ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 673/2014

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului C.C., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 19 (nouăsprezece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) C. pen. a dispus revocarea liberării condiționate față de restul de pedeapsă de 1587 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința. penală. nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 03 iulie 2003 a Curții de Apel Iași, pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 61 alin. (1) teza finală C. pen. a contopit pedeapsa principală stabilită prin prezenta sentință și restul de pedeapsă cu ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară și a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea de 19 (nouăsprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare, pedeapsa principală finală de executat fiind de 20 (douăzeci) ani închisoare, alături de aceasta având de executat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, respectiv de la 27 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.C., în condițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ.

În baza art. 14, 17, art. 348 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile minore B.C.N.,  în prezent internată în C.P.M.R.U. din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași, suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.800 lei cheltuieli judiciare.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 1600/P/2012 din 21 ianuarie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 37 lit. a) C. pen. în sarcina inculpatului s-a reținut că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 și până spre sfârșitul lunii martie 2012, a întreținut trei raporturi sexuale normale și complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani , prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra.

Inculpatul C.C. a fost liberat condiționat la data de 14 ianuarie 2008 din executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, iar după punerea sa în libertate a locuit în satul și comuna Trifești, județul Iași, împreună cu părinții C.C. și C.A.

Sora inculpatului, M.M., locuiește în aceeași localitate într-o casă închiriată împreună cu soțul, M.C. și cei doi copii minori rezultați din căsătorie, precum și cu partea vătămată B.C.N., care provine dintr-o relație anterioară.

Partea vătămată mergea destul de des în vizită la bunici, împrejurare în care interacționa în mod inevitabil și cu unchiul ei C.C. și cu verișorii U.P.A. și U.R.D.

În acest context socio-familial, pe fondul insuficientei ocrotiri parentale, al unei exploatări prin muncă a copilei, conjugate și cu absența unei educații corespunzătoare, minora a ajuns într-o situație de vulnerabilitate care a favorizat comiterea în mod repetat de către inculpat a unor fapte de abuz sexual îndreptate împotriva ei, după cum se va arăta în continuare.

Mai trebuie precizat faptul că, deși agresiunile s-au comis în luna martie 2012, sesizarea organelor de poliție a avut loc în luna noiembrie 2012, mai precis, la data de 26 noiembrie 2012, când, la postul de poliție al comunie Trifești, jud. Iași, s-a prezentat mama minorei, respectiv M.M., aceasta reclamându-l pe fratele ei, respectiv inculpatul C.C., ca posibil agresor sexual. La această dată a fost prima dată audiată victima minoră de către Serviciul de Investigații Criminale, în prezența doamnei psiholog E.F. și a mamei. întârzierea în sesizare are drept cauză nu numai lipsa de comunicare imediată a minorei despre ceea ce i s-a întâmplat, dar și indolența mamei și atitudinea acesteia față de propria fiică.

Odată cu internarea minorei în centru, relația dintre aceasta și mamă s-a conturat pe deplin. A devenit evident faptul că mama o exploata prin muncă pe fată și o folosea drept monedă de șantaj pentru fratele ei pentru a putea ocupa ulterior casa părintească. Din fișele privind ședințele de consiliere rezultă în mod clar au existat conflicte între fiică și mama și cu ocazia vizitelor efectuate în centru de către cea din urmă, când M.M. a acuzat-o din nou pentru cele întâmplate în familie, avertizând-o că, indiferent cât stă în centru, tot acasă se va întoarce (filele 232 și urm. dos. fond).

În după-amiaza zilei de 5 martie 2012 mama minorei, martora M.M., care era însărcinată, a fost transportată cu ambulanța de la domiciliu și internată pentru a da naștere unui copil la maternitatea „E.D." Iași.

De menționat este faptul că, din referatul de efectuare a anchetei sociale, aflat la fila 23 ds. urm. pen., rezultă că victima mai are doi frați, de 9 ani și de 8 luni, toți locuiesc într-o casă cu chirie, alcătuită din două camere, mobilate modest, nici unul dintre părinți nu este angajat în câmpul muncii, desfășurând activități remunerabile ocazionale.

După plecarea ambulanței partea vătămată B.C.N. a mers la domiciliul bunicilor, pentru a le spune că mama ei a fost dusă la spital.

Acolo l-a găsit doar pe inculpatul C.C., care „era mahmur, abia se trezise din beție" și stătea întins pe un pat din bucătărie. Partea vătămată a mers într-o cameră alăturată și s-a așezat pe un pat, rămânând să privească la televizor în așteptarea bunicilor.

Inculpatul a urmat-o pe partea vătămată în cameră, a încuiat ușa cu cheia (care a rămas în broască), a încercat să-i facă avansuri sexuale, spunându-i că este îndrăgostit de ea și o iubește și i-a cerut acesteia să întrețină un raport sexual. Partea vătămată a încercat să fugă: „când am auzit aceasta., .am încercat să ies din casă, dar mi-am dat seama că acesta încuiase ușa; cheia se afla în ușă", însă, inculpatul a ajuns-o din urmă și a împins-o pe patul din bucătărie, a dezbrăcat-o cu forța de pantaloni și chiloți, a imobilizat-o cu mâinile, s-a dezbrăcat și el, după care a întreținut un raport sexual normal și complet, cu deflorarea victimei.

În declarația dată în faza de urmărire penală la data de 26 noiembrie 2012, partea vătămată a precizat că: „știam că unchiul meu făcuse -pușcărie și îmi era frică de el". De asemenea, mai trebuie precizat că, inculpatul a încercat să o determine pe minoră să nu se opună, cerându-i să fie soția lui și să plece în străinătate. Cu toate acestea, a imobilizat-o, ținându-i mâinile deasupra capului (potrivit declarațiilor victimei, aspecte pe care aceasta, la vârsta pe care o are, nu avea cum să le conștientizeze din altă parte), iar la final, inculpatul a amenințat-o cu moartea dacă spune la cineva ceea ce s-a întâmplat.

Partea vătămată a rămas în curtea bunicilor, unde a fost găsită plângând de unul dintre verișori, respectiv de către U.P.A., căruia i-a povestit ce pățise. Acesta, deși inițial nu a crezut-o pe partea vătămată, a intrat în casă și l-a confruntat pe inculpat cu acuzațiile victimei, certându-se cu acesta, după care a luat-o pe minoră cu el la terenul de fotbal, unde a povestit cele întâmplate celuilalt verișor, pe nume U.R.D. În acest sens, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirii purtate de lucrătorul de poliție cu martorul U.P.A. este edificator. Astfel, acesta a precizat că, pe vremea când mama lui (bunica victimei) mai trăia, minora i-a spus că a fost agresată sexual de către inculpat în trei rânduri și a fost amenințată cu moartea dacă va povesti (fila 74 dos. urm. pen.).

Niciunul dintre cei doi tineri care au aflat despre abuzul sexual nu au sesizat autoritățile (probabil de teamă, dar și pentru a nu face familia de rușine în sat). De frică, știind că inculpatul făcuse închisoare și de regulă purta cuțit asupra sa, minora nu a mai spus și altor persoane despre cele întâmplate.

Mai trebuie menționat că minora, în acea zi, nu a mai apucat să-i spună bunicei despre faptul că mama ei este la spital și nici nu a vrut să mai revină în acea locuință. De altfel, nu a mai apucat să-i povestească, la scurt timp aceasta fiind internată în spital pentru grave probleme de sănătate și decedând la data de 8 mai 2012 (fila 27 dos. urm. pen.).

După aproximativ o săptămână de zile, timp în care mama ei se afla tot la spital (din certificatul de naștere al celui de-al treilea copil rezultând că a fost născut la data de ... 2012 - fila 28 ds. urm. pen.), minora a mers din nou la domiciliul bunicilor, trimisă de martorul M.C. - tatăl vitreg -, pentru a împrumuta un șorț de care avea nevoie la școală. Bunica părții vătămate, C.A., pe atunci încă în viață, era în curte, îngrijind animalele și i-a cerut minorei să intre și să o aștepte în casă pentru că este frig afară. Odată intrată în bucătărie, l-a găsit pe bunicul ei dormind, fiind sub influența alcoolului. Unchiul se afla în camera alăturată. Minora a intrat în aceeași cameră, la televizor, unde l-a văzut pe C.C.. Acesta i-a propus din nou să întrețină un raport sexual, amenințând-o cu moartea {„nu mai ieși vie din casă"). Minora l-a refuzat, dar inculpatul a dezbrăcat-o forțat de pantaloni și a întreținut un raport sexual normal.

Partea vătămată a susținut că numitul U.P.A. i-ar fi surprins dezbrăcați, însă acesta nu a putut fi audiat. De frica inculpatului, nici de această dată partea vătămată nu a spus nimănui despre agresiunea sexuală la care fusese supusă de inculpat.

După alte câteva zile partea vătămată a mers la domiciliul bunicilor pentru a le restitui șorțul, unde l-a găsit în casă tot numai pe inculpat. Sub promisiunea că îi va da un telefon mobil, inculpatul i-a cerut din nou părții vătămate să- întrețină cu el un raport sexual. Minora l-a refuzat, iar în momentul în care inculpatul a mers în altă cameră să aducă telefonul aceasta a încercat să plece. Inculpatul i-a reproșat că nu l-a așteptat pe pat, iar după ce partea vătămată i-a spus că nu vrea să mai facă sex cu el, au intrat în casă verișorii victimei, astfel că intențiile infracționale ale autorului nu au putut fi materializate (în accepțiunea legii penale). Se constată că acțiunile întreprinse de inculpat nu pot fi considerate ca început de executare a rezoluției infracționale, acestea rămânând în faza actelor preparatorii nepedepsibile.

Tot în acea perioadă, la sfârșitul intervalului de circa trei săptămâni cât mama părții vătămate a fost spitalizată la Iași în vederea nașterii, la o dată pe care victima nu o poate preciza, cel mai probabil în a treia decadă a lunii martie 2012, s-a consumat ultimul episod de abuz sexual.

În acea zi, după-amiaza, inculpatul a mers la domiciliul surorii sale M.M. pentru a aduce un încărcător de telefon. Inculpatul nu a găsit acasă decât pe partea vătămată, care era într-o bucătărie de vară, mama fiind la spital iar tatăl plecat la muncă. Profitând de aceste împrejurări, inculpatul, care era în stare de ebrietate, a asigurat ușa cu un cârlig, a pus o pătură în geam, după care a obligat pe partea vătămată să întrețină un raport sexual normal și complet.

Nici de această dată minora nu a găsit curajul de a povesti cuiva cele întâmplate, faptele fiind sesizate cu mare întârziere la postul de poliție (abia în luna noiembrie 2012).

Din certificatul medico - legal din 26 noiembrie 2012 eliberat de I.M.L. Iași (fila 22 dos. urm. pen.) rezultă că minora, la acea dată, prezenta o deflorare completă mai veche de 5 - 7 zile, iar pe corp nu prezenta urme de violență.

În vacanța de vară a anului 2012, partea vătămată minoră a găsit puterea de a povesti cele întâmplate prietenei sale, respectiv numitei M.V.G. Aceasta i-a povestit la rândul ei mamei ei, care i-a cerut „să nu mai umble cu N. - partea vătămată din cauză - să nu pățească și ea la fel". Martora M.D. confirmă cele spuse de fiica ei.

În luna august 2012, datorită faptului că nu a primit suport din partea prietenei sale, victima a încercat să obțină sprijin de la martora A,A. o vecină. Astfel, i-a povestit acesteia ce i s-a întâmplat, faptul că a fost agresată sexual de mai multe ori de unchiul său C.C. și i-a cerut să o însoțească la poliție pentru a-l reclama, pentru că mama ei nu vrea să facă acest lucru. Martora i-a cerut să vorbească cu M.M., fiind necesar ca la poliție să fie însoțită de unul din părinți măcar. Nici de această dată minora nu a găsit sprijin direct, însă, martora a luat legătura cu șeful de post, care a chemat-o pe victimă și pe mama acesteia la poliție și astfel a fost făcută sesizarea.

Din declarațiile victimei date pe întreg parcursul procesului penal rezultă că, inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, manifestată prin smucituri și izbiri (unchiul m-a ajuns din urmă și m-a izbit de patul din bucătărie, mi-a tras o palmă, a rupt nasturii de la pantalonii mei), prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului și/sau apăsându-i-le peste față, dar și constrângerea psihică: „mi-a spus să nu zic la nimeni, că altfel o să mă omoare și apoi o să se omoare și el", „i-am promis că nu voi spune nimănui; „mi-a fost rușine și frică de unchiul meu"; „m-a amenințat zicându-mi că, dacă nu stau să facem sex, nu mai ies vie din casa ; „a adus un cuțit, mi l-a pus la gât și mi-a spus să nu mai scot un cuvânt despre ce s-a întâmplat"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacție de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viață al copilei.

Astfel, din prima fișă de examinare psihologică din 26 noiembrie 2012, întocmită de D.G.A.P.C. Iași -Serviciul pentru Situații de Urgență (fia 25 dos. urm. pen.) rezultă că victima este un copil cu un istoric familial care i-a creat sentimente de insecuritate și abandon; în familie, minora nu avea o persoană de suport; mama manifesta o lipsă de interes pentru situația școlară a copilei, dar, mai ales, pentru sesizarea instituțiilor abilitate în vederea cercetării și tragerii la răspundere penală a agresorului; aceste aspecte au deteriorat și mai mult starea psihică a copilului și a accentuat sentimentul de insecuritate al acesteia; s-a concluzionat prin această fișă de examinare psihologică faptul că minora a fost victima unor abuzuri multiple (sexuale și emoționale)/ prezentând simptomatologie clară de stres posttraumatic, tulburări de somn, coșmaruri, frică de posibilitatea repetării abuzurilor, semne ale depresiei (tristețe permanentă, sentiment de incapacitate și inutilitate, incapacitatea de a vedea în viitor); la acel moment s-a propus includerea copilului într-un proces de consiliere, în cadrul D.G.A.P.C. Iași.

Reacția imediată a victimei minore la agresiunea sexuală din partea unchiului nu a putut consta în aducerea la cunoștință mamei a faptelor petrecute, ci în aruncarea la tomberon a blugilor cu care a fost îmbrăcată la momentul primei agresiuni sexuale.

Date fiind lipsurile materiale, dublate și de un interes scăzut din partea mamei în refacerea psihică a copilei, victima nu a mai fost prezentată Direcției pentru desfășurarea ședințelor de consiliere; acest aspect a determinat instanța, la data de 21 februarie 2013, să dispună conducerea minorei de către Serviciul de Investigații Criminale la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași; la data de 22 februarie 2013, victima a fost identificată și internată în Centru;

La termenul din data de 4 martie 2013, când deja se afla în Centru, partea vătămată a fost audiată de către instanță și a precizat că nu vrea să se întoarcă acasă. Din ultima fișă de evaluare, din data de 23 aprilie 2013 (fila 212 ds. fond) rezultă că minora are o evoluție favorabilă în Centru, sentimentul de frică față de agresor s-a diminuat odată cu scoaterea copilului din mediul familial și relatarea evenimentelor traumatizante în fata instanței; relațiile cu mama au rămas deteriorate, învinuindu-și mama pentru tot ce i s-a întâmplat, refuză orice contact cu aceasta; urmează a fi înscrisă la școală;

Inculpatul C.C. a adoptat o poziție procesuală parțial corespunzătoare, atât în fața instanței de judecată, cât și în faza de urmărire penală. La început a admis că a constrâns-o victimă de fiecare dată la întreținerea de relații sexuale, ulterior precizând că nu crede că ar fi obligat-o în vreun fel să facă aceste lucruri. Susținerile inculpatului că nu ar fi constrâns-o în vreun fel, că totul s-a desfășurat de comun acord, vine în contradicție cu întreg materialul probator administrat (inclusiv cu fișele de examinare psihologică, ce precizează în mod clar existența unei simptomatologii de stres posttraumatic urmare a unor agresiuni sexuale, dublate de istoricul de viață al copilei) și detaliat mai sus.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, inculpatul se consideră vinovat parțial doar prin prisma consecințelor penale implicate; remușcările lui nu au nici o legătură cu partea vătămată, ci sunt direct legate de consecințele penale față de propria persoană, empatia față de partea vătămată fiind mult diminuată. Este cunoscut ca fiind un consumator de băuturi alcoolice, moment în care își exprimă în manieră impulsivă frustrările, are un nivel scăzut de control al propriilor impulsuri, prezintă imaturitate emoțională, respect scăzut față de drepturile altora; prezintă dificultăți în a-și asuma responsabilitatea socială a propriilor acțiuni.

S-a concluzionat prin referat că, inculpatul ar trebui să beneficieze de o intervenție structurată, într-un mediu instituționalizat, care să îi faciliteze o reîncadrare a structurii de personalitate într-o manieră prosocială, cu accent pe valorizarea normelor de conduită, dezvoltarea empatiei, crearea unei imagini realiste față de propria persoană. De asemenea, se impune o intervenție concretă în ceea ce privește diminuarea consumului de alcool.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului C.C. care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 și până spre sfârșitul lunii martie 2012, a întreținut trei raporturi sexuale normale și complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani , prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere perioada de timp în care inculpatul a întreținut relații sexuale prin constrângere cu nepoata sa, tribunalul a constatat că toate aceste acte materiale, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleași infracțiuni de viol, au fost săvârșite în baza aceleași rezoluții infracționale, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C pen. referitoare la infracțiunea continuată.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a reținut că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertății de mișcare, a libertății sexuale și a integrității corporale a unei fetițe de doar 13 ani, a bazelor morale pe care ar trebui să se ridice familia extinsă, a celor care trebuie să lumineze viața unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimei minore.

Prin raportare mai ales la vârsta părții vătămate, la faptul că minora nu a avut o persoană de suport, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio¬afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fișele de examinare psihologică. Minora, dincolo de istoricul familial al acesteia, a fost nevoită, pe lângă atitudinea mamei de lipsă de interes față de educație, de creștere, să experimenteze și agresiuni sexuale din partea unchiului; din analiza portofoliului victimei care a stat la baza întocmirii ultimei fișe de examinare psiho - socială rezultă gândurile negre care o bântuie, frica și ura față de inculpat, grija pentru viitorul ei, faptul că nu vrea să-și mai vadă mama pentru că a forțat-o să se întâlnească de mai multe ori cu inculpatul să îi confrunte, pentru că aceasta i-a reproșat că din vina ei s-au întâmplat toate, etc.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferințele fizice și psihice pricinuite ca urmare a agresiunilor sexuale la care a fost supusă au conturat, la prima evaluare psihologică, un tabloul clinic ce indica la acel moment stări de anxietate și depresie cu ruminații, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană. Intervenția instanței și internarea minorei în Centru au condus a declanșarea procesului de reabilitare psihică și la conturarea unui viitor copilei, care își dorește foarte mult să continue școala, de la frecventarea căreia a fost oprită de către mamă, cu precizarea că este mai bine să stea acasă, decât să râdă copiii de ea.

La rândul său, inculpatul prezintă un pericol social foarte ridicat, fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea continuată (prin viclenie la început, încercând să câștige victima sentimental, spunându-i că vor pleca în Irlanda unde se vor căsători, prin constrângere morală și fizică, prin folosirea chiar a unui cuțit în scopul obținerii tăcerii acesteia, prin lipsa de considerație față de minoră și față de celălalt copil, fratele acesteia în vârstă de 9 ani, ultimul contact sexual având loc pe un pat pe care se afla și minorul dormind, prin blocarea ușii de acces, pe timp de noapte ultima dată), de faptul că nu și-a asumat responsabilitatea faptelor comise, el nerecunoscând decât întreținerea de relații sexuale cu nepoata sa.

În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei, a fost caracterizată prin detașare emoțională. Inculpatul iriinimalizează importanța relațiilor afective, are o tendință oportunistă, manifestă o atitudine ostilă față de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia.

Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar, a precizat că aceasta a vrut de vreme ce nu a anunțat pe nimeni de ceea ce i s-a întâmplat. în plus, sesizarea a fost făcută întrucât nu a fost de acord ca sora sa și familia acesteia să se mute în casa părintească.

Importante sunt și concluziile referatului de evaluare, care evidențiază faptul că, inculpatul ar trebui să beneficieze de o intervenție structurată, într-un mediu instituționalizat, care să îi faciliteze o reîncadrare a structurii de personalitate într-o manieră prosocială, cu accent pe valorizarea normelor de conduită, dezvoltarea empatiei, crearea unei imagini realiste față de propria persoană.

S-a mai precizat faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, aplicabile fiind disp. art. 37 lit. a) C. pen.

Astfel, din analiza sent. pen. nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 03 iulie 2003 a Curții de Apel Iași, rezultă că inc. a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. Din executarea acestei pedepse inculpatul a fost liberat condiționat la data de 14 ianuarie 2008, rămânându-i de executat un rest de 1587 zile închisoare, faptele penale deduse judecății fiind comise în această perioadă.

S-a apreciat că inculpatul denotă o periculozitate socială deosebit de ridicată, o lipsă de corijare prin executarea fracțiunii corespunzătoare din pedeapsa mare aplicată pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune. Mai mult, actele de constrângere sexuală au fost de această dată comise asupra unei minore care îi era și nepoată.

În funcție de aceste criterii, cât și de dispozițiile părții generale ale Codului penal, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată înspre maxim.

Alăturat de pedeapsa principală, instanța, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de zece ani, ținând cont de împrejurările evidențiate în considerentele prezentei hotărâri.

S-a apreciat că în cauză nu poate fi aplicată pedeapsa complementară a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen., întrucât inculpatul nu are stagiul militar satisfăcut.

La individualizarea, în această modalitate, a pedepselor complementare, instanța a avut în vedere tocmai comportamentul ilicit și nedemn al inculpatului, atitudinea lui în relațiile de familie, în relațiile cu persoanele de sex opus, violențele fizice și psihice, relevate de probele menționate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, la termenul la care a fost audiată, partea vătămată minoră, prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei/ reprezentând daune morale (fila 125 dos. fond), deși la un termen anterior instanța exercitase din oficiu acțiunea civilă pentru aceasta.

în ceea ce privește prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia/ invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații/ neputându-se stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului rn ansamblu, și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei.

Esențială este stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii/ nefiind admisă nici o diferență în plus, și nici o diferență în minus.

În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la libertatea de mișcare, la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la conviețuirea socială, în cazul lezării bazelor morale pe care trebuie să se întemeieze o familie, chiar și lărgită, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, a integrității fizice și psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fișele de evaluare psihologică.

S-a reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile.

Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă/ corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părții civile minore.

Sunt evidente consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viata socială („când adorm îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat", „cea mai mare groaza a mea este prin ce am trecut", „am nevoie de mult ajutor", „sunt foarte trista", „mi se pare că am dat greș", „în inima mea este foarte multă durere", „noaptea mă trezesc mereu", etc - filele 78 - 81 dos. fond - aceste precizări au fost date cu ocazia evaluării inițiale), traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerea fizică și morală și de impactul acțiunilor agresive, dar și de atitudinea inculpatului după comiterea faptelor - nu a manifestat empatie, a negat constrângerea; trebuie subliniat că victima era virgină, că a fost violentată fizic, a fost împinsă și imobilizată; a fost blocată calea de acces spre exterior; după comiterea agresiunii, victima a suferit o nouă victimizare, o victimizare secundară, prin lipsa de empatie din partea persoanelor din anturajul apropiat, din partea mamei; aceasta din urmă a învinovățit-o pentru tot ce s-a întâmplat, a oprit-o să mai meargă la școală, a exploatat-o prin muncă, nu a fost pentru fiica ei o persoană de suport, dovadă că aceasta a încercat să găsească înțelegere la străini (o colegă de aceeași vârstă, o vecină etc); minora a prezentat stări fizice deplorabile, accentuate de faptul că mama ei nu a considerat necesar a face eforturi pentru a o aduce pe fiica ei la ședințele de consiliere psihologică; mai mult, cea de la care se aștepta a o susține, respectiv mama, îi adresa cuvinte dintre cele mai jignitoare (a se vedea în acest sens declarația martorei A.A.: aceasta a precizat instanței că M.M. își făcea fata curvă, haită).

Programele de consiliere la care a fost supusă au reușit să o determine să vadă un viitor normal. Toate aceste împrejurări, de asemenea, au fost avute în vedere la cuantificarea despăgubirilor morale ce vor fi acordate.

Față de cele arătate instanța a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de 50.000 lei este necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.

În termen legal, au formulat apel inculpatul C.C., care a invocat nerespectarea procedurii privind declararea secretă a ședinței de judecată; încălcarea dreptului la apărare al inculpatului și a principiului contradictorialității, nerespectarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și redozarea pedepsei și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care a criticat sentința penală sub aspectul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat Ministerul Public privind aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 146 din 19 septembrie 2013 Curte de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C.C., împotriva sentinței penale nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care a menținut-o, a menținut arestarea preventivă a inculpatului și a dedus arestarea preventivă de la 30 aprilie 2013 la zi.

A admis apelul formulat de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iași pe care a desființat-o în latură penală, în parte și rejudecând în baza disp. art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului C.C., în vederea reparării pagubei de 50.000 lei daune morale la care a fost obligat prin sentința apelată, către partea civilă B.C.N.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare decizii și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că față situație de fapt, a rezultat fără dubiu că fapta inculpatului C.C. care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 și până spre sfârșitul lunii martie 2012, a întreținut trei raporturi sexuale normale și complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani , prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, întrunindu-se elementele constitutive ale infracțiunii de „viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Față de criticile invocate, instanța de apel a constatat că raportat la respectarea dispozițiilor art. 290 C. proc. pen., verificând dispozițiile instanței de judecată consemnate în încheierea de ședință din data de 04 martie 2013 (fila 129 dosar fond), s-a constatat că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate (concluziile părților au fost consemnate în pag. 1 a încheierii de ședință), partea vătămată minoră a fost audiată cu respectarea tuturor drepturilor procesuale (în prezența avocaților, a psihologului, a mamei acesteia), iar inculpatul, deși îndepărtat din sala de judecată, a fost reprezentat prin avocat în momentul audierii acesteia, astfel încât nu s-a încălcat vreun drept al inculpatului (acestuia fiindu-i ulterior citită declarația părții vătămate) și s-au respectat dispozițiile art. 326 alin. (2) C. proc. pen.; art. 327

1

C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 C. proc. pen., așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, față de argumentele expuse, aspectele invocate de inculpat nu sunt probator întemeiate.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol în infracțiunea de „act sexual cu un minor", prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., instanța de apel a constatat neîntemeiate probator argumentele expuse, întrucât din probatoriul administrat ce a conturat situația de fapt expusă anterior, a rezultat clar că inculpatul C.C. a săvârșit asupra minorei actele sexuale prin „constrângerea ei și profitând mereu de imposibilitatea acesteia de a se apăra".

Constrângerea minorei prin actele infracționale ale inculpatului asupra sa au rezultat clar : cea fizică manifestată prin smucituri și izbiri (unchiul m-a ajuns din urmă și m-a izbit de -patul din bucătărie, mi-a tras o palmă, a rupt nasturii de la pantalonii mei ), prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului și/sau apăsându-i-le peste față, iar cea psihică: „mi-a spus să nu zic la nimeni, că altfel o să mă omoare și apoi o să se omoare și el", „i-am promis că nu voi spune nimănui."; „mi-a fost rușine și frică de unchiul meu"; „m-a amenințat zicându-mi că, dacă nu stau să facem sex, nu mai ies vie din casă"; „a adus un cuțit, mi l-a pus la gât și mi-a spus să nu mai scot un cuvânt despre ce s-a întâmplat"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacție de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viață al copilei; astfel, din prima fișă de examinare psihologică din 26 noiembrie 2012, întocmită de D.G.A.P.C. Iași - Serviciul pentru Situații de Urgență. Martorii asistenți la reconstituirea traseului au precizat că locurile indicate ca fiind cele unde s-a consumat agresiunea au fost arătate de către victimă și inculpat în mod liber, fără a exista vreo intervenție din partea vreunei persoane, indiferent de calitatea acesteia, iar legat de vârsta victimei, trebuie menționat că, inculpatul știa foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relația de rudenie existentă între el și minoră.

Raportat la critica procurorului în apel vizând cheltuielile judiciare reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale la care a fost obligat Ministerul Public, s-a constatat că acest motiv nu este întemeiat, întrucât dispozițiile art. 1 și 2 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B. de Avocați referă și se completează cu dispozițiile art. 189 alin. (1) și (2) C. proc. pen. - încât onorariile avocaților desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale vor fi suportate de Ministerul Public (fiind cuprinse distinct în bugetul de venituri și cheltuieli a acestui minister).

De asemenea, în interpretarea acestor dispoziții sunt și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 146/2007 (republicată în 2012), care prevăd că „sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public."

În ceea ce privește motivul de apel al procurorului ce referă la aplicarea dispozițiilor art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., s-a constatat întemeiată critica, întrucât instanța de fond a omis aplicarea acestor dispoziții obligatorii.

Chiar dacă inculpatul C.C. nu figurează în prezent cu bunuri (conform adresei din data de 09 septembrie 2013 a Primăriei comunei TrifeștL jud. Iași), dispozițiile art. 163 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 165 C. proc. pen. sunt obligatorii.

În consecință, a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C.C. în vederea reparării pagubei (reprezentând daune morale) la care a fost obligat inculpatul prin hotărâre.

Verificând sentința penală sub aspectul individualizării pedepsei aplicate raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările săvârșirii faptei, instanța de apel a constatat că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, față de atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care faptele au fost comise și urmările produse, respectiv, încălcarea libertății de mișcare, a libertății sexuale și a integrității corporale a unei fetițe de doar 13 ani.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul prezintă un pericol social ridicat, dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea continuată (prin viclenie la început, încercând să câștige victima sentimental, spunându-i că vor pleca în Irlanda unde se vor căsători, prin constrângere morală și fizică, prin folosirea chiar a unui cuțit în scopul obținerii tăcerii acesteia, prin lipsa de considerație față de minoră și față de celălalt copil, fratele acesteia în vârstă de 9 ani, ultimul contact sexual având loc pe un pat pe care se afla și minorul dormind, prin blocarea ușii de acces, pe timp de noapte ultima dată), de faptul că nu și-a asumat responsabilitatea faptelor comise.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate au fost evaluate și datele vizând faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, constatându-se că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, neexistând motive temeinice pentru redozarea acesteia în sensul reducerii cuantumului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu o sumă reprezentând daune morale, iar cuantumul daunelor morale a fost stabilit, prin aprecierea criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile.

De asemenea, au fost evaluate consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viața socială, traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerea fizică și morală și de impactul acțiunilor agresive, dar și de atitudinea inculpatului după comiterea faptelor).

S-a constatat astfel, că obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului părții vătămate (constând în daune morale - pe deplin dovedite), este legală și temeinică; iar suma. stabilită a fost temeinic cuantificată.

Împotriva acestei decizii, inculpatul C.C. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând admiterea recursului și aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. Totodată, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., însă instanța de fond nu a făcut nicio referire la acest aspect.

În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, la 19 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 octombrie 2013, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate);

Referitor la cererea formulată de inculpat privind reducerea pedepsei, cu motivarea că deși a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. instanța de fond nu s-a pronunțat pe această cerere, se constată că prin încheierea din 21 februarie 2013, Tribunalul Iași a respins cererea de judecare a cauzei în procedură simplificată, având în vedere că există aspecte ce demonstrează că nu își însușește probatoriul administrat în faza de urmărire penală și nu înțelege să se folosească de acesta.

De altfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, feglementându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, așa încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.

Recursul inculpatului va fi însă admis în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecății, a noului C. pen. și conform art. 5 se impune stabilirea și aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Astfel, în speță de la data pronunțării deciziei din apel, 19 septembrie 2013, și până la data soluționării recursului - 25 februarie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza a II a C. pen. (cu limite de pedeapsă cuprinse între 15 și 25 ani și interzicerea unor drepturi) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 19 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit b) și lit. e) C. pen. anterior.

Totodată, în conformitate cu art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate față de restul de pedeapsă de 1.587 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare și a fost contopită pedeapsa principală stabilită și restul de pedeapsă cu ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară și a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea de 19 (nouăsprezece) ani închisoare/ la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare/ pedeapsa principală finală de executat fiind de 20 (douăzeci) ani închisoare, alături de aceasta având de'executat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.

În noul C. pen. infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. anterior se regăsește în infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. civ. pen. cu limite de pedeapsă cuprinse între 5 și 12 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

Comparând limitele de pedeapsă dintre cele două legi pentru săvârșirea infracțiunii de inculpat, Înalta Curte constată că legea nouă este lege mai favorabilă, întrucât limitele de pedeapsă sunt evident mai scăzute.

Având în vedere, că instanțele s-au orientat către limita maximă atunci când au individualizat pedeapsa, se va reduce proporțional pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală sentința penală nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iași și menținută de Curții de Apel Iași, de la 19 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen.

În ceea ce privește forma continuată a infracțiunii prevăzută de art. 218 alin. (2) C. pen., se constată că în speță legea nouă este mai favorabilă, întrucât pentru infracțiunea săvârșită maximul se poate majora cu cel mult 3 ani, față de sporul de 5 ani cum era prevăzut în art. 42 rap la art. 34 C. pen. anterior, astfel că, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen.

Va menține sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 lit a), lit. b) și lit. f) C. pen.

De asemenea, având în vedere că recidiva este o instituție autonomă, raportat la condițiile de existență și incriminare a acesteia, Înalta Curte constată că dispozițiile legii vechi cu privire la această instituție sunt mai favorabile decât ale legii noi, motiv pentru care va face aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

Referitor la pedepsele complementare și accesorii, se va aplica noua lege, ca fiind mai favorabilă, având în vedere dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), b) și f) C. pen.

Față de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2013 si art. 83 C. pen. anterior se va menține revocarea liberării condiționate și se vor contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat de 1587 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Iași, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), lit. b) și lit. f) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 27 noiembrie 2012 la 25 februarie 2014.

În temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 146 din 19 septembrie 2013 a C