ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4424/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată
la Tribunalul Brașov sub nr. 7895/62/2011 reclamanta S.D.E. a chemat în
judecată pârâtul Muzeul Național B. Sibiu, solicitând instanței să constate
caducitatea ofertei de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat
Sibiu, conf. art. 814 alin. (2) C. civ. pentru neacceptarea în timpul vieții
donatorului și necomunicarea acceptării în timpul vieții donatorului, și să
dispună repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la
predarea către reclamantă a următoarelor opere de artă (tablouri): H.E.: P. dr.
F. - ulei/pânză 91x73 cm datat 1943; F.K.: portret dr. F. - cărbune/hârtie
75x60 cm nedatat (în jurul anului 1940); H.S. - Peisaj din Balcic - ulei/pânză
60x78 cm, nedatat; V.V. - Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm.
Prin
întâmpinare și prin cererea de arătare a titularului dreptului pârâtul Muzeul
Național B. Sibiu a arătat că trebuie introdus în cauză în calitate de pârât
Statul Român, prin M.C.P.N. sau prin M.E.F., ca fiind titularul dreptului de
proprietate al bunurilor revendicate, invocând în drept art. 6 alin. (3) din Legea
nr. 182/2000.
Prin sentința
civilă nr. 443/S/2011 Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței
teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Sibiu.
Prin încheierea
din 24 februarie 2012 a Tribunalului Sibiu a fost introdus în cauză, Statul
Român reprezentat prin M.C.P.N., acesta dobândind calitatea de intervenient în
interes propriu, conf. art. 58 C. proc. civ. (încheierea din 23 martie 2012).
Acesta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive, motivat de împrejurarea că nu este deținător de bunuri
culturale mobile și bunurile revendicate nu s-au aflat niciodată în posesia sa
iar pârâtul Muzeul Național B. a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive, la termenul din 24 februarie 2012.
Prin sentința
civilă nr. 547/2012 Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis acțiunea
formulată de reclamanta S.D.E. în contradictoriu cu intervenientul în interes
propriu M.C.P.N. și în consecință a constatat caducitatea ofertei de donație
autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu și a dispus repunerea
părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtului la restituirea către
reclamantă a următoarelor tablouri: H.E.: Portret dr. Fabritius - ulei/pânză
91x73 cm datat 1943; F.K. Portret dr. Fabritius - cărbune/hârtie 75x60 cm
nedatat (în jurul anului 1940); H.S. - Peisaj din Balcic - ulei/pânză 60x78 cm,
nedatat; V.V. (?)- Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm. A admis excepția
lipsei calității procesual pasive a pârâtului Muzeul Național B. Sibiu și în
consecință a respins acțiunea față de acest pârât.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 99 din Legea nr. 182/2000
trebuie interpretate în sensul că după obțin erea unei hotărâri judecătorești
definitive împotriva proprietarului actual, care este statul, executarea
dispoziției de restituire se face de către unitatea deținătoare. Orice altă
interpretare încalcă dispozițiile referitoare la dreptul de proprietate,
inclusiv cele cuprinse în documentele internaționale ce fac parte din dreptul
intern. Or, în cauză, Muzeul B. nu este proprietarul bunurilor revendicate, ci
doar un administrator al acestora.
Totodată,
tribunalul a reținut că, față de dispozițiile legale incidente în speță, Statul
Român, în a cărei proprietate se găsesc bunurile de patrimoniu în litigiu, este
reprezentat de M.C.P.N. și cum reclamanta nu l-a chemat în judecată în calitate
de pârât, excepția invocată de acesta este lipsită de obiect, Statul Român
reprezentat prin M.C.P.N., dobândind calitatea de intervenient în interes
propriu, conf. art. 66 alin. (2) și art. 58 C. proc. civ.
Cu privire la
fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este moștenitoarea
soțului său defunct S.W., decedat la 12 martie 2010. Prin actul autentic
intitulat „declarație ofertă de donație", autentificat din 6 octombrie
1976 soțul reclamantei a declarat că înțelege să doneze Muzeului Bruckenthal
din Sibiu cele patru tablouri, identificate mai sus, fără sarcini și cu scutire
în mod expres a părții dobânditoare de comunicarea acceptării donației.
Prin Decizia nr.
746 din 6 decembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al
Județului Sibiu, s-a autorizat acceptarea donației oferite de S.W., Muzeului B.
Având în vedere
prevederile art. 813, 814 alin. (1) și (2) C. civ., s-a concluzionat că donația
își produce efectele doar dacă consimțământul ambelor părți este manifestat în
formă autentică. Or, potrivit art. 1171 C. civ. actul autentic este acela care
s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are
drept de a funcționa în locul în care s-a făcut actul.
Totodată
tribunalul a reținut că Legea nr. 57/1968, privind organizarea și funcționarea
consiliilor populare, în forma în vigoare la data întocmirii ofertei de donație
și a deciziei de acceptare, nu conține nici o prevedere din care să rezulte că
deciziile emise de comitetele executive au valoarea unor acte autentice, în
sensul prevăzut de art. 1171 C. civ. iar Decretul nr. 478/1954 nu scutește
donația de întocmirea ei în forma autentică în sensul că nu prevede că
acceptarea donației poate fi făcută și în altă formă decât cea prevăzută de art.
814 C. civ., specificând doar cine poate să accepte donația făcută statului și
organismelor acestuia, fără a deroga de la forma autentică prevăzută de C. civ.
Prin urmare,
coroborând aceste dispoziții legale și aplicându-le la speță, prima instanță a
reținut că, deși a fost autorizată în condițiile legii, nu s-a mai realizat o
acceptare a donației. Prin Decizia 746/1976 s-a autorizat acceptarea donației,
fără ca aceasta să mai fi fost făcută. Această decizie nu reprezintă o
acceptare valabilă a donației.
În aceste
condiții, declarația de ofertă de donație a rămas fără efecte, întrucât nu a
fost acceptată în formă autentică, devenind astfel, caducă.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel intervenientul M.C.P.N., criticând-o ca fiind
nelegală și netemeinică.
Reclamanta a
depus întâmpinare și aderare la apelul intervenientului.
Prin Decizia civilă
nr. 58 din 18 octombrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a
admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta S.D.E. în sensul că a
schimbat în parte sentința civilă nr. 547 din 27 aprilie 2012 pronunțată de
Tribunalul Sibiu, secția I civilă, și rejudecând cauza a admis acțiunea
formulată de reclamanta S.D.E. în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Național B.
și intervenientul în interes propriu M.C.P.N. și în consecință a constatat
caducitatea ofertei de donație autentificată din 1976 de Notariatul de Stat
Sibiu și a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea
pârâtului la restituirea către reclamantă a următoarelor 4 tablouri:
- H.E.: Portret
dr. Fabritius - ulei/pânză 91x73 cm datat 1943;
- F.K.: Portret
dr. Fabritius - cărbune/hârtie 75x60 cm nedatat (în jurul anului 1940);
- H.S. - Peisaj
din Balcic - ulei/pânză 60x78 cm, nedatat;
- V.V. (?) -
Peisaj olandez - ulei/pânză, 54x77 cm.
A respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Muzeul Național B. și a
respins apelul declarat de intervenientul M.C.P.N. împotriva aceleiași
sentințe.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a dovedit calitatea sa
procesual activă și interesul în promovarea acțiunii dovedind că este unica
moștenitoare a defunctului S.W., decedat, iar în calitate de soție
supraviețuitoare, potrivit înscrisului tradus depus la dosar emis de Tribunalul
Rosenheim la 15 noiembrie 2010. aceasta a împuternicit pe K.F.F. să facă
demersurile necesare recuperării tablourilor, pentru că nici ea nici soțul său
nu au avut intenția de a dona aceste bunuri, însă statul comunist forța pe cei
care doreau să emigreze să facă asemenea donații.
Instanța de
apel a înlăturat critica intervenientului potrivit căreia nu i s-a comunicat
cererea de arătare a titularului dreptului motivat de faptul că față de cele
menționate în întâmpinarea depusă de intervenient în cauză, rezultă că avea
cunoștință de cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul
Muzeul B. iar dreptul la apărare al intervenientului nu a fost încălcat în
condițiile în care a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 547/2012,
astfel că fiind o cale de atac devolutivă a avut posibilitatea de a formula
apărări, de a le susține și a fi analizate de instanță.
Totodată
instanța de apel a reținut că prin înscrisul autentificat din 19 octombrie 1976
la Notariatul de Stat județean Sibiu, numitul S.W., în calitatea de proprietar
a declarat că donează Muzeului B., fără nici un fel de sarcini și cu scutire de
la acceptarea donației, cele 4 tablouri indicate în petitul acțiunii.
Potrivit art. 814
alin. (1) C. civ., donația nu produce nici un efect decât din ziua în care a
fost acceptată. Confirmarea acceptării donației este aceea care conferă efecte
donației, în baza alin. 2 din același articol.
Coroborând
dispozițiile Deciziei nr. 746 din 6 decembrie 1976 prin care Consiliul Popular
al Județului Sibiu a decis autorizarea acceptării donației oferite de S.W.,
Muzeului B. Sibiu, constând într-un număr de 4 tablouri cu dispozițiile art. 3 alin.
(2) din Decretul nr. 478/1954 conform cărora acceptarea donației se putea face
de conducătorii instituției căreia i-a fost oferită donația, cu autorizarea
prealabilă a comitetului executiv al Sfatului popular regional instanța de apel
a apreciat că pentru ca donația să-i fi produs efecte, trebuia să fi fost
acceptată. Or, consiliul popular județean doar a încuviințat acceptarea
donației, care urma să fie făcută de conducătorul muzeului, ceea ce nu s-a mai
întâmplat. Fiind o prevedere expresă a legii, donatorul nu putea nici deroga de
la ea, nici să scutească donatarul de îndeplinirea unei formalități impuse
imperativ de art. 814 C. civ.
Pe de altă
parte, donația nefiind acceptată, tablourile nu au ieșit niciodată din
patrimoniul defunctului S.W., ceea ce conferă calitate moștenitoarei sale de a
le cere de la oricine le deține fără drept.
Cu privire la
restituirea bunurilor în litigiu, instanța de apel a reținut că pârâtul Muzeul
B. este deținătorul acestor tablouri, potrivit adresei din 2012 emisă de acesta
la solicitarea tribunalului (fila 26 dosar fond) și potrivit art. 99 alin. (2)
din Legea nr. 182/2000, în calitate de unitate deținătoare va fi obligat să le
restituie. Calitatea sa procesual pasivă este conferită chiar de lege, care
stabilește obligația instituției deținătoare de a restitui în baza unei
hotărâri judecătorești, bunurile culturale mobile preluate abuziv de la
proprietarii de drept de către autorități după 6 septembrie 1940.
Referitor la
cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât instanța de apel
a constatat că potrivit art. 65 C. proc. civ., cererea de arătare a titularului
dreptului se depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare, odată cu
întâmpinarea. Această cerință a fost respectată de pârât. Cel indicat ca fiind
titularul dreptului, însă a tăgăduit susținerile pârâtului, astfel că, potrivit
art. 58 C. proc. civ. M.C.P.N. a dobândit calitatea de intervenient, iar
hotărârea îi este opozabilă.
În ce privește
calitatea procesual pasivă a intervenientului M.C.P.N. curtea de apel a reținut
că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, acest minister coordonează
activitățile specifice din domeniul patrimoniului cultural național mobil și
reprezintă Statul Român în relațiile interne și internaționale care au ca
obiect patrimoniul cultural național mobil. Or, tablourile revendicate fac
parte din patrimoniul cultural mobil și au fost preluate abuziv de autoritățile
statului. Fiind o autoritatea centrală, reprezentant al statului în baza legii,
care coordonează activitățile legate de această categorie de bunuri,
intervenientul are calitate procesual pasivă.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs intervenientul în nume propriu Statul Român
prin M.C.P.N. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și
9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivelor de recurs invocate, recurentul a învederat că în speță, există elemente
contradictorii între conținutul dispozitivului și considerentele deciziei
atacate.
Astfel,
recurentul arată că în mod contradictoriu instanța de apel a respins apelul
dclarat de intervenientul Ministerul Culturii împotriva sentinței apelate și
admite totodată cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.
Totodată
recurentul a învederat că deși în mod corect instanța de apel a reținut că
pârâtul este deținătorul tablourilor în litigiu și în calitate de unitate
deținătoare va fi obligat să le restituie, printr-o analiză superficială și
omisivă a materialului probator a respins apelul.
Recurentul a
reiterat excepția lipsei calității procesuale de intervenient a Ministerului
Culturii arătând că decizia atacată conține motive contradictorii, pe de-o
parte instanța de apel reținând calitatea sa procesuală de intervenient în nume
propriu iar pe de altă parte conferindu-i vădit excesiv și arbitrar calitatea
de pârât, în mod greșit și în absența oricărui mijloc de probă reținând că
legitimitatea sa procesuală pasivă este susținută de faptul că tablourile
revendicate fac parte din patrimoniul cultural mobil, fiind preluate abuziv de
autorități ale statului iar acesta este o autoritate centrală, reprezentant al
statului cu privire la categoria de bunuri din care fac parte tabloruile în
litigiu.
Mai arată
recurentul că instanța de apel a reținut în mod cu totul eronat că în speță au
fost respectate exigențele art. 65 C. proc. civ., cu privire la cererea de
arătare a titularului dreptului și astfel, fiind îndeplinite condițiile art. 58
din același act normativ a dobândit calitatea de intervenient, hotărârea
fiindu-i opozabilă.
Recurentul a
precizat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul este
deținătorul tablourilor în litigiu, aspect ce reliefează lipsa calității sale
procesuale.
Se susține că
nu îi pot fi opozabile măsurile dispuse de instanță în ce privește restituirea
tablourilor, pentru că M.C.P.N. nu are calitatea procesuală pasivă: art. 6 alin.
(3) din Legea nr. 188/2000 se referă la reprezentarea Statului Român de către M.C.P.N.
în relațiile interne și internaționale privind patrimoniul cultural român și nu
în raporturile litigioase dintre Statul Român și terțe persoane interesate în
recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra unor bunuri mobile. Art. 99 alin.
(1) și (2) din Lege, care conțin măsuri punctuale referitoare la modalitatea de
restituire a bunurilor culturale mobile, menționează că obligația restituirii
revine exclusiv instituției deținătoare, invocând în sprijinul acestei
afirmații practica Curții de Apel București.
M.C.P.N. este
instituție a administrației publice centrale de specialitate în domeniul
culturii și nu deținător de bunuri culturale mobile. Această măsură a
restituirii tablourilor nu îi poate fi opozabilă, nefiind deținătorul
bunurilor.
Față de
prevederile legale invocate și de modalitatea de formulare a acțiunii,
recurentul apreciază că are calitate procesual pasivă Muzeul Național B. Pe de
altă parte, învederează că atât din art. 12 din Legea nr. 213/1998, cât și din art.
865 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) din Noul C. civ., rezultă că Statul
Român este reprezentat de M.F.P. în litigiile referitoare la dreptul de
proprietate.
Recurentul
solicită ca în situația în care se va respinge această excepție, să fie
respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată, susținând că oferta de donație
autentificată din 1976 de Notariatul de Stat Sibiu și-a produs efectul prin
Decizia nr. 746 din 06 decembrie 1976 emisă de Comitetul Executiv al
consiliului Popular al județului Sibiu, care a avut ca efect transmiterea
dreptului de proprietate asupra tablourilor, de la acea dată statului. Potrivit
art. 1171 C. civ. în vigoare la acel moment raportat la Decretul nr. 478/1954
și Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare,
decizia de acceptare a comitetul executiv a consiliului popular are valoarea
uni act autentic, îndeplinind condițile de formă prevăzute de art. 813 și 814 C.
civ. pentru valabilitatea acceptării donației. Aceste bunuri au ieșit din
patrimoniul soțului reclamantei în timpul viețui acestuia, astfel că reclamanta
nu poate avea calitatea de proprietar al acestora.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispozițiile
citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. care
obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de
fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care
au fost înlăturate cererile părților.
În speță, se
constată că decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt
contradictorii și nici străine de natura pricinii, neputând fi reținută nici o
contradicție flagrantă între dispozitivul acesteia și considerente.
Astfel, se
constată că instanța de apel a argumentat soluția, în considerentele deciziei
recurate făcându-se referile la criticile invocate în apel și la probatoriul
administrat în cauză, arătându-se care sunt motivele de fapt și de drept care
au condus la concluzia că în speță intervenientul are calitate procesuală
reținându-se, în esență, că legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român
prin M.C.P.N. este susținută de faptul că tablourile revendicate fac parte din
patrimoniul cultural mobil, fiind preluate abuziv de autorități ale statului
iar acesta este o autoritate centrală, reprezentant al statului cu privire la
categoria de bunuri din care fac parte tabloruile în litigiu.
Totodată se
constată că, contrar celor susținute de recurent, dispozitivul deciziei
recurate este în concordanță cu motivele reținute prin considerente.
Modificarea sau
casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva
acestui motiv de recurs, disputa poartă asupra legitimității constatării
calității procesuale pasive a recurentului, a greșitei aplicări a prevedrilor
legale vizând cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât
precum și a prevederilor legale privind valabilitatea donației.
Cu privire la
reiterarea de către recurent a excepției lipsei calității procesuale de
intervenient, Înalta Curte constată că aceste critici nu se pot constitui
într-o veritabilă excepție ci pot fi subsumate motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceste critici
se constată că sunt nefondate, urmând a fi înlăturate pentru următoarele
considerente:
Anexa la Legea nr.
213/1998 privind lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public
al statului și al unităților administrativ teritoriale, menționează la poziția
28 muzeele și colecțiile de artă declarate de interes public național.
Totodată, conform
prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000 M.C.C. reprezintă statul
român în relațiile interne și internaționale care au ca obiect patrimoniul
cultural național mobil.
Prin urmare,
așa cum corect a reținut instanța de apel, tablourile revendicate fac parte din
patrimoniul cultural mobil și au fost preluate abuziv de autoritățile statului.
Fiind o autoritatea centrală, reprezentant al statului în baza legii, care
coordonează activitățile legate de această categorie de bunuri, recurentul are
calitate procesual pasivă.
În mod corect a
fost reținută și incidența în cauză a dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc.
civ. potrivit cărora dacă cel chemat prin cererea de arătare a titularului
dreptului nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pârâtului, se vor aplica
prevederile art. 58 din același act normativ conform cărora cel chemat în
judecată dobândește calitatea de intervenient în nume propriu, hotărârea
fiindu-i opozabilă.
Aceasta
întrucât așa cum se reține și prin decizia atacată, cererea de arătare a
titularului dreptului a fost depusă în termenul stipulat de art. 65 C. proc.
civ. iar cel indicat ca titular al dreptului a tăgăduit susținerile pârâtului,
dobândind astfel, potrivit art. 58 din același cod calitatea de intervenient în
nume propriu.
Cu privire la
valabilitatea actului de donație, din considerentele deciziei atacate rezultă
că instanța de apel a controlat și validat judecata primei instanțe care, în
mod legal și temeinic, a înlăturat apărările referitoare la faptul că decizia
de acceptare a comitetul executiv a consiliului popular are valoarea unui act
autentic, îndeplinind condiția de formă prevăzută de art. 813 și 814 C. civ. și
a considerat ca potrivit art. 814 alin. (1) C. civ., donația nu produce nici un
efect decât din ziua în care a fost acceptată. Confirmarea acceptării donației
este aceea care conferă efecte donației, în baza alin. (2) din același art. Or,
în speță, Consiliul Popular al Județului Sibiu, prin Decizia nr. 746 din 6
decembrie 1976 a decis numai autorizarea acceptării donației oferite de S.W. Muzeului
B. Sibiu, constând într-un număr de 4 tablouri, acceptare care se putea face,
potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954 de conducătorii instituției
căreia i-a fost oferită donația, cu autorizarea prealabilă a comitetului
executiv al Sfatului popular regional.
Totodată, în
mod corect a reținut instanța de apel că donația nefiind acceptată, tablourile
nu au ieșit niciodată din patrimoniul defunctului S.W., ceea ce conferă
calitate moștenitoarei sale de a le cere de la oricine le deține fără drept.
Față de cele
anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect
asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la
situația de fapt stabilită iar criticile recurentului nu relevă nicio încălcare
a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției
adoptate.
Pentru toate
considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul
declarat de intervenientul în nume propriu Statul Român prin M.C.P.N. împotriva
Deciziei civile nr. 58 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba
lulia, secția I civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de intervenientul în nume propriu Statul Român prin M.C.P.N.
împotriva Deciziei civile nr. 58 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Alba lulia, secția I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.