ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1128/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 9828/2004, la Judecătoria sectorului 1 București, condamnatul

I.D.C.

a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 1125 din 21 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București,

pronunțată în dosarul nr. 2644/2002.

În motivarea cererii,

condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 2066 din 5 decembrie 2002 a

Judecătoriei sectorului 2 București rămasă definitivă prin respingerea

recursului a fost analizat același incident ce a făcut obiectul dosarului în

care s-a pronunțat sentința penală nr. 1125 din 21 iunie 2002, situație ce face

ca în cauză să existe două hotărâri care vizează același aspect.

Judecătoria sectorului 1

București, prin sentința penală nr. 1247 din 29 iunie 2004, a respins cererea

de revizuire formulată de condamnatul I.D.C. pe considerentul că în cauză,

motivul invocat nu se înscrie în nici unul din cazurile pentru care se poate

cere revizuirea unei hotărâri judecătorești, arătate, expres și limitativ în

art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul pe care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în sensul că în mod abuziv i-a fost respinsă cererea de

revizuire.

Tribunalul București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 1407/ R din 27 septembrie 2004, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat cu motivarea că în mod corect, prima

instanță i-a respins cererea de revizuire, argumentele aduse de acesta, fiind

în concordanță cu probele de la dosar și dispozițiile legale incidente în

cauză.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de către condamnatul I.D.C., pe care însă nu l-a

motivat.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 2206 din 19 noiembrie 2004, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul I.D.C., cu motivarea

că din moment ce Tribunalul București a pronunțat o hotărâre care este

definitivă, acesta nu mai putea formula un nou recurs, întrucât împotriva unei

asemenea hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, nu se mai poate uza de

căile de atac ordinare.

Împotriva acestei din urmă

decizii, condamnatul I.D.C. a declarat recurs, solicitând a se constata că în

mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de revizuire.

Recursul declarat de

condamnatul-revizuient este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs hotărârile arătate la lit. a) – e).

Din analiza prevederilor

textului de lege citat rezultă că nu pot fi atacate cu recurs hotărârile care

au rămas definitive, conform art. 416 C. proc. pen.

Întrucât condamnatul a

declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală

nr. 2206 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, urmează a se constata că prezentul recurs este inadmisibil și a fi

respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate

de judecata prezentei căi de atac, culpa procesuală aparținându-i în

exclusivitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de condamnatul revizuient I.D.C. împotriva

deciziei penale nr. 2206 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, și pentru Cauze cu Minori și Familie.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 februarie 2005.