ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamantul K.M. prin cererea

înregistrată la 3 decembrie 2004 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 167 a

solicitat anularea dispoziției nr. 2491 din 25 noiembrie 2004 a primarului

Municipiului Sibiu cu obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziție pentru

restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, sau contravaloarea

acestuia.

În motivare se arată că cerința

comunicării cererii de restituire prin executorul judecătoresc nu este

sancționabilă câtă vreme a depus actele ce atestă dreptul său de proprietate.

Tribunalul Sibiu prin sentința

civilă nr. 121 din 8 martie 2005 a admis contestația, a anulat decizia atacată,

a obligat pârâtul să emită dispoziția de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu,

nr.top 4104/2/110 situat în Sibiu, cu obligarea a 500.000 lei daune cominatorii

în caz de refuz de îndeplinire a obligației, începând cu a 30-a zi de la

rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin considerentele hotărârii se

arată că în situația în care notificarea se depune direct la unitatea

deținătoare, persoana juridică este obligată să o soluționeze pe fond dacă a

fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din lege.

Pe fondul pricinii se arată că imobilul

a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, imobil înstrăinat către

chiriaș.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia

civilă nr. 1015/A din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de

primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce se vor arăta.

Petentul în nume propriu și ca

moștenitor al tatălui K.L. a depus în termen notificarea, dispoziția

referitoare la expedierea acesteia prin executorul judecătoresc se referă

strict pentru a proba depunerea în termen. Se mai arată că dreptul de

proprietate al petiționarului a fost probat cu copie și extrasul cărții

funciare pentru care legea nu a instituit interdicția administrării în fața

instanței.

Decizia a fost atacată cu recurs de

primarul Municipiului Sibiu pentru considerentele ce urmează.

Notificarea formulată în condițiile

Legii 10/2001 reprezintă manifestarea de voință a persoanei îndreptățite de a

beneficia de măsurile reparatorii, de a deschide procedura necontencioasă,

precum și pentru a face dovada respectării termenului prevăzut de art. 21,

alin. (1) din lege.

Cum dispozițiile legii referitoare

la comunicarea notificării prin executorul judecătoresc sunt imperative,

instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a menținut hotărârea primei

instanțe.

Potrivit alin. (2) al art. unic din

O.G. nr. 10/2003, în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana

îndreptățită după expirarea termenului prevăzut de alin. (1), (1 iulie 2003) nu

mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei. Drept urmare dovada

dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită trebuia făcută

doar în cadrul procedurii administrative, necontencioase, instanța de judecată

putând doar să verifice legalitatea și temeinicia dispozițiilor emise.

Se mai arată că instanța putea să se

pronunțe doar cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită și

nu cu privire la modul de soluționare a notificării, în conformitate cu

dispozițiile Capitolului I, art. 1, lit. D) din H.G. nr. 498/2003.

Înalta Curte deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. a constat că recursul este nefondat pentru

motivele ce succed.

Dispozițiile art. 21, alin. (3) din

Legea 10/2001 referitoare la comunicarea notificării prin intermediul

executorului judecătoresc nu sunt sancționate expres prin lege, și cum

legiuitorul nu a prevăzut nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei

dispoziții, nici instanțele de judecată nu pot sancționa neîndeplinirea acestei

cerințe.

A contestat dreptul instanțelor de

judecată de a completa probatoriile administrate în fața necontencioasă

înseamnă a încălca dispozițiile art. 6 ale Convenției Europene a Drepturilor

Omului ce asigură liberul acces la justiție. Că aceasta este interpretarea

corectă, interpretare dată și de instanța de apel rezultă și din dispozițiile

art. 26, alin. (3) ale Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

Potrivit acestor dispoziții în

situația în care dispoziția este atacată în justiție de persoana îndreptățită,

entitatea care a emis dispoziția „va adopta o poziția procesuală” în funcție de

probele de la dosar.

Nu se poate nega rolul instanțelor

de judecată de a avea plenitudine de competență în analizarea dispoziției

emise, atât sub aspectul calității persoanei de parte îndreptățită, cât și sub

aspectul măsurilor reparatorii, plenitudine de competență ce rezultă din chiar

conținutul Legii nr. 10/2001, art. 1, art. 9 și art. 31, în condițiile în care

entitatea deținătoare nu a soluționat corespunzător notificarea adresată.

Pentru considerentele arătate Înalta

Curte constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 9 C. proc.

civ., în dispozițiile art. 312, alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 1015 A

din 22 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2006.