ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1784/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 846 din 22 iunie 2004, a respins cererea condamnatului U.F. privind revizuirea sentinței penale nr. 391 din 5 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 494 din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 775 din 10 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În susținerea cererii de revizuire, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a susținut că nu a comis faptele reținute în sarcina sa, solicitând administrarea de noi probe.

Instanța de fond a motivat că în cursul cercetării judecătorești la prima instanță și al judecății în căile de atac au fost verificate toate apărările formulate de U.F., inclusiv aspectele menționate în cererea de revizuire, astfel că ele nu constituie fapte și împrejurări noi în sensul prevederilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. Apelul revizuientului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 829 din 10 noiembrie 2004. Nemulțumit de această hotărâre, în termen legal, revizuientul a declarat recurs, reiterând motivele cererii, precum și cele invocate în apel, respectiv că s-au descoperit probe noi care dacă ar fi fost cunoscute în momentul judecății ar fi condus la achitarea sa.

Examinând decizia atacată în raport de motivul invocat se constată că recursul este nefondat. Din actele de la dosar rezultă că revizuientul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 391 din 5 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și la câte 2 ani închisoare, pentru comiterea a două infracțiuni, prevăzute de art. 239 alin. (3) și (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pedepse care au fost contopite conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca acesta să execute 7 ani închisoare.

Conform art. 61 C. proc. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat de 2 ani, 3 luni și 23 zile, din sancțiunea de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 4212 din 22 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 5 București, dispunându-se ca U.F. să execute în final 7 ani închisoare. Prin decizia nr. 494 din 2 septembrie 2003, Curtea de Apel București a dispus apelul declarat de parchet și a majorat pedepsele urmând ca revizuientul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, soluție care a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 775 din 10 februarie 2004, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.

S-a reținut în esență că, în perioada 19 - 28 august 2002, U.F. a sustras prin efracție bunuri din locuințele părților vătămate R.A. și N.C., iar în momentul în care a încercat să pătrundă în apartamentul lui S.I. a fost surprins de locatari care au sesizat poliția, iar făptuitorul a folosit un spray împotriva lor pentru a-și asigura scăparea . Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în motivarea cererii, se poate solicita revizuirea unei hotărâri atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Or, din verificarea cererii de revizuire se constată că U.F. a invocat faptul că în mod nelegal a fost condamnat, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat din apartamentul părții vătămate D.M., deoarece a fost constrâns în cursul urmăririi penale, iar la data de 28 august 2002 când a fost surprins de organele de poliție a folosit, la întâmplare sprayul pe care-l avea asupra lui.

Aceste apărări au fost prezentate la toate instanțele, iar revizuientul a fost achitat de prima instanță pentru furtul în dauna părții vătămate D.M., deoarece în cauză nu s-a dovedit că este autorul acestei fapte. Pentru cele două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., corect s-a reținut vinovăția sa deoarece la data de 28 august 2002, având intenția să sustragă bunuri din apartamentul lui S.I., la intervenția lucrătorilor de poliție a folosit împotriva lor un spray pe care-l avea asupra lui. Toate probele au fost analizate de instanța de fond, cea de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 775 din 10 februarie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de U.F., apreciind că vinovăția lui pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat a fost corect reținută.

Așadar, în mod corect instanțele au apreciat că cererea de revizuire nu este fondată întrucât condamnatul nu a prezentat fapte sau împrejurări descoperite ulterior judecării cauzei care să nu fi fost cunoscute de instanțe în momentul pronunțării hotărârilor. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de revizuient să fie respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient U.F. împotriva deciziei penale nr. 829 din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.