ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 248/2017

Deliberând asupra cauzei de

față, constată următoarele;

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/62/2013 la data

de 7 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Brașov, secția 1

civilă, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții B. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brașov,

compus din teren în suprafață de 7.322 mp și construcție

P+E înscris în CF Brașov și să se dispună radierea din

registrul de carte funciară a notării suprapunerii acestui imobil cu

cel cu nr. cadastral x, intabulat în CF x și cu imobilul cu nr. cadastral

y, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top y/2.

În motivare, reclamanta a arătat

că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin

actul de adjudecare, emis în dosarul execuțional nr. x/2005 de executorul

judecătoresc C., drept care a fost înscris în cartea funciară

Brașov.

În anul 2012 a formulat, cerere de

actualizare a informațiilor tehnice, care a fost respinsă prin

încheierea din 3 decembrie 2012 pe motiv că documentația

cadastrală nu a fost recepționată de Biroul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Brașov. Întrucât s-a constatat o suprapunere

reală a imobilelor din CF Brașov, al căror proprietar este

reclamanta, cu nr. cadastral x din CF x, în suprafață de 6087 mp al

cărei proprietar este pârâtul B. și cu nr. cadastral y, provenit din

dezmembrarea imobilului nr. top x/2 din CF x, în suprafață de 1287

mp, aliată în proprietatea Statului Român.

La termenul de judecată de la 10

iunie 2013, reclamanta a depus cerere de modificare a acțiunii în

constatare, precizând că aceasta este, de fapt, acțiune în

revendicare imobiliară, prin care solicită obligarea pârâtului B.

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în municipiul Brașov, compus din teren în suprafață

de 7322 mp și construcție P-HE din cărămidă, înscris

în CF Brașov sub nr. top x.

Ulterior efectuării expertizei

tehnice de identificare imobiliară, reclamanta a precizat cererea de

chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului B. să-l lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în municipiul Brașov compus din teren în suprafață de 6087 mp

nr. cadastral x, înscris în CF x Brașov. A solicitat, de asemenea, să

se constate, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, dreptul său de

proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral y, compus din teren în

suprafață de 1287 mp și construcție, precum și

radierea suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF x în

suprafață de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral x, în suprafață

de 6087 mp și nr. cadastral y în suprafață de 1287 mp.

În drept, cererea fost întemeiată

pe prevederile art. 555 din C. civ. și art. 111 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 91/S din

19.05.2015, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul

Român, invocată prin întâmpinare; a respins excepția puterii de lucru

judecat, ridicată de pârâtul B. și excepțiile

inadmisibilității și prescripției cererii de chemare în

garanție, invocate de chemata în garanție SN D. SA și

inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ridicată

de Municipiul Brașov, prin Primar; a admis, în parte, acțiunea

civilă formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul

B., dispunând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul situat în Brașov, compus din

teren în suprafață de 6087 mp, nr. top x/1/1, nr. cadastral x,

înscris în CF x Brașov, identificat prin raportul de expertiză

tehnică judiciară nr. x/2013, efectuat de expertul tehnic E., lucrare

vizată de O.C.P.I. Brașov prin procesul-verbal de recepție nr.

x/2015; a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra

imobilului înscris sub nr. cadastral y, compus din teren în suprafață

de 1287 mp și construcție, identificat prin raportul de

expertiză tehnică judiciară nr. x/2013, ca fiind formulat

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a

respins cererea de radiere a suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în

CF x, în suprafață de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral x, în

suprafață de 6087 mp (nr. top 7021/1/1) și nr. cadastral y, în

suprafață de 1287 mp; a admis, în parte, cererea de intervenție

accesorie, formulată în interesul reclamantei de intervenienta F., în

limitele admiterii cererii reclamantei; a admis cererea formulată de

pârâtul B. privind chemarea în garanție a Municipiului Brașov, prin

Primar, care a fost obligat să modifice art. 1 al Dispoziției nr. x

din 14 mai 2010, în sensul de a face o propunere de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte,

potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x,

teren în suprafață de 6087 mp înscris în CF x Brașov,

identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr.

x/2013; a respins cererea de chemare în garanție a SN D. SA,

formulată de reclamanta SC A. SRL, și a respins cererea reclamantei

de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța

de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român este întemeiată, întrucât din

conținutul cărții funciare nu a rezultat că acesta era

proprietarul actual al terenului de 1287 mp și al construcției

edificate pe acesta, pentru a fi justificată chemarea sa în judecată,

în scopul constatării dreptului de proprietate al reclamantei. Potrivit

mențiunilor din registrul de carte funciară Brașov, acest imobil

a fost dobândit de SN D. SA, în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr.

834/1991, și a făcut parte din suprafața de 7322 mp,

înscrisă sub B+158.

Urmare naționalizării,

proprietatea terenului a fost transmisă intimatei-chemate în garanție

SN D. SA și, ulterior, reclamantei, aspect care rezultă din cuprinsul

cărții funciare, constatat prin raportul de expertiză întocmit

în cauză.

În raport de soluția dată

excepției lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român,

instanța de fond a apreciat că nu se impune analiza excepției

lipsei calității de reprezentant al acestuia, prin Ministerului

Finanțelor Publice.

Excepția puterii de lucru

judecat, susținută de pârât prin raportare la Sentința

civilă nr. 249 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Brașov, nu a fost primită de instanța de fond, deoarece a considerat

că această excepție, manifestată ca o prezumție,

reprezintă un mijloc de probă a raporturilor juridice dintre

părți. Potrivit prevederilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art.

1202 alin. (2) C. civ., această prezumție are caracter absolut în

relația dintre părți, motiv pentru care tribunalul a apreciat

că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia

să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat

anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Instanța de fond a mai constatat

că litigiul în care a fost pronunțată Sentința civilă

nr. 249 din 19 noiembrie 2009 de către Tribunalul Brașov a fost

purtat de pârât cu chematul în garanție Municipiul Brașov, în temeiul

Legii nr. 10/2001, și a avut ca obiect contestarea dispoziției emise

de primarul Municipiului Brașov în baza acestui act normativ. Prin urmare,

a reținut că reclamanta este terț față de

hotărârea menționată, pe care nu o poate ignora, întrucât

aceasta se opune cu valoarea unui fapt juridic și mijloc de probă,

respectiv ca o prezumție relativă între pârât și chematul în

garanție.

Prin raportare la faptul că atât

reclamanta, cât și pârâtul au exhibat titluri de proprietate - acesta din

urmă fiind beneficiarul prevederilor Legii nr. 10/2001, iar reclamanta

beneficiara unei proceduri speciale de adjudecare a imobilului de la autoarea

sa - tribunalul a constatat că ambele părți justifică un

interes legitim în formularea cererilor de chemare în garanție. Astfel, a

apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de

dispozițiile art. 60 C. proc. civ.

De asemenea, excepția

prescripției dreptului material la acțiune nu a fost primită de

instanța de fond, care a apreciat că prevederile art. 520 C. proc.

civ. fac trimitere la cele care vizează evicțiunea totală sau

parțială privind imobilul adjudecat. În sensul că această

acțiune este stinsă dacă imobilul adjudecat era înscris în

cartea funciară și dacă, de la data înregistrării cererii

de înscriere formulată de dobânditorul anterior al dreptului înscris în

folosul terțului adjudecatar, au trecut cel puțin 3 ani.

Instanța de fond a considerat

că, în speță, sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958, referitor la momentul începerii curgerii

prescripției, respectiv de la data când se naște dreptul la acțiune.

Or, dreptul la acțiunea în răspundere pentru evicțiune se

naște la data producerii evicțiunii, deoarece, până în acest

moment, obligația vânzătorului este condițională, iar

cumpărătorul nu poate să acționeze, întrucât

prescripția nu curge împotriva celui care este împiedicat să

acționeze.

Ca atare, a considerat că acest

moment este reprezentat de refuzul recepționării documentației

cadastrale de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Brașov, prin încheierea din 3 decembrie 20012, întrucât s-a constatat o suprapunere

reală a imobilelor din CF Brașov, având-o ca proprietară pe

reclamantă, cu nr. cadastral x din CF x, în suprafață de 6087

mp, aliat în proprietatea pârâtului B. și cu nr. cadastral y, provenit din

dezmembrarea imobilului din CF x, în suprafață de 1287 mp, al

cărui proprietar este pârâtul Statul Român.

Prin raportare la acest moment, a

apreciat că cererea de chemare în garanție a fost formulată de

reclamantă în termenul legal de trei ani, respectiv la data de 3 martie

2014.

Pe fondul cauzei, instanța a

constatat că reclamanta figurează ca fiind înregistrată în

evidențele fiscale cu imobilul în litigiu, potrivit certificatului de

atestare fiscală din 19 octombrie 2012. Anterior adjudecării,

imobilul s-a aflat în proprietatea intimatei-chemate în garanție SN D. SA,

care l-a dobândit în temeiul Legii nr. 15/1990, a întocmit documentația

avizată de Consiliul Județean Brașov și

recepționată de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Brașov, imobilul a făcut obiectul Legii nr. 10/2001,

întrucât pârâtul a formulat notificarea din 23 iulie 2001, prin care a

solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Brașov,

înregistrată sub nr. x/2001 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

din cadrul Primăriei Brașov.

A apreciat că situația de

carte funciară a fost reținută cu putere de lucru judecat în

dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Brașov, în care a fost

pronunțată Sentința civilă nr. 249/2009, definitivă

și irevocabilă, în baza căreia Municipiul Brașov a emis

Dispoziția nr. x din 14 mai 2010, prin care a dispus restituirea

către pârât a imobilului în suprafață de 6087,40 mp și a

propus acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de

590 mp.

Din cuprinsul CF Brașov, a

rezultat că imobilul de sub nr. de ordine A+18 - casă de piatră,

curte, fabrica de spirt și clădiri secundare de la Dârste, s-a aflat

în proprietatea Firmei G. SA, naționalizat alături de alte imobile

ale aceluiași proprietar, în baza Decretului-Lege nr. 119/1948,

dispunându-se intabularea dreptului de proprietate al Statului Român prin

administrarea I..

Ulterior, imobilul proprietatea

Statului Român a fost dezmembrat în două imobile, respectiv cel de sub

A-H59 cu nr. top. x - teren în suprafață de 6957,40 mp și de sub

AH 60 cu nr. top. y - curte, fabrică și clădiri secundare în

suprafață de 10395,40 mp. Apoi, imobilul de la A+159 proprietatea

Statului Român, s-a dezmembrat în alte două noi loturi, respectiv cel de

sub A+161 - teren în suprafață de 6677,40 mp și cel de sub A+162

- teren în suprafață de 280 mp.

Prin raportul de expertiză

tehnică judiciară nr. 693715/2013 și răspunsul la

obiecțiunile formulate de părți, întocmite de expertul tehnic

E., avizate de O.C.P.J. Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. x

din 25 februarie 2015 s-a stabilit că terenul cu nr. top x are

legătură cu cel al reclamantei SC A. SRL, în sensul suprapunerii

totale reale, deoarece atât în actul x/1990, cât și în anul 2001, când s-a

întocmit documentația pentru F.G. nr. x/1991, terenul folosit de SN D. SA

s-a identificat greșit cu nr. top y. De fapt terenul, conform

schițelor de carte funciară, era determinat cu parte din nr. top x,

cel dintâi având o altă identificare, aproximată de același

expert ca fiind situată în zona blocurilor.

În ceea ce privește titlurile

exhibate de părți, instanța de fond a apreciat că titlul

reclamantei este mai caracterizat față de cel al pârâtului, întrucât

acesta a fost confirmat de expert, având și avizul O.C.P.I. Brașov. A

constatat că titlul reclamantei are o dată anterioară celui de

care se prevalează pârâtul, fiind emis în procedura executării

silite, finalizată prin licitație publică, cu consecința

adjudecării bunului imobil pentru care aceasta a efectuat

operațiunile de carte funciară, fiind plătitoare de taxe și

impozite.

Instanța de fond a arătat că

acordarea eficienței titlului reclamantei a fost justificată și

de împrejurarea că autoarea acesteia a dobândit dreptul de proprietate în

condițiile legii speciale, anterior apariției Legii nr. 10/2001,

certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SN D. SA

nefiind contestat cu succes în instanță de pârât, care a formulat

notificarea în luna iulie 2001. A reținut că nici actul de adjudecare

nu a fost desființat pe cale judecătorească, bunul aflându-se,

în tot acest interval de timp, în patrimoniul reclamantei, contestarea

dreptului acesteia fiind posibilă urmare unei nereale identificări a

dreptului acesteia și al pârâtului, constatată de O.C.P.I., cu ocazia

solicitării actualizării datelor tehnice ale imobilului de către

reclamantă.

Referitor la cererile de chemare în

garanție, instanța de fond a considerat că, deși

acțiunea dedusă judecății s-a subsumat prevederilor Legii

nr. 10/2001, au operat dispozițiile art. 60 C. proc. civ., interesul pârâtului

fiind unul legitim. Prin urmare, a admis cererea de chemare în garanție a

Municipiului Brașov, prin Primar, cu consecința obligării

acestuia să modifice art. 1 din Dispoziția nr. x din 14 mai 2010, în

sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în

modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.

165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x, teren în suprafață de

6087 mp, înscris în CF x Brașov, identificat prin raportul de

expertiză tehnică judiciară nr. x/2013, nefăcându-se dovada

existenței unor bunuri în patrimoniul chematului în garanție

Municipiul Brașov care să poată fi acordate în compensare, ea

măsură reparatorie în echivalent.

Această soluție a rezultat

din prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, lipsirea pârâtului de

dreptul său asupra imobilului menționat echivalând cu situația

în care restituirea în natură devine imposibilă. Astfel,

instanța de fond a apreciat că entitatea învestită cu

soluționarea notificării are obligația să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale sau să

acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau

servicii.

Tribunalul a reținut

incidența prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr.

165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în

natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în

perioada regimului comunist în România, modificată și completată

prin Legea nr. 368/2013. A reținut, de asemenea, și aspectele

statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269/2014, care a apreciat

ca fiind constituționale prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv art. 16

referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte,

art. 21 alin. (6) privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale,

valabile la data intrării în vigoare a legii, statuând că procedura

specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în

mod abuziv este în acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a II-a din

Constituția României, republicată, potrivit cărora

conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de

lege.

Considerând că reclamanta nu a

căzut în pretenții, în sensul prevederilor art. 60 C. proc. civ.,

instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a SN D. SA,

formulată de reclamanta SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 1690 din 14 decembrie

2015, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul

declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile

nr. 91/S din 19 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov,

secția I civilă, în dosarul nr. x/62/2013; a admis, în parte, apelul

declarat de apelantul-pârât B. și, în parte, apelul incident declarat de

chematul în garanție Municipiul Brașov, prin Primar, împotriva

aceleiași sentințe, pe care a modificat-o în parte, respectiv: a

admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în

garanție, invocată de Municipiul Brașov, prin Primar; a respins

acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, în

contradictoriu cu pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinței

obligația pârâtului B. de a lăsa reclamantei, în deplină

proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în

Brașov, compus din teren în suprafață de 6087 mp, nr. cadastral

x, înscris în CF Brașov, identificat prin raportul de expertiză

tehnică judiciară nr. x/2013, efectuat de expertul tehnic E., lucrare

vizată de O.C.P.I. Brașov prin procesul-verbal de recepție nr.

x/2015; a respins cererea de intervenție accesorie, formulată în

interesul reclamantei SC A. SRL de intervenienta F.; a respins cererea de chemare

în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, formulată de

pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinței obligația

chematului în garanție Municipiul Brașov, prin Primar, de a modifica

art. 1 al Dispoziției nr. x din 14 mai 2010, în sensul propunerii de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea

compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, pentru

imobilul cu nr. cadastral x, teren în suprafață de 6087 mp înscris în

CF Brașov, identificat prin raportul de expertiză tehnică

judiciară nr. x/2013; a păstrat neschimbate celelalte dispoziții

ale sentinței apelate; a respins, ca nedovedită, cererea de acordare

a cheltuielilor la fond, formulată de chematul în garanție Municipiul

Brașov, prin Primar; a obligat-o pe intimata-reclamantă SC A. SRL

să plătească apelantului pârât B. suma de 10.455 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de

timbru.

Pentru a dispune astfel, instanța

de apel a constatat că excepția tardivității

precizării de acțiune din 10 iunie 2013 și a modificării

cererii reclamatei din 27 aprilie 2015 nu poate fi primită, în raport de

dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 1 și 4 C. proc. civ., în sensul

că, la data de 10 iunie 2013 a fost înlocuită cererea în constatare

printr-o cerere în realizare, iar, ulterior, la 27 aprilie 2015, a fost

îndreptată eroarea materială din cuprinsul cererii, în sensul că

a fost precizat numărul top rezultat în urma efectuării lucrării

de expertiză, neexistând o modificare a acțiunii în realizare.

Totodată, a reținut că,

în cauză, reclamanta a susținut că este deținătoarea

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, compus din

teren în suprafață de 6087 mp, nr. cadastral x, înscris în CF Brașov,

în condițiile în care titlul său, constând în actul de adjudecare

privește imobilul înscris în CF Brașov.

Practic, în temeiul unei ficțiuni

juridice, afirmând existența unei suprapuneri totale de terenuri, astfel

cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară nr.

x/2013, efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată de O.C.P.I.

Brașov prin procesul-verbal de recepție nr. x/2015, reclamanta a

dobândit legitimare procesuală activă.

A apreciat că instanța de

fond a pornit de la premisa corectă că, la data adjudecării de

către reclamantă, existau, conform evidențelor de CF, distinct

două imobile: cel înscris în CF Brașov, proprietatea fostei SN D. SA,

și cel înscris în CF Brașov, teren de 6677,40 mp și în

suprafață de 280 mp, proprietatea Statului Român. Cu toate acestea,

prima instanță a conchis eronat că titlul reclamantei este

preferabil, față de concluziile expertului, conform cărora

terenul are legătură cu terenul reclamantei SC A. SRL, în sensul

suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul x/1990, cât și în anul

2001, când s-a întocmit documentația pentru H.G. nr. 834/1991 și

terenul folosit de SN D. SA s-a identificat greșit, deși a

reținut că, de fapt, terenul, potrivit schițelor de carte

funciară, era identificat cu parte din nr. top x, y, cel dintâi având o

altă identificare, aproximată ca fiind în zona blocurilor.

Astfel a constatat că se pune

problema unei duble intabulații în CF situație față de care

nu este aplicabilă regula priorității înscrierilor, conform art.

5 din Legea nr. 7/1996, întrucât acest text se aplică înscrierilor succesive

în aceeași carte funciară, și nu în cărți funciare

diferite - cum este cazul în speță - și a unei identificări

greșite a terenului folosit de antecesoarea apelantei-reclamante, la

momentul obținerii certificatului de atestare în baza H.G. nr. 834/1991,

având o altă identificare în zona blocurilor din str. X și nu pe str.

Y.

Din această perspectivă, a

reținut că nu este justificat raționamentul instanței de

fond, care a considerat ca este mai bine caracterizat titlul reclamatei. Or,

acesta rezidă în actul de adjudecare emis în dosarul execuțional nr.

x/2005 înscris în CF Brașov, teren identificat greșit încă din

anul 2001, iar titlul pârâtului constă în Dispoziția nr. 4346 din 14

mai 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform Sentinței civile

nr. 249/2009, definitivă și irevocabilă, pronunțată în

Dosarul nr. x/62/2009 și intabulată în mod corect în CF x.

Instanța de apel a mai constatat

că tribunalul a respins, în mod judicios excepția puterii de lucru

judecat, însă a ignorat caracterul de prezumție - mijloc de

probă de natură să demonstreze raporturile juridice dintre

părți, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. A

apreciat că dreptul de proprietate al pârâtului B. asupra imobilului

înscris în CF x, stabilit de instanță pe baza unui raport de

expertiză tehnică vizat de O.C.P.I. Brașov, în dosarul nr.

x/62/2009 al Tribunalului Brașov, nu poate fi infirmat de concluziile

raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic E., lucrare

vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Brașov.

Actul de adjudecare, emis în baza

procedurii de executare silită, exhibat de reclamantă, poate face

obiectul unui proces de comparare de titluri, fără a se bucura

însă de o forță juridică superioară altui act juridic

civil și nu îi conferă preferabilitate față de un alt

titlu, mai caracterizat, în condițiile în care procedura de licitație

nu a vizat elemente ce țin de fondul dreptului de proprietate. Titlul

pârâtului a fost obținut în condițiile unei judecăți în

baza Legii nr. 10/2001, care a avut în vedere fondul dreptului de proprietate,

terenul în discuție, fiind proprietatea antecesorilor pârâtului B.,

naționalizat prin Decretul-Lege nr. 119/1948 și înscris ulterior ca

fiind drept de proprietate al Statului Român.

Instanța de apel a apreciat

că aserțiunile instanței de fond referitoare la faptul că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1991, respectiv actul

de adjudecare din 2005, nu au fost atacate de către pârât nu se

susțin, acesta neavând interesul să atace titlul reclamantei,

întrucât atât atestarea dreptului de proprietate al SN D. SA din 1991, cât

și intabularea dreptului de proprietate al SC A. SRL din 2006 au vizat CF

(Brașov, reclamanta fiind dobânditoarea de bună credință cu

titlu oneros a acestui imobil și nu a celui înscris în CF Brașov, proprietatea

pârâtului. A considerat că de esența acțiunii în revendicare

este compararea titlurilor și nu invalidarea unuia dintre ele, cerere cu

care, de altfel, instanța de fond nu a fost învestită.

Critica apelantei-reclamante SC A.

SRL, referitoare la situația de fapt reținută de prima

instanță cu privire la concluziile raportului de expertiză

tehnică efectuat în cauză, a fost apreciată de instanța de

apel ca fiind fondată, întrucât suprafața de 1287 mp, cu nr.

cadastral y, provenită din dezmembrarea nr. top x, în suprafață

de 2985 mp este înscrisă în CF Brașov, ca fiind proprietatea Statului

Român, dobândit prin naționalizare, prin Decretul-Lege nr. 119/1948. A

reținut că lipsa calității procesuale pasive a Statului

Român este întemeiată, însă pe un alt raționament, pe temeiul

dispozițiilor art. 563 C. civ., întrucât calitate procesuală

pasivă poate avea nu doar posesorul, ci și oricare altă

persoană care deține bunul fără drept. Or, Statul Român deține

imobilul în virtutea unuia cu titlu dobândit prin lege, iar pentru a fi

admisibilă acțiunea în revendicare este necesar ca bunul să fie

deținut fără drept.

Instanța de apel a apreciat

că, în speță, nu este aplicabilă teoria aparenței în

drept, ca mijloc de excepție de dobândire a dreptului de proprietate, în

situația în care apelanta-reclamantă a dobândit imobilul de la un

neproprietar. În acțiunea în revendicare se dă prevalență

titlului proprietarului inițial, adică Statului Român. A aplica

teoria bunei credințe a subdobânditorului, ar echivala cu o expropriere de

fapt a proprietarului inițial, ceea ce este contrar legii.

În ceea ce privește apelul

incident, formulat în condițiile art. 293 C. proc. civ.- referitor la

greșita admitere de către tribunal a cererii de chemare în

garanție, instanța de apel s-a considerat ținută să

analizeze, cu prioritate, excepțiile tardivității și

inadmisibilității, a căror greșită soluționare de

către instanța de fond este criticată prin motivele de apel de

către chematul în garanție Municipiul Brașov, prin Primar. A

reținut că cererea de chemare în garanție a fost depusă la

termenul de judecată din 10 iunie 2013, la momentul procesual la care a

fost înlocuită cererea în constatare cu o cerere în realizare, aceasta

nefiind considerată modificată. Astfel, a apreciat că formularea

cererii de chemare în garanție este concomitentă cu înlocuirea

cererii în constatare cu acțiune în realizare, respectiv 10 iunie 2013,

prima zi de înfățișare nefiind 18 martie 2013, ci 9 septembrie

2013.

A mai reținut că

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție

este întemeiată, întrucât pârâtul B. a formulat și cerere de chemare

în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, solicitând obligarea

acestuia să-i restituie în natură un alt teren, de aceeași

valoare cu cel în litigiu, iar, în cazul în care nu are la dispoziție un

astfel de imobil, să fie obligat la plata contravalorii acestuia la

prețul pieței. Or, instanța de fond a admis cererea de chemare

în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, și a dispus

obligarea acestuia să modifice art. 1 al Dispoziției nr. x din 14 mai

2010, în sensul propunerii măsurilor reparatorii prin echivalent, în

modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.

165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral x, teren în suprafață de

6087 mp înscris în Cf Brașov, identificat prin raportul de expertiză

nr. x/2013, nefăcându-se însă dovada existenței unor bunuri în

patrimoniul persoanei chemate în garanție, care să poată fi

acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent.

Or, instituția chemării în

garanție se întemeiază pe existența unei obligații de

garanție sau de despăgubire, în cauză neexistând un raport

juridic obligațional între pârâtul B. și Municipiul Brașov, care

să nască obligația de garanție. Dispoziția nr. x din

14 mai 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform Sentinței

civile nr. 249/2009, definitivă și irevocabilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/62/2009, este în vigoare, pârâtul

neînțelegând să învestească prin cererea de chemare în

garanție instanța cu o acțiune în anularea acesteia.

Prin cererea formulată la data de

1 februarie 2016, apelanta-reclamantă SC A. SRL a solicitat completarea

dispozitivului Deciziei civile nr. x din 14 decembrie 2015 a Curții de

Apel Brașov, secția civilă.

În motivare, a arătat că

instanța de fond, deși a analizat fondul cauzei deduse

judecății, dispunând respingerea cererii de chemare în judecată,

nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a SN D. SA,

formulată în temeiul obligației de garanție pentru

evicțiune.

Prin Decizia nr. 318/Ap din 1 martie

2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea de

completare a Deciziei nr. x din 14 decembrie 2015 pronunțată de

aceeași instanță.

Pentru a dispune astfel, a

reținut că instanța de fond a admis în parte acțiunea în revendicare,

formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B.,

și a respins și cererea de chemare în garanție a SN D. SA.

În cauză, a declarat apel

apelantul-pârât B., prin care a criticat soluția de admitere în parte a

acțiunii în revendicare a terenului în suprafață de 6087 mp,

înscris în CF Brașov. De asemenea, a declarat apel și reclamanta SC

A. SRL, care a vizat soluția de respingere a acțiunii în revendicare

a suprafeței de 1287 mp, având nr. cadastral y, provenit din dezmembrarea

nr. top 7022/2, în suprafață de 2985 mp, înscrisă în CF

Brașov, proprietatea pârâtului Statui Român.

Curtea de apel a apreciat, în raport

de circumstanțele speței, că reclamanta trebuia să

formuleze cerere de aderare la apel, în condițiile art. 293 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece obținuse în primă instanță restituirea

în natură a terenului. Prin urmare, aceasta nu mai avea interes să

declare apel principal. Cum partea potrivnică a exercitat această

cale de atac, opunându-se restituirii în natură, instanța de apel a

reținut că reclamanta trebuia să adere la apel și să

solicite ca, în cazul admiterii apelului principal, să fie admisă

și cererea de chemare în garanție pentru evicțiune a SN D. SA.

Curtea de apel a apreciat că

declararea apelului principal de către apelantul-pârât B. și

perspectiva unei eventuale admiteri a acestuia urma să declanșeze

procedura prevăzută de art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, a

constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 282 C. proc. civ.,

în raport de care să se dispună completarea dispozitivului Deciziei

civile nr. 1690 din 14 decembrie 2015 cu privire la cererea de chemare în

garanție a SN D. SA, care nu a făcut obiectul învestirii

instanței de apel.

Împotriva Deciziei nr. 1690 din 14

decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, au declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL și

recurenta-intervenientă F., înregistrate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de

11 aprilie 2016, sub nr. x/62/2013.

Prin motivele de recurs formulate în

termen, la data de 26 ianuarie 2016, recurenta-reclamantă SC A. SRL a

susținut că decizia recurată a fost pronunțată de

instanța de apel cu aplicarea greșită a legii, motiv de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că aceasta nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, în ceea ce privește soluția prin care instanța de

apel a menținut dispozițiile din sentința pronunțată

de instanța de fond, referitoare la cererea de chemare în garanție a

SN D. SA.

Referitor la motivul de recurs

prevăzut art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a

învederat că, în ceea ce privește capătul principal de cerere

având ca obiect, revendicarea imobilului în suprafață de 6087 mp,

situat în Brașov, înscris în CF Brașov identificat prin raportul de

expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză,

instanța de apel, procedând la compararea titlurilor exhibate de

părți, a dat preferință titlului intimatului-pârât B., pe

considerentul că acesta a fost obținut în condițiile unei

judecăți derulate în baza Legii nr. 10/2001, în care s-au pus în

discuție elemente ce vizează fondul dreptului de proprietate și

în care s-a analizat situația juridică a terenului ce face obiectul

prezentului litigiu.

Deși instanța de apel a

reținut că intimatul-pârât B. nu a avut interesul să atace

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul de

adjudecare emis în 2005 - deoarece atât atestarea, cât și intabularea pe

numele recurentei-reclamante din anul 2006 au vizat imobilul înscris în CF

Brașov și nu în CF x - în realitate situația de fapt este

diferită. Astfel, atât certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, emis pe numele autoarei recurentei-reclamante SN D. SA, în temeiul

Legii nr. 15/1990, precum și actul de adjudecare, care reprezintă

titlul său de proprietate, au atașate schițe, care fac parte

integrantă din aceste documente.

Din cuprinsul acestora, reiese că

terenul care aparține recurentei-reclamante este același cu terenul

pretins de intimatul-pârât, atât în ceea ce privește amplasarea, cât

și dimensiunile și vecinătățile acestuia. Acest aspect

a fost cunoscut de intimatul-pârât B. încă de la data la care a formulat,

în contradictoriu cu pârâta SC H. SA, cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/62/2008 -

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în care pârâta a

arătat că terenul a trecut din proprietatea sa în proprietatea SN D.

SA, care l-a înstrăinat, la rândul său. Prin urmare, terenul nu mai

era la dispoziția unității administrativ teritoriale și nu

mai putea fi restituit în natură.

Cu toate acestea, cu

rea-credință, intimatul-pârât B. a efectuat o documentație

cadastrală extrajudiciară, prin care s-a constatat că terenul

solicitat este liber și poate fi restituit în natură, astfel încât,

instanța, pe baza acestei probe extrajudiciare, fără să

țină cont de înscrisurile care atestau situația juridică

reală a terenului, a dispus obligarea Municipiul Brașov să-i

restituie acestuia, în natură, terenul suprafață de 6087 mp.

Recurenta-reclamantă a

susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

cererii de chemare în garanție a SN D. SA, cerere care era strâns

legată de soluția dată capătului principal de cerere. A arătat

astfel că, deși instanța de apel a menționat că

păstrează neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței

apelate, în realitate această mențiune se referă și la

soluția adoptată de prima instanță cu privire la cerea de

chemare în garanție. Din această perspectivă, a apreciat că

instanța de apel era obligată să motiveze soluția

referitoare la cererea de chemare în garanție a SN D. SA, cu atât mai mult

cu cât a schimbat soluția pronunțată asupra cererii principale.

În ceea ce privește recursul

formulat împotriva Deciziei civile nr. 31S/Ap din 3 martie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea

acestuia, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de

completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 1690 din 14 decembrie 2015 a

aceleiași instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în

garanție a SN D. SA.

În motivare, a arătat că,

din considerentele deciziei pronunțate în apel rezultă că

instanța, deși a analizat fondul cauzei deduse judecății,

aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a SN

D. SA. Prin urmare, a apreciat că hotărârea curții de apel este

nelegală, din perspectiva încălcării efectului devolutiv al

apelului, potrivit căruia instanța, în această cale de atac, trebuie

să examineze toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei.

Prin motivele de recurs formulate

ulterior, de asemenea, în termen, recurenta-reclamantă a invocat

nelegalitatea Deciziei nr. 1690 din 14 decembrie 2015, pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, din perspectiva motivului

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, a susținut, contrar

aspectelor reținute de instanța de apel, că, în cauză, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 520 C. proc. civ., care

stipulează că orice cerere de evicțiune, totală sau

parțială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă

imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară și dacă, de la

data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior

al dreptului înscris în folosul terțului adjudecatar, au trecut cel

puțin 3 ani.

Prevalându-se de aceste norme legale,

recurenta-reclamantă a arătat că terenul în suprafață

de 7322 mp a fost deținut în proprietate de SN D. SA încă din anul

din 1990, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în anul

SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață

de 7322 mp, care a fost înscris în registrul de carte funciară la data de

20 februarie 2006. Având în vedere că a dobândit imobilul prin adjudecare

în cadrul unei proceduri de executare silită, iar dreptul de proprietate

al SN D. SA fusese înscris în cartea funciară cu mai mult de 3 ani înainte

de adjudecare, recurenta-reclamantă a susținut că, în

cauză, sunt întrunite cerințele din art. 520 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat

și încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996, în sensul că aceasta a

reținut, eronat, că, în speță, se pune problema unei duble

intabulări în cartea funciară, motiv pentru care nu se poate aplica

regula priorității înscrierilor în cartea funciară,

prevăzută de normele legale menționate.

Astfel, a arătat că

instanța de apel trebuia să analizeze efectele înscrierii în cartea

funciară, în raport de situația de fapt existentă la momentul

dobândirii dreptului de proprietate de către fiecare dintre

părți. Or, la data de 14 octombrie 2005, când a fost emis actul de

adjudecare prin care recurenta-reclamantă a dobândit dreptul de

proprietate asupra terenului, cât și la 19 noiembrie 2009, când a fost

pronunțată Sentința nr. 294 de către Tribunalul

Brașov, de care se prevalează intimatul-pârât B., imobilul supus

litigiului era înscris în cartea funciară.

Referitor la identificarea terenului,

recurenta-reclamantă a invocat existența unei erori în ceea ce

privește numerele topografice menționate în actele de proprietate ale

SN D. SA, însă a arătat că amplasamentul terenului deținut

în proprietate de aceasta și apoi de recurenta-reclamantă a fost

întotdeauna corect identificat pe hărțile și planurile

deținute de autoritățile publice.

Recurenta-reclamantă a

susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., întrucât a apreciat

că, în virtutea unei prezumții legale, dreptul de proprietate al

intimatului-pârât B., stabilit pe baza unui raport de expertiză

tehnică extrajudiciară, vizat de O.C.P.I. Brașov, depus de

acesta în dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Brașov, nu poate fi

infirmat pe baza raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză

de expertul E., lucrare vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Brașov.

În motivarea acestei critici, a

arătat că Sentința nr. 294 din 19 noiembrie 2009,

pronunțată în dosarul nr. x/62/2008 de Tribunalul Brașov, nu a

fost dată în contradictoriu cu SC A. SRL. Or, din moment ce aceasta nu a

fost parte în dosarul menționat, nu îi pot fi opuse constatările

instanței învestite cu soluționarea acelui litigiu, întrucât

prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ. instituie o prezumție legală cu

privire la aspectele care au autoritate de lucru judecat, iar, potrivit

prevederile art. 1201 C. civ., autoritatea de lucru judecat poate fi

invocată numai dacă aspectele judecate sunt puse în discuție

între aceleași părți.

Referitor la compararea titlurilor

exhibate de părți, recurenta-reclamantă a susținut că

în mod corect instanța de fond a dat preferință dreptului

său de proprietate.

În acest context, a arătat

că a stăpânit în mod continuu terenul, a achitat taxele aferente

acestuia, a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism de la Primăria

Brașov pentru realizarea unui proiect imobiliar, a obținut

autorizație de desființare a construcției edificate pe teren.

De asemenea, a susținut că

titlul de proprietate de care se prevalează intimatul-pârât B. pentru

suprafața de 6087 mp este reprezentat de Dispoziția Primarului

Municipiului Brașov nr. x din 14 mai 2010, emisă în baza

Sentinței nr. 294 din 19 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov. Această

hotărâre a fost pronunțată cu ignorarea înscrisului depus de

pârâta SC H. SA, care atestă că terenul solicitat de reclamantul B. a

trecut în proprietatea SN D. SA în baza H.G. nr. 834/1991, care ulterior l-a

înstrăinat. Prin urmare, terenul revendicat de intimatul-pârât B. nu era

liber, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile impuse de Legea nr.

10/2001 pentru ca acesta să poată fi restituit în natură.

Recurenta-reclamantă a învederat

că, în speță, se pune problema unei suprapuneri reale a

terenurilor, întrucât există mai multe acte juridice pentru același

amplasament, situație determinată de erori în avizarea

documentațiilor sau în stabilirea coordonatelor. Această suprapunere

a fost constatată de O.C.P.I. Brașov la momentul întocmirii unei noi

documentații tehnice de către recurenta-reclamantă și putea

fi sistată numai prin stabilirea titularului dreptului de proprietate,

prin soluționarea acțiunii în revendicare.

Un alt motiv de recurs, formulat de

recurenta-reclamantă, a vizat încălcarea de către instanța

de apel a dispozițiilor art. 563 C. civ. În acest sens, a arătat

că, deși curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica

referitoare la admiterea eronată a excepției lipsei

calității procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român de

către tribunal, reținând că din conținutul cărții

funciare nu rezultă că acesta este proprietar actual asupra terenului

de 1287 mp și a construcției aflate pe acesta, pentru a justifica

chemarea sa în judecată a menținut soluția admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia,

arătând că în acțiunea în revendicare are calitate

procesuală pasivă persoana care deține bunul fără

drept. Or, a reținut că statul deține imobilul cu titlul

dobândit prin lege.

Cu privire la aceste statuări,

recurenta-reclamantă a afirmat că a formulat, în contradictoriu cu

intimatul-pârât Statul Român, acțiune în constatare, iar nu acțiune

în revendicare, întrucât este posesoarea terenului.

Potrivit informațiilor furnizate

de O.C.P.I. Brașov, terenurile deținute în proprietate de

intimații-pârâți B., în suprafață de 6087 mp, și de

Statul Român, în suprafață de 1287 mp, se suprapun cu terenul aflat

în proprietatea recurentei-reclamante, pe întreaga suprafață a

acestuia. Aceste informații nu au fost contestate de niciuna dintre

părți. Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă

exercită posesia asupra acestui teren, nu poate învesti instanța cu o

acțiune în revendicare, ci doar cu o acțiune în constatare a

dreptului de proprietate, a cărei finalitate constă în consolidarea

dreptului său față de cei care ar putea pretinde un drept de

proprietate asupra aceluiași bun.

Or, intimatul-pârât Statul Român nu a

susținut, prin întâmpinare, că are posesia terenului, iar, în ceea ce

privește fondul litigiului, acesta nu a contestat dreptul de proprietate

al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanței de fond.

În aceste condiții, a apreciat că este lipsită de temei

soluția instanței de apel prin care a dat preferință, în

acțiunea în revendicare, titlului intimatul-pârât Statul Român.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta-intervenientă F. a arătat, în esență, că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 520 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că, în

speță, este întrunită ipoteza prevăzută de normele mai

sus invocate, întrucât, prin actul de adjudecare emis de C. la 14 octombrie

2005, în dosarul de executare nr. x/2005, recurenta-reclamantă SC A. SRL a

dobândit de la intimata-chemată în garanție SN D. SA dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în Brașov, compus din teren în

suprafață de 7322 mp și construcție P + E din

cărămidă, înscris în CF Brașov. De asemenea, a arătat

că dreptul de proprietate al recurentei-reclamante a fost înscris în CF x

prin încheierea nr. x din 20 februarie 2006.

Intimata-chemată în garanție

SN D. SA a dobândit imobilul în temeiul Legii nr. 15/1990, conform

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis

de Ministerul Industriei și Comerțului la 24 august 2000. Documentația

întocmită conform H.G. nr. 834/1991 a fost recepționată de

Oficiul Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Brașov prin

procesul-verbal nr. x din 23 martie 2000 și a fost avizată de

Consiliul Județean Brașov prin procesul-verbal de avizare din 27

iulie 2000.

Prin urmare, termenul de 3 ani,

prevăzut de art. 520 C. proc. civ., era împlinit la momentul

adjudecării imobilului de către recurenta-reclamantă.

Recurenta-intervenientă a

susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată

de instanța de apel cu aplicarea greșită a prevederilor art.

1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., în acest context, a

menționat că, în procedura de comparare a titlurilor exhibate de

părți, în mod corect instanța de fond a dat preferință

dreptului de proprietate al recurentei-reclamante și că orice cerere

de evicțiune formulată împotriva acesteia este stinsă.

A arătat că titlul de

proprietate exhibat de intimatul-pârât B. pentru suprafața de 6087 mp este

reprezentat de Dispoziția Primarului Municipiului Brașov din 14 mai

2010, emisă în baza Sentinței nr. 294 din 19 noiembrie 2009 a

Tribunalului Brașov.

Recurenta-intervenientă a

criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva

dispozițiilor art. 563 C. civ., pretins încălcate de instanța de

apel.

A menționat, în acest sens,

că recurenta-reclamantă a formulat, în contradictoriu cu

intimatul-pârât Statul Român, acțiune în constatare, iar nu acțiune

în revendicare, întrucât este posesoarea terenului. Din constatările

O.C.P.I. Brașov a rezultat că terenurile deținute în proprietate

de intimații-pârâți B., în suprafață de 6087 mp, și

Statul Român, de 1287 mp, se suprapun cu terenul aflat în proprietatea

recurentei-reclamante pe întreaga suprafață a acestuia. Or, aceste

constatări nu au fost contestate de niciuna dintre părți.

Susținând că

recurenta-reclamantă exercită posesia asupra acestui teren, a

apreciat că aceasta nu putea învesti instanța cu o acțiune în

revendicare, ei doar cu o acțiune în constatarea dreptului său de

proprietate, prin care să urmărească consolidarea dreptului

său față de cei care ar putea pretinde un asemenea drept asupra

aceluiași bun. Or, intimatul-pârât Statul Român nu a arătat, prin

întâmpinare, că are posesia terenului, iar în ceea ce privește fondul

litigiului acesta nu a contestat dreptul de proprietate al

recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanței de fond.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cauză, au formulat

întâmpinări I., moștenitoarea intimatului-pârât B., decedat la data

de 16 noiembrie 2015, precum și intimații-pârâți Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală

Regională Brașov, și intimatul-chemat în garanție

Municipiul Brașov, prin Primar, prin care au solicitat respingerea

recursurilor, ca nefondate,

Prin încheierea din 8 noiembrie 2016,

pronunțată în dosarul nr. x/62/2013, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, a admis excepția

necompetenței funcționale și a dispus scoaterea cauzei de pe rol

și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare secției

I civile a acestei instanțe.

Urmare declinării, dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 14 noiembrie 2016, sub nr. x/62/2013*, cu

termen de judecată la 3 februarie 2017.

În ședința publică de

la termenul mai sus menționat, avocat J. la a învederat instanței

că intimatul-pârât B. a decedat la data de 16 noiembrie 2015. În acest

sens a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv

certificatul de calitate de moștenitor, autentificat în 8 septembrie 2016

de Societatea Profesională Notarială "K.", din care reiese

că unica moștenitoare a acestuia este numita I.; extrasul referitor

la înscrierea decesului nr. x/2016, emis de Autoritatea Oficiului Stării

Civile din Gattendorf, Republica Austria și copie de pe actul de

identitate al moștenitoarei defunctului. A precizat că, la momentul

dezbaterilor și al pronunțării deciziei recurate, nu avea

cunoștință de decesul intimatului-pârât, astfel încât nu a putut

înștiința instanța de judecată.

Față de înscrisurile depuse

la dosar, reprezentantul convențional al recurentei-reclamante SC A. SRL a

invocat excepția lipsei capacității de folosință a

intimatului-pârât B.

A susținut că în cauză,

este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ. Cum din conținutul înscrisurilor

înfățișate reiese că intimatul-pârât era decedat la data

pronunțării deciziei de către instanța de apel, rezultă

că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat casarea deciziei și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Brașov.

De asemenea, reprezentanta

convențională a recurentei-interveniente F. a arătat că

decizia pronunțată în apel este lovită de nulitate, potrivit

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând recursul declarat în

cauză, cu prioritate din perspectiva motivului de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în

următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: ... 5.

când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2)".

Nulitatea actului de procedură

este sancțiunea procedurală care intervine în cazul actului de

procedură ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege

pentru validi