Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4795/2004

HOTĂRÂRE
27.09.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4795/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 713 din 25 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 248 din 13 martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5078/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, formulată de condamnatul N.C. ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: N.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin sentința nr. 248/2003 a Tribunalului București, secția I penală, a cărei revizuire s-a solicitat pe motiv că a fost lipsit de apărare, că este nevinovat, că martorii solicitați nu au fost audiați de către instanță și că prima declarație luată de poliție i-a fost dictată.

S-a mai reținut că cererea formulată de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de lege pentru admisibilitatea cererii, ci vizează chiar fondul cauzei, pe cale de consecință fiind respinsă ca inadmisibilă. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 456 din 17 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Împotriva acestor hotărâri, revizuientul a declarat recurs, iar față de motivele invocate în cererea inițială și reiterate în apel, a solicitat admiterea recursului. Recursul este nefondat. Pentru ca o cerere de revizuire bazată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., să poată fi admisă este necesară îndeplinirea a două condiții; să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, pe baza acelor fapte sau împrejurări să se poată dovedi netemeinicia hotărârii.

Or, revizuientul nu invocă nici o faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost examinată de instanță, ci, vizând fondul cauzei, face referire la analiza cererilor de probe formulate, aspect ce a putut fi analizat cu ocazia soluționării căilor de atac. Prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, așa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de apel. În consecință, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul N.C. împotriva deciziei penale nr. 456 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul revizuient să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4797/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 681 din 19 mai 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată d
ÎCCJ 2005-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3132/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul V.N. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 741 din 14 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă
ÎCCJ 2005-01-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 521/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1238 din 1 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formula
ÎCCJ 2005-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1784/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 846 din 22 iunie 2004, a respins cererea condamnatului U.F. privind revizuirea sentinței pen
ÎCCJ 2004-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5711/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București sub nr. 914/ A din 29 iulie 2003, condamnatul B.C. a solicitat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă