ÎCCJ, decizie (scj.ro #83986)

Viol. Tentativă. Infracțiune consumată

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni privitoare la viața sexuală

Indice alfabetic:

Drept penal

-

viol

C.

pen

.,

art. 20, art. 197 alin. (1) și (3)

Dacă agresiunea sexuală asupra victimei minore în vârstă de 7 ani, săvârșită profitând de imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința datorată vârstei, a fost întreruptă prin intervenția unei alte persoane, înainte de consumarea actului sexual, fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

., iar nu ale infracțiunii de viol în forma consumată.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1712 din 11 mai 2009

Prin sentința nr. 762 din 9 decembrie

2008 a

Tribunalului Iași, Secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C.

pen

., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod, la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza dispozițiilor art.

61 C

.

pen

. a fost revocată liberarea condiționată, cu privire la restul de pedeapsă de 1.200 zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 372 din 3 noiembrie

1998 a

Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 45 din 8 ianuarie

1999 a

Curții de Apel Iași.

În baza art. 61 alin. (1) C.

pen

. a fost contopit restul de 1.200 zile de închisoare, cu privire la care s-a revocat liberarea condiționată, cu pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, dispunându-se ca inculpatul F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, în final o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute în art.

71 C

.

pen

. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen

. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen

., pe o durată de 2 ani.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 29 iunie 2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul F.M. s-a deplasat la locuința familiei părții vătămate minore A.F., pentru a-l invita pe tatăl acesteia la aniversarea zilei de naștere a numitei I.M., sora inculpatului. A.C., tatăl părții vătămate, i-a spus inculpatului că va da curs invitației mai târziu, întrucât trebuie să facă o cursă cu autoturismul proprietate personală.

De la locuința numitului A.C., inculpatul s-a reîntors la locuința numitei I.M., unde a mai rămas aproximativ două ore.

În jurul orei 20,00, partea vătămată A.F. în vârstă de 7 ani, împreună cu sora sa, A.P., în vârstă de 3 ani, a plecat către locuința bunicilor, pentru a lua de la aceștia o sticlă cu lapte.

În timp ce minorele se deplasau către locuința bunicilor, în momentul în care au ajuns în dreptul societății comerciale M., au fost ajunse din urmă de către inculpatul F.M., care le-a abordat.

Profitând de credulitatea și naivitatea specifică vârstei minorelor, inculpatul le-a convins, cu ușurință, să-l însoțească sub un pod aflat în apropiere.

Imediat ce au ajuns sub pod, inculpatul a așezat-o pe minora A.P. pe o grindă a podului, după care a dezbrăcat-o pe partea vătămată A.F. Inculpatul și-a dat în jos, până în dreptul genunchilor, pantalonii și lenjeria intimă și s-a urcat deasupra minorei A.F., cu intenția - cea mai probabilă - de a realiza un raport sexual normal, lucru pe care însă nu a reușit să-l facă.

Apoi, inculpatul s-a așezat în genunchi în fața părții vătămate și, în timp ce cu o mână o ținea, cu cealaltă mână a mângâiat-o în zona organelor genitale. La un moment dat, inculpatul a încercat să-și introducă degetul în vaginul minorei A.F., moment în care a intervenit martorul V.E., care a strigat la inculpat, împingându-l totodată, fiind astfel întreruptă desfășurarea activității infracționale.

Surprins de apariția martorului V.E., inculpatul F.M. s-a ridicat, s-a îmbrăcat și a părăsit în fugă locul comiterii faptei.

În momentul apariției martorului V.E., partea vătămată era speriată și plângea, motiv pentru care martorul s-a îngrijit să le scoată pe cele două minore de sub pod, lăsându-l astfel pe inculpat să părăsească zona respectivă.

Imediat ce le-a scos de sub pod pe cele două minore, martorul V.E. a anunțat organele de poliție care, la scurt timp, s-au prezentat la fața locului.

Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate minore, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită cu aceeași ocazie, copia certificatului de naștere al părții vătămate minore, rapoartele de evaluare psihologică din 30 iunie 2008 și din 25 noiembrie 2008, procesul-verbal din 29 iunie 2008 întocmit de echipajul de poliție sosit la fața locului, copia sentinței penale nr. 372 din 3 noiembrie

1998 a

Tribunalului Iași, raportul de expertiză medico legală psihiatrică din 28 octombrie 2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, în care s-a concluzionat că inculpatul nu prezintă tulburări psihice și că fapta imputată a fost săvârșită cu discernământ, coroborate cu declarațiile martorilor V.E., P.M., H.R., P.C. și C.N.

Prin decizia nr. 2 din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția minori și familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul F.M. și de procuror.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, care, în scris, a reiterat motivul invocat în fața instanței de apel vizând individualizarea pedepsei, respectiv a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C

.

proc

.

pen

., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum mult redus, în raport cu activitatea infracțională desfășurată și cu profilul moral al acestuia.

Prin concluziile orale formulate, reprezentantul parchetului a invocat, în plus, și cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.

17 C

.

proc

.

pen

., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

., în infracțiunea de viol în formă consumată prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

., apreciind că nu finalizarea activității de deflorare a minorei determină încadrarea juridică a faptei în forma consumată a infracțiunii de viol, ci simpla agresiune sexuală, care nu presupune obligatoriu penetrarea, intromisiunea vaginală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Totodată, încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită, sub acest aspect solicitarea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

., în infracțiunea de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

. fiind nefondată.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C.

pen

., infracțiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.”

Ca atare, infracțiunea de viol este o infracțiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza, fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate (actul sexual - acțiune scop, realizat prin acțiunea de constrângere - acțiune mijloc), fie printr-o acțiune (actul sexual) realizată în anumite condiții care exclud consimțământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința).

Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăți în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 3/2005), că prin act sexual de orice natură se înțelege „orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex.”

În această interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar și cele nefirești, heterosexuale.

Rezultă deci că, în înțelesul art. 197 alin. (1) C.

pen

., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex constituie act sexual.

Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C.

pen

., fapta constituie infracțiunea de viol.

Din cele expuse mai sus rezultă că infracțiunea rămâne în forma tentativei ori de câte ori activitatea infracțională a fost oprită înainte de consumarea actului sexual. Limita superioară a tentativei la viol o constituie întreruperea acțiunii de executare înainte de realizarea actului sexual, iar dacă această limită a fost depășită, există infracțiunea de viol în formă consumată.

Din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă, că inculpatul, dându-și seama că nu poate realiza un raport sexual normal cu partea vătămată, a luat hotărârea de a obține satisfacție sexuală, prin realizarea unui alt act sexual, respectiv introducerea degetelor în vaginul minorei. Astfel, minora A.F., în mod constant, a relatat că inculpatul a încercat să-i introducă „ceva în vagin”, susținere care se coroborează cu depoziția martorului V.E. care a arătat că „F.M. era în genunchi în fața fetiței și o ținea cu o mână, iar cealaltă mână o avea în zona organelor genitale ale fetiței.” Același martor a mai arătat că, în momentul în care s-a apropiat de minoră, aceasta plângea și i-a spus că are dureri în zona organelor genitale, acest aspect confirmând existența unei încercări de penetrare a vaginului părții vătămate, nefinalizată însă.

În drept, fapta inculpatului F.M. care, în seara zilei de 29 iunie

2008, a

acostat-o pe partea vătămată minoră A.F. și a condus-o sub un pod, unde a dezbrăcat-o, după care și-a dat și el în jos pantalonii și lenjeria intimă și, profitând de neputința victimei de a se apăra și de a-și exprima voința (dată fiind vârsta de numai 7 ani, vârstă la care minora nu are cunoștințe privitoare la viața sexuală și, astfel, nu înțelege ce i se întâmplă și nici dezvoltarea fizică care să-i permită să opună o rezistență fizică), cu intenția de a obține o satisfacție sexuală, a mângâiat-o în zona organelor genitale, încercând să introducă un deget în vaginul minorei, moment în care a intervenit martorul V.E. care a întrerupt astfel executarea, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol prevăzută în art.

20 C

.

pen

. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) din același cod.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, însă, că recursul declarat de procuror este întemeiat sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit art.

52 C

.

pen

., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Față de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă - asupra unei minore în vârstă de 7 ani, prin acostarea acesteia într-un loc public și apoi prin conducerea ei într-un loc izolat (sub un pod), în prezența unui alt minor în vârstă de doar 3 ani, profitând de neputința victimei de a se apăra și de a-și exprima voința -, de urmările produse, atât asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părții vătămate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre limita minimă prevăzută de textul sancționator, este netemeinică, impunându-se majorarea cuantumului acesteia.

Trebuie avut în vedere, totodată, faptul că psihologul care a evaluat-o pe partea vătămată a constatat, ca și consecințe imediate ale abuzului la care minora a fost supusă, instalarea unei stări de anxietate,

flash-back-uri

cu scene din momentul abuzului, sentimente de insecuritate privind persoanele (de gen masculin) necunoscute, frică, teamă față de agresor și lipsa încrederii în adulți.

Cu privire la consecințele pe termen lung pe care abuzul sexual le poate avea asupra psihicului părții vătămate minore, specialistul a arătat că acestea pot fi multiple, întrucât odată cu înaintarea în vârstă, partea vătămată va conștientiza implicațiile și semnificațiile faptei comise asupra sa. Ca și posibile consecințe pe termen lung au fost enumerate: un nivel scăzut al stimei de sine,

supraresponsabilizarea

peste nivelul vârstei, evitarea relațiilor intime și chiar tulburări de dinamică sexuală, izolare afectivă și socială.

De asemenea, inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă

postcondamnatorie

, la scurt timp (aproximativ 3 luni) după ce fusese liberat condiționat.

Astfel, la data de 18 martie 2008, inculpatul F.M. a fost liberat condiționat din Penitenciarul Iași, din executarea unei pedepse de 13 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 372 din 3 noiembrie

1998 a

Tribunalului Iași, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare privitoare la viața sexuală, ceea ce demonstrează că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei penale nr. 2 din 19 februarie

2009, a

casat decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 762 din 9 decembrie 2008, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și, în rejudecare, a

descontopit

pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen

., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen

., de la 6 ani și 6 luni închisoare la 9 ani închisoare, a menținut dispoziția de revocare a liberării condiționate și, în baza art. 61 alin. (1) teza a III-a C.

pen

., a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare cu restul de 1.200 zile de închisoare, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.