ÎCCJ, decizie (scj.ro #134800)

Decesul uneia dintre părți intervenit anterior momentului închiderii dezbaterilor. Pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală. Nulitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Părțile.

Index alfabetic

: nulitate

-capacitate procesuală de folosință

C.proc.civ. din 1865, art. 41, art. 304 pct. 5

NCC, art. 35

În cazul în care una dintre părți era decedată la momentul închiderii dezbaterilor, fără să poată fi aplicabile dispozițiile art.243 alin. final din Codul de procedură civilă, conform cărora, decesul părții nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv, hotărârea instanței, precum și toate actele de procedură săvârșite ulterior decesului părții și în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate absolută. Aceasta

deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură, astfel încât lipsa capacității procesuale de folosință atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări.

Secția I civilă, decizia nr.248 din 3 februarie 2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.02.2013 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta SC A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 7.322 mp și construcție P+E , înscris în CF x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 și să se dispună radierea din registrul de carte funciară a notării suprapunerii acestui imobil cu cel cu nr. cadastral 118096, întabulat în CF x6 și cu imobilul cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9.

În motivare, reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin actul de adjudecare, emis în dosarul execuțional nr. x/2005 de executorul judecătoresc C., drept care a fost înscris în cartea funciară nr. x3.

În anul 2012 a formulat cerere de actualizare a informațiilor tehnice, care a fost respinsă prin încheierea din 03.12.20012, pe motiv că documentația cadastrală nu a fost recepționată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, întrucât s-a constatat o suprapunere reală a imobilelor nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 din CF x3, al căror proprietar este reclamanta, cu nr. cadastral 118096 din CF x6, în suprafață de 6087 mp al cărei proprietar este pârâtul B. și cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9, în suprafață de 1287 mp, aflată în proprietatea Statului Român.

La termenul de judecată de la 10.06.2013, reclamanta a depus cerere de modificare a acțiunii în constatare, precizând că aceasta este, de fapt, acțiune în revendicare imobiliară, prin care solicită obligarea pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în municipiul Brașov, compus din teren în suprafață de 7322 mp și construcție P+E din cărămidă, înscris în CF x3 sub nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2.

Ulterior efectuării expertizei tehnice de identificare imobiliară, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6. A solicitat, de asemenea, să se constate, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, dreptul său de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral 7007, compus din teren în suprafață de 1287 mp și construcție, precum și radierea suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF x3 cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în suprafață de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral 118096, în suprafață de 6087 mp (nr. top 7021/1/1) și nr. cadastral 7007, în suprafață de 1287 mp.

În drept, cererea fost întemeiată pe prevederile art.555 C.civ. și art.111 C.proc.civ.

Prin sentința nr.91/S din 19.05.2015, Tribunalul Brașov, Secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată prin întâmpinare; a respins excepția puterii de lucru judecat, ridicată de pârâtul B. și excepțiile inadmisibilității și prescripției cererii de chemare în garanție, invocate de chemata în garanție S.N. D. S.A. și inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ridicată de Municipiul Brașov, prin Primar; a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B., dispunând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată de O.C.P.I. Brașov prin procesul-verbal de recepție nr.378/2015; a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral 7007, compus din teren în suprafață de 1.287 mp și construcție, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de radiere a suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF x3 cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în suprafață de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral 118096, în suprafață de 6087 mp (nr. top 7021/1/1) și nr. cadastral 7007, în suprafață de 1287 mp; a admis, în parte, cererea de intervenție accesorie, formulată în interesul reclamantei de intervenienta F., în limitele admiterii cererii reclamantei; a admis cererea formulată de pârâtul B. privind chemarea în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, care a fost obligat să modifice art.1 al dispoziției nr.4636 din 14.05.2010, în sensul de a face o propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafață de 6087 mp înscris în CF X6, identificat prin raportul de expertiză tehnică; a respins cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A., formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român este întemeiată, întrucât din conținutul cărții funciare nu a rezultat că acesta era proprietarul actual al terenului de 1.287 mp și al construcției edificate pe acesta, pentru a fi justificată chemarea sa în judecată, în scopul constatării dreptului de proprietate al reclamantei. Potrivit mențiunilor din registrul de carte funciară x7, acest imobil a fost dobândit de S.N. D. S.A., în baza Legii nr.15/1990 și H.G. nr.834/1991, și a făcut parte din suprafața de 7322 mp, înscrisă sub B+158.

Urmare naționalizării, proprietatea terenului a fost transmisă intimatei-chemate în garanție S.N. D. S.A. și, ulterior, reclamantei, aspect care rezultă din cuprinsul cărții funciare, constatat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

În raport de soluția dată excepției lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român, instanța de fond a apreciat că nu se impune analiza excepției lipsei calității de reprezentant al acestuia, prin Ministerului Finanțelor Publice.

Excepția puterii de lucru judecat, susținută de pârât prin raportare la sentința civilă nr. 249 din 19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, nu a fost primită de instanța de fond, deoarece a considerat că această excepție, manifestată ca o prezumție, reprezintă un mijloc de probă a raporturilor juridice dintre părți. Potrivit prevederilor art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.2 C.civ., această prezumție are caracter absolut în relația dintre părți, motiv pentru care tribunalul a apreciat că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Instanța de fond a mai constatat că litigiul în care a fost pronunțată sentința civilă nr.249/2009 de către Tribunalul Brașov a fost purtat de pârât cu chematul în garanție Municipiul Brașov, în temeiul Legii nr.10/2001, și a avut ca obiect contestarea dispoziției emise de primarul Municipiului Brașov în baza acestui act normativ. Prin urmare, a reținut că reclamanta este terț față de hotărârea menționată, pe care nu o poate ignora, întrucât aceasta se opune cu valoarea unui fapt juridic și mijloc de probă, respectiv ca o prezumție relativă între pârât și chematul în garanție.

Prin raportare la faptul că atât reclamanta, cât și pârâtul au exhibat titluri de proprietate - acesta din urmă fiind beneficiarul prevederilor Legii nr.10/2001, iar reclamanta beneficiara unei proceduri speciale de adjudecare a imobilului de la autoarea sa – tribunalul a constatat că ambele părți justifică un interes legitim în formularea cererilor de chemare în garanție. Astfel, a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art.60 C.proc.civ.

De asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu a fost primită de instanța de fond, care a apreciat că prevederile art.520 C.proc.civ. fac trimitere la cele care vizează evicțiunea totală sau parțială privind imobilul adjudecat, în sensul că această acțiune este stinsă dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară și dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terțului adjudecatar, au trecut cel puțin 3 ani.

Instanța de fond a considerat că, în speță, sunt incidente prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, referitor la momentul începerii curgerii prescripției, respectiv de la data când se naște dreptul la acțiune. Or, dreptul la acțiunea în răspundere pentru evicțiune se naște la data producerii evicțiunii, deoarece, până în acest moment, obligația vânzătorului este condițională, iar cumpărătorul

nu poate să acționeze, întrucât prescripția nu curge împotriva celui care este împiedicat să acționeze.

Ca atare, a considerat că acest moment este reprezentat de refuzul recepționării documentației cadastrale de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, prin încheierea nr.90090 din 03.12.20012, întrucât s-a constatat o suprapunere reală a imobilelor nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 din CF x3, având-o ca proprietară pe reclamantă, cu nr. cadastral 118096 din CF x6, în suprafață de 6.087 mp, aflat în proprietatea pârâtului B.) și cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9, în suprafață de 1287 mp, al cărui proprietar este pârâtul Statul Român.

Prin raportare la acest moment, a apreciat că cererea de chemare în garanție a fost formulată de reclamantă în termenul legal de trei ani, respectiv la data de 03.03.2014.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta figurează ca fiind înregistrată în evidențele fiscale cu imobilul în litigiu, potrivit certificatului de atestare fiscală din 19.10.2012. Anterior adjudecării, imobilul s-a aflat în  proprietatea intimatei-chemate în garanție S.N. D. S.A, care l-a dobândit în temeiul Legii nr.15/1990, a întocmit documentația avizată de Consiliul Județean Brașov și recepționată de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov. Imobilul a făcut obiectul Legii nr.10/2001, întrucât pârâtul a formulat notificarea din 23.07.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF x7 nr. top.7021, înregistrată sub nr.20710/2001 la Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Brașov.

A apreciat că situația de carte funciară a fost reținută cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Brașov, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.249/2009, definitivă și irevocabilă, în baza căreia Municipiul Brașov a emis dispoziția nr.4636 din 14.05.2010, prin care a dispus restituirea către pârât a imobilului în suprafață de 6087,40 mp și a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de 590 mp.

Din cuprinsul CF x7, a rezultat că imobilul cu nr. top. 7021,7022 de sub nr. de ordine A+18 – casă de piatră, curte, fabrica de spirt și clădiri secundare de la Dârste, s-a aflat în proprietatea Firmei x. SA, naționalizat alături de alte imobile ale aceluiași proprietar, în baza Decretului Lege nr.119/1948, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate al Statului Român prin administrarea Fabricii Y.

Ulterior, imobilul proprietatea Statului Roman a fost dezmembrat în două imobile, respectiv cel de sub A+159 cu nr.top.7021 - teren în suprafață de 6957,40 mp și de sub A+160 cu nr. top.7022 - curte, fabrica și clădiri secundare în suprafață de 10395,40 mp. Apoi, imobilul de la A+159, proprietatea Statului Român, s-a dezmembrat în alte două noi loturi, respectiv cel de sub A+161 - nr. top.7021/1- teren în suprafață de 6677,40 mp și cel de sub A+162-nr.top.7021/2-teren în suprafață de 280 mp.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară și răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, întocmite de expertul tehnic E., avizate de O.C.P.I. Brașov prin procesul-verbal de recepție din 25.02.2015, s-a stabilit că terenul cu nr. top 7021/1/1/1 are legătură cu cel al reclamantei S.C. A. S.R.L. cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în sensul suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul nr. x/1990, cât și în anul 2001, când s-a întocmit documentația pentru H.G. nr.834/1991, terenul folosit de S.N. D. S.A. s-a identificat greșit cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2. De fapt terenul, conform schițelor de carte funciară, era determinat cu parte din nr. top 7021, 7022, cel dintâi având o altă identificare, aproximată de același expert ca fiind situată în zona blocurilor din str. L.

În ceea ce privește titlurile exhibate de părți, instanța de fond a apreciat că titlul reclamantei este mai caracterizat față de cel al pârâtului, întrucât acesta a fost confirmat de expert, având și avizul O.C.P.I. Brașov. A constatat că titlul reclamantei are o dată  anterioară celui de care se prevalează pârâtul, fiind emis în procedura executării silite, finalizată prin licitație publică, cu consecința adjudecării bunului imobil pentru care aceasta a efectuat operațiunile de carte funciară, fiind plătitoare de taxe și impozite.

Instanța de fond a arătat că acordarea eficienței titlului reclamantei a fost justificată și de împrejurarea că autoarea acesteia a dobândit dreptul de proprietate în condițiile legii speciale, anterior apariției Legii nr.10/2001, certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.N. D. S.A. nefiind contestat cu succes în instanță de pârât, care a formulat notificarea în luna iulie 2001. A reținut că nici actul de adjudecare nu a fost desființat pe cale judecătorească, bunul aflându-se, în tot acest interval de timp, în patrimoniul reclamantei, contestarea dreptului acesteia fiind posibilă urmare unei nereale identificări a dreptului acesteia și al pârâtului, constatată de O.C.P.I., cu ocazia solicitării actualizării datelor tehnice ale imobilului de către reclamantă.

Referitor la cererile de chemare în garanție, instanța de fond a considerat că, deși acțiunea dedusă judecății s-a subsumat prevederilor Legii nr.10/2001, au operat dispozițiile art.60 C.proc.civ., interesul pârâtului fiind unul legitim. Prin urmare, a admis cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, cu consecința obligării acestuia să modifice art.1 din dispoziția nr. 4636 din14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafață de 6087 mp, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr.693715/2013, nefăcându-se dovada existenței unor bunuri în patrimoniul chematului în garanție Municipiul Brașov care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent.

Această soluție a rezultat din prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, lipsirea pârâtului de dreptul său asupra imobilului menționat echivalând cu situația în care restituirea în natură devine imposibilă. Astfel, instanța de fond a apreciat că entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale sau să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii.

Tribunalul a reținut incidența prevederilor art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013. A reținut, de asemenea, și aspectele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 269/2014, care a apreciat ca fiind constituționale prevederile Legii nr.165/2013, respectiv art.16 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art.21 alin.6 privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale, valabile la data intrării în vigoare a legii, statuând că procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv este în acord cu prevederile art.44 alin.1 teza a II-a din Constituția României, republicată, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Considerând că reclamanta nu a căzut în pretenții, în sensul prevederilor art.60 C.proc.civ., instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A., formulată de reclamantă.

Prin decizia nr.1690 din 14.12.2015, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.91/S/2015, pronunțată de Tribunalul Brașov; a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul B. și, în parte, apelul incident declarat de chematul în garanție Municipiul Brașov, prin Primar, împotriva aceleiași sentințe, pe care a modificat-o în parte, respectiv: a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de Municipiul Brașov, prin Primar; a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinței obligația pârâtului B. de a lăsa reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată de O.C.P.I. Brașov; a respins cererea de intervenție accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C. A. S.R.L. de intervenienta F.; a respins cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, formulată de pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinței obligația chematului în garanție Municipiul Brașov, prin Primar, de a modifica art.1 al dispoziției nr.4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096, nr. top 7021/1/1, teren în suprafață de 6087 mp înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară; a păstrat neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a respins, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor la fond, formulată de chematul în garanție Municipiul Brașov, prin Primar; a obligat-o pe intimata-reclamantă să plătească apelantului pârât B. suma de 10.455 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că excepția tardivității precizării de acțiune din 10.06.2013 și a modificării cererii reclamatei din 27.04.2015 nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art.132 alin.2 pct.1 și 4 C.proc.civ., în sensul că, la data de 10.06.2013 a fost înlocuită cererea în constatare printr-o cerere în realizare, iar, ulterior, la 27.04.2015, a fost îndreptată eroarea materială din cuprinsul cererii, în sensul că a fost precizat numărul top rezultat în urma efectuării lucrării de expertiză, neexistând o modificare a acțiunii în realizare.

Totodată, a reținut că, în cauză, reclamanta a susținut că este deținătoarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, în condițiile în care titlul său, constând în actul de

adjudecare privește imobilul înscris în CF x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2.

Practic, în temeiul unei ficțiuni juridice, afirmând existența unei suprapuneri totale de terenuri, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., reclamanta a dobândit legitimare procesuală activă.

A apreciat că instanța de fond a pornit de la premisa corectă că, la data adjudecării de către reclamantă, existau, conform evidențelor de CF, distinct două imobile: cel înscris în CF x3, nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, proprietatea fostei SN D. SA, și cel înscris în CF x1 nr. top 7021/1 teren de 6677,40 mp și nr. top 7021/2, în suprafață de 280 mp, proprietatea Statului Român. Cu toate acestea, prima instanță a conchis eronat că titlul reclamantei este preferabil, față de concluziile expertului, conform cărora terenul cu nr. top 7021/1/1/1 are legătură cu terenul reclamantei S.C. A. S.R.L. cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în sensul suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul nr. x/1990, cât și în anul 2001, când s-a întocmit documentația pentru H.G. nr.834/1991 și terenul folosit de S.N. D. S.A. s-a identificat greșit cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, deși a reținut că, de fapt, terenul, potrivit schițelor de carte funciară, era identificat cu parte din nr. top 7021, 7022, cel dintâi având o altă identificare, aproximată ca fiind în zona blocurilor din str. Lacurilor.

Astfel, a constatat că se pune problema unei duble întabulări în CF, situație față de care nu este aplicabilă regula priorității înscrierilor, conform art.5 din Legea nr.7/1996, întrucât acest text se aplică înscrierilor succesive în aceeași carte funciară, și nu în cărți funciare diferite - cum este cazul în speță - și a unei identificări greșite a terenului folosit de antecesoarea apelantei-reclamante, la momentul obținerii certificatului de atestare în baza HG nr.834/1991, terenul nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 având o altă identificare în zona blocurilor din str. L. și nu pe str. M.

Din această perspectivă, a reținut că nu este justificat raționamentul instanței de fond, care a considerat că este mai bine caracterizat titlul reclamatei. Or, acesta rezidă în actul de adjudecare emis în dosarul execuțional nr. x/2005 înscris în CF nr. x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, teren identificat greșit încă din anul 2001, iar titlul pârâtului constă în dispoziția nr.4346/2010, emisă în baza Legii nr.10/2001, conform sentinței civile nr.249/2009, definitivă și irevocabilă și întabulată în mod corect în CF x6 sub nr. top 7021/1/1, identic cu nr. cadastral 118096.

Instanța de apel a mai constatat că tribunalul a respins, în mod judicios, excepția puterii de lucru judecat, însă a ignorat caracterul de prezumție - mijloc de probă de natură să demonstreze raporturile juridice dintre părți, conform art.1200 pct.4 și art.1202 alin.2 C.civ. A apreciat că dreptul de proprietate al pârâtului B. asupra imobilului înscris în CF x6 sub nr. top 7021/1/1, identic cu nr. cadastral 118096, stabilit de instanță pe baza unui raport de expertiză tehnică vizat de O.C.P.I. Brașov, în dosarul nr. x/62/2009 al Tribunalului Brașov, nu poate fi infirmat de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Brașov.

Actul de adjudecare, emis în baza procedurii de executare silită, exhibat de reclamantă, poate face obiectul unui proces de comparare de titluri, fără a se bucura însă de o forță juridică superioară altui act juridic civil și nu îi conferă preferabilitate față de un alt titlu, mai caracterizat, în condițiile în care procedura de licitație nu a vizat elemente ce țin de fondul dreptului de proprietate. Titlul pârâtului a fost obținut în condițiile unei judecăți în baza Legii nr.10/2001, care a avut în vedere fondul dreptului de proprietate, terenul în discuție identificat cu nr. top 7021 și 7022 fiind proprietatea antecesorilor pârâtului B., naționalizat prin Decretul Lege nr. 119/1948 și înscris ulterior ca fiind drept de proprietate al Statului Român.

Instanța de apel a apreciat că aserțiunile instanței de fond referitoare la faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1991, respectiv actul de adjudecare din 2005, nu au fost atacate de către pârât nu se susțin, acesta neavând interesul să atace titlul reclamantei, întrucât atât atestarea dreptului de proprietate al S.N. D. S.A. din 1991, cât și întabularea dreptului de proprietate al SC A. SRL din 2006 au vizat CF x3, reclamanta fiind dobânditoarea de bună credință cu titlu oneros a acestui imobil și nu a celui înscris în CF x6 nr. top 7021/1/1, proprietatea pârâtului. A considerat că de esența acțiunii în revendicare este compararea titlurilor și nu invalidarea unuia dintre ele, cerere cu care, de altfel, instanța de fond nu a fost învestită.

Critica apelantei-reclamante SC A. SRL, referitoare la situația de fapt reținută de prima instanță cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, a fost apreciată de instanța de apel ca fiind fondată, întrucât suprafața de 1287 mp, cu nr. cadastral 7007, provenită din dezmembrarea nr. top 7022/2, în suprafață de 2985 mp, este înscrisă în CF x9, ca fiind proprietatea Statului Român, dobândit prin naționalizare, prin Decretul Lege nr.119/1948. A reținut că lipsa calității procesuale pasive a Statului Român este întemeiată, însă pe un alt raționament, pe temeiul dispozițiilor art.563 C.civ., întrucât calitate procesuală pasivă poate avea nu doar posesorul, ci și oricare altă persoană care deține bunul fără drept. Or, Statul Român deține imobilul în virtutea unui cu titlu dobândit prin lege, iar pentru a fi admisibilă acțiunea în revendicare este necesar ca bunul să fie deținut fără drept.

Instanța de apel a apreciat că, în speță, nu este aplicabilă teoria aparenței în drept, ca mijloc de excepție de dobândire a dreptului de proprietate, în situația în care apelanta-reclamantă a dobândit imobilul de la un neproprietar. În acțiunea în revendicare se dă prevalență titlului proprietarului inițial, adică Statului Român. A aplica teoria bunei credințe a subdobânditorului, ar echivala cu o

expropriere

de fapt a proprietarului inițial, ceea ce este contrar legii.

În ceea ce privește apelul incident, formulat în condițiile art.293 C.proc.civ., referitor la greșita admitere de către tribunal a cererii de chemare în garanție, instanța de apel s-a considerat ținută să analizeze, cu prioritate, excepțiile tardivității și inadmisibilității, a căror greșită soluționare de către instanța de fond este criticată prin motivele de apel de către chematul în garanție Municipiul Brașov, prin Primar. A reținut că cererea de chemare în garanție a fost depusă la termenul de judecată din 10.06.2013, la momentul procesual la care a fost înlocuită cererea în constatare cu o cerere în realizare, aceasta nefiind considerată modificată. Astfel, a apreciat că formularea cererii de chemare în garanție este concomitentă cu înlocuirea cererii în constatare cu acțiune în realizare, respectiv 10.06.2013, prima zi de înfățișare nefiind 18.03.2013, ci 09.09.2013.

A mai reținut că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție este întemeiată, întrucât pârâtul B. a formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, solicitând obligarea acestuia să-i restituie în natură un alt teren, de aceeași valoare cu cel în litigiu, iar, în cazul în care nu are la dispoziție un astfel de imobil, să fie obligat la plata contravalorii acestuia la prețul pieței. Or, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov, prin Primar, și a dispus obligarea acestuia să modifice art.1 al dispoziției nr.4636/2010, în sensul propunerii măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafață de 6087 mp înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză, nefăcându-se însă dovada existenței unor bunuri în patrimoniul persoanei chemate în garanție, care să poată fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent.

Or, instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire, în cauză neexistând un raport juridic obligațional între pârâtul B. și Municipiul Brașov, care să nască obligația de garanție. Dispoziția nr.4636/2010, emisă în baza Legii nr.10/2001, conform sentinței civile nr.249/2009, definitivă și irevocabilă, este în vigoare, pârâtul neînțelegând să învestească prin cererea de chemare în garanție instanța cu o acțiune în anularea acesteia.

Prin cererea formulată la data de 01.02.2016, apelanta-reclamantă SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.1690/2015 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă.

În motivare, a arătat că instanța de fond, deși a analizat fondul cauzei deduse judecății, dispunând respingerea cererii de chemare în judecată, nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a S.N. D. S.A., formulată în temeiul obligației de garanție pentru evicțiune.

Prin decizia nr.318/Ap din 1.03.2016, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a respins cererea de completare a deciziei nr.1690/2015 pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a dispune astfel, a reținut că instanța de fond a admis în parte acțiunea în revendicare, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., și a respins și cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A.

În cauză, a declarat apel pârâtul B., prin care a criticat soluția de admitere în parte a acțiunii în revendicare a terenului în suprafață de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, înscris în CF x6. De asemenea, a declarat apel și reclamanta SC A. SRL, care a vizat soluția de respingere a acțiunii în revendicare a suprafeței de 1287 mp, având nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea nr. top 7022/2, în suprafață de 2.985 mp, înscrisă în CF x9, proprietatea pârâtului Statul Român.

Curtea de apel a apreciat, în raport de circumstanțele speței, că reclamanta trebuia să formuleze cerere de aderare la apel, în condițiile art.293 alin.1 C.proc.civ., deoarece obținuse în primă instanță restituirea în natură a terenului. Prin urmare, aceasta nu mai avea interes să declare apel principal. Cum partea potrivnică a exercitat această cale de atac, opunându-se restituirii în natură, instanța de apel a reținut că reclamanta trebuia să adere la apel și să solicite ca, în cazul admiterii apelului principal, să fie admisă și cererea de chemare în garanție pentru evicțiune a S.N. D. S.A.

Curtea de apel a apreciat că declararea apelului principal de către apelantul-pârât B. și perspectiva unei eventuale admiteri a acestuia urma să declanșeze procedura prevăzută de art.293 alin.1 C.proc.civ.

Pe cale de consecință, a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art.282

2

C.proc.civ., în raport de care să se dispună completarea dispozitivului deciziei civile nr.1690/2015 cu privire la cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A., care nu a făcut obiectul învestirii instanței de apel.

Împotriva deciziei nr.1690 din 14.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă au declarat recurs reclamanta SC A. SRL și intervenienta F., înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la data de 11.04.2016.

Prin motivele de recurs formulate în termen, la data de 26.01.2016, recurenta-reclamantă SC A. SRL a susținut că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. De asemenea, a arătat că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce privește soluția prin care instanța de apel a menținut dispozițiile din sentința pronunțată de instanța de fond, referitoare la cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A.

Referitor la motivul de recurs prevăzut art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a învederat că, în ceea ce privește capătul principal de cerere având ca obiect revendicarea imobilului în suprafață de 6087 mp, situat în Brașov, nr. top 7021/1/1, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, instanța de apel, procedând la compararea titlurilor exhibate de părți, a dat preferință titlului intimatului-pârât B., pe considerentul că acesta a fost obținut în condițiile unei judecăți derulate în baza Legii nr.10/2001, în care s-au pus în discuție elemente ce vizează fondul dreptului de proprietate și în care s-a analizat situația juridică a terenului ce face obiectul prezentului litigiu.

Deși instanța de apel a reținut că intimatul-pârât B. nu a avut interesul să atace certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul de adjudecare emis în 2005 - deoarece atât atestarea, cât și întabularea pe numele recurentei-reclamante din anul 2006 au vizat imobilul înscris în CF x3 și nu în CF x6 - în realitate situația de fapt este diferită. Astfel, atât certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele autoarei recurentei-reclamante, S.N. D. S.A., în temeiul Legii nr.15/1990, precum și actul de adjudecare, care reprezintă titlul său de proprietate, au atașate schițe, care fac parte integrantă din aceste documente.

Din cuprinsul acestora, reiese că terenul care aparține recurentei-reclamante este același cu terenul pretins de intimatul-pârât, atât în ceea ce privește amplasarea, cât și dimensiunile și vecinătățile acestuia. Acest aspect a fost cunoscut de intimatul-pârât B. încă de la data la care a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC G. SA, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/62/2008, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, în care pârâta a arătat că terenul a trecut din proprietatea sa în proprietatea S.N. D. S.A., care l-a înstrăinat, la rândul său. Prin urmare, terenul nu mai era la dispoziția unității administrativ teritoriale și nu mai putea fi restituit în natură.

Cu toate acestea, cu rea credință, intimatul-pârât B. a efectuat o documentație cadastrală extrajudiciară, prin care s-a constatat că terenul solicitat este liber și poate fi restituit în natură, astfel încât, instanța, pe baza acestei probe extrajudiciare, fără să țină cont de înscrisurile care atestau situația juridică reală a terenului, a dispus obligarea Municipiul Brașov să-i restituie acestuia, în natură, terenul suprafață de 6.087 mp.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a S.N. D. S.A., cerere care era strâns legată de soluția dată capătului principal de cerere. A arătat astfel că, deși instanța de apel a menționat că păstrează neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în realitate această mențiune se referă și la soluția adoptată de prima instanță cu privire la cerea de chemare în garanție. Din această perspectivă, a apreciat că instanța de apel era obligată să motiveze soluția referitoare la cererea de chemare în garanție a S.N. D. S.A., cu atât mai mult cu cât a schimbat soluția pronunțată asupra cererii principale.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva deciziei civile nr.318/Ap/2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1690 din 14.12.2015 a aceleiași instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a S.N. D. S.A.

În motivare, a arătat că, din considerentele deciziei pronunțate în apel rezultă că instanța, deși a analizat fondul cauzei deduse judecății, aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a S.N. D. S.A. Prin urmare, a apreciat că hotărârea curții de apel este nelegală, din perspectiva încălcării efectului devolutiv al apelului, potrivit căruia instanța, în această cale de atac, trebuie să examineze toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei.

Prin motivele de recurs formulate ulterior, de asemenea, în termen, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei nr.1690/2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

Astfel, a susținut, contrar aspectelor reținute de instanța de apel, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.520 C.proc.civ., care stipulează că orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară și dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terțului adjudecatar, au trecut cel puțin 3 ani.

Prevalându-se de aceste norme legale, recurenta-reclamantă a arătat că terenul în suprafață de 7322 mp a fost deținut în proprietate de S.N. D. S.A. încă din anul din 1990, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în anul 2001. La data de 14.10.2005, prin actul de adjudecare emis de BEJ C., SC A. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7322 mp, având nr. topografice 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/l/c/2/l/l/l/2, care a fost înscris în registrul de carte funciară la data de 20.02.2006. Având în vedere că a dobândit imobilul prin adjudecare în cadrul unei proceduri de executare silită, iar dreptul de proprietate al S.N. D. S.A. fusese înscris în cartea funciară cu mai mult de 3 ani înainte de adjudecare, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, sunt întrunite cerințele din art.520 C.proc.civ.

Recurenta-reclamantă a invocat și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.25 din Legea nr.7/1996, în sensul că aceasta a reținut, eronat, că, în speță, se pune problema unei duble întabulări în cartea funciară, motiv pentru care nu se poate aplica regula priorității înscrierilor în cartea funciară, prevăzută de normele legale menționate.

Astfel, a arătat că instanța de apel trebuia să analizeze efectele înscrierii în cartea funciară, în raport de situația de fapt existentă la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către fiecare dintre părți. Or, la data de 14.10.2005, când a fost emis actul de adjudecare prin care recurenta-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, cât și la 19.11.2009, când a fost pronunțată sentința nr.294 de către Tribunalul Brașov, de care se prevalează intimatul-pârât B., imobilul supus litigiului era înscris în cartea funciară nr. x7.

Referitor la identificarea terenului, recurenta-reclamantă a invocat existența unei erori în ceea ce privește numerele topografice menționate în actele de proprietate ale S.N. D. S.A., însă a arătat că amplasamentul terenului deținut în proprietate de aceasta și apoi de recurenta-reclamantă a fost întotdeauna corect identificat pe hărțile și planurile deținute de autoritățile publice.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.1200 pct.4 și art.1202 alin.2 C.civ., întrucât a apreciat că, în virtutea unei prezumții legale, dreptul de proprietate al intimatului-pârât B., stabilit pe baza unui raport de expertiză tehnică extrajudiciară, vizat de O.C.P.I. Brașov, depus de acesta în dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Brașov, nu poate fi infirmat pe baza raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expertul E., lucrare vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Brașov.

În motivarea acestei critici, a arătat că sentința nr.294/2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, nu a fost dată în contradictoriu cu SC A. S.R.L. Or, din moment ce aceasta nu a fost parte în dosarul menționat, nu îi pot fi opuse constatările instanței învestite cu soluționarea acelui litigiu, întrucât prevederile art.1200 pct.4 C.civ. instituie o prezumție legală cu privire la aspectele care au autoritate de lucru judecat, iar, potrivit prevederile art.1201 C.civ., autoritatea de lucru judecat poate fi invocată numai dacă aspectele judecate sunt puse în discuție între aceleași părți.

Referitor la compararea titlurilor exhibate de părți, recurenta-reclamantă a susținut că în mod corect instanța de fond a dat preferință dreptului său de proprietate.

În acest context, a arătat că a stăpânit în mod continuu terenul, a achitat taxele aferente acestuia, a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism de la Primăria Brașov pentru realizarea unui proiect imobiliar, a obținut autorizație de desființare a construcției edificate pe teren.

De asemenea, a susținut că titlul de proprietate de care se prevalează intimatul-pârât B. pentru suprafața de 6087 mp este reprezentat de dispoziția Primarului Municipiului Brașov nr. 4636/2010, emisă în baza sentinței nr.294/2009 a Tribunalului Brașov. Această hotărâre a fost pronunțată cu ignorarea înscrisului depus de pârâta SC G. SA, care atesta că terenul solicitat de reclamantul B. a trecut în proprietatea S.N. D. S.A. în baza HG nr.834/1991, care ulterior l-a înstrăinat. Prin urmare, terenul revendicat de intimatul-pârât B. nu era liber, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile impuse de Legea nr.10/2001 pentru ca acesta să poată fi restituit în natură.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în speță, se pune problema unei suprapuneri reale a terenurilor, întrucât există mai multe acte juridice pentru același amplasament, situație determinată de erori în avizarea documentațiilor sau în stabilirea coordonatelor. Această suprapunere a fost constatată de O.C.P.I. Brașov la momentul întocmirii unei noi documentații tehnice de către recurenta-reclamantă și putea fi sistată numai prin stabilirea titularului dreptului de proprietate, prin soluționarea acțiunii în revendicare.

Un alt motiv de recurs, formulat de recurenta-reclamantă, a vizat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.563 C.civ. În acest sens, a arătat că, deși curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica referitoare la admiterea eronată a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român de către tribunal, reținând că din conținutul cărții funciare nu rezultă că acesta este proprietar actual asupra terenului de 1287 mp și a construcției aflate pe acesta, pentru a justifica chemarea sa în judecată a menținut soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, arătând că în acțiunea în revendicare are calitate procesuală pasivă persoana care deține bunul fără drept. Or, a reținut că statul deține imobilul cu titlul dobândit prin lege.

Cu privire la aceste statuări, recurenta-reclamantă a afirmat că a formulat, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, acțiune în constatare, iar nu acțiune în revendicare, întrucât este posesoarea terenului.

Potrivit informațiilor furnizate de O.C.P.I. Brașov, terenurile deținute în proprietate de intimații-pârâți B., în suprafață de 6087 mp, și de Statul Roman, în suprafață de 1287 mp, se suprapun cu terenul aflat în proprietatea recurentei-reclamante, pe întreaga suprafață a acestuia. Aceste informații nu au fost contestate de niciuna dintre părți. Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă exercită posesia asupra acestui teren, nu poate învesti instanța cu o acțiune în revendicare, ci doar cu o acțiune în constatare a dreptului de proprietate, a cărei finalitate constă în consolidarea dreptului său față de cei care ar putea pretinde un drept de proprietate asupra aceluiași bun.

Or, intimatul-pârât Statul Român nu a susținut, prin întâmpinare, că are posesia terenului, iar, în ceea ce privește fondul litigiului, acesta nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanței de fond. În aceste condiții, a apreciat că este lipsită de temei soluția instanței de apel prin care a dat preferință, în acțiunea în revendicare, titlului intimatul-pârât Statul Român.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-intervenientă F. a arătat, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.520 C.proc.civ.

Astfel, a susținut că, în speță, este întrunită ipoteza prevăzută de normele mai sus invocate, întrucât, prin actul de adjudecare emis de BEJ C. la 14.10.2005, în dosarul de executare nr. x/2005, recurenta-reclamantă SC A. SRL a dobândit de la intimata-chemată în garanție S.N. D. S.A. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, compus din teren în suprafață de 7322 mp și construcție P + E din cărămidă, înscris în CF nr. x3 (provenită din conversia CF x7), cu nr. topografice 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/C/2/1/1/1/2. De asemenea, a arătat că dreptul de proprietate al recurentei-reclamante a fost înscris în CF nr. x3 prin încheierea nr.5678 din 20.02.2006

Intimata-chemată în garanție S.N. D. S.A. a dobândit imobilul în temeiul Legii nr.15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriei și Comerțului la 24.08.2000. Documentația întocmită conform H.G. nr.834/1991 a fost recepționată de Oficiul Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Brașov prin procesul-verbal din 23.03.2000 și a fost avizată de Consiliul Județean Brașov prin procesul-verbal de avizare din 27.07.2000.

Prin urmare, termenul de 3 ani, prevăzut de art.520 C.proc.civ., era împlinit la momentul

adjudecării imobilului de către recurenta-reclamantă.

Recurenta-intervenientă a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită a prevederilor art.1200 pct.4 și art.1202 alin.2 C.civ. În acest context, a menționat că, în procedura de comparare a titlurilor exhibate de părți, în mod corect instanța de fond a dat preferință dreptului de proprietate al recurentei-reclamante și că orice cerere de evicțiune formulată împotriva acesteia este stinsă.

A arătat că titlul de proprietate exhibat de intimatul-pârât  B. pentru suprafața de 6087 mp este reprezentat de dispoziția Primarului Municipiului Brașov nr.4636/2010, emisă în baza sentinței nr.294/2009 a Tribunalului Brașov.

Recurenta-intervenientă a criticat hotărârea instanției de apel și din perspectiva dispozițiilor art.563 C.civ., pretins încălcate de instanța de apel.

A menționat, în acest sens, că recurenta-reclamantă a formulat, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, acțiune în constatare, iar nu acțiune în revendicare, întrucât este posesoarea terenului. Din constatările O.C.P.I. Brașov a rezultat că terenurile deținute în proprietate de intimații-pârâți B., în suprafață de 6087 mp, și Statul Roman, de 1.287 mp, se suprapun cu terenul aflat în proprietatea recurentei-reclamante pe întreaga suprafață a acestuia. Or, aceste constatări nu au fost contestate de niciuna dintre părți.

Susținând că recurenta-reclamantă exercită posesia asupra acestui teren, a apreciat că aceasta nu putea învesti instanța cu o acțiune în revendicare, ci doar cu o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate, prin care să urmărească consolidarea dreptului său față de cei care ar putea pretinde un asemenea drept asupra aceluiași bun. Or, intimatul-pârât Statul Român nu a arătat, prin întâmpinare, că are posesia terenului, iar în ceea ce privește fondul litigiului acesta nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanței de fond.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În cauză, au formulat întâmpinări H., moștenitoarea intimatului-pârât B., decedat la data de 16.11.2015, precum și intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională Brașov, și intimatul-chemat în garanție Municipiul Brașov, prin Primar, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Prin încheierea nr.1853 din 8.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare Secției I civile a acestei instanțe.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 14.11.2016.

În ședința publică, avocat K. a învederat instanței că intimatul-pârât B. a decedat la data de 16.11.2015. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv certificatul de calitate de moștenitor, autentificat sub nr. x din 08.09.2016 de Societatea Profesională Notarială W., din care reiese că unica moștenitoare a acestuia este numita H.; extrasul referitor la înscrierea decesului nr.000001/2016, emis de Autoritatea Oficiului Stării Civile din Gattendorf, Republica Austria și copie de pe actul de identitate al moștenitoarei defunctului. A precizat că, la momentul dezbaterilor și al pronunțării deciziei recurate, nu avea cunoștință de decesul intimatului-pârât, astfel încât nu a putut î