operațiunile comerciale efectuate în scopul sustragerii de la plata către stat a sumelor aferente.

Instanța de apel a constatat că este întemeiată critica parchetului referitoare la neaplicarea de către prima instanță a pedepsei accesorii precum și a celei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că inculpata și-a folosit fraudulos funcția de administrator la societățile comerciale amintite, astfel că trebuia să i se interzică exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie cât și complementară. Tot astfel, a mai constatat că este întemeiată critica ce vizează omisiunea instanței de a anula instrumentele de plată falsificate, cu toate că avea obligație în acest sens.

A mai reținut că este neîntemeiată critica privind neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea." Or, dispozitivul sentinței apelate conține referiri la art. 35 alin. (3) C. pen., în baza căruia pedepsele complementare aplicate au fost contopite și s-a dispus executarea celei mai grele dintre acestea. De asemenea, a mai constatat că este nefondată, critica referitoare la reținerea greșită în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că anterior aceasta a avut o conduită pozitivă care justifică aplicarea circumstanței prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., iar pe durata efectuării procedurilor a avut o comportare sinceră, o atitudine de regret, înlesnind descoperirea tuturor faptelor săvârșite.

Tot neîntemeiată a constatat și critica ce vizează omisiunea instanței de a dispune înregistrarea SC C.C.I. SRL Pitești în cazierul fiscal, invocându-se în mod greșit dispozițiile art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului. într-adevăr, potrivit textului de lege citat „hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate" se înregistrează la registrul comerțului, dar aceasta se face după comunicarea administrativă de către Biroul de executări penale, la momentul rămânerii definitive a hotărârii și nu anterior, așa cum în mod greșit se susține. Prin urmare, există obligația legală de a se comunica aceste hotărâri, nefiind astfel necesar ca instanța de judecată să dispună în acest sens.

Cu referire la apelul formulat de ANAF - Direcția Finanțelor Publice Argeș, instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica referitoare la diminuarea de către prima instanță a sumelor datorate bugetului consolidat al statului, deoarece din actele dosarului la care s-a făcut referire rezultă că prejudiciul încercat de stat este cel stabilit de către prima instanță. A mai constatat că este neîntemeiată și critica privind respingerea cererii de a se institui măsuri asigurătorii pe bunurile inculpatei. În conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, bunurilor mobile și imobile în vederea confiscării speciale a reparării pagubei produse prin infracțiune precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în motivarea cererii de respingere a luării măsurilor asigurătorii, inculpata nu deține vreun bun - mobil sau imobil și nici sume de bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, împrejurare consemnată de însuși organul de urmărire penală cu ocazia verificării stării materiale a acesteia. Ca atare, asemenea măsuri asigurătorii nu se pot lua în lipsa existenței bunurilor iar eventualele bunuri dobândite ulterior de către inculpată, vor putea fi executate de către creditor, inclusiv de către ANAF, prin procedurile de executare prevăzute de lege. Soluția instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și partea civilă Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P.

Argeș pe care au criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 15, 17, 17 2 , 14 și 18 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public, în susținerea motivelor scrise, astfel cum au fost precizate și completate oral în fața instanței, a solicitat să se constate că unor fapte li s-a dat o greșită încadrare juridică, în sensul că, pentru infracțiunile de evaziune fiscală reținute ca fiind săvârșite în perioada ianuarie 2001- martie 2003, se impunea a fi aplicate dispozițiile legale din Legea nr. 87/1994, în vigoare la data comiterii faptelor și care erau mai favorabile sub aspectul regimului sancționator instituit. Astfel, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen., art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994. A solicitat să se constate că față de data comiterii faptelor, ultima infracțiunea de evaziune fiscală fiind săvârșită în luna martie 2003, și limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale și, pe cale de consecință, se impune încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală. O altă critică a vizat neaplicarea dispozițiilor art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, în sensul că nu s-a dispus comunicarea la Oficiul Registrului Comerțului a hotărârii de condamnare și care atrag nedemnitatea/incompatibilitatea inculpatei S.M.

de mai desfășura anumite activități. În susținerea cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., s-a învederat de către Parchet că instanța de apel, în mod nejustificat a reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuate prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere că inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, nu a făcut dovada unui comportament exemplar în societate dar și concurența faptelor. Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș în motivele scrise de recurs a criticat hotărârile numai sub aspectul laturii civile, în sensul că, în mod eronat, s-a admis în parte acțiunea civilă, fiind obligată inculpata doar la plata sumei de 139.851 RON reprezentând daune materiale plus dobânzi și majorări de întârziere, deși, constituirea de parte civilă s-a făcut pentru suma de 1.065.889 RON, dobânzi și majorări de întârziere aferente până la ziua plății.

Totodată, s-a arătat că, în mod greșit, a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și instituirea poprii asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, întrucât, se împiedică recuperarea creanței reținută de către instanță, chiar și în parte. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 15, 17, 17 2 , 14 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești ca fiind fondat, iar cel declarat de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P.

Argeș, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: l. Criticile formulate de Parchet privind greșita încadrare juridică dată faptelor de evaziune fiscală, circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., sunt întemeiate dar pentru alte considerente decât cele invocate în motivele scrise și completate oral în fața instanței de recurs. Se constată că situația de fapt a fost corect stabilită de cele două instanțe, în urma unei analize coroborate și judicioase a întregului material probator administrat în cauză, reținându-se că, în calitate de administrator la SC C.C.I. SRL Pitești, inculpata S.M.

nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vânzarea produselor către SC G. SRL, în valoare de 886.053.600 ROL, obținute din vânzarea-cumpărarea, în baza Contractelor autentificate sub nr. 747 din 27 februarie 2001 și nr. 2267 din 28 iunie 2001 a unor bunuri mobile și imobile, respectiv, a unui autoturism (în anul 2003) și nu a efectuat nici plata obligațiilor fiscale către stat. S-a mai reținut că, inculpata S.M., în perioada octombrie - noiembrie 2002, în calitate de administrator al SC G.T., a livrat către SC C.C.I. SRL Pitești medicamente de uz veterinar, fără a întocmi facturi de livrare, în valoare de 568.592.540 ROL. Valoarea totală a prejudiciului cauzat satului, stabilit de către expert, fiind în sumă de 139.851 RON.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor, Înalta Curte reține că, deși instanța de apel, în mod corect, a apreciat că infracțiunea de evaziune fiscală, în forma reținută de instanță (art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994), este o infracțiune complexă care include în conținutul său constitutiv și infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

De altfel, controversa raportului dintre infracțiunea de fals intelectual prevăzută de legea contabilității și cea de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) și c) din legea specială a primit dezlegare prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, care a stabilit că analiza comparativă a elementelor celor două infracțiuni duce la concluzia că aceste elemente se suprapun, în sensul că actele la care se referă art. 40 din Legea nr. 82/1991 se regăsesc în cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale incriminate în cadrul celor două infracțiuni de evaziune fiscală. Prin urmare, s-a apreciat că faptele de evaziune fiscale sunt infracțiuni complexe iar dispozițiile art. 40 din Legea contabilității se regăsesc în conținutul constitutiv al laturii lor obiective.

Înalta Curte apreciază însă că faptelor de evaziune fiscală reținute de către instanțe de apel, în concurs, li s-a dat o greșită încadrare juridică, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 constituie infracțiunea de evaziune fiscală, fapta de sustragere în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale, în scopul obținerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operațiuni fictive, iar la lit. c) a art. 11 din lege este incriminată fapta ce constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția.

Dacă în cazul art. 11 lit. b) din legea specială, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale se produce prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, în cazul art. 11 lit. c) această neevidențiere în documentele legale a veniturilor realizate este comisă în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția, iar înregistrarea în evidențele contabile a unor cheltuieli nereale se comite în același scop. Deși, în noua reglementare infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 nu mai este condiționată de sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat, aceasta fiind o condiție esențială pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. b) din aceeași lege, pot fi cazuri în care aceasta din urmă infracțiune să o absoarbă în conținutul ei pe cea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea 87/1994, situație care nu regăsește în prezenta cauză dată.

Totodată, Înalta Curte reține că fiind o infracțiune de pericol, pentru care legea sancționează punerea în pericol a valorii ocrotite de norma de incriminare, chiar dacă au fost eludate o pluralitate de obligații, prin mai multe acte de executare, săvârșite la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, suntem în prezența unei singure infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. Poziția subiectivă a făptuitorului nu este diferită pentru fiecare obligație fiscală în parte deoarece, prin activitatea sa infracțională el intenționează să fraudeze bugetul de stat în ansamblul său, obținând în acest fel profituri mai mari prin neplata impozitului și taxelor datorate către stat.

Or, în condițiile în care fraudarea bugetului de stat are loc prin realizarea mai multor activități ce compun elementul material al infracțiunii, săvârșite la diferite intervale de timp, cu scopul de a de a nu plăti ori a diminua impozitul, se produce o singura urmare socialmente periculoasă, și anume prejudicierea bugetului de stat, chiar dacă avem de a face cu raporturi bugetare distincte și, prin urmare, suntem în prezența unei infracțiuni comisă în forma ei continuată. Astfel, în raport de activitățile desfășurate de către inculpata S.M., în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, se constată că aceasta nu a evidențiat în evidențele contabile operațiunile comerciale efectuate de societățile pe care le administra, respectiv, SC C.C.I.

SRL Pitești și SC G. SRL Ștefănești în scopul de a nu plăti ori a-și diminua impozitul pe profit și TVA datorate la bugetul de stat, astfel că, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 13 din Lege nr. 87/1994 astfel cum s-a solicitat de către parchet, Înalta Curte, reține că în urma modificării Legii nr. 87/1994 prin Legea nr. 161/2003, publicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003, art. 13 a fost abrogat, prevederile acestuia fiind preluate în integralitate în art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. Ulterior, Legea nr. 87/1994 a fost republicată în M. Of.

nr. 545 din 29 iulie 2003, articolul 11 alin. (1) lit. b) și c nefiind numerotat iar, ca urmare, a abrogării acestei legi prin adoptarea Legii nr. 241/2005, publicată în M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005, prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) se regăsesc, în parte, în art. 9 alin. (1) lit. b) din noua lege. Astfel, se constată că după săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și până la soluționarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă, Legea nr. 161/2003, prin care s-a abrogat art. 13 din legea specială, după republicarea Legii nr. 87/1997, textul incriminator fiind preluat în integralitate sa în articolul 11 alin. (1) lit. c), prin urmare, încadrarea juridică a faptei se realizează prin raportare la legea penală în vigoare, care în situația dată este textul articolului 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată.

De asemenea, constatând că până la momentul judecății, textul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 a suferit modificări, se vor aplica dispozițiile art. 13 C. pen., respectiv, cel ale cărui limite de pedeapsă constituie legea penală mai favorabilă. În consecință, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul parchetului și în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor inculpatei S.M. din infracțiunile prevăzute de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. Cu privire la vinovăția inculpatei în comiterea faptei de evaziune fiscală, săvârșită în formă continuată, astfel cum a fost reținută prin schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte reține că probatoriile administrate dovedesc împrejurarea că în luna noiembrie 2002, inculpata S.M. prin SC C.C.I. SRL a livrat medicamente de uz veterinar către SC G.T. SRL Ștefănești (al cărei asociat și administrator era împreună cu soțul său, M.S., încă din luna martie 2002), în valoare de 92.605,36 ROL, dar nu a emis facturi de livrare marfă și nici nu a înregistrat în evidența contabilă a societății sumele obținute din vânzare. Din verificările efectuate de către Grada Financiară Argeș la SC C.C.I.

SRL Pitești a rezultat că, la data de 26 noiembrie 2002 inculpata S.M. a achiziționat de la T.P. SRL, pentru SC C.C.I. SRL Pitești produse de uz veterinar, în valoare de 88.605,36 ROL fiind întocmită factura nr. 7401551 din 28 februarie 2003 (în realitate data corectă era 26 noiembrie 2002). La data de 26 noiembrie 2002 produsele au fost livrate de SC C.C.I. SRL Pitești către SC G.T. SRL Ștefănești, fără a fi întocmite documente de livrare și fără ca veniturile să fie înregistrate în contabilitate, cele două societăți fiind administrate de către inculpată, iar ulterior, SC G.T.

SRL le-a vândut cu suma de 92.605,36 ROL către SC C.U., fiind emisă factura fiscală 6250686 din 26 noiembrie 2002. Atât în nota explicativă dată în fața reprezentanților Gărzii Financiare cât și în declarațiile date în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, inculpata a arătat că data reală a facturii nr. 7401551 este 26 noiembrie 2002, data când a achiziționat produsele de la SC R. SRL în numele SC T.P. SRL Pitești. Organele de control fiscal au mai constatat că, SC G.T. SRL Pitești a mai achiziționat de la SC R. SRL București produsul tylan 10%, în valoare de 11.756,25 ROL, fiind emisă factura nr. 7169563 din 22 noiembrie 2002, pe care inculpata l-a vândut, ulterior, prin intermediul SC C.C.I.

SRL Pitești către SC A.E. SRL București, fiind emisă factura nr. 5824488 din 22 noiembrie 2002, pentru suma de 10.587 ROL,deși între SC G.T. și SC C.C.I. nu a fost întocmită factură fiscală pentru produsul achiziționat și nici nu a fost evidențiată în contabilitate. În aceeași modalitate s-a realizat de către inculpată și vânzarea produsului tylan 100, prin SC C.C.I. SRL Pitești către SC A.E. SRL București, în baza facturii 5824343 din 29 noiembrie 2002, în valoare de 7.700 ROL și a produselor de uz veterinar, achiziționate inițial de SC G.T. de la SC T.P. (firmă preluată de inculpată de la martorul S.M. la data de 01 octombrie 2002) și ulterior, vândute de către SC C.C.I. SRL către SC A.E.

SRL București, conform facturii fiscale nr. 5824337 din 27 noiembrie 2002. Inculpata a recunoscut în nota explicativă dată organului de control că data facturii fiscale nr. 7401560 este 27 noiembrie 2002 și nu 09 martie 2003, întrucât la 27 noiembrie 002 a achiziționat produse de uz veterinar de la SC T.P. Tot în scopul de a nu plăti ori a-și diminua impozitul pe profit și TVA datorate la bugetul de stat, inculpata S.M. nu a înregistrat în contabilitatea SC C.C.I.

SRL Pitești trei contracte de vânzare-cumpărarea autentificate, respectiv, Contractul nr. 747 din 27 februarie 2001 ce are ca obiect vânzarea de spații comerciale și terenuri aferente din satul Izvorani, Contractul nr. 2267 din 28 iunie 2001 ce are ca obiect un spațiu comercial din Pitești, zona Ceir și terenul aferent și nici contractul de vânzare a unui autoturism, în valoare de 323.812.033 ROL, aspect reținut și de comisarii Gărzii Financiare Argeș în nota de constatare din data de 16 aprilie 2004 și Raportul de expertiză judiciară contabilă nr. 4499 din 03 noiembrie 2004. 2. Cât privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen. invocat de parchet, existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, raportat la infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei S.M., Înalta Curte consideră că și acesta este incident în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 124 combinat cu art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție specială al răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită de inculpată, în forma continuată, este, în cauză, de 7 ani și 6 luni, iar în raport de data săvârșirii faptei (2002 - martie 2003) se consideră împlinit în luna septembrie 2010, deci, după pronunțarea hotărârii de condamnare de către Tribunalul Argeș (Sentința penală nr. 292 din 28 septembrie 2010) dar, anterior, pronunțării deciziei instanței de control judiciar (Decizia nr. 24/A din 03 martie 2011 a Curții de Apel Pitești). Față de această împrejurare, Înalta Curte urmează să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpata S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Cu privire la faptele de înșelăciune reținute în sarcina inculpatei S.M., Înalta Curte constată că în baza probatoriului administrat, în mod corect, cele două instanțe au reținut atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatei în comiterea lor, dându-se în drept o justă încadrare juridică. Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât, în mod întemeiat, în opinia Înaltei Curți condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant legal al SC C.C.I.

SRL Pitești, în luna octombrie 2003, în derularea unor raporturi contractuale cu SC E. SA a achitat contravaloarea energiei electrice de 10.000 ROL cu o filă CEC anulată, în vederea dobândirii unui folos material injust și cea înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant al SC G.T. SRL și SC T.P. SRL, în perioada noiembrie - decembrie 2002, a emis către SC R. SRL (în prezent SC R.C.C. SRL) mai multe file CEC și bilete la ordin fără acoperire bancară, cauzând un prejudiciu în valoare de 384.544 ROL la o pedeapsă privativă de libertate.

Pe cale de consecință, pentru considerentele arătate la pct. 1 și 2, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) și d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului, va casa, în parte, decizia penală și sentința penală atacate și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. în pedepsele componente de: - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.; -2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c)) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a)- c) C. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; - 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., va înceta procesul penal față de inculpata S.M. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., reținută după schimbarea încadrării juridice, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, prev. de art. 64 lit. a) C. pen., aplicate inculpatei S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte reține că, în raport de natura și gravitatea faptei comise (infracțiunea înșelăciune cu consecințe deosebit de greve), împrejurările comiterii faptei (în derularea unor activități comerciale prin emiterea unor file CEC fără acoperire bancară sau anulate), persoana inculpatei (care nu era cunoscută cu antecedente penale, era integrată în societate, avea familie și un loc de muncă, a colaborat cu organele judiciare), în acord și cu dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Calmanovici împotriva României cauza Hirst împotriva Marii Britanii) și dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept, depășește marja de acceptare oricât de largă ar fi aceasta.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în raport de natura faptei săvârșită de inculpată nu rezultă o nedemnitate a acesteia în ceea ce privește dreptul de a alege. Referitor la pedeapsa complementară și accesorie prev. de 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că inculpata s-a folosit de calitatea de administrator și reprezentant al societăților comerciale cu răspundere limitată în activitatea infracțională desfășurată, motiv pentru care apreciază că, în mod întemeiat, instanța de apel a interzis inculpatei dreptul de a mai exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea faptelor. Astfel, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. instanța de recurs va aplica inculpatei S.M.

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. Dat fiind faptul că cele două infracțiuni de înșelăciune reținute în sarcina inculpatei sunt concurente (pentru că nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele, înainte de a fi judecată pentru celelalte), în conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.

va contopi pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. Va face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. 3. Înalta Curte, consideră întemeiată și critica Parchetului privind greșita aplicarea a legii de către instanța de apel, în sensul că nu s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatei S.M. la Oficiul Registrului Comerțului.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, instanța este obligată să comunice la Oficiul Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când a rămas definitivă, copia hotărârii de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate, dar cel care decide cu privire la acest aspect este judecătorul care a fost învestit cu soluționarea cauzei pe fond, întrucât sunt aprecieri ce țin de judecata cauzei și nu de executarea hotărârii, judecătorul delegat de la compartimentul executări penale îi revine obligația de a pune în executare dispozitivul hotărârilor definitive astfel cum a fost pronunțat de către instanța de judecată.

Așadar, Înalta Curte având în vedere că inculpata S.M. a fost condamnată și pentru o infracțiune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în formă continuată, care atrage și în opinia Înaltei Curții nedemnitatea/incompatibilitatea acesteia cu funcția de administrator de care s-a folosit în mod fraudulos la comiterea faptei, urmează să dispună trimiterea unei copii a hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerțului în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni. 4. În ceea ce privește criticile Parchetului întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Examinând modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului și a modalității de executare - Înalta Curte constată că în cauză cele două instanțe au respectat tehnica de individualizare din perspectiva finalității preventive a sancțiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen., apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptelor, împrejurarea și modalitatea de săvârșire a acestora, dar acordând eficiența cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatei prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunile comise.

Astfel, conduita inculpatei S.M. înainte de comiterea faptelor (fără antecedente penale la acel moment, avea o viață de familie și o relație apropiată cu fiica sa, fiind o persoană integrată în societate, obținea venituri din activități comerciale cu scopul de a asigura condiții materiale decente familiei, astfel cum rezultă și din referatul de evaluare întocmit în cauză), atitudinea acesteia din cursul procesului penal, de colaborarea cu organele judiciare și ajutorul dat pentru a fi apreciată întreaga activitatea infracțională desfășurată de aceasta, sunt elemente care au justificat reținerea de către cele două instanțe a circumstanțelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și aplicarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare care, și în opinia Înaltei Curți, corespunde pericolului social al faptei, agravat de atingerea adusă normelor privind emiterea unor file CEC, ca instrument de plată, fără acoperire și în perioada cât se afla în interdicție bancară, împrejurările în care au fost comise faptele (folosindu-se în mod fraudulos de calitatea de administrator a unor societăți comerciale), perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională și valoarea prejudiciului cauzat. 5. Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., criticând ambele hotărârii numai sub aspectul laturii civile.

în motivele scrise și depuse la dosarul cauzei, se arată că prima instanță, în mod eronat, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș și a obligat inculpata doar la plata sumei de 139.851 RON daune materiale la care se adaugă dobânzi și majorări de întârziere, în condițiile în care suma datorată la bugetul consolidat al statului este de 1.065.889 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere până la data plății. De asemenea, în mod eronat s-a respins și cererea părții civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale