ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1378/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei constată

următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13 aprilie 2011

pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta S.N.T.G.N.T. SA a chemat în judecată pe

pârâții S.G., A.M., T.I., T.V.M., SC N. SA, SC D. SRL, Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și Municipiul Brașov, prin Primar, solicitând: a) să se constate

că prin decizia 1568/2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a recunoscut

valabilitatea ordinului din 1993 emis de Prefectul Județului Brașov pentru terenul

în suprafață de 13.471,5 mp înscris în CF F1 Brașov, T1 și, ca urmare, să se constate

nelegalitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul Local al Municipiului Brașov și

nulitatea absolută parțială a cererii de întabulare din 1993; b) să se dispună întabularea

în CF F2 Brașov a schiței de dezmembrare efectuată de expertul B.N. în Dosarul 827/C/F,

expertiză ce face parte din decizia 1568/2001; c) să se dispună radierea dreptului

de proprietate al domnului F.S. asupra imobilului cu nr. top T2 și să se dispună

întabularea dreptului de proprietate a acestuia asupra terenului de 13.471,5 mp,

pe imobilul cu T1 în CF F1 Brașov, să se dispună întabularea dreptului de proprietate

în favoarea succesorilor defunctului F.S. asupra terenului cu T1; d) să se dispună

întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra celorlalte numere

topografice rezultate din expertiză; e) să se constate nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător

și SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul

cu nr. top T3 și să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare din

1998; f) să se constate nulitatea absolută a actului de dezmembrare și partaj autentificat

din 1999 încheiat între copartajanții F.S. și SC N. SRL prin reprezentanți T.G.

și T.I.; g) să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor

din 2009 cu privire la terenul de 6290 mp rezultat dintr-o dezmembrare ulterioară

a terenului cu nr. top T4; h) să se constate nulitatea absolută a declarației de

autentificare din 2009 și a documentației cadastrale anexate acesteia precum și

a încheierii de întabulare din 2009; i) să se constate nulitatea absolută a actului

de dezmembrare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2009 încheiat

între S.G. și A.M. pe de o parte și SC D. SRL pe de altă parte, precum și a documentației

cadastrale de dezmembrare și a încheierii de întabulare din 2009; j) să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2010 încheiat

între pârâta A.M. și pârâții T.I. și T.V.M., având ca obiect cota de ½ din

imobilul cu nr. top T5.

Prin precizarea ulterioară

adusă cererii sale de chemare în judecată, reclamanta a indicat că certificatul

de moștenitor a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată din 17 februarie 2009,

fiind emis în dosarul succesoral din 2009 al Biroul Notarial Public Asociații P.R.E.

și P.I.

Prin cererea reconvențională

formulată de pârâții S.G., T.I. și T.V.M., s-a solicitat constatarea nevalabilității

actului de preluare în favoarea statului a terenului situat în Brașov, înscris în

CF F1 Brașov sub nr. top T6 și să fie obligată reclamanta-pârâtă să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF F3, nr. top T5, arabil,

în suprafață de 6.290 mp, ce provine din imobilul anterior indicat.

În drept, au fost indicate

prevederile art. 480-art. 481 C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 2808 din 28 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, reținându-se

că obiectul litigiului constă în nulitate acte juridice și rectificare de carte

funciară cu privire la suprafața de teren de 13.471,50 mp, ce a fost prețuit de

reclamantă la valoarea de 838.857 RON, împrejurare ce atrage incidența în cauză

a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Brașov la data de 9 martie 2011, sub nr. 2268/62/2012.

Prin sentința civilă

nr. 113 din 13 iunie 2013, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Municipiul Brașov și a pârâtului Statul Român și excepția lipsei

calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

De asemenea, a respins atât acțiunea principală, formulată și precizată de reclamanta

S.N.T.G.N.T. SA, dar și cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți

S.G., T.I. și T.V.M. Drept consecință, a fost obligată reclamanta să plătească,

cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 7.440 RON pârâtului Municipiul Brașov

și suma de 2.180 RON pârâtului SC N. SA, în timp ce cererile pârâților T.I., T.V.M.,

A.M. și S.G., de acordare a cheltuielilor de judecată, au fost respinse ca neîntemeiate.

Considerentele avute în

vedere de această instanță au vizat împrejurarea că interesul reclamantei în introducerea

cererii sale de chemare în judecată este justificat prin aceea că, după revenirea

la situația de carte funciară anterioară înscrierii ordinului prefectului din 1993,

reclamanta poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului și construcției

pe care le folosește, în baza documentației întocmită în conformitate cu prevederile

H.G. nr. 834/1991.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român a fost respinsă având în vedere că, în

ipoteza admiterii cererii principale și radierii dreptului de proprietate al defunctului

F.S. din CF F1 Brașov, nr. top T3, dreptul ar fi înscris în favoarea Statului Român,

astfel că sub acest aspect este justificată legitimitatea procesuală pasivă a acestuia.

În ceea ce privește calitatea

de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, obiectul

material al actelor a căror nulitate se solicită este reprezentat de un imobil ce

a fost preluat de stat, iar în astfel de litigii, statul este reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice raportat la prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Municipiului Brașov a fost respinsă deoarece imobilul

obiect al litigiului se află în intravilanul municipiului și, deși nu a participat

la încheierea actelor a căror nulitate se solicită, anularea acestora îi poate aduce

în proprietate parte din imobil.

În ceea ce privește fondul

raporturilor juridice deduse judecății, s-a reținut că, imobilul cu nr. top T3,

descris în cartea funciară ca fiind teren arabil de 47.404,6 mp a fost preluat din

proprietatea lui F.I. de către Statul Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 și

nr. 712/1966. Asupra acestui teren s-au edificat stația de reglare și măsurare gaze

naturale și sediul Exploatării Teritoriale Brașov.

Succesorul fostului proprietar,

F.S., a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, reconstituirea

dreptului de proprietate asupra acestui imobil, iar prin ordinul prefectului din

1993, defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregului imobil,

iar apoi, prin ordinul din 14 septembrie 1993 a fost anulat în parte ordinul privitor

la reconstituirea dreptului de proprietate al lui F.S.

Anterior emiterii ordinului

din 14 septembrie 1993, respectiv la data de 12 aprilie 1993, s-a formulat cerere

de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce

fusese reconstituit în baza ordinului privitor la reconstituirea dreptului de

proprietate al lui F.S.

Defunctul F.S. a contestat

în instanță ordinul din 14 septembrie 1993, iar prin decizia 15689/2001 a Curții

Supreme de Justiție a fost anulat în parte ordinul prefectului din 14

septembrie 1993 cu privire la terenul în suprafață de 13.471,5 mp, înscris în CF

F1 Brașov, T1, pentru care s-a specificat că se menține ordinul nr. Y/1993. Niciunul

dintre pârâții prezentului litigiu nu au fost pârâți în cauza în care s-a pronunțat

decizia anterior menționată.

Pe parcursul derulării

procesului, F.S. a înstrăinat către SC N. SRL cota de X din teren, în baza contractului

autentificat din 8 octombrie 1998, dreptul astfel transmis fiind înscris în cartea

funciară.

Apoi, coproprietarii au

dezmembrat imobilul în două loturi, lotul cu nr. top nou T4, teren în suprafață

de 35.087,7 mp a rămas în proprietatea lui F.S., iar lotul cu nr. top T7, teren

în suprafață de 12.316,9 mp a revenit pârâtei SC N. SRL, operațiunile fiind efectuate

în baza actului de dezmembrare și partaj voluntar autentificat din 1999.

După decesul lui F.S.,

dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top T4 a fost transmis prin moștenire

către pârâtele A.M. și S.G., care au dezmembrat imobilul în 10 loturi, parte din

acestea fiind vândute către pârâta SC D. SRL, iar cota de ½ din imobilul

cu nr. top T5 a fost transmisă pârâților T.I. și T.V.M.

Din concluziile raportului

de expertiză întocmit în cauză rezultă că imobilul cu nr. top T1 nu a fost delimitat;

există o propunere de dezmembrare cuprinsă în raportul de expertiză întocmit în

cauza anterioară, însă acesta nu a fost operat în cartea funciară.

Cel dintâi capăt al cererii

principale, prin care s-a solicitat să se constate că prin decizia nr. 1568/2001

a Curții Supreme de Justiție s-a recunoscut valabilitatea parțială a ordinului nr.

Y/1993 pentru imobilul cu T1, în suprafață de 13.471,5 mp, și, pe cale de consecință,

să se constate nevalabilitatea adresei din 1993 emisă de Consiliul local Brașov

și nulitatea absolută parțială a cererii de întabulare din 14 aprilie 1993, a fost

apreciat ca neîntemeiat deoarece ceea ce s-a dispus printr-o hotărâte judecătorească

anterioară nu poate fi reanalizat într-un nou proces (cel pendinte).

Adresa emisă de Consiliul

Local al Municipiului Brașov, din 7 aprilie 1993, prin care i s-a comunicat lui

F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață

de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Brașov, nr. top T3, a fost emisă anterior ordinului

din 14 septembrie 1993, de anulare a ordinului nr. Y/1993, motiv pentru care s-a

apreciat că nu există nici un motiv de nelegalitate a adresei. Aceleași considerente

s-au opus și încuviințării solicitării de anulare a cererii de intabulare a dreptului

de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993, care a fost formulată anterior

anulării acestuia.

Al doilea petit, vizând

intabularea schiței de dezmembrare efectuate de expertul B.N., a fost apreciat ca

nefondat deoarece aceasta face parte din decizia nr. 1568/2001, iar după întocmirea

expertizei au fost efectuate alte operații în cartea funciară, dezmembrări și înstrăinări

de loturi.

În plus, din cuprinsul

deciziei respective nu rezultă că expertiza face parte din aceasta, iar în litigiul

pendinte nu se poate dispune operarea în cartea funciară a unei expertize întocmită

într-un alt dosar, în condițiile în care, după întocmirea expertizei, au fost efectuate

alte operații în cartea funciară, dezmembrări și înstrăinări de loturi.

Acest petit este subsecvent

celor de constatare a nulității a actelor de dezmembrare și de înstrăinare, iar

soluția sa depinde de soluția ce se va da celor de constatare a nulității absolute.

Cererile de înscrierea

a dreptului de proprietate al lui F.S. și a Statului Român pe loturile determinate

prin expertiza întocmită în litigiul anterior sunt subsecvente celui de înscriere

în cartea funciară a acestei expertize, iar soluția sa depinde de soluția petitului

anterior.

Petitele prin care s-a

solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a

actelor de dezmembrare, a certificatului de moștenitor și a încheierilor de intabulare

a acestora în cartea funciară, pe motiv că părțile au contractat cu rea-credință,

iar actele au cauză ilicită și imorală, au fost considerate tot nefondate, arătându-se

că nevalabilitatea cauzei actului juridic civil atrage nulitatea absolută numai

atunci când lipsește cauza din cauza absenței scopului imediat ori când cauza este

ilicită sau imorală. Dacă însă cauza lipsește datorită lipsei discernământului sau

cauza este falsă datorită erorii viciu de consimțământ asupra scopului mediat, actul

juridic este lovit de nulitate relativă.

Scopul imediat la contractele

de vânzare-cumpărare de imobile este dat de reprezentarea de către cumpărător a

remiterii bunului și de către vânzător a încasării prețului.

Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 1998 a fost încheiat înainte de stabilirea, în mod irevocabil,

a limitelor reconstituirii dreptului de proprietate al lui F.S., iar vânzarea unui

bun litigios nu este interzisă de lege, vânzătorul avea înscris în cartea funciară

dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al contractului și a făcut cunoscut

cumpărătorului situația juridică reală a acestuia. Reaua-credință a cocontractanților

nu a fost reținută deoarece în contract s-a menționat situația juridică a imobilului,

împrejurare în care actul juridic civil nu e afectat de nulitate absolută. Dezmembrarea

și partajarea imobilului ca urmare a înstrăinării unei cote din acesta este o operațiune

permisă de lege, art. 728 C. civ., și accesibilă coproprietarilor, calitate pe care

F.S. și pârâta SC N. SRL o aveau la data efectuării operațiilor.

Certificatul de moștenitor

a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost întocmit pe baza extrasului

de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului asupra imobilului

în litigiu.

Nu există dovada că pârâtele

moștenitoare aveau cunoștință de existența deciziei civile nr. 1568/2001 a Curții

Supreme de Justiție. Gradul de rudenie existent între defunct și moștenitoare nu

implică în mod necesar cunoașterea de către pârâte a litigiului purtat asupra terenului

și a soluției acestuia, iar în litigiul anterior acestea nu au avut calitatea de

parte.

După soluționarea litigiului

anterior prin decizia nr. 1568/2001, părțile interesate nu au solicitat aducerea

înscrierilor din cartea funciară în conformitate cu hotărârea judecătorească, ceea

ce a permis emiterea de noi acte translative de proprietate și de dezmembrare a

imobilului.

Prin Legea nr. 36/1995

nu se impune obligativitatea încheierii procesului-verbal de inventariere prevăzut

de art. 70, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului de

moștenitor.

Pârâtele A.M. și S.G.,

în calitate de moștenitoare aparente, au dezmembrat și înstrăinat imobilul, iar

faptul că imobilul nu se afla în posesia vânzătoarelor nu constituie un motiv de

nulitate a actului de înstrăinare a imobilului respectiv.

S-a arătat că niciunul

din motivele invocate de reclamantă nu duce la concluzia că actele juridice au cauze

ilicite și imorale, care să atragă nulitatea absolută, cel mult, acestea putându-se

încadra în categoria cauzelor de nulitate relativă, pe care însă reclamanta nu le

poate invoca, dată fiind calitatea ei de terț față de actele juridice contestate.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, s-a arătat că cererea de a se constata nevalabilitatea actului

de preluare a imobilului de către stat nu se circumscrie condițiilor impuse de

art. 119 C. proc. civ. deoarece nu este în legătură cu cererea reclamanților, ci

impune analiza unui act emis de alt pârât, respectiv Statul Român

În legătură cu acest imobil,

despre care pârâții-reclamanți susțin că nu a fost preluat în mod valabil de către

stat, antecesorul părților a formulat cerere de restituire în temeiul legilor speciale

de reparație, iar după încheierea procedurii și soluționarea contestațiilor, defunctului

F.S. i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru o anumită suprafață de teren.

Succesorii acestuia nu

mai au deschisă calea dreptului comun pentru a dobândi în proprietate mai mult decât

s-a recunoscut autorului lor prin legea specială.

Terenul cu nr. top T5,

în suprafață de 6290 mp, se află în prezent în folosința reclamantei-pârâte, iar

în cartea funciară dreptul de proprietate este înscris în favoarea pârâților-reclamanți,

iar pentru acest teren dreptul de proprietate al defunctului nu a fost recunoscut.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanta-pârâtă S.N.T.G.N.T. SA și pârâții-reclamanți S.G., T.I.

și T.V.M.

Prin decizia civilă

nr. 136 A din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

a fost admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă împotriva hotărârii de primă instanță,

care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte cererea principală

astfel cum a fost precizată, s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului

de moștenitor din 2009 cu privire la imobilul înscris în CF Brașov F3 nr. top. T5

în suprafață de 6290 mp, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 2010 încheiat între pârâții A.M. și T.I. și T.V.M., având ca obiect

cota de ½ din imobilul înscris în CF Brașov F3 nr. top T5, în suprafață de

6.290 mp, s-a dispus radierea dreptului de proprietate aparținând pârâților S.G.,

T.I. și T.V.M. și întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra

imobilului având coordonatele precizate anterior.

Au fost menținute dispozițiile

sentinței privind respingerea excepțiilor invocate în fața primei instanțe și soluționate

prin hotărârea acesteia, ca și dispozițiile de respingere a restului petitelor acțiunii

principale și cererii reconvenționale, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 2.180 RON în favoarea pârâtei SC N. SA. A fost respinsă,

ca lipsită de interes, acțiunea principală îndreptată împotriva acestei pârâte;

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții-reclamanți împotriva hotărârii

de primă instanță.

Apelanții-pârâți S.G.,

T.I., T.V.M. și A.M. au fost obligați să plătească apelantei-reclamante 18.868 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel, respingându-se totodată cererea

apelanților-pârâți și cea a intimatului Municipiul Brașov, de obligarea a apelantei-reclamante

la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în apel, precizându-se

că se compensează cheltuielile reprezentând onorariu de expert, suportate de părți.

Considerentele care au

stat la pronunțării acestei decizii au avut în vedere că obiectul litigiu îl constituie

terenul cu care a fost împroprietărit defunctul F.S. în anul 1949, în suprafață

de 47.404,6 mp ce a fost înscris în CF (având suprafața reală de 46.125,55 mp conform

expertizei efectuate de expertul B.N. în Dosarul nr. 872/1993 al Curții de Apel

Brașov), teren ce a fost preluat din proprietatea lui F.I. de către Statul Român,

în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, dreptul de proprietate al statului

fiind, de asemenea, întabulat în CF în anul 1974.

În baza Legii nr. 18/1991

numitului F.S. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață

de 47.404,60 mp prin ordinul prefectului nr. Y/1993, ordin care a fost anulat ulterior

prin ordinul prefectului din 14 septembrie 1993 care a fost, la rândul său, anulat

parțial de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 1568 din 25 aprilie

a fost de 13.471,50 mp, ce se regăsește în prezent înscrisă în CF F4 Brașov nr.

top T7, intrată în proprietatea SC N. SA prin contractul de vânzare din 8

octombrie 1998, conform expertizei efectuate de expertul O.C.N.

Defunctul F.S. s-a întabulat

în cartea funciară la 14 aprilie 1993, în baza ordinului prefectului nr. Y/1993,

înainte de pronunțarea deciziei nr. 1568 din 25 aprilie 2001 de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, decizie care nu a fost întabulată.

Pe baza acestor elemente,

s-a stabilit că, ceea ce putea defunctul și apoi succesoarele acestuia să înstrăineze

era doar suprafața de 13.471,50 mp din CF F4 Brașov nr. top T7 și nu toată suprafața

de 47.404,6 mp din CF F4, provenită din conversia pe hârtie a CF F5, fost CF F1.

Faptul că nici decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici dezmembrarea terenului efectuată de

expertul B.N. nu a fost întabulată în cartea funciară nu înseamnă că această decizie

poate fi ignorată, ea fiind opozabilă defunctului și moștenitoarelor acestuia.

În ceea ce o privește

pe reclamantă, s-a reținut că interesul său în promovarea prezentei acțiuni este

dat de deținerea unui drept de administrare, în baza deciziei nr. 1752/1963 emisă

de Sfatul Popular al Regiunii Brașov, a suprafeței de teren de 2.116 mp, atribuit

în vederea construirii stației de reglare măsurare gaze naturale, S.R.M. Brașov,

fiind menționată în CF Brașov F6 sub nr. top T8 și, în baza Ordinului Ministerului

Agriculturii nr. 134/1990, a suprafeței de 3850 mp, pentru construirea sediului

Exploatării Teritoriale Brașov. Din expertiza tehnică efectuată de expertul O.C.N.

rezultă că imobilul aflat în folosința reclamantei se suprapune cu nr. top T9

nr. cadastral C1 în suprafață de 6.290 mp, teren pe care s-au edificat stația de

reglare și măsurare gaze naturale și sediul Exploatării Teritoriale Brașov

Cu privire la suprafața

de 2.116 mp din decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Brașov s-a

reținut că expertul a arătat că nu este însoțită de o schiță care să indice cu claritate

amplasamentul, că nr. T10 înscris în CF F6 Brașov nu a fost dezmembrat, este în

proprietatea Municipiului Brașov, deci nr. top T8 indicat în decizia din 1963 nu

există. În ceea ce privește suprafața de 3850 mp ce face obiectul Ordinului nr.

134/1990 a Departamentului Agriculturii de Stat, expertul a menționat că actul de

atribuire nu specifică un nr. top și nu conține nici el un plan de situație care

să indice amplasamentul terenului la care referire, adăugând că un indiciu care

ar duce la faptul că aceste ordin și decizia din 1963 se referă la amplasamentul

actual al S.N.T.G.N.T. SA este acela că au suprafețele însumate ale celor două totalizează

5966 mp, suprafață apropriată de suprafața ocupată de S.N.T.G.N.T. SA de 6290 mp

și faptul că la acea dată terenul era neconstruit.

S-a apreciat, în raport

de aceste elemente, că reclamanta are calitate procesuală activă și interes pentru

promovarea acțiunii sale, orice persoană interesată putând cere rectificarea înscrierilor

din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă

s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea

nu a fost valabil, conform dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Prin persoană interesată

se înțelege, potrivit art. 89 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006 de organizare și

funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, acea persoană care

a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept

care a fost lezat prin înscrierile anterioare. Din acest text nu rezultă că dreptul

pe care îl are persoana interesată trebuie să fi fost înscris în cartea funciară,

reținându-se că reclamanta a avut un drept de administrare extratabular.

S-a apreciat și că intimatul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă

având în vedere că prin radierea dreptului de proprietate al defunctului F.S. din

CF F1 nr. top T3, dreptul poate fi înscris în favoarea Statului Român, acest pârât

fiind reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, instituție care are ca atribuție,

printre altele, pe aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi și obligații,

în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit,

în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un

alt organ. Capătul de cerere privind constatarea că prin decizia nr. 1568/2001 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut valabilitatea parțială a ordinului

prefectului nr. Y/1993, pentru imobilul cu T1 în suprafață de 13471,5 mp, a fost

apreciat ca inadmisibil, neputându-se constata încă o dată ceea ce s-a constat deja

anterior printr-o hotărâre judecătorească.

Adresa emisă de Consiliul

Local al Municipiului Brașov, din 7 aprilie 1993 este aceea prin care i s-a comunicat

lui F.S. că prin ordinul nr. Y/1993 i s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață

de 47404,6 mp, înscris în CF F1 Brașov, nr. top T3 și aceasta fiind valabilă întrucât

a fost emisă în raport de situația juridică a terenului de la acea dată. Cererea

de întabulare a dreptului de proprietate dobândit în temeiul ordinului nr. Y/1993

a fost corect respinsă de instanța de fond, fiind formulată anterior anulării ordinului

nr. Y/1993.

A fost apreciat drept

corect și considerentul primei instanțe care a arătat că intabularea dezmembrării

terenului în baza expertizei efectuate de expertul B.N. nu se mai poate realiza

întrucât, după întocmirea expertizei, au fost efectuate alte operații în cartea

funciară, dezmembrări și înstrăinări de loturi.

Cererile reclamantei privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător și SC N. SRL în calitate de

cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul cu nr. top T3, de constatare

a nulității absolute a încheierii de întabulare din 1998, de constatare a nulității

absolute a actului de dezmembrare și partaj autentificat din 1999 încheiat între

copartajanții F.S. și SC N. SRL, de constatare a nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 1998, încheiat între F.S. în calitate de vânzător

și SC N. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect cota parte de X din terenul

cu nr. top T3 și de constatatare a nulității absolute a încheierii de întabulare

din 1998, de constatare a nulității absolute a actului de dezmembrare și partaj

autentificat din 1999, încheiat între copartajanții F.S. și SC N. SRL, de constatare

a nulității absolute a actului de dezmembrare și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 2009, încheiat între S.G. și A.M., pe de o parte, și SC D. SRL,

pe de altă parte, precum și a documentației cadastrale de dezmembrare și a încheierii

de întabulare, au fost considerate ca lipsite de interes întrucât privesc alte suprafețe

de teren decât cea care se află în posesia reclamantei.

Potrivit mențiunilor din

certificatul de moștenitor din 17 februarie 2009, masa succesorală, rămasă după

defunctul F.S. și cuvenită moștenitoarelor S.G. și A.M., se compune din imobil înscris

în CF F7 Brașov, provenită din conversia de pe hârtie a CF F1, compus din casă și

teren în suprafață de 35.088 mp, acest teren fiind oferit spre vânzare reclamantei

prin adresa din 26 martie 2010, de către succesoarele defunctului F.S. S-a apreciat

că, în mod greșit au indicat moștenitoarele suprafața de 35.087,70 mp ca făcând

parte din masa succesorală a autorului lor, în condițiile în care această suprafață

a fost pierdută de defunct ca efect al deciziei nr. 1568/2001 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție. Fiind parțial în posesia reclamantei, certificatul de moștenitor

apare ca fiind nul absolut, parțial, doar cu privire la suprafața de 6.290 mp înscris

în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1.

Este adevărat că certificatul

de moștenitor a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost întocmit pe

baza extrasului de carte funciară care atesta dreptul de proprietate al defunctului

asupra imobilului în litigiu, însă pârâtelor moștenitoare, în calitate de avânzi-cauză,

le este opozabilă decizia civilă nr. 1568/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

chiar dacă nu au fost parte în acest proces.

Dispozițiile art. 70 și

art. 71 din Legea nr. 36/1995 nu impun obligativitatea încheierii procesului-verbal

de inventariere, iar lipsa acestuia nu atrage nulitatea absolută a certificatului

de moștenitor, însă potrivit art. 60, în cererea de deschidere a procedurii succesorale

vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul

moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora,

precum și a pasivului succesoral

Contractul de vânzare-cumpărare

din 17 iunie 2010 având ca obiect cota de ½ din suprafața de 6.290 mp înscris

în CF F3, nr. top T5 nr. cadastral C1 încheiat între vânzătoarea A.M., moștenitoare

a defunctului F.S. și cumpărătorii T.I. și T.V.M., cealaltă cotă de ½ rămânând

în proprietatea moștenitoarei S.G. este, de asemenea, nul absolut pentru cauză ilicită

și fraudă la lege, fiind o vânzare a lucrului altuia în care atât vânzătoarea, cât

și cumpărătorii au fost de rea-credință, cunoscând situația juridică a terenului.

Vânzătoarei A.M. îi este

opozabilă ca având-cauză decizia 1568 din 25 aprilie 2001 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, iar cumpărătorii T.I. și soția sa T.V.M., chiar dacă nu au fost parte

a procesului finalizat prin pronunțarea acesteia, au avut cunoștință de existența

lui, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 8 octombrie 1998

încheiat între vânzătorul F.S. și cumpărătoarea SC N. SRL, reprezentată de T.I.

și T.G.

Potrivit art. 30

alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii,

dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în folosul unei persoane, se

prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu

bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul.

Or, prezumția dreptului

de proprietate al defunctului F.S. înscris în cartea funciară în anul 1993, este

răsturnată de dispozițiile deciziei civile nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a instanței

supreme prin care se recunoaște defunctului drept de proprietate doar asupra suprafeței

de 13.471,5.

Pentru dovedirea bunei

lor credințe, apelanții-pârâți au invocat răspunsul la notificarea din 25

octombrie 2001 formulată de defunctul F.S. în baza Legii nr. 10/2001, prin care

a solicitat despăgubiri, notificare ce a fost respinsă prin dispoziția din 29

martie 2007 a Primarului Municipiului Brașov. S-a apreciat însă că o dispoziție

de respingere a unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, neatacată în instanță,

chiar cu motivarea că notificatorul este proprietarul tabular al imobilului nu poate

constitui o recunoaștere a dreptului de proprietate invocat, chiar dacă motivarea

respingerii notificării este în sensul recunoașterii dreptului de proprietate.

În privința apelurilor

pârâților-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M., s-a reținut că acestea deduc judecății

dezlegarea dată de prima instanță cererii lor reconvenționale, prin care au solicitat

să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și obligarea

reclamantei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF

F3 nr. top T5 în suprafață de 6290 mp.

Potrivit deciziei în interesul

Legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, concursul dintre

legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform

principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut

expres în legea specială, iar în cazul în care se constată neconcordanțe între Legea

nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Convenției

au prioritate în măsura în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate

sau securități raporturilor juridice.

S-a arătat că după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi formulate, pe calea dreptului comun,

cereri prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea

imobilelor preluate de stat, mai ales în condițiile în care antecesorul pârâtei

S.G. a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 10/2001 pentru imobilul

în litigiu și nu a contestat în instanță dispoziția Primarului de respingere a notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii sub formă

de despăgubiri, neexistând neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, astfel că aceasta nu mai poate revendica ½ din imobilul

înscris în CF F3 nr. top T5 în suprafață de 6.290 mp, pe calea dreptului comun.

În ceea ce privește cealaltă

parte de ½ din imobilul același imobil, ce aparține pârâților T.I. și T.V.M.,

titlul acestora constând în contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2010 este

nul absolut.

În baza art. 274 C. proc.

civ., față de admiterea în parte a pretențiilor, au fost obligați apelanții T.I.,

T.V.M., S.G. și A.M. să plătească apelantei S.N.T.G.N.T. SA suma de 18.868 RON cheltuieli

de judecată în fond și apel, reprezentând taxa judiciară de timbru calculată la

valoarea imobilului din contractul de vânzare anulat, de 845.080 RON.

Față de soluția pronunțată

și de nedovedirea cheltuielilor de judecată, cererea apelanților T.I., T.V.M., S.G.,

SC N. SA și Municipiul Brașov, de obligare a reclamantei S.N.T.G.N.T. SA la suportarea

cheltuielilor de judecată ale acestora în apel, a fost apreciată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs pârâții S.G., T.I. și T.V.M., Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice (prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Brașov) și Municipiul Brașov prin Primar.

de recurenții-pârâți T.I., T.V.M. și S.G., a fost criticată pentru nelegalitate

decizia instanței de apel, invocându-se motivele de recurs prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (când instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia)

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).

În dezvoltarea motivelor

de recurs, au fost invocate următoarele critici:

- În mod eronat instanța

de apel a reținut că ordinul prefectului nr. Y/1993 ar fi fost anulat prin ordinul

prefectului județului Brașov din 14 septembrie 1993 și, de asemenea, că același

ordin nr. Y/1993 ar fi fost anulat parțial prin decizia nr. 1568 din 25 aprilie

2009 a Curții Supreme de Justiție.

Aceasta concluzie este

eronată, recurenții-pârâți susținând că, prin hotărârea sa, Curtea Supremă de Justiție,

învestită cu judecarea recursului formulat de antecesorul F.S., a anulat parțial

Ordinul din 14 septembrie 1993 emis de Prefectul Județului Brașov, iar nu ordinul

nr. Y/1993, în baza căruia, F.S. și-a redobândit dreptul de proprietate asupra întregului

teren de 44.850 mp.

Analizând comparativ forța

celor doua titluri/drepturi exhibate de către părțile opozante, reclamanta-pârâtă

și pârâții-reclamanți, recurenții au susținut că titlul lor de proprietate este

ordinul nr. Y/1993, ce a fost înscris în evidențele de carte funciară și care nu

a fost atacat niciodată. „Anularea” acestuia printr-un alt ordin, ordinul prefectului

județului Brașov din 14 septembrie 1993, după înscrierea în cartea funciară a dreptului

de proprietate este, pe de o parte, inadmisibilă din punct de vedere al raporturilor

specifice dreptului administrativ, iar pe de altă parte, este caducă și nu poate

produce efecte juridice, atâta timp cât a intrat în circuitul civil și a produs

consecințe juridice.

Ordinul din 14

septembrie 1993 a fost atacat de către F.S., iar hotărârile pronunțate se referă

la acesta ca fiind parțial anulat, iar nu la ordinul prefectului județului Brașov

nr. Y/1993 care este și astăzi un act valid.

Reclamanta s-a întemeiat

acțiunea sa pe decizia nr. 1568 din 25 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție

și nu pe un titlu real de dobândire a vreunui drept asupra unei porțiuni de teren

din suprafața deținută de F.S., devenind evident că instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia.

Recurenții afirmă, în

acest context, că efectele ordinului nr. Y/1993, în virtutea căruia antecesorul

F.S. și-a înscris dreptul de proprietate în evidentele cadastrale, s-au produs și

se produc și la acest moment, în schimb, efectele actului „modificator”, ordinul

din 14 septembrie 1993, nu se puteau produce, întrucât acesta constituie un act

administrativ nelegal, iar anularea sa parțială nu poate să conducă la concluzia

revigorării unor efecte produse de către acest ordin.

Referindu-se la titlurile

înfățișate de intimata-reclamantă, decizia din 1963 emisă de Sfatul Popular al Regiunii

Brașov, prin care s-a transmis în administrarea întreprinderii pentru Exploatarea

Conductelor Magistrale de Gaz Metan o suprafață de 2116 mp pentru construirea stației

de reglare-măsurare gaze naturale cu mențiunea, CF F6 Brașov nr. top. T8 (imobilul

proprietatea antecesorului lor găsindu-se la o distanță de câteva zeci de metri

de acesta, cu nr. top T3 și înscris în CF F1 Brașov) și Ordinul Ministrului Agriculturii

nr. 134/1990, pentru suprafața de 3850 mp, recurenții au susținut că, de fapt, aceasta

a construit pe un alt amplasament decât cel atribuit, expertiza administrată în

cauză concluzionând că nu este specificat în aceste acte un număr topografic al

parcelelor și că acestea nu sunt însoțite planuri de situație.

- În mod eronat instanța

de apel își sprijină considerațiile pe expertiza efectuată de către expertul B.N.

în procedura anterioara, finalizata prin decizia Curții Supreme de Justiție nr.

1568 din 25 aprilie 2001, ignorând împrejurarea că în acel litigiu expertiza întocmită

în cele din urmă a fost cea realizată de către expertul M.E., iar nu cea efectuata

de către expertul B.N.

Aprecierea eronată asupra

concluziilor raportului de expertiza amintit, reprezintă un act de nelegalitate,

încadrat de recurenți în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

- Instanța a pronunțat

o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșita a legii atunci când a reținut, în

ceea ce privește cererea reconvențională, că „după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001 nu mai pot fi formulate pe calea dreptului comun cereri prin care se

solicită constatarea nevalabilității titlului statului și revendicarea imobilelor

preluate de stat” și că antecesorul nu a contestat în instanță dispoziția Primarului

de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Susținând contrariul,

recurenții afirmă că antecesorul a formulat, în termen, contestație împotriva dispoziției

din 29 martie 2007 (Dosar nr. 4241/62/2007 al Tribunalului Brașov), iar în întâmpinarea

depusă, Municipiul Brașov a refuzată acordarea de terenuri la schimb sau restituirea

în natură pe considerentul că petentul era titular al dreptului de proprietate înscris

în cartea funciară.

Prin soluția sa, instanța

de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al antecesorului și principiile

statuate de Constituție, C.E.D.O. și Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultând

că dreptul acestuia de proprietate a fost negat în cadrul procedurii speciale prevăzute

de Legea nr. 10/2001 (la acel moment în mod just), iar la acest moment, în procedura

de drept comun.

de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a criticat faptul

că instanța de apel a dispus în mod neîntemeiat admiterea doar în parte a apelului

declarat de S.N.T.G.N.T. SA, prin admiterea acțiunii reclamantei numai pentru o

suprafața de teren de 6.290 mp pentru care reclamanta ar fi justificat că o are

în posesie, solicitându-se ca, în urma rejudecării cauzei, să fie admisă în totalitate

cererea de apel formulată de reclamantă.

În motivarea recursului

declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

susținut nelegalitatea deciziei sub aspectul respingerii restului petitelor acțiuni

civile principale, invocându-se că aceasta ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii și cu nesocotirea întregii situații de fapt ce a rezultat din probatoriul

administrat.

Admiterea cererii de chemare

în judecată în întregime se impunea, având în vedere motivele de nelegalitate ale

actelor a căror anulare s-a solicitat și pentru a fie recunoscute efectele deciziei

nr. 1568/2001 a Curții Supreme de Justiție. Interesul reclamantei a fost justificat

prin raportare la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare

la momentul introducerii acțiunii.

Interesul reclamantei

era justificat de faptul ca toate topograficele indicate în acțiune au rezultat

din dezmembrarea topograficului inițial T3, dezmembrare atacată în cauză deoarece

s-au făcut de către defunctul F.S. și de către succesorii acestuia, ulterior emiterii

ordinului din 14 septembrie 1993 de către Prefectul județului Brașov prin care se

anulează poziția din anexa nr. 3 la ordinul nr. Y/1993 în baza căruia se înscrisese

F.S. în CF F1 Brașov sub nr. top T3.

Reclamanta a invocat motive

de nelegalitate de ordine publică cu privire la imobilul pe care se înscrisese dreptul

de proprietate al domnului F.S. în CF F1 Brașov T11, cu privire la operațiunile

efectuate cu privire la imobilul respectiv care se impuneau a fi analizate de instanța

de judecată nu numai prin raportare la interesul direct urmărit de reclamantă cu

privire la suprafața pe care o deținea în posesie. Până la data introducerii acțiunii

de față, efectele decizie nr. 1568/2011 au fost ignorate și menținute implicit operațiunile

efectuate cu privire la imobilele pentru care se înscrisese dreptul de proprietate

la defunctului F.S.

În temeiul dispozițiilor

art. 242 alin. (2) C. proc. civ., recurentul a solicitat judecarea cauzei și în

lipsă.

de recurentul Municipiul Brașov, prin Primar, a fost criticată decizia instanței

de apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exclusiv sub aspectul

soluției dată cererii acestei părți privitoare la acordarea cheltuielile de judecată

efectuate în faza procesuală a apelului și a fondului.

Soluția a fost criticată

pentru nelegalitate, susținându-se că reprezentantul convențional al Municipiului

Brașov a depus la dosarul cauzei, atât în fond, cât și la instanța de apel, dovada

efectuării cheltuielilor de judecată, respectiv ordinele de plată emise pentru cele

două stadii procesuale.

De asemenea, s-a susținut

că cererea Municipiului Brașov de acordare a cheltuielilor de judecată trebuia soluționată

în raport de soluția pronunțată pe fondul cauzei, arătându-se că acțiunea formulată

de S.N.T.G.N.T. SA a generat o serie cheltuieli în sarcina Municipiului Brașov reprezentând

onorariu de avocat, cheltuieli pe care partea care a căzut și pretenții, reclamanta

S.N.T.G.N.T. SA, are obligația să le acopere.

La data de 20 mai 2014,

intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea acestuia ca nefondat

și, în raport cu care a invocat excepțiile de inadmisibilitate, întrucât recursul

solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței de către o altă parte,

respectiv reclamanta, în condițiile în care acest pârât nu a fost titularul vreunui

apel, și de lipsă de interes, deoarece această parte nu a dovedit existența unui

interes procesual în litigiul pendinte.

La data de 8 mai 2014,

s-a formulat întâmpinare din partea intimatei-reclamante la recursurile declarate,

prin care s-a solicitat, respingerea recursurilor pârâților Municipiul Brașov, S.G.,

T.I. și T.V.M. și admiterea recursului declarat de pârâtul Statul Român.

La aceeași dată s-a depus

întâmpinare din partea pârâtului Statul Român la recursul declarat de pârâții-reclamanți

S.G., T.I. și T.V.M.

La 9 mai 2014 s-a formulat

întâmpinare de către recurentul Municipiul Brașov la recursul declarat de Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se respingerea acestuia și

menținerea soluției instanței de apel adoptată cu privire la celelalte capete de

cerere din acțiune principală.

La data de 12 mai 2014,

recurenta-pârâtă S.G. a formulat întâmpinare la recursul declarat de Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând faptul că acesta a fost formulat omisso

medio și că titularul său nu justifică un interes procesual în declanșarea acestei

căi de atac.

La termenul de judecată

din 14 mai 2014, Înalta Cute a încuviințat recurentului-pârât depunerea la dosar

a înscrisurilor doveditoare privitoare la cheltuielile de judecată efectuate în

apel.

La același termen, recurenții

T.I. și T.V.M., prin avocat, și-au suplimentat motivele de recurs formulate în termen

legal prin invocarea unuia nou, calificat de părți ca fiind de ordine publică, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. „când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești”, motiv de nelegalitate legat de aprecierea instanței de apel

în sensul că transmiterea unei creanțe sau a unui drept litigios ar fi interzisă

de lege.

Tot la același termen,

instanța a pus în discuția părților, cu prioritate, excepțiile inadmisibilității

și lipsei de interes în ceea ce privește recursul declarat de Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, excepții invocate prin întâmpinarea intimatei-pârâte

SC D. SRL, ce au fost reluate și prin întâmpinarea recurentei-pârâte S.G.

Analizând, cu prioritate,

în virtutea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate și apreciind că

analiza existenței interesului procesual al unei părți în exercitarea unei căi de

atac determinate este subsecventă aceleia a admisibilității căii de atac în raport

de respectarea regulilor de procedură în exercitarea sa, Înalta Curte stabilește

că excepția inadmisibilității are prioritate în analiză.

această excepție, Înalta Curte reține că prezentul litigiu a fost declanșat din

inițiativa intimatei-reclamante, care a invocat existența unui drept de administrare

propriu asupra unei suprafețe de 6.290 mp teren situat pe raza administrativă a

Municipiului Brașov, drept ce i-a fost conferit prin acte administrative de autoritate

ale Statului, datând din 1963 și 1990, și ale cărui exercițiu și existență au fost

amenințate prin mai multe acte juridice încheiate de succesorii în drepturi ai numitului

F.S., care figurează ca proprietari tabulari ai aceleiași suprafețe de teren. Întrucât

această situație constituie și un impediment pentru reclamantă în obținerea atestării

dreptului de proprietate în procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, aceasta a

solicitat constatarea nulității absolute a respectivelor acte juridice și rectificarea

corespunzătoare a situației de carte funciară a imobilului-teren, în contradictoriu

cu părțile acestor acte juridice și, pentru opozabilitate, cu Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Brașov.

Prin hotărârea de primă

instanță acțiunea reclamantei a fost respinsă, o soluție similară fiind pronunțată

și în privința cererii reconvenționale formulate în proces de către pârâții S.G.,

T.I. și T.V.M., vizând constatarea nevalabilității preluării de către stat a imobilului

din Brașov, înscris în CF F1 Brașov sub nr. T6 și obligarea reclamantei să le lase

în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF F3 Brașov, arabil, în suprafață

de 6.290 mp.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel doar reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți, iar în urma judecății

de apel, soluția primei instanțe a fost schimbată în parte, prin admiterea cererii

principale de chemare în judecată și recunoașterea pretențiilor reclamantei în limita

actelor juridice și înscrierilor de carte funciară în privința cărora s-a stabilit

că au afectat sau încălcat dreptul său de administrare, restul capetelor de cerere

fiind respinse, în principal, pentru lipsa interesului deoarece s-a reținut că privesc

alte suprafețe de teren decât cea aflată în posesia reclamantei.

Declarând recurs împotriva

deciziei instanței de apel, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

a susținut, în esență, nelegalitatea acestei hotărâri pentru motivul neadmiterii

integrale a cererii principale de chemare în judecată formulată de S.N.T.G.N.T.

SA, solicitând, în urma judecării recursului, modificarea deciziei prin „admiterea

în totalitate a cererii de apel formulate de reclamantă”.

Înalta Curte apreciază

că recursul declarat de această parte, în conjunctura procesuală anterioară evocată,

este inadmisibil, sub un prim aspect, întrucât se dovedește că titularul său urmărește

în această etapă procesuală nu valorificarea propriului act de procedură pentru

atingerea rezultatului urmărit (admiterea integrală a cererii principale de chemare

în judecată), respectiv apelul, pe care acesta nu l-a declarat împotriva hotărârii

de primă instanță, ci a unui act de procedură al altei părți, respectiv apelul reclamantei,

față de care nu se află în raporturi de coparticipare procesuală și care nu a formulat

ea însăși un recurs spre a tinde la acest obiectiv.

Sub un al doilea aspect,

inadmisibilitatea recursului declarat de acest pârât decurge din nerespectarea regulii

procesuale de declanșare a controlului judiciar, care se efectuează din treaptă

în treaptă, dovedindu-se că recursul Statului Român a fost exercitat omisso medio,

așadar în condițiile în care, aceeași parte, față de aceeași rezolvare dată raporturilor

judiciare prin hotărârea de primă instanță (în limitele ce nu au fost validate în

urma judecății de apel), nu a exercitat și calea de atac a apelului, criticând direct

în recurs rezolvarea nefavorabilă a pretențiilor reclamantei care s-au dovedit că

exced actelor juridice și operațiunilor de carte funciară care au vizat partea de

teren asupra căreia aceasta exercită un drept de administrare.

Găsind întemeiată această

primă excepție procesuală invocată în legătură cu recursul exercitat de Statul Român,

Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică analiza excepției subsecvente a lipsei

interesului procesual al pârâtului în declanșarea aceste căi de atac, urmând ca

recursul în discuție să fie respins ca inadmisibil.

de recurs invocate prin recursul pârâților-reclamanți S.G., T.I. și T.V.M., se apreciază

că acestea sunt nefondate în considerarea următoarelor aspecte.

Cea dintâi critică a acestui

recurs a invocat greșita interpretare dată de instanța de apel actului juridic dedus

judecății, schimbându-i natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

critică ce a fost susținută atât în legătură cu interpretarea dată efectelor ordinul