ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.01.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2009

HOTĂRÂRE
05.01.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 21 iunie 2006 la Tribunalul Sibiu,

reclamanta O.Ș.C. prin mandatar L.I. a solicitat in

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin

Primăria Municipiului Sibiu, SC

E.G. România, sucursala județeană Sibiu,

și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor

Publice să se constate nulitatea absolută a încheierii de

intabulare nr. 3187/1964 și să fie obligată pârâta

în culpă să restituie în natură

imobilul teren în suprafață de 679 mp,

situat în Sibiu,

sau un imobil de aceeași

valoare la prețul stabilit printr-o expertiză.

Acțiunea

a fost precizată, în sensul că s-a solicitat în contradictoriu cu Primarul

Municipiului Sibiu și E.G. România, sucursala județeană

Sibiu, obligarea la emiterea dispoziției motivate în

baza art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea

acțiunii s-a arătat că, mama reclamantei a dobândit

imobilul în anul 1941 prin cumpărare și Statul Român l-a expropriat în

baza

Decretului nr. 701/1964 cu o despăgubire de 1200 lei.

Prin

notificarea nr. 169/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001,

reclamanta a solicitat restituirea în natură

a imobilului ori un imobil de aceeași valoare sau prețul acestuia.

În drept,

s-au invocat dispozițiile art. 25, art. 26 alin. (1) și art. 30 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, modificată și art. l din Protocolul Adițional nr. l la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Inițial, acțiunea a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, prin sentința civilă nr.

583/2006 a fost declinată competența în favoarea

Judecătoriei Sibiu, iar după precizarea acțiunii, prin sentința nr.

439/2007,

judecătoria a decimat din

nou competența în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 121 din 28 ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a

admis

acțiunea, așa cum a fost

precizată, declarată împotriva Primarului

Municipiului

Sibiu și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție motivată ca

răspuns la notificarea nr. 169 din 31 iulie 2001,

privind imobilul teren situat

în

Sibiu, înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top 4094/9/1,

4094/8/2/2, în sensul restituirii în natură, prin

echivalent ori în sensul de a

face propunere de acordare de despăgubiri

la valoarea de circulație a terenului.

A fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva Primăriei Municipiului

Sibiu, E.G. România, sucursala județeană Sibiu, și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat

pârâtul, Primarul Municipiului Sibiu să plătească reclamantei suma de 1000 RON

cheltuieli de judecată.

S-a

reținut în esență, că imobilul în litigiu este situat în Sibiu,

și înscris în C.F. 5315 Sibiu

nr.top 4094/9/1, 4094/8/2/2

în suprafață de 679 mp și suprafață reală măsurată de

721 mp.

Acest

imobil a fost proprietatea numitei B.Ș., născută P.

care 1-a dobândit prin cumpărare în anul 1942. În

baza Decretului de

expropriere nr.

701/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în prezent pe el

este construită o casă de reglare a gazului metan.

S-a mai

reținut că expertul numit de instanță a precizat că nu este

posibilă dezmembrarea suprafeței libere de

construcții, deoarece pe teren se află în subteran conducte magistrale, fiind

necesară o zonă de protecție și de

siguranță față de construcția

existentă.

Terenul a

fost evaluat de către expert la suma de 1356,36 RON/mp, așadar un total de

256559 Euro.

Instanța a

reținut că acțiunea este întemeiată și că reclamanta are calitate de persoană

îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

În ceea ce

privește modalitatea de restituire, s-a apreciat că nu este posibilă

restituirea în natură, iar Municipiul Sibiu a indicat faptul că nu deține în

rezervă terenuri ce pot fi date în compensare.

Astfel,

singura formă de reparare a prejudiciului produs reclamantei este acordarea de

despăgubiri, însă cererea reclamantei în acest sens nu

poate fi primită față de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005

potrivit

cărora competența de

stabilire și acordare a despăgubirilor revine Comisiei

Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pârâtul

Primarul Municipiului Sibiu a fost obligat să emită dispoziție cu

propunere de acordare de despăgubiri.

Instanța a respins

acțiunea față de ceilalți pârâți chemați în judecată pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.

Reclamanta

a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii care conține o

formulare ambiguă și a susținut nelegalitatea

respingerii cererii pentru

acordarea valorii

de circulație a terenului, stabilită prin expertiza tehnico-

topografică

și prin suplimentul la aceasta.

A

solicitat stabilirea valorii de circulație a terenului la 256559 Euro și

obligarea pârâtului, Primarul Municipiului

Sibiu la plata acestei sume cu

titlul de

despăgubiri, în situația în care restituirea în natură nu va fi posibilă. ,

În expunerea motivelor de apel, reclamanta susține că instanța de fond a

înserat în

cuprinsul dispozitivului doi termeni cu înțeles diametral opus „în

natură, prin

echivalent" ori noțiunea de „echivalent" reprezintă tocmai

propunerea de acordare

de despăgubiri la valoarea de circulație, în situația în

care restituirea în natură nu ar fi posibilă.

Pârâtul

Primarul Municipiului Sibiu a solicitat exonerarea de plată a

cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu

s-a opus la solicitarea

reclamantei, dar

obligația de emitere a dispoziției de răspuns la notificare a

condiționat-o de completarea dosarului intern al

Comisiei de aplicare a Legii

nr. 10/2001, cu documente care să ateste că

persoana la care s-a predat

imobilul este

aceeași cu persoana după care s-a solicitat acordarea de măsuri

reparatorii.

Curtea de

Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 99 A din 22

mai 2008 a respins ca nefondate apelurile

contestatoarei O.Ș.C.

și pârâtului

Primarul Municipiului Sibiu.

Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanța care a pronunțat

hotărârea este

competentă să

lămurească dispozitivul ei, ceea ce înseamnă că cererea

trebuia formulată separat și adresată instanței de fond și nu pe calea

apelului.

Din considerentele expuse de instanța de fond, precum și din folosirea

sintagmei „în

echivalent", rezultă că tribunalul a avut în vedere una din

măsurile reparatorii prevăzute de art. l din

Legea nr. 10/2001, respectiv

măsuri

reparatorii prin echivalent sau propuneri de acordare de despăgubiri.

în ceea ce privește

critica adusă sentinței cu privire la valoarea de circulație al terenului, s-a

procedat corect, deoarece în urma modificării aduse Legii nr. 10/2001 prin

Legea nr.247/2005, instanța nu mai are

posibilitatea

să stabilească cuantumul despăgubirilor acordate persoanelor

care au

formulat notificări nesoluționate până la data apariției Legii

nr. 247/2005, instituția competentă pentru

stabilirea acestora fiind Comisia

Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Legea

în forma modificată a stabilit și procedura pe care trebuie să o

urmeze Comisia pentru

cuantificarea despăgubirilor; plata despăgubirilor nu

revine în niciun caz pârâtului

Primarul Municipiului Sibiu.

Prin

întâmpinare, Primarul Municipiului Sibiu a arătat că nu se opune

admiterii acțiunii, dar prin atitudinea sa

culpabilă de a nu răspunde la notificare în termen de 60 de zile a provocat

declanșarea acțiunii de față, astfel că în mod corect instanța de fond a

aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligându-l la plata cheltuielilor

de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta O.Ș.C.,

invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta arată că pârâtul Primarul

Municipiului Sibiu a indicat

împrejurarea că nu deține terenuri în rezervă

care

să fie date în compensare și că, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954

privitor

la persoanele fizice și persoanele juridice, statul este persoana juridică în

raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca

subiect de drepturi și obligații. Mai arată că,

prin hotărârea din 20 iulie 2006 a CEDO depusă la dosar, în cazul Radu vs.

România, pagina 6 pct. 32 se

precizează

că persoanele expropriate abuziv de bunuri imobile au dreptul la

o

indemnizație la înălțimea valorii comerciale a bunului, iar la pct. 34 arată că

Fondul Proprietatea este nefuncțional.

La pct. 42

menționează că art. 41 din Convenție conferă Curții

autoritatea de a acorda o compensație părții atunci când a fost

constatată o încălcare a acesteia și Statul Român a fost obligat la restituirea

în natură a

imobilului, iar în caz

de imposibilitate la plata prețului acestuia.

Se

mai invocă două articole din presa centrală, în care se comentează

modul în care vor fi

despăgubiți proprietarii conform Legii nr. 10/2001.

Examinând recursul, instanța îl reține ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Criticile formulate de recurent în sensul celor mai sus arătate nu pot

fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

nu se

circumscriu

niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul invocă aspecte dintr-o decizie a CEDO cu privire la modul

în care trebuie

despăgubită o persoană al cărei bun a fost preluat abuziv, cât și comentarii

din presa centrală națională, aspecte care nu constituie motive

de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ.

Recursul

este calea de atac prin intermediul căreia părțile solicită în

condițiile și pentru

motivele limitativ determinate de lege, desființarea unei

hotărâri judecătorești

pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ

cu activitate jurisdicțională.

Trebuie

reținut că recursul, fiind o cale extraordinară de atac, calificată

ca atare de lege, poate fi exercitată numai

pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În

speță, se constată că, susținerile recurentului nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., situație

în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să fie respins.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.Ș.C.

împotriva deciziei nr. 99A din 22 mai 2008 a Curții de Apel Alba

Iulia,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 5 ianuarie 2009.

Sursă