ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5057/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 292 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Sibiu a fost admisă în parte acțiunea formulată de P.I. și I.P. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu dispunându-se anularea dispoziției nr.4 53 din 15 martie 2004 emisă de pârât și obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziție de restituire în natură a suprafeței de 240 mp din imobilul înscris în C.F. Șelimbăr nr.top 1114/41/1 și de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în limita sumei de 1862,85 Euro pentru terenul în suprafață de 55 mp din același imobil și în limita sumei de 1693,50 Euro pentru imobilul înscris în C.F.

Șelimbar nr.top 1114/41/2. A fost respinsă cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către pârât. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere, în esență, că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv, astfel că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură pentru terenul liber, iar pentru terenurile ocupate se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Valoarea despăgubirilor a fost reținută în raport de constatările și concluziile expertizei efectuată în cauză, ținându-se seamă de prevederile H.G. nr. 498/2003. Apelul declarat de Primăria Municipiului Sibiu prin primar a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1193 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, avându-se în vedere de asemenea că imobilele au fost preluate abuziv și de aceea reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Împotriva acestei decizii, Primarul Municipiului Sibiu a declarat recursul de față susținând că primul imobil în litigiu nu a fost preluat abuziv, ci cu titlu prin renunțare la proprietate, astfel că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Cu privire la restituirea în natură a imobilului expropriat, se susține că aceasta nu este posibilă întrucât terenul este ocupat de parcare, așa cum rezultă din concluziile expertizei efectuată la instanța de fond. Au fost nesocotite astfel prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 498/2003 și s-au acordat despăgubiri mai mari, decât cele stabilite prin decizie, deși părțile nu au formulat o astfel de solicitate.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: Este exact că potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 în sensul celor trei variante prevăzute, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent numai persoanele fizice sau juridice, proprietari ai imobilelor preluate abuziv. Prin urmare condiția esențială prevăzută de textul menționat este ca solicitantul să fi fost proprietarul imobilului, la data preluării abuzive a acestuia. Se susține prin recurs că în speță nu a operat o astfel de preluare abuzivă a terenului, ci o „renunțare la proprietate”. Aceasta nu are corespondent în codul civil și legile speciale aplicabile și nici nu poate fi asimilată cu donația, contract solemn ce se poate realiza numai în formă autentică și cu respectarea anumitor cerințe.

Așa numita „renunțare la proprietate” nu poate fi decât o preluare abuzivă, pentru că declarația părților din 18 aprilie 1970 de renunțare la dreptul de proprietate asupra locului de casă în suprafață de 295 mp este precedată de dispoziția fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Sibiu nr. 4845 din 17 aprilie 1970 de dezmembrare a imobilului în 2 corpuri de avere, unul din ele dispunându-se a fi intabulat în proprietatea Statului Român (filele 27-29 dosar fond). Așa fiind, primul motiv de recurs este nefondat. În legătură cu restituirea în natură a unei parcele de teren, se constată de asemenea că instanțele s-au pronunțat corect în cauză.

S-a făcut astfel o aplicare în afara criticii a dispozițiilor cuprinse în art. 10 din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora în situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru cele demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În alin. (3) al textului menționat se prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate precum și construcții ușoare sau demontabile. Soluția s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul topo R.C., urmat de suplimentul la raportul de expertiză în care se menționează expres că este posibilă restituirea în natură a parcării în suprafață de 23 mp.

Este vorba de o suprafață teren aferentă sălii de sport, care ocupă din terenul reclamanților 55 mp, utilizată ca loc de parcare, fără a avea amenajări speciale pentru această destinație. În aceste condiții rezultă că soluția de restituire în natură este în acord cu prevederile din Legea nr. 10/2001 la care s-a făcut referire, cât și cu art. 10.3 din H.G. nr. 498/2003 invocat în recurs, potrivit căruia restituirea în natură se va limita numai la suprafețele de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul sau utilizarea normală a amenajărilor subterane. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, care în accepțiunea recurentului ar constitui un plus petita, este de observat că în cuprinsul contestației formulate, reclamanții au solicitat obligarea la emiterea unei decizii de acordare de despăgubiri bănești, aceasta fiind cea de a doua solicitare după restituirea în natură.

Prin urmare, instanța a fost investită cu o atare cerere, astfel și sub acest aspect recursul de față nu poate fi primit. Așa fiind, în raport de cele arătate recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Sibiu prin Primar împotriva deciziei nr. 1193/A din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Sibiu prin Primar să plătească intimaților-reclamanți P.I. și I.P. cheltuieli de judecată în valoare de 900 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2006.