ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1712/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 762 din 9 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5202/99/2008 al Tribunalului Iași, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza întâi C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată, cu privire la restul de pedeapsă de 1200 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 45 din 8 ianuarie 1999 a Curții de Apel Iași.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen. a fost contopit restul de 1200 zile închisoare, cu privire la care s-a revocat liberarea condiționată, cu pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, dispunându-se ca inculpatul F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, în final o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată în condițiile art. 66 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpatul F.M., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reținerii și a arestării preventive a acestuia începând de la data de 30 iunie 2008 la zi.

S-a luat act că reprezentantul legal al părții vătămate minore, respectiv A.C.V. și-a retras acțiunea civilă formulată anterior în cadrul procesului penal.

În baza art. 189 C. proc. pen. suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu – în faza de urmărire penală și în faza de judecată – s-a dispus a fi avansată din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare.

Potrivit dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. inculpatul F.M. a fost obligat să plătească suma de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul apărătorilor desemnați din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 29 iunie 2008, inculpatul F.M. se afla în municipiul Pașcani, județul Iași, la locuința mamei sale situată pe strada Prisecii.

Pe aceeași stradă din municipiul Pașcani locuiește și partea vătămată minoră A.F.M.  împreună cu tatăl său și cu cei patru frați minori.

În cursul zilei de 29 iunie 2008, inculpatul F.M. a mers la locuința sorei sale, I.M.P., pentru a sărbători ziua de naștere a acesteia, ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice.

În jurul orelor 18,00, inculpatul F.M. s-a deplasat la locuința familiei părții vătămate, pentru a-l invita pe tatăl acesteia la aniversarea zilei de naștere a numitei I.M.P.. A.C.V. i-a spus inculpatului că va da curs invitației mai târziu, întrucât trebuie să facă o cursă cu autoturismul proprietate personală.

De la locuința numitului A.C.V., inculpatul s-a reîntors la locuința sorei sale, unde a mai rămas aproximativ două ore.

În jurul orei 20,00 partea vătămată A.F.M. în vârstă de 7 ani, împreună cu sora sa, A.P., în vârstă de 3 ani, a plecat către locuința bunicilor, pentru a lua de la aceștia o sticlă cu lapte.

În timp ce minorele se deplasau către locuința bunicilor, în momentul în care au ajuns în dreptul SC M. SRL, situată pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Pașcani, au fost ajunse din urmă de către inculpatul F.M., care le-a abordat.

Profitând de credulitatea și naivitatea specifică vârstei minorelor, inculpatul le-a convins, cu ușurință, să-l însoțească sub un pod aflat în apropiere.

Imediat ce au ajuns sub pod, inculpatul a așezat-o pe minora A.P. pe o grindă a podului, după care a dezbrăcat-o pe partea vătămată A.F.M., așezând-o pe spate, pe nisipul ce se găsea în locul respectiv. Apoi, inculpatul și-a dat în jos, până în dreptul genunchilor, pantalonii și lenjeria intimă și s-a urcat deasupra minorei A.F.M., cu intenția – cea mai probabilă – de a realiza un raport sexual normal, lucru pe care însă nu a reușit să-l facă.

Apoi, inculpatul s-a așezat în genunchi în fața părții vătămate, care se ridicase în picioare și, în timp ce, cu o mână o ținea, cu cealaltă mână a mângâiat-o în zona organelor genitale. La un moment dat, inculpatul a încercat să-și introducă degetul în vaginul minorei A.F.M., moment în care a intervenit martorul V.E., care a strigat la inculpat, împingându-l totodată, fiind astfel întreruptă desfășurarea activității infracționale.

Surprins de apariția martorului V.E., inculpatul F.M. s-a ridicat, s-a îmbrăcat și a părăsit în fugă locul comiterii faptei.

În momentul apariției martorului V.E., partea vătămată era speriată și plângea, motiv pentru care martorul s-a îngrijit să le scoată pe cele două minore de sub pod, lăsându-l astfel pe inculpat să părăsească zona respectivă.

De precizat este faptul că martorul V.E. a fost anunțat cu privire la împrejurarea că inculpatul F.M. se afla împreună cu cele două fetițe sub pod, de către martorul P.M., persoană care a perceput momentul în care cei trei au coborât și au intrat sub acel pod.

Întrucât martorul P.M. cunoștea împrejurarea că inculpatul F.M. fusese condamnat anterior pentru fapte privitoare la viața sexuală, comise asupra unor minori, l-a înștiințat despre ceea ce văzuse, pe martorul H.R.G. care, la rândul său, l-a anunțat pe V.E. Martorii P.M. și H.R.G. au susținut că nu au mers ei să vadă ce se întâmpla sub pod, întrucât le-a fost frică de inculpat.

Imediat ce le-a scos de sub pod pe cele două minore, martorul V.E. a anunțat organele de poliție care, la scurt timp, s-au prezentat la fața locului.

În același timp, martorul H.R.G. l-a anunțat telefonic pe tatăl părții vătămate minore, cu privire la cele întâmplate.

În baza sesizării primite, organele de poliție au procedat la căutarea inculpatului F.M., acesta fiind găsit pe raza municipiului Pașcani și condus la sediul poliției.

La data de 30 iunie 2008, a fost efectuată o cercetare la fața locului, ocazie cu care minora parte vătămată, în prezența reprezentantului legal A.C.V. și a unui psiholog, a relatat modul de derulare a faptelor, conducând organele de anchetă pe tot traseul pe care l-a parcurs în ziua precedentă.

Cu aceeași ocazie, sub podul indicat ca loc al comiterii faptei, a fost descoperit un recipient din material plastic, incolor, având capacitatea de 2 litri, cu privire la care minora parte vătămată a relatat că este cel pe care îl avea asupra sa, în momentul în care a fost acostată de inculpat și în care voia să pună laptele de la bunici.

Partea vătămată A.F.M. a fost examinată în aceeași zi de medicul legist, constatându-se că nu prezintă semne de violență pe corp, are organele genitale infantile, este virgină și că nu este posibil un raport sexual normal cu un adult, fără leziuni grave ale organelor genitale.

Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate minore, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită cu aceeași ocazie, copia certificatului de naștere al părții vătămate minore, rapoartele de evaluare psihologică din 30 iunie 2008 și nr. 124 din 25 noiembrie 2008, procesul-verbal din 29 iunie 2008 întocmit de echipajul de poliție sosit la fața locului, copia sentinței penale nr. 372/1998 a Tribunalului Iași, raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 5866/PSA din 28 octombrie 2008 întocmit de I.M.L. Iași, în care s-a concluzionat că inculpatul nu prezintă tulburări psihice și că fapta imputată a fost săvârșită cu discernământ, coroborate cu declarațiile martorilor V.E., P.M., H.R.G., P.C.P. și C.N.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul F.M.

Parchetul a criticat sentința pronunțată ca fiind netemeinică, susținând că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mult prea blândă în raport cu faptele săvârșite, solicitând majorarea acesteia.

Inculpatul F.M., prin apărător, a solicitat, în principal, să se dispună achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost dedus judecății, iar, în subsidiar, să fie menținută pedeapsa ce i-a fost stabilită de prima instanță.

Prin Decizia penală nr. 2 din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul F.M. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 762 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 9 decembrie 2008 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 270 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Iași a constatat că, prima instanță, printr-o analiză atentă a probelor administrate în cauză, prin înlăturarea declarațiilor vădit nesincere și verificarea tuturor apărărilor inculpatului, a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția acestuia, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise.

S-a apreciat că, declarațiile părții vătămate A.F., ale reprezentantului legal A.C.V., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, raportul de evaluare psihologică, care atestă că minora A.F.M. prezintă anxietate, frică, sentimente de insecuritate, cu recomandarea de a evita pe viitor contactul cu agresorul, de a fi atent supravegheată și consiliată, declarațiile martorului V.E., care l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, așezat în genunchi în fața părții vătămate, aflată în picioare, în timp ce cu o mână o ținea, iar cu cealaltă mână o mângâia în zona organelor genitale și ale martorilor P.M. și H.R.G., care au perceput momentul în care inculpatul și cele două fetițe au coborât sub pod, iar ulterior l-au văzut pe inculpat ieșind de sub pod, în timp ce își trăgea pantalonii, se coroborează pe deplin și dovedesc neîndoielnic vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de viol, sub forma tentativei, prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Poziția oscilantă a inculpatului și revenirile asupra recunoașterilor inițiale sunt lipsite de suport probator și denotă încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.

Totodată, s-a apreciat că, pedeapsa a fost just individualizată de prima instanță, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care, în scris a reiterat motivul invocat în fața instanței de apel vizând individualizarea pedepsei, respectiv a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum mult redus, în raport cu activitatea infracțională desfășurată și cu profilul moral al acestuia.

Prin concluziile orale formulate reprezentantul parchetului a invocat, în plus, și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea de viol în formă consumată prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind că nu finalizarea activității de deflorare a minorei determină încadrarea juridică a faptei în forma consumată a infracțiunii de viol, ci simpla agresiune sexuală, care nu presupune obligatoriu penetrarea, intromisiunea vaginală.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Totodată, încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită, sub acest aspect solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. fiind nefondată.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în „Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința”.

Ca atare, infracțiunea de viol este o infracțiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza, fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate (actul sexual – acțiune scop, realizat prin acțiunea de constrângere – acțiune mijloc), fie printr-o acțiune (actul sexual) realizată în anumite condiții care exclud consimțământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința).

Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăți în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii (decizia nr. 3/2005) că prin act sexual de orice natură se înțelege „orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex”.

În această interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar și cele nefirești, heterosexuale.

Rezultă deci că, în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex constituie act sexual.

Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea de viol.

Din cele expuse mai sus rezultă că, infracțiunea rămâne în forma tentativei ori de câte ori activitatea infracțională a fost oprită înainte de consumarea actului sexual. Limita superioară a tentativei de viol o constituie întreruperea acțiunii de executare înainte de realizarea actului sexual, iar dacă această limită a fost depășită, există infracțiunea de viol în formă consumată.

Din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă, că inculpatul, dându-și seama că nu poate realiza un raport sexual normal cu partea vătămată, a luat hotărârea de a obține satisfacție sexuală, prin realizarea unui alt act sexual, respectiv introducerea degetelor în vaginul minorei. Astfel, minora A.F.M., în mod constant, a relatat că inculpatul a încercat să-i introducă „.. ceva în vagin”, susținere care se coroborează cu depoziția martorului V.E. care a arătat că „F.M. era în genunchi în fața fetiței și o ținea cu o mână, iar cealaltă mână o avea în zona organelor genitale ale fetiței”. Același martor a mai arătat că, în momentul în care s-a apropiat de minoră, aceasta plângea și i-a spus că are dureri în zona organelor genitale, acest aspect confirmând existența unei încercări de penetrare a vaginului părții vătămate, nefinalizată însă.

În drept, fapta inculpatului F.M. care în seara zilei de 29 iunie 2008, a acostat-o pe partea vătămată minoră A.F.M. și a condus-o sub un pod, unde a dezbrăcat-o, după care și-a dat și el în jos pantalonii și lenjeria intimă și, profitând de neputința victimei de a se apăra și de a-și exprima voința (dată fiind vârsta de numai 7 ani, vârstă la care minora nu are cunoștințe privitoare la viața sexuală și astfel nu înțelege ce i se întâmplă și nici dezvoltarea fizică care să-i permită să opună o rezistență fizică), cu intenția de a obține o satisfacție sexuală, a mângâiat-o în zona organelor genitale, încercând să introducă un deget în vaginul minorei, moment în care a intervenit martorul V.E. care a întrerupt astfel executarea, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Înalta Curte constată însă că recursul declarat de parchet este întemeiat sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Față de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă – asupra unei minore în vârstă de 7 ani, prin acostarea acesteia într-un loc public și apoi prin conducerea ei într-un loc izolat (sub un pod), în prezența unui alt minor în vârstă de doar 3 ani, profitând de neputința victimei de a se apăra și de a-și exprima voința – de urmările produse, atât asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părții vătămate, Înalta Curte apreciază că, pedeapsa aplicată inculpatului, orientată spre limita minimă prevăzută de textul sancționator este netemeinică, impunându-se majorarea cuantumului acesteia.

Trebuie avut în vedere, totodată, faptul că psihologul care a evaluat-o pe partea vătămată a constatat, ca și consecințe imediate ale abuzului la care minora a fost supusă, instalarea unei stări de anxietate, flash-back-uri cu scene din momentul abuzului, sentimente de insecuritate privind persoanele (de gen masculin) necunoscute, frică, teamă față de agresor și lipsa încrederii în adulți.

Cu privire la consecințele pe termen lung pe care abuzul sexual le poate avea asupra psihicului părții vătămate minore, specialistul a arătat că acestea pot fi multiple, întrucât o dată cu înaintarea în vârstă, partea vătămată va conștientiza implicațiile și semnificațiile faptei comise asupra sa. Ca și posibile consecințe pe termen lung au fost enumerate : un nivel scăzut al stimei de sine, supraresponsabilizarea peste nivelul vârstei, evitarea relațiilor intime și chiar tulburări de dinamică sexuală, izolare afectivă și socială.

De asemenea, inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, la scurt timp (aproximativ 3 luni), după ce fusese liberat condiționat.

Astfel, la data de 18 martie 2008, inculpatul

F.M. a fost liberat condiționat din Penitenciarul Iași, din executarea unei pedepse de 13 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare privitoare la viața sexuală, ceea ce demonstrează că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 2/MF din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie, privind pe inculpatul F.M.

Va casa decizia mai sus menționată și, în parte, sentința penală nr. 762 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, secția penală numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului și în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 6 ani și 6 luni închisoare și restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași.

Va înlătura sporul de 6 luni închisoare.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani și 6 luni închisoare, la 9 ani închisoare.

Va menține dispoziția de revocare a liberării condiționate a inculpatului și, în baza art. 61 alin. (1) teza a III a C. pen., va contopi pedeapsa de 9 ani închisoare cu restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 11 mai 2009.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M., se va plăti din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 2/MF din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie, privind pe inculpatul F.M.

Casează decizia mai sus menționată și în parte, sentința penală nr. 762 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, secția penală numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului și în rejudecare:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 6 ani și 6 luni închisoare și restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași.

Înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani și 6 luni închisoare la 9 ani închisoare.

Menține dispoziția de revocare a liberării condiționate a inculpatului și, în baza art. 61 alin. (1) teza a III a C. pen., contopește pedeapsa de 9 ani închisoare cu restul de 1200 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 372 din 3 noiembrie 1998 a Tribunalului Iași și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 30 iunie 2008 la 11 mai 2009.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M., se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.