ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6615/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6615/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința nr. 988 din 11 august 2004, s-a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de J.C.L., reținându-se că motivele nu se

încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de lege.

Prin decizia penală nr. 687 din 28

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat reținându-se că prin cererea de

revizuire se tinde la reanalizare fondului cauzei și la o prelungire a

probatoriului, contrar prevederilor art. 394 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de condamnat fiind casate atât

sentința cât și decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul

București.

În considerentele deciziei s-a

arătat că motivele invocate de condamnat se încadrează în dispozițiile art. 394

lit. a) C. proc. pen., cererea de revizuire fiind admisibilă în principiu.

Prin sentința penală nr. 602 din 9

mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea formulată de

condamnat privind revizuirea sentinței penale nr. 1206 din 19 decembrie 2002

pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că împrejurarea invocată de petent cu privire la opinia medicului de

gardă rezultă din procesul verbal din 29 decembrie 2000 ce a fost cunoscută de

instanță fiind lipsit de relevanță faptul că despre această împrejurare nu se

face vorbire în hotărârile pronunțate de instanță.

Pe de altă parte prin împrejurările

invocate nu se tinde a se dovedi nevinovăția condamnatului, ci stabilirea unor

situații de natură a atenua răspunderea penală a acestuia prin schimbarea

calificării faptei într-o infracțiune mai ușoară sau prin constatarea unor

cauze de atenuare a răspunderii penale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

susținând că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat cererea de

revizuire ca fiind admisibilă în timp ce instanța de fond a constatat că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a susținut că în mod

greșit s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., atâta timp cât încadrarea

juridică corectă este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., conform

procesului verbal încheiat de organele de poliție și înscrisul medico-legal

care atestă că victimei nu i-a fost pusă viața în primejdie.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 543 din 11 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnatul revizuient.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că

J.C.L. a fost condamnat, la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 1206 din 19

decembrie 2002 a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea mai

sus-arătată în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., reținându-se

atitudinea subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită.

Mai mult, s-a respins și proba de

efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală avându-se în vedere

actele medicale existente la dosar.

Prin decizia penală nr. 156 din 20

martie 2003 s-a respins apelul declarat de inculpat.

În ceea ce privește raportul

medico-legal s-a apreciat că acesta nu creează dubii cu privire la conținutul

său, fiind atestat de medicul-legist și coroborat cu ansamblul probator

administrat în cauză.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie

solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 5598 din 2

decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat,

recursul declarat de inculpat.

În ceea ce privește solicitarea

inculpatului de a se efectua o nouă expertiză medico-legală s-a apreciat că în

mod corect a fost respins această probă, întrucât nu sunt elemente care să

determine îndoieli asupra exactității concluziilor expertizei, iar avizul

Comisiei de Avizare și Control nu este obligatoriu în cauză și nici necesar.

În ceea ce privește încadrarea

juridică Înalta Curte a constatat următoarele:

„Aplicând cu cuțitul având lama de

10 cm o puternică lovitură în abdomenul părții vătămate, producând o plagă

penetrantă cu leziuni care au fost de natură să pună în primejdie viața

inculpatului (absolvent de liceu) a prevăzut și acceptat moartea victimei ca

rezultat probabil a acestei activități nu a dorit-o în mod expres”.

În aceste condiții, critica

condamnatului, în sensul că la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere

foaia de observație nr. 29070/P/5283, procesul verbal din 29 decembrie 2000,

întocmit de lt. col. D.V., precum și faptul că partea vătămată a fost

spitalizată doar 7 zile, încadrarea corectă fiind cea prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., este nefondată, atâta timp cât nu se încadrează în dispozițiile art.

394 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, condamnatul

revizuient a formulat recurs, susținând că instanțele ce au analizat cererea de

revizuire „au schimbat natura, conținutul și înțelesul deslușit” al acesteia,

întrucât condamnatul nu a susținut nevinovăția sa și nici nelegalitatea

hotărârii de condamnare, ci doar netemeinicia acesteia, în sensul că instanțele

nu au avut cunoștință de opinia medicului chirurg, potrivit căreia viața

victimei nu a fost pusă în primejdie, opinie confirmată de constatările sale

intraoperatorii, consemnate în foaia de observație clinică, cât și de cuantumul

redus al zilelor de spitalizare.

Mai arată că și-a întemeiat cererea

pe proba cu procesul verbal din 29 decembrie 2000 întocmit de Biroul judiciar

al secției 9 poliție, ce consemnează concluzia medicului de gardă, dr. S., în

sensul că leziunile provocate părții vătămate nu i-au pus viața în pericol,

împrejurare ce nu a fost cunoscută la soluționarea cauzei chiar dacă actul

respectiv se afla inserat în dosarul de urmărire penală. Faptul că acest act nu

a fost invocat în obiectivele stabilite pentru efectuarea expertizei

medico-legale, în rechizitoriu și nici în hotărârile prin care s-a soluționat

fondul cauzei demonstrează susținerea că împrejurarea respectivă nu a fost

avută în vedere, întrucât nu a fost cunoscută, actul la care s-a făcut referire

nefiind observat și, în consecință, neanalizat.

Examinând recursul declarat de

condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute

strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a

cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret;

declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei a hotărârii a

cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul

și persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, condamnatul a solicitat ca

pe baza opiniei medicului de gardă, consemnată în procesul verbal întocmit de

organele de poliție, în sensul că viața părții vătămate nu a fost pusă în

primejdie, să se dispună o nouă expertiză medico-legală care ar putea

concluziona în același sens, situație care ar duce la schimbarea încadrării

juridice într-o infracțiune mai puțin gravă.

Pentru a fi incidente dispozițiile art.

394 lit. a) C. proc. pen., este necesar să se invoce fapte sau împrejurări noi

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; or, în speță, pe

lângă faptul că procesul verbal se afla la dosarul cauzei, împrejurarea

respectivă a fost invocată în motivele de recurs din dosarul nr. 2386/2003 al

Curții Supreme de Justiție, faptul că nu s-a făcut referire expresă la acest

act în motivarea deciziei pronunțate de recurs neputând duce la concluzia că,

nefiind analizat, nu a fost cunoscut și, deci, ne aflăm în prezența unei

împrejurări noi.

Ca atare, cum aspectele invocate nu

se regăsesc în dispoziția legală menționată iar hotărârile pronunțate sunt

legale și temeinice, recursul condamnatului revizuient va fi respins ca

nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul J.C.L. împotriva deciziei penale nr. 534 din 11 iulie 2005 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2005.