ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2014

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 aprilie 2011 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta S.N.T.G.N.T. SA a chemat în judecată pe pârâții S.G., A.M., T.I., T.V.M., SC N. SA, SC D. SRL, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Brașov, prin Primar, solicitând: a) să se constate că prin decizia 1568/2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a recunoscut valabilitatea ordinului din 1993 emis de Prefectul Județului Brașov pentru terenul în suprafață de 13.471,5 mp înscris în CF F1 Brașov, T1 și, ca urmare, să se constate nelegalitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul Local al Municipiului Brașov și nulitatea absolută parțială a cererii de întabulare din 1993; b) să se dispună întabularea în CF F2 Brașov a schiței de dezmembrare efectuată de expertul B.N.

în Dosarul 827/C/F, expertiză ce face parte din decizia 1568/2001; c) să se dispună radierea dreptului de proprietate al domnului F.S. asupra imobilului cu nr. top T2 și să se dispună întabularea dreptului de proprietate a acestuia asupra terenului de 13.471,5 mp, pe imobilul cu T1 în CF F1 Brașov, să se dispună întabularea dreptului de proprietate în favoarea succesorilor defunctului F.S. asupra terenului cu T1; d) să se dispună întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra celorlalte numere topografice rezultate din expertiză; e) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S.

în calitate de vânzător și SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3 și să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare din 1998; f) să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare și partaj autentificat din 1999 încheiat între copartajanții F.S. și SC N. SRL prin reprezentanți T.G. și T.I.; g) să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor din 2009 cu privire la terenul de 6290 mp rezultat dintr-o dezmembrare ulterioară a terenului cu nr. top T4; h) să se constate nulitatea absolută a declarației de autentificare din 2009 și a documentației cadastrale anexate acesteia precum și a încheierii de întabulare din 2009; i) să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2009 încheiat între S.G.

și A.M. pe de o parte și SC D. SRL pe de altă parte, precum și a documentației cadastrale de dezmembrare și a încheierii de întabulare din 2009; j) să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 încheiat între pârâta A.M. și pârâții T.I. și T.V.M., având ca obiect cota de ½ din imobilul cu nr. top T5. Prin precizarea ulterioară adusă cererii sale de chemare în judecată, reclamanta a indicat că certificatul de moștenitor a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată din 17 februarie 2009, fiind emis în dosarul succesoral din 2009 al Biroul Notarial Public Asociații P.R.E. și P.I. Prin cererea reconvențională formulată de pârâții S.G., T.I.

și T.V.M., s-a solicitat constatarea nevalabilității actului de preluare în favoarea statului a terenului situat în Brașov, înscris în CF F1 Brașov sub nr. top T6 și să fie obligată reclamanta-pârâtă să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF F3, nr. top T5, arabil, în suprafață de 6.290 mp, ce provine din imobilul anterior indicat. În drept, au fost indicate prevederile art. 480-art. 481 C. civ. Prin sentința civilă nr. 2808 din 28 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, reținându-se că obiectul litigiului constă în nulitate acte juridice și rectificare de carte funciară cu privire la suprafața de teren de 13.471,50 mp, ce a fost prețuit de reclamantă la valoarea de 838.857 RON, împrejurare ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 9 martie 2011, sub nr. 2268/62/2012. Prin sentința civilă nr. 113 din 13 iunie 2013, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov și a pârâtului Statul Român și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român. De asemenea, a respins atât acțiunea principală, formulată și precizată de reclamanta S.N.T.G.N.T. SA, dar și cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M. Drept consecință, a fost obligată reclamanta să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 7.440 RON pârâtului Municipiul Brașov și suma de 2.180 RON pârâtului SC N. SA, în timp ce cererile pârâților T.I., T.V.M., A.M.

și S.G., de acordare a cheltuielilor de judecată, au fost respinse ca neîntemeiate. Considerentele avute în vedere de această instanță au vizat împrejurarea că interesul reclamantei în introducerea cererii sale de chemare în judecată este justificat prin aceea că, după revenirea la situația de carte funciară anterioară înscrierii ordinului prefectului din 1993, reclamanta poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului și construcției pe care le folosește, în baza documentației întocmită în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român a fost respinsă având în vedere că, în ipoteza admiterii cererii principale și radierii dreptului de proprietate al defunctului F.S.

din CF F1 Brașov, nr. top T3, dreptul ar fi înscris în favoarea Statului Român, astfel că sub acest aspect este justificată legitimitatea procesuală pasivă a acestuia. În ceea ce privește calitatea de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, obiectul material al actelor a căror nulitate se solicită este reprezentat de un imobil ce a fost preluat de stat, iar în astfel de litigii, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice raportat la prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Brașov a fost respinsă deoarece imobilul obiect al litigiului se află în intravilanul municipiului și, deși nu a participat la încheierea actelor a căror nulitate se solicită, anularea acestora îi poate aduce în proprietate parte din imobil.

În ceea ce privește fondul raporturilor juridice deduse judecății, s-a reținut că, imobilul cu nr. top T3, descris în cartea funciară ca fiind teren arabil de 47.404,6 mp a fost preluat din proprietatea lui F.I. de către Statul Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966. Asupra acestui teren s-au edificat stația de reglare și măsurare gaze naturale și sediul Exploatării Teritoriale Brașov. Succesorul fostului proprietar, F.S., a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, iar prin ordinul prefectului din 1993, defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregului imobil, iar apoi, prin ordinul din 14 septembrie 1993 a fost anulat în parte ordinul privitor la reconstituirea dreptului de proprietate al lui F.S.

Anterior emiterii ordinului din 14 septembrie 1993, respectiv la data de 12 aprilie 1993, s-a formulat cerere de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce fusese reconstituit în baza ordinului privitor la reconstituirea dreptului de proprietate al lui F.S. Defunctul F.S. a contestat în instanță ordinul din 14 septembrie 1993, iar prin decizia 15689/2001 a Curții Supreme de Justiție a fost anulat în parte ordinul prefectului din 14 septembrie 1993 cu privire la terenul în suprafață de 13.471,5 mp, înscris în CF F1 Brașov, T1, pentru care s-a specificat că se menține ordinul nr. Y/1993. Niciunul dintre pârâții prezentului litigiu nu au fost pârâți în cauza în care s-a pronunțat decizia anterior menționată.

Pe parcursul derulării procesului, F.S. a înstrăinat către SC N. SRL cota de X din teren, în baza contractului autentificat din 8 octombrie 1998, dreptul astfel transmis fiind înscris în cartea funciară. Apoi, coproprietarii au dezmembrat imobilul în două loturi, lotul cu nr. top nou T4, teren în suprafață de 35.087,7 mp a rămas în proprietatea lui F.S., iar lotul cu nr. top T7, teren în suprafață de 12.316,9 mp a revenit pârâtei SC N. SRL, operațiunile fiind efectuate în baza actului de dezmembrare și partaj voluntar autentificat din 1999. După decesul lui F.S., dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top T4 a fost transmis prin moștenire către pârâtele A.M. și S.G., care au dezmembrat imobilul în 10 loturi, parte din acestea fiind vândute către pârâta SC D. SRL, iar cota de ½ din imobilul cu nr. top T5 a fost transmisă pârâților T.I.

și T.V.M. Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că imobilul cu nr. top T1 nu a fost delimitat; există o propunere de dezmembrare cuprinsă în raportul de expertiză întocmit în cauza anterioară, însă acesta nu a fost operat în cartea funciară. Cel dintâi capăt al cererii principale, prin care s-a solicitat să se constate că prin decizia nr. 1568/2001 a Curții Supreme de Justiție s-a recunoscut valabilitatea parțială a ordinului nr. Y/1993 pentru imobilul cu T1, în suprafață de 13.471,5 mp, și, pe cale de consecință, să se constate nevalabilitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul local Brașov și nulitatea absolută parțială a cererii de întabulare din 14 aprilie 1993, a fost apreciat ca neîntemeiat deoarece ceea ce s-a dispus printr-o hotărâte judecătorească anterioară nu poate fi reanalizat într-un nou proces (cel pendinte).

Adresa emisă de Consiliul Local al Municipiului Brașov, din 7 aprilie 1993, prin care i s-a comunicat lui F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Brașov, nr. top T3, a fost emisă anterior ordinului din 14 septembrie 1993, de anulare a ordinului nr. Y/1993, motiv pentru care s-a apreciat că nu există nici un motiv de nelegalitate a adresei. Aceleași considerente s-au opus și încuviințării solicitării de anulare a cererii de intabulare a dreptului de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993, care a fost formulată anterior anulării acestuia. Al doilea petit, vizând intabularea schiței de dezmembrare efectuate de expertul B.N., a fost apreciat ca nefondat deoarece aceasta face parte din decizia nr. 1568/2001, iar după întocmirea expertizei au fost efectuate alte operații în cartea funciară, dezmembrări și înstrăinări de loturi.

În plus, din cuprinsul deciziei respective nu rezultă că expertiza face parte din aceasta, iar în litigiul pendinte nu se poate dispune operarea în cartea funciară a unei expertize întocmită într-un alt dosar, în condițiile în care, după întocmirea expertizei, au fost efectuate alte operații în cartea funciară, dezmembrări și înstrăinări de loturi. Acest petit este subsecvent celor de constatare a nulității a actelor de dezmembrare și de înstrăinare, iar soluția sa depinde de soluția ce se va da celor de constatare a nulității absolute. Cererile de înscrierea a dreptului de proprietate al lui F.S. și a Statului Român pe loturile determinate prin expertiza întocmită în litigiul anterior sunt subsecvente celui de înscriere în cartea funciară a acestei expertize, iar soluția sa depinde de soluția petitului anterior.

Petitele prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a actelor de dezmembrare, a certificatului de moștenitor și a încheierilor de intabulare a acestora în cartea funciară, pe motiv că părțile au contractat cu rea-credință, iar actele au cauză ilicită și imorală, au fost considerate tot nefondate, arătându-se că nevalabilitatea cauzei actului juridic civil atrage nulitatea absolută numai atunci când lipsește cauza din cauza absenței scopului imediat ori când cauza este ilicită sau imorală. Dacă însă cauza lipsește datorită lipsei discernământului sau cauza este falsă datorită erorii viciu de consimțământ asupra scopului mediat, actul juridic este lovit de nulitate relativă.

Scopul imediat la contractele de vânzare-cumpărare de imobile este dat de reprezentarea de către cumpărător a remiterii bunului și de către vânzător a încasării prețului. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1998 a fost încheiat înainte de stabilirea, în mod irevocabil, a limitelor reconstituirii dreptului de proprietate al lui F.S., iar vânzarea unui bun litigios nu este interzisă de lege, vânzătorul avea înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al contractului și a făcut cunoscut cumpărătorului situația juridică reală a acestuia. Reaua-credință a cocontractanților nu a fost reținută deoarece în contract s-a menționat situația juridică a imobilului, împrejurare în care actul juridic civil nu e afectat de nulitate absolută.

Dezmembrarea și partajarea imobilului ca urmare a înstrăinării unei cote din acesta este o operațiune permisă de lege, art. 728 C. civ., și accesibilă coproprietarilor, calitate pe care F.S. și pârâta SC N. SRL o aveau la data efectuării operațiilor. Certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost întocmit pe baza extrasului de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului asupra imobilului în litigiu. Nu există dovada că pârâtele moștenitoare aveau cunoștință de existența deciziei civile nr. 1568/2001 a Curții Supreme de Justiție. Gradul de rudenie existent între defunct și moștenitoare nu implică în mod necesar cunoașterea de către pârâte a litigiului purtat asupra terenului și a soluției acestuia, iar în litigiul anterior acestea nu au avut calitatea de parte.

După soluționarea litigiului anterior prin decizia nr. 1568/2001, părțile interesate nu au solicitat aducerea înscrierilor din cartea funciară în conformitate cu hotărârea judecătorească, ceea ce a permis emiterea de noi acte translative de proprietate și de dezmembrare a imobilului. Prin Legea nr. 36/1995 nu se impune obligativitatea încheierii procesului-verbal de inventariere prevăzut de art. 70, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului de moștenitor. Pârâtele A.M. și S.G., în calitate de moștenitoare aparente, au dezmembrat și înstrăinat imobilul, iar faptul că imobilul nu se afla în posesia vânzătoarelor nu constituie un motiv de nulitate a actului de înstrăinare a imobilului respectiv.

S-a arătat că niciunul din motivele invocate de reclamantă nu duce la concluzia că actele juridice au cauze ilicite și imorale, care să atragă nulitatea absolută, cel mult, acestea putându-se încadra în categoria cauzelor de nulitate relativă, pe care însă reclamanta nu le poate invoca, dată fiind calitatea ei de terț față de actele juridice contestate. În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a arătat că cererea de a se constata nevalabilitatea actului de preluare a imobilului de către stat nu se circumscrie condițiilor impuse de art. 119 C. proc. civ.

deoarece nu este în legătură cu cererea reclamanților, ci impune analiza unui act emis de alt pârât, respectiv Statul Român În legătură cu acest imobil, despre care pârâții-reclamanți susțin că nu a fost preluat în mod valabil de către stat, antecesorul părților a formulat cerere de restituire în temeiul legilor speciale de reparație, iar după încheierea procedurii și soluționarea contestațiilor, defunctului F.S. i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru o anumită suprafață de teren. Succesorii acestuia nu mai au deschisă calea dreptului comun pentru a dobândi în proprietate mai mult decât s-a recunoscut autorului lor prin legea specială. Terenul cu nr. top T5, în suprafață de 6290 mp, se află în prezent în folosința reclamantei-pârâte, iar în cartea funciară dreptul de proprietate este înscris în favoarea pârâților-reclamanți, iar pentru acest teren dreptul de proprietate al defunctului nu a fost recunoscut.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta-pârâtă S.N.T.G.N.T. SA și pârâții-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M. Prin decizia civilă nr. 136 A din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă împotriva hotărârii de primă instanță, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea principală astfel cum a fost precizată, s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor din 2009 cu privire la imobilul înscris în CF Brașov F3 nr. top. T5 în suprafață de 6290 mp, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 încheiat între pârâții A.M.

și T.I. și T.V.M., având ca obiect cota de ½ din imobilul înscris în CF Brașov F3 nr. top T5, în suprafață de 6.290 mp, s-a dispus radierea dreptului de proprietate aparținând pârâților S.G., T.I. și T.V.M. și întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului având coordonatele precizate anterior. Au fost menținute dispozițiile sentinței privind respingerea excepțiilor invocate în fața primei instanțe și soluționate prin hotărârea acesteia, ca și dispozițiile de respingere a restului petitelor acțiunii principale și cererii reconvenționale, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.180 RON în favoarea pârâtei SC N. SA. A fost respinsă, ca lipsită de interes, acțiunea principală îndreptată împotriva acestei pârâte; a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții-reclamanți împotriva hotărârii de primă instanță.

Apelanții-pârâți S.G., T.I., T.V.M. și A.M. au fost obligați să plătească apelantei-reclamante 18.868 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel, respingându-se totodată cererea apelanților-pârâți și cea a intimatului Municipiul Brașov, de obligarea a apelantei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în apel, precizându-se că se compensează cheltuielile reprezentând onorariu de expert, suportate de părți. Considerentele care au stat la pronunțării acestei decizii au avut în vedere că obiectul litigiu îl constituie terenul cu care a fost împroprietărit defunctul F.S. în anul 1949, în suprafață de 47.404,6 mp ce a fost înscris în CF (având suprafața reală de 46.125,55 mp conform expertizei efectuate de expertul B.N.

în Dosarul nr. 872/1993 al Curții de Apel Brașov), teren ce a fost preluat din proprietatea lui F.I. de către Statul Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, dreptul de proprietate al statului fiind, de asemenea, întabulat în CF în anul 1974. În baza Legii nr. 18/1991 numitului F.S. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 47.404,60 mp prin ordinul prefectului nr. Y/1993, ordin care a fost anulat ulterior prin ordinul prefectului din 14 septembrie 1993 care a fost, la rândul său, anulat parțial de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 1568 din 25 aprilie 2001. În urma acestei judecăți, suprafața rămasă ca fiind reconstituită lui F.S., a fost de 13.471,50 mp, ce se regăsește în prezent înscrisă în CF F4 Brașov nr. top T7, intrată în proprietatea SC N. SA prin contractul de vânzare din 8 octombrie 1998, conform expertizei efectuate de expertul O.C.N.

Defunctul F.S. s-a întabulat în cartea funciară la 14 aprilie 1993, în baza ordinului prefectului nr. Y/1993, înainte de pronunțarea deciziei nr. 1568 din 25 aprilie 2001 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care nu a fost întabulată. Pe baza acestor elemente, s-a stabilit că, ceea ce putea defunctul și apoi succesoarele acestuia să înstrăineze era doar suprafața de 13.471,50 mp din CF F4 Brașov nr. top T7 și nu toată suprafața de 47.404,6 mp din CF F4, provenită din conversia pe hârtie a CF F5, fost CF F1. Faptul că nici decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici dezmembrarea terenului efectuată de expertul B.N. nu a fost întabulată în cartea funciară nu înseamnă că această decizie poate fi ignorată, ea fiind opozabilă defunctului și moștenitoarelor acestuia.

În ceea ce o privește pe reclamantă, s-a reținut că interesul său în promovarea prezentei acțiuni este dat de deținerea unui drept de administrare, în baza deciziei nr. 1752/1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Brașov, a suprafeței de teren de 2.116 mp, atribuit în vederea construirii stației de reglare măsurare gaze naturale, S.R.M. Brașov, fiind menționată în CF Brașov F6 sub nr. top T8 și, în baza Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 134/1990, a suprafeței de 3850 mp, pentru construirea sediului Exploatării Teritoriale Brașov. Din expertiza tehnică efectuată de expertul O.C.N.

rezultă că imobilul aflat în folosința reclamantei se suprapune cu nr. top T9 nr. cadastral C1 în suprafață de 6.290 mp, teren pe care s-au edificat stația de reglare și măsurare gaze naturale și sediul Exploatării Teritoriale Brașov Cu privire la suprafața de 2.116 mp din decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Brașov s-a reținut că expertul a arătat că nu este însoțită de o schiță care să indice cu claritate amplasamentul, că nr. T10 înscris în CF F6 Brașov nu a fost dezmembrat, este în proprietatea Municipiului Brașov, deci nr. top T8 indicat în decizia din 1963 nu există.

În ceea ce privește suprafața de 3850 mp ce face obiectul Ordinului nr. 134/1990 a Departamentului Agriculturii de Stat, expertul a menționat că actul de atribuire nu specifică un nr. top și nu conține nici el un plan de situație care să indice amplasamentul terenului la care referire, adăugând că un indiciu care ar duce la faptul că aceste ordin și decizia din 1963 se referă la amplasamentul actual al S.N.T.G.N.T. SA este acela că au suprafețele însumate ale celor două totalizează 5966 mp, suprafață apropriată de suprafața ocupată de S.N.T.G.N.T. SA de 6290 mp și faptul că la acea dată terenul era neconstruit.

S-a apreciat, în raport de aceste elemente, că reclamanta are calitate procesuală activă și interes pentru promovarea acțiunii sale, orice persoană interesată putând cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, conform dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996. Prin persoană interesată se înțelege, potrivit art. 89 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006 de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept care a fost lezat prin înscrierile anterioare.

Din acest text nu rezultă că dreptul pe care îl are persoana interesată trebuie să fi fost înscris în cartea funciară, reținându-se că reclamanta a avut un drept de administrare extratabular. S-a apreciat și că intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă având în vedere că prin radierea dreptului de proprietate al defunctului F.S. din CF F1 nr. top T3, dreptul poate fi înscris în favoarea Statului Român, acest pârât fiind reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, instituție care are ca atribuție, printre altele, pe aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Capătul de cerere privind constatarea că prin decizia nr. 1568/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut valabilitatea parțială a ordinului prefectului nr. Y/1993, pentru imobilul cu T1 în suprafață de 13471,5 mp, a fost apreciat ca inadmisibil, neputându-se constata încă o dată ceea ce s-a constat deja anterior printr-o hotărâre judecătorească. Adresa emisă de Consiliul Local al Municipiului Brașov, din 7 aprilie 1993 este aceea prin care i s-a comunicat lui F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Brașov, nr. top T3 și aceasta fiind valabilă întrucât a fost emisă în raport de situația juridică a terenului de la acea dată.

Cererea de întabulare a dreptului de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993 a fost corect respinsă de instanța de fond, fiind formulată anterior anulării ordinului nr. Y/1993. A fost apreciat drept corect și considerentul primei instanțe care a arătat că intabularea dezmembrării terenului în baza expertizei efectuate de expertul B.N. nu se mai poate realiza întrucât, după întocmirea expertizei, au fost efectuate alte operații în cartea funciară, dezmembrări și înstrăinări de loturi. Cererile reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător și SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3, de constatare a nulității absolute a încheierii de întabulare din 1998, de constatare a nulității absolute a actului de dezmembrare și partaj autentificat din 1999 încheiat între copartajanții F.S.

și SC N. SRL, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător și SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3 și de constatatare a nulității absolute a încheierii de întabulare din 1998, de constatare a nulității absolute a actului de dezmembrare și partaj autentificat din 1999, încheiat între copartajanții F.S. și SC N. SRL, de constatare a nulității absolute a actului de dezmembrare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2009, încheiat între S.G. și A.M., pe de o parte, și SC D. SRL, pe de altă parte, precum și a documentației cadastrale de dezmembrare și a încheierii de întabulare, au fost considerate ca lipsite de interes întrucât privesc alte suprafețe de teren decât cea care se află în posesia reclamantei.

Potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor din 17 februarie 2009, masa succesorală, rămasă după defunctul F.S. și cuvenită moștenitoarelor S.G. și A.M., se compune din imobil înscris în CF F7 Brașov, provenită din conversia de pe hârtie a CF F1, compus din casă și teren în suprafață de 35.088 mp, acest teren fiind oferit spre vânzare reclamantei prin adresa din 26 martie 2010, de către succesoarele defunctului F.S. S-a apreciat că, în mod greșit au indicat moștenitoarele suprafața de 35.087,70 mp ca făcând parte din masa succesorală a autorului lor, în condițiile în care această suprafață a fost pierdută de defunct ca efect al deciziei nr. 1568/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fiind parțial în posesia reclamantei, certificatul de moștenitor apare ca fiind nul absolut, parțial, doar cu privire la suprafața de 6.290 mp înscris în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1. Este adevărat că certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost întocmit pe baza extrasului de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului asupra imobilului în litigiu, însă pârâtelor moștenitoare, în calitate de avânzi-cauză, le este opozabilă decizia civilă nr. 1568/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă nu au fost parte în acest proces.

Dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 36/1995 nu impun obligativitatea încheierii procesului-verbal de inventariere, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, însă potrivit art. 60, în cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora, precum și a pasivului succesoral Contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2010 având ca obiect cota de ½ din suprafața de 6.290 mp înscris în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1 încheiat între vânzătoarea A.M., moștenitoare a defunctului F.S. și cumpărătorii T.I.

și T.V.M., cealaltă cotă de ½ rămânând în proprietatea moștenitoarei S.G. este, de asemenea, nul absolut pentru cauză ilicită și fraudă la lege, fiind o vânzare a lucrului altuia în care atât vânzătoarea, cât și cumpărătorii au fost de rea-credință, cunoscând situația juridică a terenului. Vânzătoarei A.M. îi este opozabilă ca având-cauză decizia 1568 din 25 aprilie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cumpărătorii T.I. și soția sa T.V.M., chiar dacă nu au fost parte a procesului finalizat prin pronunțarea acesteia, au avut cunoștință de existența lui, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 8 octombrie 1998 încheiat între vânzătorul F.S. și cumpărătoarea SC N. SRL, reprezentată de T.I.

și T.G. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. Or, prezumția dreptului de proprietate al defunctului F.S. înscris în cartea funciară în anul 1993, este răsturnată de dispozițiile deciziei civile nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a instanței supreme prin care se recunoaște defunctului drept de proprietate doar asupra suprafeței de 13.471,5. Pentru dovedirea bunei lor credințe, apelanții-pârâți au invocat răspunsul la notificarea din 25 octombrie 2001 formulată de defunctul F.S.

în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat despăgubiri, notificare ce a fost respinsă prin dispoziția din 29 martie 2007 a Primarului Municipiului Brașov. S-a apreciat însă că o dispoziție de respingere a unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, neatacată în instanță, chiar cu motivarea că notificatorul este proprietarul tabular al imobilului nu poate constitui o recunoaștere a dreptului de proprietate invocat, chiar dacă motivarea respingerii notificării este în sensul recunoașterii dreptului de proprietate. În privința apelurilor pârâților-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M., s-a reținut că acestea deduc judecății dezlegarea dată de prima instanță cererii lor reconvenționale, prin care au solicitat să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și obligarea reclamantei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF F3 nr. top T5 în suprafață de 6290 mp.

Potrivit deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, iar în cazul în care se constată neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Convenției au prioritate în măsura în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securități raporturilor juridice. S-a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi formulate, pe calea dreptului comun, cereri prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor preluate de stat, mai ales în condițiile în care antecesorul pârâtei S.G.

a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu și nu a contestat în instanță dispoziția Primarului de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri, neexistând neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că aceasta nu mai poate revendica ½ din imobilul înscris în CF F3 nr. top T5 în suprafață de 6.290 mp, pe calea dreptului comun. În ceea ce privește cealaltă parte de ½ din imobilul același imobil, ce aparține pârâților T.I. și T.V.M., titlul acestora constând în contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2010 este nul absolut.

În baza art. 274 C. proc. civ., față de admiterea în parte a pretențiilor, au fost obligați apelanții T.I., T.V.M., S.G. și A.M. să plătească apelantei S.N.T.G.N.T. SA suma de 18.868 RON cheltuieli de judecată în fond și apel, reprezentând taxa judiciară de timbru calculată la valoarea imobilului din contractul de vânzare anulat, de 845.080 RON. Față de soluția pronunțată și de nedovedirea cheltuielilor de judecată, cererea apelanților T.I., T.V.M., S.G., SC N. SA și Municipiul Brașov, de obligare a reclamantei S.N.T.G.N.T. SA la suportarea cheltuielilor de judecată ale acestora în apel, a fost apreciată ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții S.G., T.I.

și T.V.M., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov) și Municipiul Brașov prin Primar. 1. Prin recursul declarat de recurenții-pârâți T.I., T.V.M. și S.G., a fost criticată pentru nelegalitate decizia instanței de apel, invocându-se motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost invocate următoarele critici: - În mod eronat instanța de apel a reținut că ordinul prefectului nr. Y/1993 ar fi fost anulat prin ordinul prefectului județului Brașov din 14 septembrie 1993 și, de asemenea, că același ordin nr. Y/1993 ar fi fost anulat parțial prin decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2009 a Curții Supreme de Justiție. Aceasta concluzie este eronată, recurenții-pârâți susținând că, prin hotărârea sa, Curtea Supremă de Justiție, învestită cu judecarea recursului formulat de antecesorul F.S., a anulat parțial Ordinul din 14 septembrie 1993 emis de Prefectul Județului Brașov, iar nu ordinul nr. Y/1993, în baza căruia, F.S. și-a redobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren de 44.850 mp.

Analizând comparativ forța celor doua titluri/drepturi exhibate de către părțile opozante, reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți, recurenții au susținut că titlul lor de proprietate este ordinul nr. Y/1993, ce a fost înscris în evidențele de carte funciară și care nu a fost atacat niciodată. „Anularea” acestuia printr-un alt ordin, ordinul prefectului județului Brașov din 14 septembrie 1993, după înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este, pe de o parte, inadmisibilă din punct de vedere al raporturilor specifice dreptului administrativ, iar pe de altă parte, este caducă și nu poate produce efecte juridice, atâta timp cât a intrat în circuitul civil și a produs consecințe juridice.

Ordinul din 14 septembrie 1993 a fost atacat de către F.S., iar hotărârile pronunțate se referă la acesta ca fiind parțial anulat, iar nu la ordinul prefectului județului Brașov nr. Y/1993 care este și astăzi un act valid. Reclamanta s-a întemeiat acțiunea sa pe decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție și nu pe un titlu real de dobândire a vreunui drept asupra unei porțiuni de teren din suprafața deținută de F.S., devenind evident că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurenții afirmă, în acest context, că efectele ordinului nr. Y/1993, în virtutea căruia antecesorul F.S.

și-a înscris dreptul de proprietate în evidentele cadastrale, s-au produs și se produc și la acest moment, în schimb, efectele actului „modificator”, ordinul din 14 septembrie 1993, nu se puteau produce, întrucât acesta constituie un act administrativ nelegal, iar anularea sa parțială nu poate să conducă la concluzia revigorării unor efecte produse de către acest ordin. Referindu-se la titlurile înfățișate de intimata-reclamantă, decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Brașov, prin care s-a transmis în administrarea întreprinderii pentru Exploatarea Conductelor Magistrale de Gaz Metan o suprafață de 2116 mp pentru construirea stației de reglare-măsurare gaze naturale cu mențiunea, CF F6 Brașov nr. top.

T8 (imobilul proprietatea antecesorului lor găsindu-se la o distanță de câteva zeci de metri de acesta, cu nr. top T3 și înscris în CF F1 Brașov) și Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 134/1990, pentru suprafața de 3850 mp, recurenții au susținut că, de fapt, aceasta a construit pe un alt amplasament decât cel atribuit, expertiza administrată în cauză concluzionând că nu este specificat în aceste acte un număr topografic al parcelelor și că acestea nu sunt însoțite planuri de situație. - În mod eronat instanța de apel își sprijină considerațiile pe expertiza efectuată de către expertul B.N. în procedura anterioara, finalizata prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1568 din 25 aprilie 2001, ignorând împrejurarea că în acel litigiu expertiza întocmită în cele din urmă a fost cea realizată de către expertul M.E., iar nu cea efectuata de către expertul B.N.

Aprecierea eronată asupra concluziilor raportului de expertiza amintit, reprezintă un act de nelegalitate, încadrat de recurenți în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - Instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșita a legii atunci când a reținut, în ceea ce privește cererea reconvențională, că „după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi formulate pe calea dreptului comun cereri prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor preluate de stat” și că antecesorul nu a contestat în instanță dispoziția Primarului de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Susținând contrariul, recurenții afirmă că antecesorul a formulat, în termen, contestație împotriva dispoziției din 29 martie 2007 (Dosar nr. 4241/62/2007 al Tribunalului Brașov), iar în întâmpinarea depusă, Municipiul Brașov a refuzată acordarea de terenuri la schimb sau restituirea în natură pe considerentul că petentul era titular al dreptului de proprietate înscris în cartea funciară. Prin soluția sa, instanța de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al antecesorului și principiile statuate de Constituție, C.E.D.O. și Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultând că dreptul acestuia de proprietate a fost negat în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 (la acel moment în mod just), iar la acest moment, în procedura de drept comun.

2. Prin recursul declarat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a criticat faptul că instanța de apel a dispus în mod neîntemeiat admiterea doar în parte a apelului declarat de S.N.T.G.N.T. SA, prin admiterea acțiunii reclamantei numai pentru o suprafața de teren de 6.290 mp pentru care reclamanta ar fi justificat că o are în posesie, solicitându-se ca, în urma rejudecării cauzei, să fie admisă în totalitate cererea de apel formulată de reclamantă. În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut nelegalitatea deciziei sub aspectul respingerii restului petitelor acțiuni civile principale, invocându-se că aceasta ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea întregii situații de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat.

Admiterea cererii de chemare în judecată în întregime se impunea, având în vedere motivele de nelegalitate ale actelor a căror anulare s-a solicitat și pentru a fie recunoscute efectele deciziei nr. 1568/2001 a Curții Supreme de Justiție. Interesul reclamantei a fost justificat prin raportare la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii. Interesul reclamantei era justificat de faptul ca toate topograficele indicate în acțiune au rezultat din dezmembrarea topograficului inițial T3, dezmembrare atacată în cauză deoarece s-au făcut de către defunctul F.S. și de către succesorii acestuia, ulterior emiterii ordinului din 14 septembrie 1993 de către Prefectul județului Brașov prin care se anulează poziția din anexa nr. 3 la ordinul nr. Y/1993 în baza căruia se înscrisese F.S.

în CF F1 Brașov sub nr. top T3. Reclamanta a invocat motive de nelegalitate de ordine publică cu privire la imobilul pe care se înscrisese dreptul de proprietate al domnului F.S. în CF F1 Brașov T11, cu privire la operațiunile efectuate cu privire la imobilul respectiv care se impuneau a fi analizate de instanța de judecată nu numai prin raportare la interesul direct urmărit de reclamantă cu privire la suprafața pe care o deținea în posesie. Până la data introducerii acțiunii de față, efectele decizie nr. 1568/2011 au fost ignorate și menținute implicit operațiunile efectuate cu privire la imobilele pentru care se înscrisese dreptul de proprietate la defunctului F.S. În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc.

civ., recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. 3. Prin recursul declarat de recurentul Municipiul Brașov, prin Primar, a fost criticată decizia instanței de apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exclusiv sub aspectul soluției dată cererii acestei părți privitoare la acordarea cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a apelului și a fondului. Soluția a fost criticată pentru nelegalitate, susținându-se că reprezentantul convențional al Municipiului Brașov a depus la dosarul cauzei, atât în fond, cât și la instanța de apel, dovada efectuării cheltuielilor de judecată, respectiv ordinele de plată emise pentru cele două stadii procesuale. De asemenea, s-a susținut că cererea Municipiului Brașov de acordare a cheltuielilor de judecată trebuia soluționată în raport de soluția pronunțată pe fondul cauzei, arătându-se că acțiunea formulată de S.N.T.G.N.T.

SA a generat o serie cheltuieli în sarcina Municipiului Brașov reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli pe care partea care a căzut și pretenții, reclamanta S.N.T.G.N.T. SA, are obligația să le acopere. La data de 20 mai 2014, intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și, în raport cu care a invocat excepțiile de inadmisibilitate, întrucât recursul solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței de către o altă parte, respectiv reclamanta, în condițiile în care acest pârât nu a fost titularul vreunui apel, și de lipsă de interes, deoarece această parte nu a dovedit existența unui interes procesual în litigiul pendinte.

La data de 8 mai 2014, s-a formulat întâmpinare din partea intimatei-reclamante la recursurile declarate, prin care s-a solicitat, respingerea recursurilor pârâților Municipiul Brașov, S.G., T.I. și T.V.M. și admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român. La aceeași dată s-a depus întâmpinare din partea pârâtului Statul Român la recursul declarat de pârâții-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M. La 9 mai 2014 s-a formulat întâmpinare de către recurentul Municipiul Brașov la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se respingerea acestuia și menținerea soluției instanței de apel adoptată cu privire la celelalte capete de cerere din acțiune principală.

La data de 12 mai 2014, recurenta-pârâtă S.G. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând faptul că acesta a fost formulat omisso medio și că titularul său nu justifică un interes procesual în declanșarea acestei căi de atac. La termenul de judecată din 14 mai 2014, Înalta Cute a încuviințat recurentului-pârât depunerea la dosar a înscrisurilor doveditoare privitoare la cheltuielile de judecată efectuate în apel. La același termen, recurenții T.I. și T.V.M., prin avocat, și-au suplimentat motivele de recurs formulate în termen legal prin invocarea unuia nou, calificat de părți ca fiind de ordine publică, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”, motiv de nelegalitate legat de aprecierea instanței de apel în sensul că transmiterea unei creanțe sau a unui drept litigios ar fi interzisă de lege. Tot la același termen, instanța a pus în discuția părților, cu prioritate, excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes în ceea ce privește recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, excepții invocate prin întâmpinarea intimatei-pârâte SC D. SRL, ce au fost reluate și prin întâmpinarea recurentei-pârâte S.G. Analizând, cu prioritate, în virtutea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate și apreciind că analiza existenței interesului procesual al unei părți în exercitarea unei căi de atac determinate este subsecventă aceleia a admisibilității căii de atac în raport de respectarea regulilor de procedură în exercitarea sa, Înalta Curte stabilește că excepția inadmisibilității are prioritate în analiză.

1. Soluționând cu precădere această excepție, Înalta Curte reține că prezentul litigiu a fost declanșat din inițiativa intimatei-reclamante, care a invocat existența unui drept de administrare propriu asupra unei suprafețe de 6.290 mp teren situat pe raza administrativă a Municipiului Brașov, drept ce i-a fost conferit prin acte administrative de autoritate ale Statului, datând din 1963 și 1990, și ale cărui exercițiu și existență au fost amenințate prin mai multe acte juridice încheiate de succesorii în drepturi ai numitului F.S., care figurează ca proprietari tabulari ai aceleiași suprafețe de teren. Întrucât această situație constituie și un impediment pentru reclamantă în obținerea atestării dreptului de proprietate în procedura prevăzută de H.G.

nr. 834/1991, aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a respectivelor acte juridice și rectificarea corespunzătoare a situației de carte funciară a imobilului-teren, în contradictoriu cu părțile acestor acte juridice și, pentru opozabilitate, cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Brașov. Prin hotărârea de primă instanță acțiunea reclamantei a fost respinsă, o soluție similară fiind pronunțată și în privința cererii reconvenționale formulate în proces de către pârâții S.G., T.I. și T.V.M., vizând constatarea nevalabilității preluării de către stat a imobilului din Brașov, înscris în CF F1 Brașov sub nr. T6 și obligarea reclamantei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF F3 Brașov, arabil, în suprafață de 6.290 mp.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel doar reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți, iar în urma judecății de apel, soluția primei instanțe a fost schimbată în parte, prin admiterea cererii principale de chemare în judecată și recunoașterea pretențiilor reclamantei în limita actelor juridice și înscrierilor de carte funciară în privința cărora s-a stabilit că au afectat sau încălcat dreptul său de administrare, restul capetelor de cerere fiind respinse, în principal, pentru lipsa interesului deoarece s-a reținut că privesc alte suprafețe de teren decât cea aflată în posesia reclamantei. Declarând recurs împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a susținut, în esență, nelegalitatea acestei hotărâri pentru motivul neadmiterii integrale a cererii principale de chemare în judecată formulată de S.N.T.G.N.T.

SA, solicitând, în urma judecării recursului, modificarea deciziei prin „admiterea în totalitate a cererii de apel formulate de reclamantă”. Înalta Curte apreciază că recursul declarat de această parte, în conjunctura procesuală anterioară evocată, este inadmisibil, sub un prim aspect, întrucât se dovedește că titularul său urmărește în această etapă procesuală nu valorificarea propriului act de procedură pentru atingerea rezultatului urmărit (admiterea integrală a cererii principale de chemare în judecată), respectiv apelul, pe care acesta nu l-a declarat împotriva hotărârii de primă instanță, ci a unui act de procedură al altei părți, respectiv apelul reclamantei, față de care nu se află în raporturi de coparticipare procesuală și care nu a formulat ea însăși un recurs spre a tinde la acest obiectiv.

Sub un al doilea aspect, inadmisibilitatea recursului declarat de acest pârât decurge din nerespectarea regulii procesuale de declanșare a controlului judiciar, care se efectuează din treaptă în treaptă, dovedindu-se că recursul Statului Român a fost exercitat omisso medio, așadar în condițiile în care, aceeași parte, față de aceeași rezolvare dată raporturilor judiciare prin hotărârea de primă instanță (în limitele ce nu au fost validate în urma judecății de apel), nu a exercitat și calea de atac a apelului, criticând direct în recurs rezolvarea nefavorabilă a pretențiilor reclamantei care s-au dovedit că exced actelor juridice și operațiunilor de carte funciară care au vizat partea de teren asupra căreia aceasta exercită un drept de administrare.

Găsind întemeiată această primă excepție procesuală invocată în legătură cu recursul exercitat de Statul Român, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică analiza excepției subsecvente a lipsei interesului procesual al pârâtului în declanșarea aceste căi de atac, urmând ca recursul în discuție să fie respins ca inadmisibil. 2. Analizând criticile de recurs invocate prin recursul pârâților-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M., se apreciază că acestea sunt nefondate în considerarea următoarelor aspecte. Cea dintâi critică a acestui recurs a invocat greșita interpretare dată de instanța de apel actului juridic dedus judecății, schimbându-i natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, critică ce a fost susținută atât în legătură cu interpretarea dată efectelor ordinul