Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1319/2004

HOTĂRÂRE
05.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1319/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 932 din 21 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnații V.Ș. și C.G. Instanța a reținut că motivele invocate de revizuienți (încălcarea dreptului la apărare și cererea de audiere a noi martori, referitor la V.S., precum și reducerea pedepsei și audierea unor noi martori, referitor la C.G.) nu se încadrează în prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu se indică descoperirea unor fapte noi ci se tinde la prelungirea probațiunii, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, s-a reținut că revizuientul V.Ș.

a avut asigurată asistența juridică din oficiu în tot cursul procesului penal. Prin decizia nr. 765/A din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca nefondate apelurile declarate de revizuienți. Instanța de apel a reținut, de asemenea, că motivele invocate de revizuienți nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., îndeosebi în cel prevăzut de lit. a) nefiind invocate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Împotriva acestei hotărâri, condamnații au declarat recurs, susținând că nu sunt vinovați. Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Or, revizuienții nu au invocat descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la judecarea cauzei, ci au solicitat audierea unor martori, reducerea pedepsei, susținând că unul dintre ei nu ar fi avut apărător în faza urmăririi penale. Înalta Curte reține că este legală soluția de respingere a cererii de revizuire pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel, motivele invocate de revizuienți neîncadrându-se în prevederile art. 394 alin.(1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. În consecință urmează a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de condamnații revizuienți.

Conform art. 192 alin.(2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

MOTIVE

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de condamnații revizuienți C.G. și V.Ș. împotriva deciziei penale nr. 765/A din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 756/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 797 din 16 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de con
ÎCCJ 2003-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1580/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 839 din 19 septembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul
ÎCCJ 2005-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1784/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 846 din 22 iunie 2004, a respins cererea condamnatului U.F. privind revizuirea sentinței pen
ÎCCJ 2004-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1320/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1129 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul V.I.N. împo
ÎCCJ 2003-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5768/2003
a fost condamnat și pe care o consideră ca fiind prea severă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 517/ A din 8 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul A.H.A. cu motivarea că solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă