ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul K.M. prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 167 a solicitat anularea dispoziției nr. 2491 din 25 noiembrie 2004 a primarului Municipiului Sibiu cu obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziție pentru restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, sau contravaloarea acestuia. În motivare se arată că cerința comunicării cererii de restituire prin executorul judecătoresc nu este sancționabilă câtă vreme a depus actele ce atestă dreptul său de proprietate. Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 121 din 8 martie 2005 a admis contestația, a anulat decizia atacată, a obligat pârâtul să emită dispoziția de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F.

Sibiu, nr.top 4104/2/110 situat în Sibiu, cu obligarea a 500.000 lei daune cominatorii în caz de refuz de îndeplinire a obligației, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin considerentele hotărârii se arată că în situația în care notificarea se depune direct la unitatea deținătoare, persoana juridică este obligată să o soluționeze pe fond dacă a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din lege. Pe fondul pricinii se arată că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, imobil înstrăinat către chiriaș. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 1015/A din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce se vor arăta.

Petentul în nume propriu și ca moștenitor al tatălui K.L. a depus în termen notificarea, dispoziția referitoare la expedierea acesteia prin executorul judecătoresc se referă strict pentru a proba depunerea în termen. Se mai arată că dreptul de proprietate al petiționarului a fost probat cu copie și extrasul cărții funciare pentru care legea nu a instituit interdicția administrării în fața instanței. Decizia a fost atacată cu recurs de primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce urmează. Notificarea formulată în condițiile Legii 10/2001 reprezintă manifestarea de voință a persoanei îndreptățite de a beneficia de măsurile reparatorii, de a deschide procedura necontencioasă, precum și pentru a face dovada respectării termenului prevăzut de art. 21, alin. (1) din lege.

Cum dispozițiile legii referitoare la comunicarea notificării prin executorul judecătoresc sunt imperative, instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a menținut hotărârea primei instanțe. Potrivit alin. (2) al art. unic din O.G. nr. 10/2003, în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut de alin. (1), (1 iulie 2003) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei. Drept urmare dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită trebuia făcută doar în cadrul procedurii administrative, necontencioase, instanța de judecată putând doar să verifice legalitatea și temeinicia dispozițiilor emise. Se mai arată că instanța putea să se pronunțe doar cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită și nu cu privire la modul de soluționare a notificării, în conformitate cu dispozițiile Capitolului I, art. 1, lit. D) din H.G.

nr. 498/2003. Înalta Curte deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. a constat că recursul este nefondat pentru motivele ce succed. Dispozițiile art. 21, alin. (3) din Legea 10/2001 referitoare la comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc nu sunt sancționate expres prin lege, și cum legiuitorul nu a prevăzut nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei dispoziții, nici instanțele de judecată nu pot sancționa neîndeplinirea acestei cerințe. A contestat dreptul instanțelor de judecată de a completa probatoriile administrate în fața necontencioasă înseamnă a încălca dispozițiile art. 6 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului ce asigură liberul acces la justiție.

Că aceasta este interpretarea corectă, interpretare dată și de instanța de apel rezultă și din dispozițiile art. 26, alin. (3) ale Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Potrivit acestor dispoziții în situația în care dispoziția este atacată în justiție de persoana îndreptățită, entitatea care a emis dispoziția „va adopta o poziția procesuală” în funcție de probele de la dosar. Nu se poate nega rolul instanțelor de judecată de a avea plenitudine de competență în analizarea dispoziției emise, atât sub aspectul calității persoanei de parte îndreptățită, cât și sub aspectul măsurilor reparatorii, plenitudine de competență ce rezultă din chiar conținutul Legii nr. 10/2001, art. 1, art. 9 și art. 31, în condițiile în care entitatea deținătoare nu a soluționat corespunzător notificarea adresată.

Pentru considerentele arătate Înalta Curte constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., în dispozițiile art. 312, alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 1015 A din 22 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.