Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4797/2004

HOTĂRÂRE
27.09.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4797/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 681 din 19 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul V.N. cu obligarea acestuia la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că revizuientul în cererea sa a solicitat redozarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 741 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, pe care o consideră prea severă în raport de gradul său de nevinovăție.

Analizând actele și probele din dosarul cauzei în raport de cele invocate de condamnat tribunalul a constatat că motivele invocate nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, aceste aspecte fiind cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 și art. 403 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel condamnatul V.N., solicitând reindividualizarea pedepsei și audierea a doi martori care pot relata împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Prin decizia penală nr. 489 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2067/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul V.N.

Nemulțumit de această hotărâre, acesta, în termen legal, a formulat recurs pe care l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. El reiterează motivele din cerere și din apel, susținând că în raport de fapta comisă, pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată este prea mare. Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Prin cererea inițială și apoi în căile de atac, condamnatul nu propune dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci solicită prelungirea probatoriului referitor la fapta reținută în sarcina sa, aspecte cunoscute și verificate de instanță, astfel că motivul invocat nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.N. împotriva deciziei penale nr. 489 din 29 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul revizuient să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4795/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 713 din 25 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 24
ÎCCJ 2004-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5033/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 467 din 6 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a II–a penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul
ÎCCJ 2004-04-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1159 din 11 decembrie 2003 Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de pete
ÎCCJ 2005-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1128/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9828/2004, la Judecătoria sectorului 1 București, condamnatul I.D.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1125 din 21 iu
ÎCCJ 2004-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6481/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1106 din 10 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă