ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4427/2007

HOTĂRÂRE
31.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4427/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 236 din 20

martie 2006, Tribunalul Sibiu a admis contestația formulată de C.A., prin

mandatar C.M., în contradictoriu cu primarul municipiului Sibiu, a dispus

anularea dispoziției nr. 1011/2005, emisă de pârâtul pe care 1-a obligat să

emită dispoziție de restituire

în

natură pentru imobilul înscris în C.F. 11816 Sibiu, nr. top 4072/1/2/55/1 și

4072/1/2/55/3.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut ca imobilul înscris în C.F. 11816 Sibiu, nr. top 4072/1/2/55/1 și 4072/1/2/55/3

a fost proprietatea lui C.N. și C.A., dobândit prin cumpărare, fiind expropriat

de Statul Român în anul 1971.

Reclamanta, în numele mamei sale, C.A.

și al său personal, a formulat notificare pentru restituirea în natură a

imobilului, conform Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 1011/2005, pârâtul a

respins cererea de restituire, deoarece nu s-a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită și nici dovada dreptului de proprietate.

C.A. a dat procură specială fiului său,

C.M., pentru redobândirea în natură a imobilului și și-a însușit' notificarea

adresată Primăriei Sibiu pentru restituirea imobilului.

Contestatorul și-a dovedit astfel,

calitatea de persoană îndreptățită față de C.N. și calitatea de mandatar al

fostului proprietar, C.A.

Prin decizia civilă nr. 177A din 24 mai

2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul formulat de

pârâtul primarul municipiului Sibiu.

Curtea de Apel a reținut că imobilul

expropriat a aparținut contestatoarei și numitului C.N.

Prin procură dată fiului său, aceasta

și-a însușit notificarea, iar Legea nr. 247/2005 a acoperit lacuna din Legea

nr. 10/2001, potrivit căreia notificarea putea fi făcută numai personal sau

prin mandatar, iar actele doveditoare puteau fi depuse doar în procedura

administrativă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Sibiu.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul a arătat că instanțele de judecată au ignorat

dispozițiile imperative ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituind

imobilul doar pe baza evidențelor de carte funciară și fără a analiza existența

și utilizarea unor amenajări subterane.

Recurentul a mai arătat că restituirea

imobilului a fost solicitată de C.M., în numele mamei sale, C.A., fără a face

dovada mandatului de reprezentare.

Notificatorul nu a făcut nici dovada

dreptului de proprietate, pentru că actele doveditoare trebuie depuse în cadrul

procedurii administrative, notificarea fiind soluționată înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, iar termenul de depunere a actelor doveditoare

fiind un termen de decădere.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, doar

în ceea ce privește faptul că instanțele au dispus restituirea în natură fără

să verifice dacă aceasta este posibilă.

În ceea ce privește criticile

referitoare la calitatea de persoană îndreptățită și nedovedirea dreptului de

proprietate, criticile formulate nu sunt fondate.

Astfel, notificarea a fost formulată de

C.M., în numele mamei sale, C.A., fostă coproprietară a imobilului.

Chiar dacă notificarea nu a fost

transmisă personal de C.A., aceasta, prin declarația autentificată din 3

februarie 2006 a arătat că își însușește cererea adresată de fiul său

primăriei, prin care a solicitat restituirea imobilului.

La aceeași dată, reclamanta a dat și o

procură specială fiului său, împuternicindu-1 să facă toate demersurile în fața

autorităților administrative și judecătorești pentru restituirea proprietății

ce i-a aparținut.

Acestea demonstrează că fiul reclamantei

a transmis notificarea în baza unui mandat tacit, transformat apoi în mandat ce

îmbracă forma autentică.

Nici criticile referitoare la faptul că

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate nu sunt fondate.

La dosar există copia in extenso a C.F.

11816 Sibiu, din care rezultă că imobilele de sub A+3, nr. top. 4072/1/2/10,

4072/1/1/28 și 4072/1/2/55, reprezentând locuri de casă, au fost dobândite prin

act de vânzare-cumpărare de C.N. și soția sa C.A.

Prin încheierea de carte funciară nr. 5014

din 11 decembrie 1971, asupra acestui imobil s-a intabulat dreptul de

proprietate al Statului Român, cu titlu de expropriere.

Prin urmare, reclamanta a făcut dovada că,

împreună cu soțul ei au fost titularii dreptului de proprietate asupra

imobilului preluat abuziv de stat.

Faptul că o parte din actele doveditoare

au fost depuse la instanța de judecată, nu este de natură a lipsi pe reclamantă

de dreptul pe care legea i-1 conferă.

Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, precum și cele ce atestă calitatea de moștenitor, vor fi depuse ca

anexe la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare

a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată

prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G. nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003.

Potrivit textelor de lege invocate,

reclamanta trebuia să depună documentația de care a înțeles să se folosească

pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, dar stabilirea prin lege a

momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana

îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanței

de a soluționa litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii

administrative.

O asemenea limitare ar avea ca efect

îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil,

consacrate de art. 21 din Constituția României și recunoscute părților prin

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Or, garanția oferită de art. 6 din

Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe cererile,

dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi pe care le

apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile.

De altfel, așa cum rezultă din actele

dosarului și din chiar susținerile recurentului, reclamanta a atașat la

notificare copia extrasele de carte funciară care dovedesc dreptul de

proprietate și copia încheierii de intabulare din dosarul nr. 71/1960.

Întemeiate sunt, în schimb, criticile

referitoare la faptul că restituirea în natură s-a realizat fără a se verifica

dacă imobilele solicitate sunt libere, în sensul Legii nr. 10/2001.

Expropriate fiind, regimul juridic al

imobilelor solicitate este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr.

10/2001, care în alin. (3) prevede că persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor

amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin

echivalent.

Prin urmare, pentru a se putea dispune

restituirea în natură, era necesar ca instanțele de judecată să verifice dacă

terenurile sunt libere, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, o astfel de verificare nu a avut loc,

ceea ce face ca circumstanțele cauzei să nu fie pe deplin stabilite.

De aceea, se va admite recursul declarat

și se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare

aceleiași curți de apel.

La rejudecare se vor administra toate

probele necesare pentru clarificarea deplină a situației de fapt și pentru a se

determina dacă terenul solicitat este liber și poate fi restituit în natură.

În acest sens se va dispune efectuarea

unei expertize de specialitate prin care să fie individualizate suprafețele de

teren solicitate și să se constate dacă există construcții, servituti legale

ori lucrări de utilitate publică, din cele prevăzute de art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Admite recursul declarat de primarul municipiului Sibiu împotriva

deciziei civile nr. 177A din 24 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea K.J. a solicitat Tribunalului Sibiu, instanță pe rolul căreia cererea a fost înregistrată sub nr. 4132/2005, anularea dispoziției nr. 1454
ÎCCJ 2007-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2007
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 155 din 11 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M.V., petiționara C.E.A. a solicitat Primăriei municipiu
ÎCCJ 2009-01-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2009
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2006 la Tribunalul Sibiu, reclamanta O.Ș.C. prin mandatar L.I. a solicitat in contradictoriu cu pârâții Statu
ÎCCJ 2006-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul K.M. prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 167 a solicitat anularea dispoziției nr. 2491 din
ÎCCJ 2007-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5235/2007
11 iunie 2001 adresată Primarului municipiului Sibiu, reclamanta T.M. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu. În motivarea notificării reclamanta a arătat că imobilul revendicat se compune
Sursă