ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6615/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 noiembrie 2002, reclamanții D.P.S. și C.I.I., prin mandatar, au chemat în judecată Ministerul de Interne, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâtul să ceară Muzeului Național de Artă restituirea bunurilor depuse în custodie și preluate de muzeu prin procesul verbal din 24 ianuarie 1964. totodată, reclamanții au solicitat ca pârâtul să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie bunurile respective, precizate în acțiune, cu respectarea regimului domenial al bunurilor proprietate privată, aflate în patrimoniul cultural mobil. În motivarea cererii reclamanții au invocat calitatea de moștenitori ai numitului D.P.S.

(nume german K.L.), fost medic și profesor universitar, condamnat în 1964 de Tribunalul Militar București la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, suspendarea unor drepturi și confiscarea întregii averi personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. Averea personală confiscată, conform procesului verbal de sechestru, a constat într-un imobil și 784 bunuri mobile. Bunurile sechestrate au intrat în inventarul Ministerului de Interne, cu excepția bunului imobil, care a fost transmis Primăriei și a unui număr de 17 bunuri mobile, ce au fost transmise Muzeului de Artă. Din cele 784 de bunuri mobile, un număr de 374 de tablouri au fost predate în custodie în 24 ianuarie 1964 Muzeului de Artă.

Condamnarea autorului reclamanților a fost înlăturată prin hotărâre penală definitivă de către Curtea Supremă, urmare soluționării unui recurs în anulare promovat în favoarea acestuia. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 și art. 480 C. civ. Prin sentința nr. 2158 din 16 mai 2003, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării de fond a cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 909 din 9 octombrie 2003, a respins acțiunea, ca fiind pornită împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a reținut că, cu referire la excepția invocată din oficiu și pusă în discuția părților, că bunurile confiscate au intrat în patrimoniul statului.

Drept urmare, Ministerul de Interne, având patrimoniul propriu, nu are calitate procesuală pasivă, nefiind „posesor” în sensul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 182/2000, împrejurarea că preluarea s-a făcut de către lucrători ai Ministerului de Interne nefiind în măsură a duce la altă concluzie. Prin decizia nr. 1319 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința atacată și, evocând fondul, a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâtul Ministerul de Interne să restituie în deplină proprietate și posesie bunurile aflate în inventarul ce însoțește procesul verbal din 15 ianuarie 1964, aflate în custodia Muzeului Național de Artă a României.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că pârâtul are calitate procesuală pasivă, în raport de textul legal invocat ca temei al acțiunii și că reclamanții, în raport de înlăturarea măsurii confiscării prin hotărâre penală definitivă și calitatea de moștenitori a reclamanților, sunt îndreptățiți la restituirea bunurilor confiscate de la autorul lor. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut că, neavând calitate, în mod greșit s-a admis acțiunea în revendicare, acordându-se mai mult decât ce s-a cerut, cu referire la împrejurarea că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului de a solicita bunurile mobile confiscate unei instituții ce nu a figurat ca parte în proces.

S-a mai susținut că hotărârea, cu referire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În fine, pârâtul a susținut că instanța de control judiciar a aplicat greșit legea, cu referire la împrejurarea că, urmare predării bunurilor confiscate Muzeului de Artă de către UM 0123/E din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Administrației și Internelor nu mai poate fi considerat autoritate care a preluat aceste bunuri, în sensul dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Legea nr..182/2000, respectiv posesor al bunurilor revendicate. În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de Ministerul Administrației și Internelor.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor, cu referire la autorul lor condamnat, între altele, la pedeapsa complimentară a confiscării averii, preluarea bunurilor confiscate de către Ministerul Afacerilor Interne și înlăturarea ulterioară a acestei măsuri prin hotărâre penală definitivă, dată în soluționarea unui recurs în anulare. Prin urmare, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că reclamanții au calitate procesuală, iar acțiunea promovată întrunește condițiile de admisibilitate. Potrivit art. 80 alin. (2) din Legea nr. 182/2000, în redactarea în vigoare la data sesizării instanței de judecată „Bunurile culturale mobile, preluate în orice mod de autorități ale statului, revendicate de proprietarii de drept, vor fi restituite acestora de către instituțiile care le-au preluat, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive”.

Pârâtul nu contestă că preluarea bunurilor care fac obiectul prezentei acțiuni în revendicare a fost făcută de o unitate militară din structura fostului Minister al Afacerilor Interne. Textul legal menționat, invocat de reclamanți ca temei al acțiunii, nu face distincțiile invocate de pârât, ca atare în mod legal, instanța de control judiciar a apreciat cu privire la calitatea procesuală pasivă. Totodată, motivarea, cu referire la greșita admitere a excepției de către prima instanță, este exhaustivă și convingătoare, corespunzătoare dispozițiilor legale. În fine, din examinarea cererii de chemare în judecată și a dispozitivului deciziei atacate, rezultă că instanțe s-a pronunțat în limitele sesizării, cu referire la al doilea capăt de cerere raportat la temeiul legal invocat de reclamanți.

Ca atare, criticile formulate de pârât sunt neîntemeiate, decizia atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de nelegalitate invocate în recurs. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 1319 din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.