ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 155 din 11 iulie 2001 la Biroul

Executorului Judecătoresc M.V., petiționara C.E.A. a solicitat Primăriei

municipiului Sibiu restituirea în natură a imobilului, teren și construcții, situat

în Sibiu, înscris în C.F. 1334 cu nr. top 1749 și 1750, imobil ce a aparținut

autorilor săi.

Prin dispoziția nr. 898 din 4 mai

2005 Primarul Municipiului Sibiu a respins cererea de restituire în natură a

cotei de ¾ părți din imobilul situat în Sibiu, formulată de numita

C.E.A. (născută F.) motivat de faptul că nu făcut dovada calității de persoană

îndreptățită după foștii proprietari M.F.; H.S. și S.I.

Prin aceeași dispoziție s-a respins

cererea de restituire în natură a cotei de ¼ părți din același imobil

(situat în Sibiu) formulată de aceeași petentă, în calitate de moștenitoare a

fostei coproprietare E.U., întrucât imobilul a fost înstrăinat în condițiile

art. 9 din Legea nr. 112/1995 către foștii chiriași.

Prin aceeași dispoziție s-au

stabilit măsuri reparatorii în echivalent bănesc în cuantum de 1.274.000.000

lei, echivalentul a 35.000 Euro, la cursul oficial al BNR de 36.400 lei/Euro,

în favoarea petentei C.E.A., pentru data de ¼ din imobil.

La data de 9 iunie 2005, reclamantul

B.A.V., în calitate de moștenitor al numitei C.E.A. (decedată la 28 ianuarie

2005), în contradictoriu cu Primarul municipiului Sibiu, a formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 898 din 4 mai 2005 emis de pârât, solicitând anularea

acesteia și obligarea pârâtului de a emite dispoziție privind restituirea în

natură a cotei de ¾ din ½ părți din imobilul înscris în C.F. 1334

Sibiu, cu nr. top 1749 și 1750 situat în Sibiu, cotă ce a aparținut

antecesorului S.F.O. aflată încă în proprietatea Statului Român și obligarea

pârâtului, în caz de refuz, la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de

întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în mod greșit prin dispoziția emisă de pârât s-a reținut că autoarea

sa C.E.A. nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, respectiv de

moștenitoare a foștilor proprietari tabulari, în condițiile în care din

Încheierea finală emisă la data de 19 aprilie 2002 de Notarul Public D.C.P.,

rezultă, pe de o parte, că defuncta U.E.S., este aceeași persoană cu U.S.E. și

că C.E.A. (mama reclamantului) este singura moștenitoare acceptantă după

aceasta, iar pe de altă parte, că M.I.F. este sora lui U.E.S., deci mama lui

C.E.A.

Reclamantul a mai arătat că după

defunctul S.O.F. au rămas ca moștenitori în cote egale: S.I.; U.E. (născută

S.); F.M.(născută S.) și H.S.

A mai arătat reclamantul că

antecesoarea sa, C.E.A. a făcut dovada deplină a faptului că este moștenitoarea

lui F.M. în calitate de fiică și că atât U.E. cât și H.S. au fost surorile lui

F.M. și deci mătușile lui C.E.A., față de care în lipsa altor moștenitori, mama

sa, C.E.A. avea calitatea de persoană îndreptățită.

La data de 19 septembrie 2005 (fila

41 dosar fond) reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea

pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a întregului

imobil situat în Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât nu rezultă că alte persoane

îndreptățite ar fi formulat vreo notificare, așa încât de cotele celorlalți

moștenitori, care nu au formulat notificare profită ceilalți moștenitori ai

persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, în speță

reclamantul.

A solicitat cuvenita dezmembrare și

operațiunile de carte funciară.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Sibiu, prin sentința civilă nr. 228 din 17 martie 2006, a admis în parte

contestația așa cum a fost precizată și în consecință:

A dispus anularea parțială a

dispoziției nr. 898 din 4 mai 2005 emisă de pârât.

A constatat calitatea de persoană

îndreptățită a numitei C.E.A. după foștii coproprietari M.I.F. și U.E.S. asupra

cotei de ¼ parte fiecare din imobilul înscris în C.F. 1334 Sibiu.

A dispus restituirea în natură

corespunzător cotelor de proprietate a corpului „C” din imobilul situat

administrativ în Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu nr. top 1749, 1750/1/2,

identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert P.G.,

raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A respins în rest contestația.

A obligat pe pârât la 1600 lei RON

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că în speță, s-a făcut dovada calității de

moștenitor în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 a defunctei C.E.A. numai

după coproprietarii M.I.F. și U.E.S. asupra cotelor de ¼ părți fiecare,

dar nu și după ceilalți coproprietari, în condițiile în care chiar reclamantul

a precizat la fila 20 din dosar că de pe urma defunctului coproprietar S.I. „nu

formulează vreo revendicare”.

S-a mai reținut de către prima

instanță în privința situației juridice a imobilului că urmare dezmembrării,

parte din imobil a fost înstrăinat foștilor chiriași în condițiile Legii nr.

112/1995, iar contractele de vânzare-cumpărare nu au fost contestate și că în

prezent, pe imobilul cu nr. top 1749; 1750/1/2 există în corpul „C” al clădirii

un apartament aflat în proprietatea Statului Român, căruia îi corespunde o cotă

indiviză de teren în suprafață de 889 mp, iar acest corp de clădire este

folosit în prezent de Grupul Școlar de Industrie Ușoară, așa încât, în speță,

sunt incidente prevederile art. 8 coroborate cu art. 16 din Legea nr. 10/2001

republicată.

Prin decizia civilă nr. 270 A din 29

septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de reclamant

împotriva hotărârii primei instanțe pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A dispus anularea în totalitate a

dispoziției nr. 898 din 4 mai 2005 emisă de Primarul municipiului Sibiu.

A constatat calitatea de persoană

îndreptățită a numitei C.E.A. și asupra cotei de ½ părți a foștilor

coproprietari S.H. și S.I., cu privire la care a dispus restituirea prin

echivalent în condițiile capitolului V din Legea nr. 247/2005.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței primei instanțe.

A respins apelul declarat de

Primarul municipiului Sibiu împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe Primarul municipiului

Sibiu la 10.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că în apel reclamantul a făcut dovada cu Încheierea finală nr.

51 din 17 aprilie 2006 a Notarului Public (fila 27) a calității de moștenitor

și, prin urmare, de persoană îndreptățită la restituire și de pe urma mătușii

sale S.H., iar cu actele de stare civilă, de deces, a făcut dovada calității și

față de defunctul S.I., (fratele celorlalți 4 coproprietari) fiecare având câte

o cotă de ¼.

Instanța de apel a mai reținut că în

mod greșit prima instanță a apreciat că în speță nu sunt aplicabile prevederile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005, în

condițiile în care aceste prevederi sunt aplicabile în speță întrucât C.E.A.

(mama reclamantului) a urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr.

10/2001 și îi moștenește pe toți coproprietarii ca nepot de frate potrivit art.

672 C. civ., de cotele moștenitorilor legali care nu au urmat procedura de

restituire profită celorlalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au

depus în termen cererea de restituire, cum este cazul în speță.

Referitor la cererea reclamantului

de restituire în natură a întregului imobil, instanța de apel a apreciat că în

mod întemeiat prima instanță a reținut că, cu excepția corpului „C”, imobil

neintabulat, din C.F. 1334, în suprafață de 889 mp, aflat în proprietatea

Statului Român și în administrarea Grupului Școlar de Industrie Ușoară, restul

imobilului, cuprinzând apartamentele identificate în raportul de expertiză

(fila 122 dosar fond), nu se mai află în patrimoniul municipiului Sibiu ci în

proprietatea unor persoane fizice, dobândite prin cumpărare în condițiile Legii

nr. 112/1995, așa încât, pentru restul imobilului nerestituit în natură de

prima instanță (respectiv apartamentele vândute chiriașilor conform Legii nr.

112/1995 și care reprezintă restul cotei de ½ aparținând antecesorilor H.S.

și I.S. (câte ¼ pentru fiecare), reclamantul beneficiază de măsuri

reparatorii potrivit capitolului V din Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei civile nr. 270 A

din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia au declarat

recurs atât pârâtul cât și reclamantul.

I. Prin recursul declarat, pârâtul

Primarul Municipiului Sibiu, nu invocă nici unul din motivele de casare sau

modificare prevăzut de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că atât instanța

de fond cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri nelegale, în condițiile în

care dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită se

poate face numai în cadrul procedurii administrative și nu pe cale

judecătorească.

În speță, instanța se putea pronunța

doar cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită a

notificatoarei C.E.A., dar nu și cu privire la modul de soluționare a

notificării, respectiv instanța nu se putea pronunța asupra fondului

notificării.

Invocând încălcarea prevederilor

art. 23 alin. (1) și (4) și ale art. 48 din Legea nr. 10/2001, este evident că

recurentul-pârât își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

II. Prin recursul declarat,

reclamantul B.A.V. invocă prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

Reclamantul susține, în esență, că

în mod corect ambele instanțe au reținut ca fiind pe deplin dovedită calitatea

de moștenitor și deci de persoană îndreptățită a autoarei sale.

Instanța de fond apreciind că

autoarea sa C.E.A. are calitate de moștenitoare doar după M.I.F. și U.E.S. a

dispus restituirea în natură a părții din imobil rămasă în proprietatea

Statului Român, respectiv corpul „C”, corespunzător cotelor de proprietate,

deci a dispus restituirea doar a cotei de ½ parte din corpul „C”,

corespunzător cotelor de proprietate ale persoanelor după care era îndreptățit (¼

fiecare).

În această situație, soluția corectă

ce trebuia adoptată de instanța de apel, raportat la faptul că este

moștenitorul tuturor coproprietarilor de carte funciară, era de a i se restitui

în natură întreg corpul „C” din imobil (cota de ½ a lui M.I.F. și

U.E.S., ce a fost acordată de instanța de fond, precum și cota de ½ a

lui S.H. și S.I. (reținută de instanța de apel).

Cum în prezent se mai află în

proprietatea statului o suprafață de 889 mp teren și o construcție, identificată

de expertiză sub denumirea corp „C” care ca urmare a propunerii de dezmembrare

se identifică sub nr. top nou 1749/5 și 1750/1/2/5 ca și apartament nr. V,

instanța de apel, în mod greșit a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru cota de ½ din corpul „C”, apreciind că această cotă

este înstrăinată și menținând dispoziția primei instanțe în ceea ce privește

restituirea în natură a cotei de ½ din același cop „C”.

Mai susține că în mod greșit

instanța de apel a considerat că apartamentele (locuințele) înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995 fac parte din corpul de clădire „C”, întrucât o atare

apreciere este lipsită de suport probator, cu atât mai mult cu cât, expertul a

stabilit că în corpul „C” există un apartament din 13 camere și anexe, cu teren

aferent de 889 mp, neîntrăinat, aflat în proprietatea statului, apartament ce

putea fi restituit în natură, iar pentru celelalte construcții care cuprind

apartamentele înstrăinate, instanța putea constata îndreptățirea la acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Legii speciale nr. 10/2001,

republicată.

În fine, reclamantul mai critică

hotărârea atacată și prin aceea că, în mod greșit instanța de apel nu a

procedat la compararea titlurilor, motiv de critică la care reclamantul a

renunțat prin avocatul său, aspect menționat în practicaua deciziei.

I. Referitor la recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, se constată a fi nefondat.

Controlul judiciar împotriva

deciziei/dispoziției emisă de entitatea investită cu soluționarea notificării

nu este limitat numai la a stabili doar condițiile de formă și de fond la data

depunerii notificării și respectiv emiterii deciziei/dispoziției.

Persoana îndreptățită poate complini

lipsurile de probațiune în fața instanței, drept care derivă din necesitatea

asigurării unui proces echitabil, cu toate garanțiile procedurale pe care o

procedură judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la apărare,

dreptul de a administra probe, etc., exigențe ce decurg din art. 6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului la care România este parte în baza

Legii nr. 30/1994.

Instanțele judecătorești au

plenitudine de jurisdicție și pot administra orice mijloc de probă în

condițiile legii în materia reglementată de Legea nr. 10/2001, obligația de a

depune actele doveditoare odată cu notificarea sau în termenul ce era prevăzut

în art. 22 (abrogat prin Legea nr. 247/2005) nu are ca efect stingerea

dreptului material.

Că este așa, o demonstrează și

faptul că prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut că „actele doveditoare ale dreptului

de proprietate ... și orice alte înscrisuri ... pot fi depuse până la data

soluționării notificării, ceea ce, nu exclude însă posibilitatea depunerii

acestora în fața instanței judecătorești.

Cum, în fața instanței reclamantul a

depus și alte acte doveditoare cu privire la calitatea autoarei sale de

moștenitoare de pe urma celorlalți coproprietari tabulari, pe lângă

înscrisurile anexate notificării de către autoarea sa, în mod just ambele

instanțe le-au avut în vedere și s-au pronunțat pe fondul notificării în

virtutea plenitudinii lor de jurisdicție.

Așadar, nu se poate susține că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

De aceea, pentru considerentele

arătate, recursul declarat de pârât se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Referitor la recursul declarat

de reclamantul B.A.V.; se constată a fi fondat pentru considerentele ce succed:

Din actele depuse la dosar rezultă

că proprietari tabulari ai imobilului în litigiu au fost F.M.I.; U.E.S.; S.H.

și S.I. în cotă indiviză de ¼ fiecare.

Imobilul este alcătuit din 1142 mp

teren și 3 corpuri de clădire A, B și C.

Prin decizia instanței de apel s-a

reținut în mod just calitatea de persoană îndreptățită în conformitate cu

prevederile art. 3 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, a numitei C.E.A. (autoarea reclamantului) și după proprietarii

tabulari S.H. și S.I., proprietari în cotă de ¼ părți fiecare din

imobilul înscris în C.F. 1334 Sibiu nr. top 1749; 1750/2 și nu doar după

coproprietarii F.M.I. și U.E.S., așa cum a reținut instanța de fond.

În mod greșit, instanța de apel a

reținut că prin hotărârea primei instanțe i-a fost restituit reclamantului în

întregime corpul „C” din imobilul în litigiu ca aparținând defuncților F.M.I. și

U.E.S.

Instanța de apel a reținut în mod

greșit și faptul că cota de proprietate de ½ parte (¼ parte

fiecare) a lui S.H. și S.I. din imobilul în litigiu o reprezintă „restul

imobilului nerestituit în natură de prima instanță respectiv, apartamentele

cumpărate de chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995 identificate în raportul de

expertiză și că pentru această cotă reclamantul beneficiază de măsuri

reparatorii potrivit capitolului V din Legea nr. 247/2005.

Imobilul din litigiu are un corp „C”,

imobil intabulat în C.F. 1334 Sibiu, în suprafață de 889 mp, aflat în

proprietatea Statului Român și în administrarea Grupului Școlar de Industrie

Ușoară, iar restul imobilului cuprinzând mai multe apartamente a fost

înstrăinat de stat în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași.

Instanța de fond apreciind că

autoarea reclamantului, defuncta C.E.A. are calitate de moștenitoare doar după F.M.I.

și U.E.S. a dispus restituirea în natură a părții de imobil rămasă în

proprietatea statului, respectiv corpul „C”, corespunzător cotelor de proprietate

ale persoanelor după care reclamantul era îndreptățit (¼ fiecare).

Soluția instanței de apel de a

dispune restituirea prin echivalent a cotei de ½ parte a lui S.H. și

S.I. din corpul „C”, în condițiile în care instanța de fond a restituit în

natură cealaltă cotă de ½, este greșită.

Soluțiile pronunțate de instanța de

apel și de instanța de fond sunt însă nelegale sub aspectul modului în care au

dispus cu privire la modalitatea concretă de acordare a măsurii reparatorii

prin restituirea în natură.

În cauză s-a efectuat o expertiză

topografică prin care expertul P.G. a constatat că imobilul situat în Sibiu,

str. Dealului nr. 2 înscris în C.F. 1334 Sibiu, A+2, sub nr. top 1749 și

1750/1/2, casă, curte și grădină de 1142 mp, este imobilul preluat de către stat

de la foștii proprietari tabulari.

Din acest imobil au fost înstrăinate

în condițiile Legii nr. 112/1995 4 apartamente, de sub A+3+6 și suprafața de

teren aferentă acestora de 253 mp.

Expertiza a constatat că în prezent

se mai află în proprietatea statului o suprafață de teren de 889 mp și o

construcție identificată de expert sub denumirea corpul „C”, care, urmare a

propunerii de dezmembrare se identifică sub nr. top nou 1749/5 și 1750/1/2/5,

ca și apartament nr. V.

Raportat la această situație

juridică, instanța de apel, în mod greșit, a dispus acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din corpul „C” apreciind că

această cotă este înstrăinată și menținând dispoziția primei instanțe în ceea

ce privește restituirea în natură a cotei de ½ din același corp „C”.

Ca atare, în mod greșit instanța de

apel a considerat că apartamentele (locuințele) înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995 fac parte din corpul de clădire „C” în condițiile în care o atare

concluzie nu are suport probator iar expertiza efectuată în cauză a stabilit că

„în corpul de clădire „C” există un apartament compus din 13 camere, anexe și

pivniță, cu teren aferent de 889 mp, neînstrăinat, aflat în proprietatea

statului.

Or, pe terenul imobilului din C.F. 1334

Sibiu, care are suprafața totală de 1142 mp se află și alte corpuri de clădire

A și B care cuprind apartamentele înstrăinate, dar aceste supraedificate au un

alt amplasament, distinct de cel al corpului „C”. În corpul „C” la demisol, se

află totuși apartamentul II înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 numitei G.D. (fila

121 verso și fila 125 dosar fond).

Or, atâta vreme cât Legea nr.

10/2001, instituie ca principiu prevalența restituirii în natură a imobilelor

aflate în proprietatea statului (neînstrăinate), iar imobilul este liber în

sensul legii, soluția instanței de apel este nelegală, dată cu încălcarea

prevederilor art. 1, art. 2 și ale art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat de reclamant se privește ca fiind fondat

și urmează a fi admis, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C.

proc. civ. și în consecință:

Se vor casa în parte atât decizia

atacată cât și sentința primei instanțe.

Se va înlătura din decizie

dispoziția privind restituirea prin echivalent în condițiile capitolului V din

Legea nr. 247/2005 a cotei de ½ părți a foștilor coproprietari S.H. și

S.I.

Se va înlătura din sentința primei

instanțe dispoziția de restituire în natură corespunzător cotei de ½

părți a foștilor coproprietari M.I.F. și U.E.S. a corpului „C” din imobilul

situat în Sibiu.

Se va dispune restituirea în natură

către reclamant a apartamentului compus din 13 camere, anexe și pivniță situat

în corpul „C” identificat în anexa 3 la raportul de expertiză P.G., împreună cu

terenul aferent de 889 mp, imobil situat în Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu

cu nr. top 1749; 1750/1/2.

Se va constata că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile capitolului V

din Legea nr. 247/2005 pentru cele 4 apartamente înstrăinate conform Legii nr.

112/1995 și, pentru diferența de teren de 253 mp.

Se vor menține restul dispozițiilor

deciziei și sentinței.

În conformitate cu prevederile art.

274 C. proc. civ., intimatul-pârât va fi obligat la 5.100 lei cheltuieli de judecată

către recurentul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat

de reclamantul B.A.V. împotriva deciziei nr. 270 A din 29 septembrie 2006 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Casează în parte, atât decizia cât și sentința civilă nr. 228 din 17

martie 2006 a Tribunalului Sibiu, în sensul că:

Înlătură din decizie dispoziția

privind restituirea prin echivalent în condițiile cap. V din Legea nr. 247/2005

a cotei de ½ părți a foștilor proprietari S.H. și S.I.

Înlătură din sentința civilă nr. 228

din 17 martie 2006 a Tribunalului Sibiu dispoziția de restituire în natură

corespunzător cotei de ½ părți, a foștilor coproprietari M.I.F. și

U.E.S., a corpului „C” din imobilul situat în Sibiu înscris în C.F. 1334 Sibiu

nr. top 1749;1750/1/2.

Dispune restituirea în natură către

reclamant a apartamentului compus din 13 camere, anexe și pivniță, situat în

corpul „C” identificat de expertul P.G. în anexa 3 la raportul de expertiză ca

fiind apartamentul V, împreună cu terenul aferent de 889 mp, imobil situat în

Sibiu, înscris în C.F. 1334 Sibiu, nr. top 1749; 1750/1/2.

Constată că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile capitolului V

din Legea nr. 247/2005, pentru cele 4 apartamente înstrăinate conform Legii nr.

112/1995 și pentru diferența de teren de 253 mp.

Menține restul dispozițiilor

deciziei și sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe pârât la plata sumei de

5100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.