ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6615/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 noiembrie 2002,

reclamanții D.P.S. și C.I.I., prin mandatar, au chemat în judecată Ministerul

de Interne, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de

judecată să oblige pârâtul să ceară Muzeului Național de Artă restituirea

bunurilor depuse în custodie și preluate de muzeu prin procesul verbal din 24

ianuarie 1964. totodată, reclamanții au solicitat ca pârâtul să fie obligat să

le lase în deplină proprietate și posesie bunurile respective, precizate în

acțiune, cu respectarea regimului domenial al bunurilor proprietate privată,

aflate în patrimoniul cultural mobil.

În motivarea cererii reclamanții au

invocat calitatea de moștenitori ai numitului D.P.S. (nume german K.L.), fost

medic și profesor universitar, condamnat în 1964 de Tribunalul Militar

București la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională,

suspendarea unor drepturi și confiscarea întregii averi personale, pentru

delictul de uneltire contra ordinii sociale.

Averea personală confiscată, conform

procesului verbal de sechestru, a constat într-un imobil și 784 bunuri mobile.

Bunurile sechestrate au intrat în

inventarul Ministerului de Interne, cu excepția bunului imobil, care a fost

transmis Primăriei și a unui număr de 17 bunuri mobile, ce au fost transmise

Muzeului de Artă.

Din cele 784 de bunuri mobile, un

număr de 374 de tablouri au fost predate în custodie în 24 ianuarie 1964

Muzeului de Artă.

Condamnarea autorului reclamanților

a fost înlăturată prin hotărâre penală definitivă de către Curtea Supremă,

urmare soluționării unui recurs în anulare promovat în favoarea acestuia.

În drept, reclamanții au invocat

dispozițiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 și art. 480 C. civ.

Prin sentința nr. 2158 din 16 mai

2003, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența soluționării de fond a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin decizia nr. 909 din 9 octombrie 2003, a respins acțiunea, ca fiind

pornită împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a reținut că, cu referire la

excepția invocată din oficiu și pusă în discuția părților, că bunurile

confiscate au intrat în patrimoniul statului. Drept urmare, Ministerul de

Interne, având patrimoniul propriu, nu are calitate procesuală pasivă, nefiind

„posesor” în sensul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 182/2000, împrejurarea

că preluarea s-a făcut de către lucrători ai Ministerului de Interne nefiind în

măsură a duce la altă concluzie.

Prin decizia nr. 1319 din 23 iunie

2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat

de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința atacată

și, evocând fondul, a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâtul Ministerul

de Interne să restituie în deplină proprietate și posesie bunurile aflate în

inventarul ce însoțește procesul verbal din 15 ianuarie 1964, aflate în

custodia Muzeului Național de Artă a României.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că pârâtul are calitate procesuală pasivă, în raport

de textul legal invocat ca temei al acțiunii și că reclamanții, în raport de

înlăturarea măsurii confiscării prin hotărâre penală definitivă și calitatea de

moștenitori a reclamanților, sunt îndreptățiți la restituirea bunurilor

confiscate de la autorul lor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că, neavând calitate, în

mod greșit s-a admis acțiunea în revendicare, acordându-se mai mult decât ce

s-a cerut, cu referire la împrejurarea că reclamanții au solicitat obligarea

pârâtului de a solicita bunurile mobile confiscate unei instituții ce nu a

figurat ca parte în proces.

S-a mai susținut că hotărârea, cu

referire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, nu

cuprinde motivele pe care se sprijină.

În fine, pârâtul a susținut că

instanța de control judiciar a aplicat greșit legea, cu referire la împrejurarea

că, urmare predării bunurilor confiscate Muzeului de Artă de către UM 0123/E

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Administrației și

Internelor nu mai poate fi considerat autoritate care a preluat aceste bunuri,

în sensul dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Legea nr..182/2000, respectiv

posesor al bunurilor revendicate.

În concluzie, pârâtul a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamanților față de Ministerul Administrației și Internelor.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, reclamanții au făcut

dovada calității de moștenitor, cu referire la autorul lor condamnat, între

altele, la pedeapsa complimentară a confiscării averii, preluarea bunurilor

confiscate de către Ministerul Afacerilor Interne și înlăturarea ulterioară a

acestei măsuri prin hotărâre penală definitivă, dată în soluționarea unui

recurs în anulare.

Prin urmare, în mod corect instanța

de control judiciar a reținut că reclamanții au calitate procesuală, iar

acțiunea promovată întrunește condițiile de admisibilitate.

Potrivit art. 80 alin. (2) din Legea

nr. 182/2000, în redactarea în vigoare la data sesizării instanței de judecată

„Bunurile culturale mobile, preluate în orice mod de autorități ale statului,

revendicate de proprietarii de drept, vor fi restituite acestora de către

instituțiile care le-au preluat, pe baza unei hotărâri judecătorești

definitive”.

Pârâtul nu contestă că preluarea

bunurilor care fac obiectul prezentei acțiuni în revendicare a fost făcută de o

unitate militară din structura fostului Minister al Afacerilor Interne.

Textul legal menționat, invocat de

reclamanți ca temei al acțiunii, nu face distincțiile invocate de pârât, ca

atare în mod legal, instanța de control judiciar a apreciat cu privire la

calitatea procesuală pasivă. Totodată, motivarea, cu referire la greșita

admitere a excepției de către prima instanță, este exhaustivă și convingătoare,

corespunzătoare dispozițiilor legale.

În fine, din examinarea cererii de

chemare în judecată și a dispozitivului deciziei atacate, rezultă că instanțe

s-a pronunțat în limitele sesizării, cu referire la al doilea capăt de cerere

raportat la temeiul legal invocat de reclamanți.

Ca atare, criticile formulate de

pârât sunt neîntemeiate, decizia atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile

de nelegalitate invocate în recurs.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 1319

din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.