ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1320/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1129 din 20

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, s-a respins cererea de

revizuire formulată de condamnatul V.I.N. împotriva sentinței penale nr. 438

din 16 mai 2002 a Tribunalului București, secția I penală.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul

a invocat săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a doi martori audiați

în cauză, existența a doi martori care îi pot atesta calitatea de consumator,

iar nu de traficant de droguri a petentului, abuzurile organelor de cercetare

penală pe parcursul urmăririi penale.

Verificând actele dosarului,

tribunalul a constatat că motivele invocate de condamnat nu fac parte din

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 398 C. proc. pen., și că din

cercetarea efectuată de procuror nu rezultă date care să conducă la concluzia

admisibilității cererii formulate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul invocând în motivarea acestuia chiar motivele care au

stat la baza cererii de revizuire formulată.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 769/ A din 17 decembrie 2003, a respins,

ca nefondat, apelul condamnatului V.I.N. împotriva sentinței penale nr. 1129

din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, condamnatul a declarat recurs, reluând motivele invocate în

apel și care de fapt, sunt și ale cererii de revizuire.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele dosarului se

constată că, invocarea mărturiei mincinoase, a unor martori audiați în cauză și

pe baza cărora se sprijină hotărârea de condamnare a revizuientului recurent,

nu poate constitui un motiv legal de revizuire, atâta timp cât, nu există dată

o hotărâre definitivă de condamnare a martorilor respectivi pentru această

infracțiune.

Aceasta e situația din speță.

Apoi, cel ce al doilea motiv de

revizuire, invocat de asemenea, nu poate a fi primit, deoarece legea prin art.

394 lit. a) C. proc. pen., prevede „descoperirea unor fapte sau împrejurări

noi, necunoscute inițial la soluționarea cauzei” și prin aceasta nu se

înțelege, a se prelungi proba cu martori, după rămânerea definitivă a unei

hotărâri penale.

Cum, nici pentru cel de al 3-lea

motiv invocat de condamnat, în sprijinul cererii sale de revizuire, respectiv,

cercetarea abuzivă pe care o pretinde, nu există o hotărâre penală definitivă

în acest sens, nici această critică adusă, nu poate a fi reținută, ca dovedită.

În consecință, nefiind întrunite

cerințele art. 394 C. proc. pen., temeinic și legal, cererea de revizuire a

fost respinsă și ca atare hotărârile atacate, vor fi menținute, iar recursul

respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Se vor aplica și prevederile art.

192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul V.I.N. împotriva deciziei penale nr. 769/ A din 17

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

martie 2004.