ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului
civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la 21 iunie 2006 la Tribunalul Sibiu,
reclamanta O.Ș.C. prin mandatar L.I. a solicitat in
contradictoriu cu pârâții Statul Român prin
Primăria Municipiului Sibiu, SC
E.G. România, sucursala județeană Sibiu,
și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor
Publice să se constate nulitatea absolută a încheierii de
intabulare nr. 3187/1964 și să fie obligată pârâta
în culpă să restituie în natură
imobilul teren în suprafață de 679 mp,
situat în Sibiu,
sau un imobil de aceeași
valoare la prețul stabilit printr-o expertiză.
Acțiunea
a fost precizată, în sensul că s-a solicitat în contradictoriu cu Primarul
Municipiului Sibiu și E.G. România, sucursala județeană
Sibiu, obligarea la emiterea dispoziției motivate în
baza art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea
acțiunii s-a arătat că, mama reclamantei a dobândit
imobilul în anul 1941 prin cumpărare și Statul Român l-a expropriat în
baza
Decretului nr. 701/1964 cu o despăgubire de 1200 lei.
Prin
notificarea nr. 169/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001,
reclamanta a solicitat restituirea în natură
a imobilului ori un imobil de aceeași valoare sau prețul acestuia.
În drept,
s-au invocat dispozițiile art. 25, art. 26 alin. (1) și art. 30 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, modificată și art. l din Protocolul Adițional nr. l la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Inițial, acțiunea a
fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr.
583/2006 a fost declinată competența în favoarea
Judecătoriei Sibiu, iar după precizarea acțiunii, prin sentința nr.
439/2007,
judecătoria a decimat din
nou competența în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin sentința civilă nr. 121 din 28 ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a
admis
acțiunea, așa cum a fost
precizată, declarată împotriva Primarului
Municipiului
Sibiu și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată ca
răspuns la notificarea nr. 169 din 31 iulie 2001,
privind imobilul teren situat
în
Sibiu, înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top 4094/9/1,
4094/8/2/2, în sensul restituirii în natură, prin
echivalent ori în sensul de a
face propunere de acordare de despăgubiri
la valoarea de circulație a terenului.
A fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva Primăriei Municipiului
Sibiu, E.G. România, sucursala județeană Sibiu, și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat
pârâtul, Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantei suma de 1000 RON
cheltuieli de judecată.
S-a
reținut în esență, că imobilul în litigiu este situat în Sibiu,
și înscris în C.F. 5315 Sibiu
nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2
în suprafață de 679 mp și suprafață reală măsurată de
721 mp.
Acest
imobil a fost proprietatea numitei B.Ș., născută P.
care 1-a dobândit prin cumpărare în anul 1942. În
baza Decretului de
expropriere nr.
701/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în prezent pe el
este construită o casă de reglare a gazului metan.
S-a mai
reținut că expertul numit de instanță a precizat că nu este
posibilă dezmembrarea suprafeței libere de
construcții, deoarece pe teren se află în subteran conducte magistrale, fiind
necesară o zonă de protecție și de
siguranță față de construcția
existentă.
Terenul a
fost evaluat de către expert la suma de 1356,36 RON/mp, așadar un total de
256559 Euro.
Instanța a
reținut că acțiunea este întemeiată și că reclamanta are calitate de persoană
îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001.
În ceea ce
privește modalitatea de restituire, s-a apreciat că nu este posibilă
restituirea în natură, iar Municipiul Sibiu a indicat faptul că nu deține în
rezervă terenuri ce pot fi date în compensare.
Astfel,
singura formă de reparare a prejudiciului produs reclamantei este acordarea de
despăgubiri, însă cererea reclamantei în acest sens nu
poate fi primită față de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005
potrivit
cărora competența de
stabilire și acordare a despăgubirilor revine Comisiei
Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul
Primarul Municipiului Sibiu a fost obligat să emită dispoziție cu
propunere de acordare de despăgubiri.
Instanța a respins
acțiunea față de ceilalți pârâți chemați în judecată pentru lipsa calității
procesuale pasive.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.
Reclamanta
a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii care conține o
formulare ambiguă și a susținut nelegalitatea
respingerii cererii pentru
acordarea valorii
de circulație a terenului, stabilită prin expertiza tehnico-
topografică
și prin suplimentul la aceasta.
A
solicitat stabilirea valorii de circulație a terenului la 256559 Euro și
obligarea pârâtului, Primarul Municipiului
Sibiu la plata acestei sume cu
titlul de
despăgubiri, în situația în care restituirea în natură nu va fi posibilă. ,
În expunerea motivelor de apel, reclamanta susține că instanța de fond a
înserat în
cuprinsul dispozitivului doi termeni cu înțeles diametral opus „în
natură, prin
echivalent" ori noțiunea de „echivalent" reprezintă tocmai
propunerea de acordare
de despăgubiri la valoarea de circulație, în situația în
care restituirea în natură nu ar fi posibilă.
Pârâtul
Primarul Municipiului Sibiu a solicitat exonerarea de plată a
cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu
s-a opus la solicitarea
reclamantei, dar
obligația de emitere a dispoziției de răspuns la notificare a
condiționat-o de completarea dosarului intern al
Comisiei de aplicare a Legii
nr. 10/2001, cu documente care să ateste că
persoana la care s-a predat
imobilul este
aceeași cu persoana după care s-a solicitat acordarea de măsuri
reparatorii.
Curtea de
Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 99 A din 22
mai 2008 a respins ca nefondate apelurile
contestatoarei O.Ș.C.
și pârâtului
Primarul Municipiului Sibiu.
Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art. 281
1
alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la
înțelesul sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanța care a pronunțat
hotărârea este
competentă să
lămurească dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că cererea
trebuia formulată separat și adresată instanței de fond și nu pe calea
apelului.
Din considerentele expuse de instanța de fond, precum și din folosirea
sintagmei „în
echivalent", rezultă că tribunalul a avut în vedere una din
măsurile reparatorii prevăzute de art. l din
Legea nr. 10/2001, respectiv
măsuri
reparatorii prin echivalent sau propuneri de acordare de despăgubiri.
în ceea ce privește
critica adusă sentinței cu privire la valoarea de circulație al terenului, s-a
procedat corect, deoarece în urma modificării aduse Legii nr. 10/2001 prin
Legea nr.247/2005, instanța nu mai are
posibilitatea
să stabilească cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor
care au
formulat notificări nesoluționate până la data apariției Legii
nr. 247/2005, instituția competentă pentru
stabilirea acestora fiind Comisia
Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Legea
în forma modificată a stabilit și procedura pe care trebuie să o
urmeze Comisia pentru
cuantificarea despăgubirilor; plata despăgubirilor nu
revine în niciun caz pârâtului
Primarul Municipiului Sibiu.
Prin
întâmpinare, Primarul Municipiului Sibiu a arătat că nu se opune
admiterii acțiunii, dar prin atitudinea sa
culpabilă de a nu răspunde la notificare în termen de 60 de zile a provocat
declanșarea acțiunii de față, astfel că în mod corect instanța de fond a
aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligându-l la plata cheltuielilor
de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta O.Ș.C.,
invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta arată că pârâtul Primarul
Municipiului Sibiu a indicat
împrejurarea că nu deține terenuri în rezervă
care
să fie date în compensare și că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954
privitor
la persoanele fizice și persoanele juridice, statul este persoana juridică în
raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca
subiect de drepturi și obligații. Mai arată că,
prin hotărârea din 20 iulie 2006 a CEDO depusă la dosar, în cazul Radu vs.
România, pagina 6 pct. 32 se
precizează
că persoanele expropriate abuziv de bunuri imobile au dreptul la
o
indemnizație la înălțimea valorii comerciale a bunului, iar la pct. 34 arată că
Fondul Proprietatea este nefuncțional.
La pct. 42
menționează că art. 41 din Convenție conferă Curții
autoritatea de a acorda o compensație părții atunci când a fost
constatată o încălcare a acesteia și Statul Român a fost obligat la restituirea
în natură a
imobilului, iar în caz
de imposibilitate la plata prețului acestuia.
Se
mai invocă două articole din presa centrală, în care se comentează
modul în care vor fi
despăgubiți proprietarii conform Legii nr. 10/2001.
Examinând recursul, instanța îl reține ca nefondat pentru următoarele
considerente:
Criticile formulate de recurent în sensul celor mai sus arătate nu pot
fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
nu se
circumscriu
niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul invocă aspecte dintr-o decizie a CEDO cu privire la modul
în care trebuie
despăgubită o persoană al cărei bun a fost preluat abuziv, cât și comentarii
din presa centrală națională, aspecte care nu constituie motive
de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ.
Recursul
este calea de atac prin intermediul căreia părțile solicită în
condițiile și pentru
motivele limitativ determinate de lege, desființarea unei
hotărâri judecătorești
pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ
cu activitate jurisdicțională.
Trebuie
reținut că recursul, fiind o cale extraordinară de atac, calificată
ca atare de lege, poate fi exercitată numai
pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În
speță, se constată că, susținerile recurentului nu pot fi încadrate în
dispozițiile art. 304 C. proc. civ., situație
în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.Ș.C.
împotriva deciziei nr. 99A din 22 mai 2008 a Curții de Apel Alba
Iulia,
secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 5 ianuarie 2009.