ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 7895/62/2011 reclamanta S.D.E. a chemat în judecată pârâtul Muzeul Național B. Sibiu, solicitând instanței să constate caducitatea ofertei de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu, conf. art. 814 alin. (2) C. civ. pentru neacceptarea în timpul vieții donatorului și necomunicarea acceptării în timpul vieții donatorului, și să dispună repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la predarea către reclamantă a următoarelor opere de artă (tablouri): H.E.: P. dr. F. - ulei/pânză 91x73 cm datat 1943; F.K.: portret dr.

F. - cărbune/hârtie 75x60 cm nedatat (în jurul anului 1940); H.S. - Peisaj din Balcic - ulei/pânză 60x78 cm, nedatat; V.V. - Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm. Prin întâmpinare și prin cererea de arătare a titularului dreptului pârâtul Muzeul Național B. Sibiu a arătat că trebuie introdus în cauză în calitate de pârât Statul Român, prin M.C.P.N. sau prin M.E.F., ca fiind titularul dreptului de proprietate al bunurilor revendicate, invocând în drept art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000. Prin sentința civilă nr. 443/S/2011 Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu. Prin încheierea din 24 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu a fost introdus în cauză, Statul Român reprezentat prin M.C.P.N., acesta dobândind calitatea de intervenient în interes propriu, conf.

art. 58 C. proc. civ. (încheierea din 23 martie 2012). Acesta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că nu este deținător de bunuri culturale mobile și bunurile revendicate nu s-au aflat niciodată în posesia sa iar pârâtul Muzeul Național B. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, la termenul din 24 februarie 2012. Prin sentința civilă nr. 547/2012 Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.D.E. în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu M.C.P.N. și în consecință a constatat caducitatea ofertei de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu și a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a următoarelor tablouri: H.E.: Portret dr.

Fabritius - ulei/pânză 91x73 cm datat 1943; F.K. Portret dr. Fabritius - cărbune/hârtie 75x60 cm nedatat (în jurul anului 1940); H.S. - Peisaj din Balcic - ulei/pânză 60x78 cm, nedatat; V.V. (?)- Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Muzeul Național B. Sibiu și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 99 din Legea nr. 182/2000 trebuie interpretate în sensul că după obțin erea unei hotărâri judecătorești definitive împotriva proprietarului actual, care este statul, executarea dispoziției de restituire se face de către unitatea deținătoare. Orice altă interpretare încalcă dispozițiile referitoare la dreptul de proprietate, inclusiv cele cuprinse în documentele internaționale ce fac parte din dreptul intern.

Or, în cauză, Muzeul B. nu este proprietarul bunurilor revendicate, ci doar un administrator al acestora. Totodată, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile legale incidente în speță, Statul Român, în a cărei proprietate se găsesc bunurile de patrimoniu în litigiu, este reprezentat de M.C.P.N. și cum reclamanta nu l-a chemat în judecată în calitate de pârât, excepția invocată de acesta este lipsită de obiect, Statul Român reprezentat prin M.C.P.N., dobândind calitatea de intervenient în interes propriu, conf. art. 66 alin. (2) și art. 58 C. proc. civ.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este moștenitoarea soțului său defunct S.W., decedat la 12 martie 2010. Prin actul autentic intitulat „declarație ofertă de donație", autentificat din 6 octombrie 1976 soțul reclamantei a declarat că înțelege să doneze Muzeului Bruckenthal din Sibiu cele patru tablouri, identificate mai sus, fără sarcini și cu scutire în mod expres a părții dobânditoare de comunicarea acceptării donației. Prin Decizia nr. 746 din 6 decembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Sibiu, s-a autorizat acceptarea donației oferite de S.W., Muzeului B. Având în vedere prevederile art. 813, 814 alin. (1) și (2) C. civ., s-a concluzionat că donația își produce efectele doar dacă consimțământul ambelor părți este manifestat în formă autentică.

Or, potrivit art. 1171 C. civ. actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul în care s-a făcut actul. Totodată tribunalul a reținut că Legea nr. 57/1968, privind organizarea și funcționarea consiliilor populare, în forma în vigoare la data întocmirii ofertei de donație și a deciziei de acceptare, nu conține nici o prevedere din care să rezulte că deciziile emise de comitetele executive au valoarea unor acte autentice, în sensul prevăzut de art. 1171 C. civ. iar Decretul nr. 478/1954 nu scutește donația de întocmirea ei în forma autentică în sensul că nu prevede că acceptarea donației poate fi făcută și în altă formă decât cea prevăzută de art. 814 C. civ., specificând doar cine poate să accepte donația făcută statului și organismelor acestuia, fără a deroga de la forma autentică prevăzută de C. civ.

Prin urmare, coroborând aceste dispoziții legale și aplicându-le la speță, prima instanță a reținut că, deși a fost autorizată în condițiile legii, nu s-a mai realizat o acceptare a donației. Prin Decizia 746/1976 s-a autorizat acceptarea donației, fără ca aceasta să mai fi fost făcută. Această decizie nu reprezintă o acceptare valabilă a donației. În aceste condiții, declarația de ofertă de donație a rămas fără efecte, întrucât nu a fost acceptată în formă autentică, devenind astfel, caducă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenientul M.C.P.N., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Reclamanta a depus întâmpinare și aderare la apelul intervenientului. Prin Decizia civilă nr. 58 din 18 octombrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta S.D.E.

în sensul că a schimbat în parte sentința civilă nr. 547 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, și rejudecând cauza a admis acțiunea formulată de reclamanta S.D.E. în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național B. și intervenientul în interes propriu M.C.P.N. și în consecință a constatat caducitatea ofertei de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu și a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a următoarelor 4 tablouri: - H.E.: Portret dr. Fabritius - ulei/pânză 91x73 cm datat 1943; - F.K.: Portret dr. Fabritius - cărbune/hârtie 75x60 cm nedatat (în jurul anului 1940); - H.S. - Peisaj din Balcic - ulei/pânză 60x78 cm, nedatat; - V.V.

(?) - Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Muzeul Național B. și a respins apelul declarat de intervenientul M.C.P.N. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a dovedit calitatea sa procesual activă și interesul în promovarea acțiunii dovedind că este unica moștenitoare a defunctului S.W., decedat, iar în calitate de soție supraviețuitoare, potrivit înscrisului tradus depus la dosar emis de Tribunalul Rosenheim la 15 noiembrie 2010. aceasta a împuternicit pe K.F.F. să facă demersurile necesare recuperării tablourilor, pentru că nici ea nici soțul său nu au avut intenția de a dona aceste bunuri, însă statul comunist forța pe cei care doreau să emigreze să facă asemenea donații.

Instanța de apel a înlăturat critica intervenientului potrivit căreia nu i s-a comunicat cererea de arătare a titularului dreptului motivat de faptul că față de cele menționate în întâmpinarea depusă de intervenient în cauză, rezultă că avea cunoștință de cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul Muzeul B. iar dreptul la apărare al intervenientului nu a fost încălcat în condițiile în care a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 547/2012, astfel că fiind o cale de atac devolutivă a avut posibilitatea de a formula apărări, de a le susține și a fi analizate de instanță. Totodată instanța de apel a reținut că prin înscrisul autentificat din 19 octombrie 1976 la Notariatul de Stat județean Sibiu, numitul S.W., în calitatea de proprietar a declarat că donează Muzeului B., fără nici un fel de sarcini și cu scutire de la acceptarea donației, cele 4 tablouri indicate în petitul acțiunii.

Potrivit art. 814 alin. (1) C. civ., donația nu produce nici un efect decât din ziua în care a fost acceptată. Confirmarea acceptării donației este aceea care conferă efecte donației, în baza alin. 2 din același articol. Coroborând dispozițiile Deciziei nr. 746 din 6 decembrie 1976 prin care Consiliul Popular al Județului Sibiu a decis autorizarea acceptării donației oferite de S.W., Muzeului B. Sibiu, constând într-un număr de 4 tablouri cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954 conform cărora acceptarea donației se putea face de conducătorii instituției căreia i-a fost oferită donația, cu autorizarea prealabilă a comitetului executiv al Sfatului popular regional instanța de apel a apreciat că pentru ca donația să-i fi produs efecte, trebuia să fi fost acceptată.

Or, consiliul popular județean doar a încuviințat acceptarea donației, care urma să fie făcută de conducătorul muzeului, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Fiind o prevedere expresă a legii, donatorul nu putea nici deroga de la ea, nici să scutească donatarul de îndeplinirea unei formalități impuse imperativ de art. 814 C. civ. Pe de altă parte, donația nefiind acceptată, tablourile nu au ieșit niciodată din patrimoniul defunctului S.W., ceea ce conferă calitate moștenitoarei sale de a le cere de la oricine le deține fără drept. Cu privire la restituirea bunurilor în litigiu, instanța de apel a reținut că pârâtul Muzeul B. este deținătorul acestor tablouri, potrivit adresei din 2012 emisă de acesta la solicitarea tribunalului (fila 26 dosar fond) și potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000, în calitate de unitate deținătoare va fi obligat să le restituie.

Calitatea sa procesual pasivă este conferită chiar de lege, care stabilește obligația instituției deținătoare de a restitui în baza unei hotărâri judecătorești, bunurile culturale mobile preluate abuziv de la proprietarii de drept de către autorități după 6 septembrie 1940. Referitor la cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât instanța de apel a constatat că potrivit art. 65 C. proc. civ., cererea de arătare a titularului dreptului se depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare, odată cu întâmpinarea. Această cerință a fost respectată de pârât. Cel indicat ca fiind titularul dreptului, însă a tăgăduit susținerile pârâtului, astfel că, potrivit art. 58 C. proc. civ. M.C.P.N.

a dobândit calitatea de intervenient, iar hotărârea îi este opozabilă. În ce privește calitatea procesual pasivă a intervenientului M.C.P.N. curtea de apel a reținut că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, acest minister coordonează activitățile specifice din domeniul patrimoniului cultural național mobil și reprezintă Statul Român în relațiile interne și internaționale care au ca obiect patrimoniul cultural național mobil. Or, tablourile revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil și au fost preluate abuziv de autoritățile statului. Fiind o autoritatea centrală, reprezentant al statului în baza legii, care coordonează activitățile legate de această categorie de bunuri, intervenientul are calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intervenientul în nume propriu Statul Român prin M.C.P.N. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul a învederat că în speță, există elemente contradictorii între conținutul dispozitivului și considerentele deciziei atacate. Astfel, recurentul arată că în mod contradictoriu instanța de apel a respins apelul dclarat de intervenientul Ministerul Culturii împotriva sentinței apelate și admite totodată cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. Totodată recurentul a învederat că deși în mod corect instanța de apel a reținut că pârâtul este deținătorul tablourilor în litigiu și în calitate de unitate deținătoare va fi obligat să le restituie, printr-o analiză superficială și omisivă a materialului probator a respins apelul.

Recurentul a reiterat excepția lipsei calității procesuale de intervenient a Ministerului Culturii arătând că decizia atacată conține motive contradictorii, pe de-o parte instanța de apel reținând calitatea sa procesuală de intervenient în nume propriu iar pe de altă parte conferindu-i vădit excesiv și arbitrar calitatea de pârât, în mod greșit și în absența oricărui mijloc de probă reținând că legitimitatea sa procesuală pasivă este susținută de faptul că tablourile revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil, fiind preluate abuziv de autorități ale statului iar acesta este o autoritate centrală, reprezentant al statului cu privire la categoria de bunuri din care fac parte tabloruile în litigiu.

Mai arată recurentul că instanța de apel a reținut în mod cu totul eronat că în speță au fost respectate exigențele art. 65 C. proc. civ., cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului și astfel, fiind îndeplinite condițiile art. 58 din același act normativ a dobândit calitatea de intervenient, hotărârea fiindu-i opozabilă. Recurentul a precizat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul este deținătorul tablourilor în litigiu, aspect ce reliefează lipsa calității sale procesuale. Se susține că nu îi pot fi opozabile măsurile dispuse de instanță în ce privește restituirea tablourilor, pentru că M.C.P.N. nu are calitatea procesuală pasivă: art. 6 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 se referă la reprezentarea Statului Român de către M.C.P.N.

în relațiile interne și internaționale privind patrimoniul cultural român și nu în raporturile litigioase dintre Statul Român și terțe persoane interesate în recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra unor bunuri mobile. Art. 99 alin. (1) și (2) din Lege, care conțin măsuri punctuale referitoare la modalitatea de restituire a bunurilor culturale mobile, menționează că obligația restituirii revine exclusiv instituției deținătoare, invocând în sprijinul acestei afirmații practica Curții de Apel București. M.C.P.N. este instituție a administrației publice centrale de specialitate în domeniul culturii și nu deținător de bunuri culturale mobile. Această măsură a restituirii tablourilor nu îi poate fi opozabilă, nefiind deținătorul bunurilor.

Față de prevederile legale invocate și de modalitatea de formulare a acțiunii, recurentul apreciază că are calitate procesual pasivă Muzeul Național B. Pe de altă parte, învederează că atât din art. 12 din Legea nr. 213/1998, cât și din art. 865 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) din Noul C. civ., rezultă că Statul Român este reprezentat de M.F.P. în litigiile referitoare la dreptul de proprietate. Recurentul solicită ca în situația în care se va respinge această excepție, să fie respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată, susținând că oferta de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu și-a produs efectul prin Decizia nr. 746 din 06 decembrie 1976 emisă de Comitetul Executiv al consiliului Popular al județului Sibiu, care a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra tablourilor, de la acea dată statului.

Potrivit art. 1171 C. civ. în vigoare la acel moment raportat la Decretul nr. 478/1954 și Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare, decizia de acceptare a comitetul executiv a consiliului popular are valoarea uni act autentic, îndeplinind condițile de formă prevăzute de art. 813 și 814 C. civ. pentru valabilitatea acceptării donației. Aceste bunuri au ieșit din patrimoniul soțului reclamantei în timpul viețui acestuia, astfel că reclamanta nu poate avea calitatea de proprietar al acestora. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Dispozițiile citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În speță, se constată că decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt contradictorii și nici străine de natura pricinii, neputând fi reținută nici o contradicție flagrantă între dispozitivul acesteia și considerente.

Astfel, se constată că instanța de apel a argumentat soluția, în considerentele deciziei recurate făcându-se referile la criticile invocate în apel și la probatoriul administrat în cauză, arătându-se care sunt motivele de fapt și de drept care au condus la concluzia că în speță intervenientul are calitate procesuală reținându-se, în esență, că legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M.C.P.N. este susținută de faptul că tablourile revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil, fiind preluate abuziv de autorități ale statului iar acesta este o autoritate centrală, reprezentant al statului cu privire la categoria de bunuri din care fac parte tabloruile în litigiu. Totodată se constată că, contrar celor susținute de recurent, dispozitivul deciziei recurate este în concordanță cu motivele reținute prin considerente.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, disputa poartă asupra legitimității constatării calității procesuale pasive a recurentului, a greșitei aplicări a prevedrilor legale vizând cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât precum și a prevederilor legale privind valabilitatea donației. Cu privire la reiterarea de către recurent a excepției lipsei calității procesuale de intervenient, Înalta Curte constată că aceste critici nu se pot constitui într-o veritabilă excepție ci pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Aceste critici se constată că sunt nefondate, urmând a fi înlăturate pentru următoarele considerente: Anexa la Legea nr. 213/1998 privind lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale, menționează la poziția 28 muzeele și colecțiile de artă declarate de interes public național. Totodată, conform prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000 M.C.C. reprezintă statul român în relațiile interne și internaționale care au ca obiect patrimoniul cultural național mobil. Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de apel, tablourile revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil și au fost preluate abuziv de autoritățile statului.

Fiind o autoritatea centrală, reprezentant al statului în baza legii, care coordonează activitățile legate de această categorie de bunuri, recurentul are calitate procesual pasivă. În mod corect a fost reținută și incidența în cauză a dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora dacă cel chemat prin cererea de arătare a titularului dreptului nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pârâtului, se vor aplica prevederile art. 58 din același act normativ conform cărora cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în nume propriu, hotărârea fiindu-i opozabilă. Aceasta întrucât așa cum se reține și prin decizia atacată, cererea de arătare a titularului dreptului a fost depusă în termenul stipulat de art. 65 C. proc.

civ. iar cel indicat ca titular al dreptului a tăgăduit susținerile pârâtului, dobândind astfel, potrivit art. 58 din același cod calitatea de intervenient în nume propriu. Cu privire la valabilitatea actului de donație, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a controlat și validat judecata primei instanțe care, în mod legal și temeinic, a înlăturat apărările referitoare la faptul că decizia de acceptare a comitetul executiv a consiliului popular are valoarea unui act autentic, îndeplinind condiția de formă prevăzută de art. 813 și 814 C. civ. și a considerat ca potrivit art. 814 alin. (1) C. civ., donația nu produce nici un efect decât din ziua în care a fost acceptată.

Confirmarea acceptării donației este aceea care conferă efecte donației, în baza alin. (2) din același art. Or, în speță, Consiliul Popular al Județului Sibiu, prin Decizia nr. 746 din 6 decembrie 1976 a decis numai autorizarea acceptării donației oferite de S.W. Muzeului B. Sibiu, constând într-un număr de 4 tablouri, acceptare care se putea face, potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954 de conducătorii instituției căreia i-a fost oferită donația, cu autorizarea prealabilă a comitetului executiv al Sfatului popular regional. Totodată, în mod corect a reținut instanța de apel că donația nefiind acceptată, tablourile nu au ieșit niciodată din patrimoniul defunctului S.W., ceea ce conferă calitate moștenitoarei sale de a le cere de la oricine le deține fără drept.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită iar criticile recurentului nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de intervenientul în nume propriu Statul Român prin M.C.P.N. împotriva Deciziei civile nr. 58 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de intervenientul în nume propriu Statul Român prin M.C.P.N. împotriva Deciziei civile nr. 58 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.