ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 292 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpata S.M.

arestată în altă cauză și deținută în Penitenciarul Colibași a fost condamnată

la:

- 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicația art. 74 lit. a) - c) C. pen.;

- 7 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicația art. 41 alin. (2) și art. 74 lit.

a) și c) C. pen.;

- 4 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. b)

și c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74

lit. a) și c) C. pen.;

- 2 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c)

din Legea nr. 87/1994, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 74 lit.

a) și c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994;

- 1 an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art. 40 din Legea nr.

82/1991, cu aplicația art. 41 alin. (2), art. 13, art. 289 și art. 74 lit. a)

și c) C. pen.

În baza art. 33, 34

C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare, prin privare de libertate și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a luat act că

inculpata este arestată în altă cauză. A fost obligată inculpata la despăgubiri

civile: 384.544 RON, daune materiale și 19.254 RON dobândă legală către partea

civilă SC „R." SRL București;

- 139.851 RON daune

materiale, plus dobânzi și majorări de întârziere către partea civilă ANAF -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș;

S-a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă ANAF București - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș de instituire a sechestrului asigurător

asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei.

A fost obligată

inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel prima instanță a reținut că inculpata S.M., în calitate de administrator

al SC C.C.I. SRL Pitești, la data de 10 martie 2003, s-a deplasat la sediul SC

E. SA - Sucursala Pitești, pentru a achita facturile fiscale din 21 mai 2003,

din 22 aprilie 2003 și din 23 iunie 2003, emise de această societate, reprezentând

contravaloarea energiei consumate de societate. Astfel, inculpata l-a contactat

pe martorul P.I. căruia i-a comunicat că dorește să achite contravaloarea

energiei electrice cu o filă CEC, motiv pentru care martorul a îndrumat-o să se

adrese compartimentului contabilitate din cadrul societății, compartiment la

care inculpata a luat legătura cu martorul C.N. - contabil șef, propunându-i,

de asemenea, ca plata celor trei facturi să se facă cu o filă CEC ce urma a fi

completată de către ea.

Deoarece contabilul

șef a acceptat propunerea inculpatei, aceasta a completat fila CEC pentru suma

de 100.000.000 ROL, înscriind ca dată a emiterii ziua de 11 octombrie 2003.

Ulterior, respectiv

la data de 14 octombrie 2003, SC E. SA a introdus la bancă fila CEC spre decontare,

plata fiind refuzată pe motivul: lipsă totală de disponibil prezentat în

termen, fila CEC fiind anulată trăgător în interdicție bancară. Refuzul de

plată a fost justificat, deoarece încă de la data de 23 mai 2003, firma SC

C.C.I. SRL era în interdicție de plată. După descoperirea faptei, inculpata a

achitat debitul restant, astfel cum a rezultat din Adresa nr. 3280 din 25

august 2006 emisă de SC E. SA Pitești.

La sfârșitul anului

2002, inculpata s-a deplasat la SC R. SRL București, de unde a achiziționat

diferite mărfuri pentru SC G.T. SRL cât și pentru SC T.P. SRL al căror

administrator era, iar pentru achitarea acestora a emis mai multe file CEC și

bilete la ordin, valoarea totală a mărfurilor înscrise în facturi fiind de

3.845.440.450 ROL.

Toate filele CEC și

biletele la ordin nu au avut acoperire bancară, astfel că ele au fost refuzate

la plată.

Ulterior, SC R. SRL

București, în calitate de cedent, a încheiat cu SC R.C.C. SRL București, în

calitate de cesionar, contractul de cesiune de creanță nr. 1 din 20 mai 2003,

obiectul acestuia constituindu-l cesiunea creanței pe care cedentul o avea față

de debitorul cedat SC G.T. SRL, societate administrată de inculpată și soțul

acesteia. Tot astfel, prin același contract, cedentul a mai cedat către cesionar

și o altă creanță pe care o avea față de un alt debitor cedat, respectiv SC

T.P. SRL care, de altfel, era administrată tot de inculpată.

Inculpata, în

calitate de administrator al SC C.C.I. SRL Pitești nu a înregistrat în

contabilitate veniturile realizate din vânzarea produselor către SC G. SRL, în

valoare totală de 886.053.600 ROL, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de

stat în sumă de 185.950.184 ROL, din care 175.950.184 ROL TVA și 10.000.000 ROL

impozitul pe profitul ne declarat.

Tot astfel, inculpata

nu a înregistrat în contabilitate contractele autentificate sub nr. 747 din 27

februarie 2001 și nr. 2267 din 28 iunie 2009, referitoare la vânzarea unor

bunuri imobile precum și a unui autoturism în luna martie 2003, prejudiciind

bugetul de stat cu sumele de 690.356.543 RON și, respectiv 405.554.022 ROL.

În perioada octombrie

- noiembrie 2002, inculpata, în calitate de administrate la SC G.T. SRL a

livrat către SC C.C.I. SRL medicamente de uz veterinar în valoare de

568.592.540 ROL, fără a întocmi facturi de livrare, cauzând astfel bugetului de

stat un prejudiciu de 116.661.471 ROL, din care 108.032.583 ROL TVA și

10.000.000 ROL impozitul pe profit ne declarat.

În drept, faptele

inculpatei au fost încadrate în infracțiunile pentru care s-a pronunțat

condamnarea.

Prima instanță a

reținut că față de inadvertențele existente între dispozitivul și expozitivul

rechizitoriului, privind faptele reținute în sarcina inculpatei, se impune,

conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei de

evaziune fiscală, din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr.

87/1994 în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Întrucât au fost

comise mai multe infracțiuni înainte ca inculpata să fi fost condamnată

definitiv pentru vreuna din ele, s-a făcut aplicarea art. 33, 34 C. pen.,

privind concursul de infracțiuni.

Individualizarea

pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în

favoarea inculpatei fiind recunoscute circumstanțele atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul

special prevăzut de textul de lege incriminator.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, instanța a constatat că prejudiciul cauzat SC E.O. SRL -

Sucursala Pitești a fost acoperit, iar în ceea ce privește părțile civile SC

R.C. SRL București și ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, s-a

stabilit că acestea au suferit un prejudiciu, obligând inculpata, în temeiul

dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., la plat despăgubirilor

civile.

Instanța de fond a

reținut că instrumentele de plată falsificate au fost deja anulate, astfel că

nu se mai impune a se lua măsurile respective.

În ceea ce privește

cererea ANAF de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile

și imobile ale inculpatei precum și a unei popriri asigurătorii asupra sumelor

de bani datorate cu orice titlu inculpatei, prima instanță a respins-o,

motivând că din actele dosarului nu a rezultat că în patrimoniul inculpatei ar

fi fost identificat vreun bun asupra căruia să se aplice sechestrul asigurător.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpata

S.M. și ANAF București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

în dezvoltarea

motivelor de apel, parchetul a solicitat desființarea sentinței, susținând că

în mod greșit prima instanță: nu s-a pronunțat în legătură cu infracțiunea

prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu faptele de neînregistrare

în actele contabile a veniturilor realizate din vânzarea produselor către SC G.

SRL în valoare de 886.053 RON, precum și a celor obținute din vânzarea în luna

martie 2003 a unor bunuri imobile, precum și a unui autoturism; a schimbat

încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr.

87/1994, în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994,

deoarece această din urmă încadrare era menționată la fila 26 din rechizitor,

deși în mod eronat în dispozitivul acestuia s-a menționat art. 12 lit. b) din

legea respectiv; nu a aplicat inculpatei, ca pedeapsă accesorie și

complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.,

cu toate că inculpata s-a folosit de funcția pe care o îndeplinea pentru a

săvârși infracțiunile; s-au reținut în favoarea inculpatei circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reducerii

pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator; nu a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., privind cumulul

pedepselor complementare aplicate inculpatei; a omis să anuleze instrumentele

de plată falsificate; prin încălcarea dispozițiilor art. 21 lit. g) din Legea

nr. 26/1990, privind registrul comerțului, a omis să dispună înregistrarea SC

C.C.I. SRL în cazierul fiscal.

Inculpata nu și-a

motivat în scris apelul, iar la data de 17 februarie 2011 fiind prezentă în

fața instanței a declarat că își retrage calea de atac declarată.

ANAF București -

Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat desființarea sentinței,

pentru următoarele motive: în mod eronat instanța de fond „a diminuat creanța

Statului Român prin admiterea doar în parte a sumelor reprezentând creanța

datorată bugetului general consolidat al statului"; prima instanță în mod

greșit a respins cererea de instituire a măsurilor asigurătorii pe bunurile

inculpatei, pentru ca astfel să se acopere prejudiciul cauzat.

Prin Decizia penală

nr. 24/A din 3 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Argeș împotriva Sentinței penale nr. 292 din 28 septembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 1204/109/2009, a

desființat în parte sentința și a înlăturat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 în infracțiunea

prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

A descontopit pedepsele

aplicate pe care le-a repus în individualitate lor și a înlăturat condamnarea

pentru infracțiunea prev. de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu

aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică în această infracțiune din infracțiunile

prevăzute de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/ 1994 cu aplicarea art. 13

și art. 41salin. (2) C. pen.; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.

289 C. pen. și a condamnat pe inculpata S.M. la 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a) și c) C. pen. A înlăturat condamnările pentru infracțiunile

prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 și art. 41

alin. (2) C. pen.; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art.

11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și

art. 74 lit. a), c) C. pen. și a condamnat pe inculpată la 2 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

Pe lângă pedeapsa de

7 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infr. prev. de art. 215 alin. (1)

- (5) C. pen. cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C.

pen. a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară pe timp de 4 ani a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 33, art.

34 C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a stabilit ca inculpata să execute

pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară

cea mai grea de 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C.

pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei și exercitarea

drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

A anulat

instrumentele de plată falsificate și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins ca nefondat

apelul formulat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și a luat act de retragerea

apelului formulat de inculpata S.M., pe care a obligat-o la 200 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care 100 RON, onorariul avocatului din oficiu

stabilind a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea a reținut că,

starea de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, recunoscută în

totalitate de către inculpată, inclusiv prin declarația dată în fața instanței

la 16 iunie 2009.

Instanța de apel a

mai reținut că în ceea ce privește încadrarea juridică, prima instanță a făcut

o încadrare parțial corectă, condamnând pe inculpată pentru anumite fapte (art.

40 din Legea nr. 82/1991) deși acestea constituiau elemente materiale ale

infracțiunii complexe de evaziune fiscală prevăzute de art. 11 lit. b) și c)

din Legea nr. 87/1994 și, respectiv, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Ca atare, prima

instanță a încadrat corect, în drept, doar cele două infracțiuni de înșelăciune

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., respectiv art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., celorlalte fapte dându-li-se încadrări

juridice necorespunzătoare.

Pentru fapta

referitoare la neîntocmirea facturilor de livrare și implicit înregistrarea în

actele contabile a sumei de 568.592.583 ROL, reprezentând contravaloarea

medicamentelor livrate de SC G. SRL al cărei administrator era inculpata către

SC C.C.I. SRL, în perioada octombrie - noiembrie 2002, prima instanță a

încadrat în mod greșit această activitate complexă în două infracțiuni: una de

evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și alta de

fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.

289 C. pen., deși cele două activități constituiau o unitate legală de

infracțiuni sub forma infracțiunii complexe în sensul dispozițiilor art. 41

alin. (1) C. pen.

A mai reținut că

infracțiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 11 lit. c) din

Legea nr. 87/1994, constând în „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori

evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate " constituie o

infracțiune complexă, în sensul textului precitat, care include în conținutul

său, ca element constitutiv al laturii obiective, și infracțiunea de fals

intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C.

pen.

În mod greșit prima

instanță a încadrat activitatea respectivă în cele două infracțiuni, aplicând,

tot astfel, în mod greșit, câte o pedeapsă pentru fiecare dintre acestea.

Instanța de control

judiciar a dispus ca nelegalitatea hotărârii să fie îndreptată prin înlăturarea

condamnărilor pentru cele două infracțiuni, iar în baza art. 334 C. proc. pen.,

a schimbat încadrarea juridică din cele două infracțiuni într-una singură,

respectiv art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

A reținut că aceeași

încadrare juridică greșită a fost făcută de către parchet în legătură cu

activitatea desfășurată de inculpată care, în calitatea sa de administrator, la

SC C.C.I. SRL nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din

vânzarea produselor către SC G SRL precum și a celor realizate din vânzarea

bunurilor imobiliare și a unui autoturism în luna martie 2003. Astfel, prima

instanță a omis să se pronunțe cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 40

din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu toate că fusese sesizată

cu judecarea acesteia, descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului, cu

toate elementele sale constitutive, așa cum prevăd dispozițiile art. 317 C.

proc. pen. În mod legal, trebuia să se dispună schimbarea încadrării juridice

din cele două infracțiuni, respectiv cele prevăzute de art. 11 lit. b) și c)

din Legea nr. 87/1994 și art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C.

pen., într-o singură infracțiune și anume cea prevăzută de art. 11 lit. b) și

c) din Legea nr. 87/1994.

Și această

nelegalitate a fost îndreptată prin înlăturarea condamnării pentru infracțiunea

prevăzută de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1991, iar în temeiul dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din cele două

infracțiuni, în această infracțiune, deoarece, așa cum s-a argumentat,

infracțiunea de evaziune fiscală în forma reținută are caracterul unei unități

legale de infracțiuni în conținutul căreia intră ca element constitutiv al

laturii obiective și omisiunea evidențierii în actele contabile a documentelor

legale referitoare la operațiunile comerciale efectuate în scopul sustragerii

de la plata către stat a sumelor aferente.

Instanța de apel a

constatat că este întemeiată critica parchetului referitoare la neaplicarea de

către prima instanță a pedepsei accesorii precum și a celei complementare

prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că

inculpata și-a folosit fraudulos funcția de administrator la societățile

comerciale amintite, astfel că trebuia să i se interzică exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie cât și

complementară.

Tot astfel, a mai

constatat că este întemeiată critica ce vizează omisiunea instanței de a anula

instrumentele de plată falsificate, cu toate că avea obligație în acest sens.

A mai reținut că este

neîntemeiată critica privind neaplicarea de către instanța de fond a

dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „dacă s-au stabilit

mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se

aplică cea mai grea dintre acestea." Or, dispozitivul sentinței apelate

conține referiri la art. 35 alin. (3) C. pen., în baza căruia pedepsele

complementare aplicate au fost contopite și s-a dispus executarea celei mai

grele dintre acestea.

De asemenea, a mai

constatat că este nefondată, critica referitoare la reținerea greșită în

favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și

c) C. pen., deoarece din actele dosarului rezultă că anterior aceasta a avut o

conduită pozitivă care justifică aplicarea circumstanței prevăzută de art. 74

lit. a) C. pen., iar pe durata efectuării procedurilor a avut o comportare

sinceră, o atitudine de regret, înlesnind descoperirea tuturor faptelor

săvârșite.

Tot neîntemeiată a

constatat și critica ce vizează omisiunea instanței de a dispune înregistrarea

SC C.C.I. SRL Pitești în cazierul fiscal, invocându-se în mod greșit

dispozițiile art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind registrul

comerțului.

într-adevăr, potrivit

textului de lege citat „hotărârea de condamnare a comerciantului,

administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil

să exercite această activitate" se înregistrează la registrul comerțului,

dar aceasta se face după comunicarea administrativă de către Biroul de

executări penale, la momentul rămânerii definitive a hotărârii și nu anterior,

așa cum în mod greșit se susține. Prin urmare, există obligația legală de a se

comunica aceste hotărâri, nefiind astfel necesar ca instanța de judecată să

dispună în acest sens.

Cu referire la apelul

formulat de ANAF - Direcția Finanțelor Publice Argeș, instanța de apel a reținut

că este neîntemeiată critica referitoare la diminuarea de către prima instanță

a sumelor datorate bugetului consolidat al statului, deoarece din actele

dosarului la care s-a făcut referire rezultă că prejudiciul încercat de stat

este cel stabilit de către prima instanță.

A mai constatat că

este neîntemeiată și critica privind respingerea cererii de a se institui

măsuri asigurătorii pe bunurile inculpatei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în

cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în

indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, bunurilor mobile și

imobile în vederea confiscării speciale a reparării pagubei produse prin

infracțiune precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Așa cum în mod corect

a reținut prima instanță, în motivarea cererii de respingere a luării măsurilor

asigurătorii, inculpata nu deține vreun bun - mobil sau imobil și nici sume de

bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, împrejurare

consemnată de însuși organul de urmărire penală cu ocazia verificării stării

materiale a acesteia. Ca atare, asemenea măsuri asigurătorii nu se pot lua în

lipsa existenței bunurilor iar eventualele bunuri dobândite ulterior de către

inculpată, vor putea fi executate de către creditor, inclusiv de către ANAF,

prin procedurile de executare prevăzute de lege.

Soluția instanței de

apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și partea civilă Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin D.G.F.P. Argeș pe care au criticat-o sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385

9

pct. 15, 17,

17

2

, 14 și 18 C. proc. pen.

Reprezentantul

Ministerului Public, în susținerea motivelor scrise, astfel cum au fost

precizate și completate oral în fața instanței, a solicitat să se constate că

unor fapte li s-a dat o greșită încadrare juridică, în sensul că, pentru

infracțiunile de evaziune fiscală reținute ca fiind săvârșite în perioada

ianuarie 2001- martie 2003, se impunea a fi aplicate dispozițiile legale din

Legea nr. 87/1994, în vigoare la data comiterii faptelor și care erau mai

favorabile sub aspectul regimului sancționator instituit.

Astfel, a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 11 lit. b) și c)

din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen., art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 13 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

A solicitat să se

constate că față de data comiterii faptelor, ultima infracțiunea de evaziune

fiscală fiind săvârșită în luna martie 2003, și limitele de pedeapsă pentru

infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, s-a împlinit termenul de

prescripție al răspunderii penale și, pe cale de consecință, se impune

încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală.

O altă critică a

vizat neaplicarea dispozițiilor art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, în

sensul că nu s-a dispus comunicarea la Oficiul Registrului Comerțului a

hotărârii de condamnare și care atrag nedemnitatea/incompatibilitatea

inculpatei S.M. de mai desfășura anumite activități.

În susținerea cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., s-a învederat de

către Parchet că instanța de apel, în mod nejustificat a reținut în favoarea

inculpatei circumstanțele atenuate prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

având în vedere că inculpata nu a recunoscut comiterea faptelor, nu a făcut

dovada unui comportament exemplar în societate dar și concurența faptelor.

Statul român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș în motivele

scrise de recurs a criticat hotărârile numai sub aspectul laturii civile, în

sensul că, în mod eronat, s-a admis în parte acțiunea civilă, fiind obligată

inculpata doar la plata sumei de 139.851 RON reprezentând daune materiale plus

dobânzi și majorări de întârziere, deși, constituirea de parte civilă s-a făcut

pentru suma de 1.065.889 RON, dobânzi și majorări de întârziere aferente până

la ziua plății. Totodată, s-a arătat că, în mod greșit, a fost respinsă cererea

de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale

inculpatei și instituirea poprii asigurătorii asupra sumelor de bani datorate

cu orice titlu, întrucât, se împiedică recuperarea creanței reținută de către

instanță, chiar și în parte.

Verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385

9

pct. 15, 17, 17

2

, 14 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu -

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază

că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești ca fiind fondat, iar cel

declarat de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin

D.G.F.P. Argeș, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

l. Criticile

formulate de Parchet privind greșita încadrare juridică dată faptelor de

evaziune fiscală, circumscrise cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., sunt întemeiate dar pentru alte considerente decât cele

invocate în motivele scrise și completate oral în fața instanței de recurs.

Se constată că

situația de fapt a fost corect stabilită de cele două instanțe, în urma unei

analize coroborate și judicioase a întregului material probator administrat în

cauză, reținându-se că, în calitate de administrator la SC C.C.I. SRL Pitești,

inculpata S.M. nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din

vânzarea produselor către SC G. SRL, în valoare de 886.053.600 ROL, obținute

din vânzarea-cumpărarea, în baza Contractelor autentificate sub nr. 747 din 27

februarie 2001 și nr. 2267 din 28 iunie 2001 a unor bunuri mobile și imobile,

respectiv, a unui autoturism (în anul 2003) și nu a efectuat nici plata

obligațiilor fiscale către stat.

S-a mai reținut că,

inculpata S.M., în perioada octombrie - noiembrie 2002, în calitate de

administrator al SC G.T., a livrat către SC C.C.I. SRL Pitești medicamente de

uz veterinar, fără a întocmi facturi de livrare, în valoare de 568.592.540 ROL.

Valoarea totală a

prejudiciului cauzat satului, stabilit de către expert, fiind în sumă de

139.851 RON.

Referitor la

încadrarea juridică dată faptelor, Înalta Curte reține că, deși instanța de

apel, în mod corect, a apreciat că infracțiunea de evaziune fiscală, în forma

reținută de instanță (art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994), este o

infracțiune complexă care include în conținutul său constitutiv și infracțiunea

de fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.

289 C. pen.

De altfel,

controversa raportului dintre infracțiunea de fals intelectual prevăzută de

legea contabilității și cea de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) și c)

din legea specială a primit dezlegare prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea

recursului în interesul legii, care a stabilit că analiza comparativă a elementelor

celor două infracțiuni duce la concluzia că aceste elemente se suprapun, în

sensul că actele la care se referă art. 40 din Legea nr. 82/1991 se regăsesc în

cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale incriminate în cadrul

celor două infracțiuni de evaziune fiscală. Prin urmare, s-a apreciat că

faptele de evaziune fiscale sunt infracțiuni complexe iar dispozițiile art. 40

din Legea contabilității se regăsesc în conținutul constitutiv al laturii lor

obiective.

Înalta Curte

apreciază însă că faptelor de evaziune fiscală reținute de către instanțe de

apel, în concurs, li s-a dat o greșită încadrare juridică, pentru următoarele

considerente.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 constituie

infracțiunea de evaziune fiscală, fapta de sustragere în întregime sau în parte

de la plata obligațiilor fiscale, în scopul obținerii de venituri, prin

nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau sursei

impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor

operațiuni fictive, iar la lit. c) a art. 11 din lege este incriminată fapta ce

constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în acte contabile sau

în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de

a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția. Dacă în cazul art. 11

lit. b) din legea specială, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale se

produce prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a

sursei impozabile, în cazul art. 11 lit. c) această neevidențiere în

documentele legale a veniturilor realizate este comisă în scopul de a nu plăti

ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția, iar înregistrarea în evidențele

contabile a unor cheltuieli nereale se comite în același scop.

Deși, în noua

reglementare infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 nu

mai este condiționată de sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către

stat, aceasta fiind o condiție esențială pentru infracțiunea prevăzută de art.

11 lit. b) din aceeași lege, pot fi cazuri în care aceasta din urmă infracțiune

să o absoarbă în conținutul ei pe cea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea

87/1994, situație care nu regăsește în prezenta cauză dată.

Totodată, Înalta

Curte reține că fiind o infracțiune de pericol, pentru care legea sancționează

punerea în pericol a valorii ocrotite de norma de incriminare, chiar dacă au

fost eludate o pluralitate de obligații, prin mai multe acte de executare,

săvârșite la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleiași hotărâri

infracționale, suntem în prezența unei singure infracțiuni de evaziune fiscală,

în formă continuată, prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.

Poziția subiectivă a

făptuitorului nu este diferită pentru fiecare obligație fiscală în parte

deoarece, prin activitatea sa infracțională el intenționează să fraudeze

bugetul de stat în ansamblul său, obținând în acest fel profituri mai mari prin

neplata impozitului și taxelor datorate către stat.

Or, în condițiile în

care fraudarea bugetului de stat are loc prin realizarea mai multor activități

ce compun elementul material al infracțiunii, săvârșite la diferite intervale

de timp, cu scopul de a de a nu plăti ori a diminua impozitul, se produce o

singura urmare socialmente periculoasă, și anume prejudicierea bugetului de

stat, chiar dacă avem de a face cu raporturi bugetare distincte și, prin

urmare, suntem în prezența unei infracțiuni comisă în forma ei continuată.

Astfel, în raport de

activitățile desfășurate de către inculpata S.M., în perioada noiembrie 2002 -

martie 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, se constată că aceasta

nu a evidențiat în evidențele contabile operațiunile comerciale efectuate de

societățile pe care le administra, respectiv, SC C.C.I. SRL Pitești și SC G.

SRL Ștefănești în scopul de a nu plăti ori a-și diminua impozitul pe profit și

TVA datorate la bugetul de stat, astfel că, fapta sa întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 13 din Lege nr. 87/1994

astfel cum s-a solicitat de către parchet, Înalta Curte, reține că în urma

modificării Legii nr. 87/1994 prin Legea nr. 161/2003, publicată în M. Of. nr.

279 din 21 aprilie 2003, art. 13 a fost abrogat, prevederile acestuia fiind

preluate în integralitate în art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

Ulterior, Legea nr. 87/1994 a fost republicată în M. Of. nr. 545 din 29 iulie

2003, articolul 11 alin. (1) lit. b) și c nefiind numerotat iar, ca urmare, a

abrogării acestei legi prin adoptarea Legii nr. 241/2005, publicată în M. Of.

nr. 672 din 27 iulie 2005, prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) se regăsesc,

în parte, în art. 9 alin. (1) lit. b) din noua lege.

Astfel, se constată

că după săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și până la soluționarea

definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă, Legea nr. 161/2003, prin

care s-a abrogat art. 13 din legea specială, după republicarea Legii nr.

87/1997, textul incriminator fiind preluat în integralitate sa în articolul 11

alin. (1) lit. c), prin urmare, încadrarea juridică a faptei se realizează prin

raportare la legea penală în vigoare, care în situația dată este textul

articolului 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată.

De asemenea,

constatând că până la momentul judecății, textul art. 11 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 87/1994 a suferit modificări, se vor aplica dispozițiile art. 13 C.

pen., respectiv, cel ale cărui limite de pedeapsă constituie legea penală mai

favorabilă.

În consecință, pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul parchetului și în

temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a

faptelor inculpatei S.M. din infracțiunile prevăzute de art. 11 lit. b) și c)

din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

și art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr.

87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Cu privire la

vinovăția inculpatei în comiterea faptei de evaziune fiscală, săvârșită în

formă continuată, astfel cum a fost reținută prin schimbarea încadrării

juridice, Înalta Curte reține că probatoriile administrate dovedesc

împrejurarea că în luna noiembrie 2002, inculpata S.M. prin SC C.C.I. SRL a livrat

medicamente de uz veterinar către SC G.T. SRL Ștefănești (al cărei asociat și

administrator era împreună cu soțul său, M.S., încă din luna martie 2002), în

valoare de 92.605,36 ROL, dar nu a emis facturi de livrare marfă și nici nu a

înregistrat în evidența contabilă a societății sumele obținute din vânzare.

Din verificările

efectuate de către Grada Financiară Argeș la SC C.C.I. SRL Pitești a rezultat

că, la data de 26 noiembrie 2002 inculpata S.M. a achiziționat de la T.P. SRL,

pentru SC C.C.I. SRL Pitești produse de uz veterinar, în valoare de 88.605,36

ROL fiind întocmită factura nr. 7401551 din 28 februarie 2003 (în realitate

data corectă era 26 noiembrie 2002). La data de 26 noiembrie 2002 produsele au

fost livrate de SC C.C.I. SRL Pitești către SC G.T. SRL Ștefănești, fără a fi

întocmite documente de livrare și fără ca veniturile să fie înregistrate în

contabilitate, cele două societăți fiind administrate de către inculpată, iar

ulterior, SC G.T. SRL le-a vândut cu suma de 92.605,36 ROL către SC C.U., fiind

emisă factura fiscală 6250686 din 26 noiembrie 2002.

Atât în nota

explicativă dată în fața reprezentanților Gărzii Financiare cât și în

declarațiile date în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești,

inculpata a arătat că data reală a facturii nr. 7401551 este 26 noiembrie 2002,

data când a achiziționat produsele de la SC R. SRL în numele SC T.P. SRL

Pitești.

Organele de control

fiscal au mai constatat că, SC G.T. SRL Pitești a mai achiziționat de la SC R.

SRL București produsul tylan 10%, în valoare de 11.756,25 ROL, fiind emisă

factura nr. 7169563 din 22 noiembrie 2002, pe care inculpata l-a vândut,

ulterior, prin intermediul SC C.C.I. SRL Pitești către SC A.E. SRL București,

fiind emisă factura nr. 5824488 din 22 noiembrie 2002, pentru suma de 10.587

ROL,deși între SC G.T. și SC C.C.I. nu a fost întocmită factură fiscală pentru

produsul achiziționat și nici nu a fost evidențiată în contabilitate.

În aceeași modalitate

s-a realizat de către inculpată și vânzarea produsului tylan 100, prin SC

C.C.I. SRL Pitești către SC A.E. SRL București, în baza facturii 5824343 din 29

noiembrie 2002, în valoare de 7.700 ROL și a produselor de uz veterinar,

achiziționate inițial de SC G.T. de la SC T.P. (firmă preluată de inculpată de

la martorul S.M. la data de 01 octombrie 2002) și ulterior, vândute de către SC

C.C.I. SRL către SC A.E. SRL București, conform facturii fiscale nr. 5824337

din 27 noiembrie 2002.

Inculpata a

recunoscut în nota explicativă dată organului de control că data facturii

fiscale nr. 7401560 este 27 noiembrie 2002 și nu 09 martie 2003, întrucât la 27

noiembrie 002 a achiziționat produse de uz veterinar de la SC T.P.

Tot în scopul de a nu

plăti ori a-și diminua impozitul pe profit și TVA datorate la bugetul de stat,

inculpata S.M. nu a înregistrat în contabilitatea SC C.C.I. SRL Pitești trei

contracte de vânzare-cumpărarea autentificate, respectiv, Contractul nr. 747

din 27 februarie 2001 ce are ca obiect vânzarea de spații comerciale și

terenuri aferente din satul Izvorani, Contractul nr. 2267 din 28 iunie 2001 ce

are ca obiect un spațiu comercial din Pitești, zona Ceir și terenul aferent și

nici contractul de vânzare a unui autoturism, în valoare de 323.812.033 ROL,

aspect reținut și de comisarii Gărzii Financiare Argeș în nota de constatare

din data de 16 aprilie 2004 și Raportul de expertiză judiciară contabilă nr.

4499 din 03 noiembrie 2004.

de casare prev. de art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen. invocat de

parchet, existența unei cauze care înlătură răspunderea penală, raportat la

infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei S.M., Înalta

Curte consideră că și acesta este incident în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 124 combinat cu art. 122 lit. d) C. pen., termenul de

prescripție specială al răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune

fiscală săvârșită de inculpată, în forma continuată, este, în cauză, de 7 ani

și 6 luni, iar în raport de data săvârșirii faptei (2002 - martie 2003) se

consideră împlinit în luna septembrie 2010, deci, după pronunțarea hotărârii de

condamnare de către Tribunalul Argeș (Sentința penală nr. 292 din 28 septembrie

2010) dar, anterior, pronunțării deciziei instanței de control judiciar

(Decizia nr. 24/A din 03 martie 2011 a Curții de Apel Pitești).

Față de această

împrejurare, Înalta Curte urmează să dispună încetarea procesului penal cu

privire la inculpata S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală, în formă continuată, prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., ca urmare a

intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu privire la faptele

de înșelăciune reținute în sarcina inculpatei S.M., Înalta Curte constată că în

baza probatoriului administrat, în mod corect, cele două instanțe au reținut

atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatei în comiterea lor, dându-se

în drept o justă încadrare juridică.

Constatând întrunite

condițiile tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au

hotărât, în mod întemeiat, în opinia Înaltei Curți condamnarea inculpatei

pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (4) C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant

legal al SC C.C.I. SRL Pitești, în luna octombrie 2003, în derularea unor

raporturi contractuale cu SC E. SA a achitat contravaloarea energiei electrice

de 10.000 ROL cu o filă CEC anulată, în vederea dobândirii unui folos material

injust și cea înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant al SC G.T.

SRL și SC T.P. SRL, în perioada noiembrie - decembrie 2002, a emis către SC R.

SRL (în prezent SC R.C.C. SRL) mai multe file CEC și bilete la ordin fără

acoperire bancară, cauzând un prejudiciu în valoare de 384.544 ROL la o

pedeapsă privativă de libertate.

Pe cale de

consecință, pentru considerentele arătate la pct. 1 și 2, Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. b) și d) C. proc. pen.

va admite recursul Parchetului, va casa, în parte, decizia penală și sentința

penală atacate și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen. în pedepsele componente de:

- 4 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. b) și c) din Legea nr. 87/1994 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) C. pen.;

-2 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c)) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 alin. (1)

lit. a)- c) C. pen.;

- 2 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (4) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76

alin. (1) lit. c) C. pen.;

- 7 ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal

față de inculpata S.M. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 11 lit. c) din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.,

reținută după schimbarea încadrării juridice, ca urmare a intervenirii

prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește

pedepsele complementare și accesorii, prev. de art. 64 lit. a) C. pen.,

aplicate inculpatei S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

Înalta Curte reține că, în raport de natura și gravitatea faptei comise

(infracțiunea înșelăciune cu consecințe deosebit de greve), împrejurările

comiterii faptei (în derularea unor activități comerciale prin emiterea unor

file CEC fără acoperire bancară sau anulate), persoana inculpatei (care nu era

cunoscută cu antecedente penale, era integrată în societate, avea familie și un

loc de muncă, a colaborat cu organele judiciare), în acord și cu dispozițiile

Deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Secțiile Unite, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

(cauza Calmanovici împotriva României cauza Hirst împotriva Marii Britanii) și

dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, o restrângere generală,

automată și nediferențiată a unui drept, depășește marja de acceptare oricât de

largă ar fi aceasta.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în raport de natura faptei săvârșită de

inculpată nu rezultă o nedemnitate a acesteia în ceea ce privește dreptul de a

alege.

Referitor la pedeapsa

complementară și accesorie prev. de 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată

că inculpata s-a folosit de calitatea de administrator și reprezentant al

societăților comerciale cu răspundere limitată în activitatea infracțională

desfășurată, motiv pentru care apreciază că, în mod întemeiat, instanța de apel

a interzis inculpatei dreptul de a mai exercita o activitate de natura celei de

care s-a folosit la săvârșirea faptelor.

Astfel, în baza art.

65 alin. (2) C. pen. instanța de recurs va aplica inculpatei S.M. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

Dat fiind faptul că

cele două infracțiuni de înșelăciune reținute în sarcina inculpatei sunt

concurente (pentru că nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare

pentru vreuna dintre ele, înainte de a fi judecată pentru celelalte), în

conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin.

(1) C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să

execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Va face aplicarea

art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. și va menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

consideră întemeiată și critica Parchetului privind greșita aplicarea a legii

de către instanța de apel, în sensul că nu s-a dispus comunicarea hotărârii de

condamnare a inculpatei S.M. la Oficiul Registrului Comerțului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, instanța este obligată să comunice la Oficiul

Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când a rămas

definitivă, copia hotărârii de condamnare a comerciantului, administratorului

sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să

exercite această activitate, dar cel care decide cu privire la acest aspect

este judecătorul care a fost învestit cu soluționarea cauzei pe fond, întrucât

sunt aprecieri ce țin de judecata cauzei și nu de executarea hotărârii,

judecătorul delegat de la compartimentul executări penale îi revine obligația

de a pune în executare dispozitivul hotărârilor definitive astfel cum a fost

pronunțat de către instanța de judecată.

Așadar, Înalta Curte

având în vedere că inculpata S.M. a fost condamnată și pentru o infracțiune cu

consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., în formă continuată, care atrage și în opinia Înaltei Curții

nedemnitatea/incompatibilitatea acesteia cu funcția de administrator de care

s-a folosit în mod fraudulos la comiterea faptei, urmează să dispună trimiterea

unei copii a hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerțului în

vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.

privește criticile Parchetului întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

În conformitate cu

prevederile art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite

în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Examinând modalitatea

de individualizare judiciară a pedepsei aplicate - sub aspectul cuantumului și

a modalității de executare - Înalta Curte constată că în cauză cele două

instanțe au respectat tehnica de individualizare din perspectiva finalității

preventive a sancțiunii penale indicată de legiuitor în art. 52 C. pen.,

apreciind în mod corespunzător pericolul social al faptelor, împrejurarea și

modalitatea de săvârșire a acestora, dar acordând eficiența cuvenită

circumstanțelor personale ale inculpatei prin reținerea dispozițiilor art. 74

lit. a) și c) C. pen., cu efecte juridice asupra reducerii cuantumului pedepsei

sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunile comise.

Astfel, conduita

inculpatei S.M. înainte de comiterea faptelor (fără antecedente penale la acel

moment, avea o viață de familie și o relație apropiată cu fiica sa, fiind o

persoană integrată în societate, obținea venituri din activități comerciale cu

scopul de a asigura condiții materiale decente familiei, astfel cum rezultă și

din referatul de evaluare întocmit în cauză), atitudinea acesteia din cursul

procesului penal, de colaborarea cu organele judiciare și ajutorul dat pentru a

fi apreciată întreaga activitatea infracțională desfășurată de aceasta, sunt

elemente care au justificat reținerea de către cele două instanțe a

circumstanțelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și aplicarea

unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare care, și în opinia Înaltei Curți,

corespunde pericolului social al faptei, agravat de atingerea adusă normelor

privind emiterea unor file CEC, ca instrument de plată, fără acoperire și în

perioada cât se afla în interdicție bancară, împrejurările în care au fost

comise faptele (folosindu-se în mod fraudulos de calitatea de administrator a

unor societăți comerciale), perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea

infracțională și valoarea prejudiciului cauzat.

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș și-a întemeiat

recursul pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

criticând ambele hotărârii numai sub aspectul laturii civile. în motivele

scrise și depuse la dosarul cauzei, se arată că prima instanță, în mod eronat,

a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză de Statul român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Argeș și a obligat

inculpata doar la plata sumei de 139.851 RON daune materiale la care se adaugă

dobânzi și majorări de întârziere, în condițiile în care suma datorată la

bugetul consolidat al statului este de 1.065.889 RON la care se adaugă

dobânzile și penalitățile de întârziere până la data plății.

De asemenea, în mod

eronat s-a respins și cererea părții civile de instituire a sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale