ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6615/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 988 din 11 august 2004, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de J.C.L., reținându-se că motivele nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de lege. Prin decizia penală nr. 687 din 28 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reținându-se că prin cererea de revizuire se tinde la reanalizare fondului cauzei și la o prelungire a probatoriului, contrar prevederilor art. 394 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de condamnat fiind casate atât sentința cât și decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul București.

În considerentele deciziei s-a arătat că motivele invocate de condamnat se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., cererea de revizuire fiind admisibilă în principiu. Prin sentința penală nr. 602 din 9 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea formulată de condamnat privind revizuirea sentinței penale nr. 1206 din 19 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că împrejurarea invocată de petent cu privire la opinia medicului de gardă rezultă din procesul verbal din 29 decembrie 2000 ce a fost cunoscută de instanță fiind lipsit de relevanță faptul că despre această împrejurare nu se face vorbire în hotărârile pronunțate de instanță.

Pe de altă parte prin împrejurările invocate nu se tinde a se dovedi nevinovăția condamnatului, ci stabilirea unor situații de natură a atenua răspunderea penală a acestuia prin schimbarea calificării faptei într-o infracțiune mai ușoară sau prin constatarea unor cauze de atenuare a răspunderii penale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat cererea de revizuire ca fiind admisibilă în timp ce instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a susținut că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., atâta timp cât încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., conform procesului verbal încheiat de organele de poliție și înscrisul medico-legal care atestă că victimei nu i-a fost pusă viața în primejdie. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 543 din 11 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că J.C.L.

a fost condamnat, la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 1206 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea mai sus-arătată în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., reținându-se atitudinea subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită. Mai mult, s-a respins și proba de efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală avându-se în vedere actele medicale existente la dosar. Prin decizia penală nr. 156 din 20 martie 2003 s-a respins apelul declarat de inculpat. În ceea ce privește raportul medico-legal s-a apreciat că acesta nu creează dubii cu privire la conținutul său, fiind atestat de medicul-legist și coroborat cu ansamblul probator administrat în cauză.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Prin decizia penală nr. 5598 din 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se efectua o nouă expertiză medico-legală s-a apreciat că în mod corect a fost respins această probă, întrucât nu sunt elemente care să determine îndoieli asupra exactității concluziilor expertizei, iar avizul Comisiei de Avizare și Control nu este obligatoriu în cauză și nici necesar.

În ceea ce privește încadrarea juridică Înalta Curte a constatat următoarele: „Aplicând cu cuțitul având lama de 10 cm o puternică lovitură în abdomenul părții vătămate, producând o plagă penetrantă cu leziuni care au fost de natură să pună în primejdie viața inculpatului (absolvent de liceu) a prevăzut și acceptat moartea victimei ca rezultat probabil a acestei activități nu a dorit-o în mod expres”. În aceste condiții, critica condamnatului, în sensul că la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere foaia de observație nr. 29070/P/5283, procesul verbal din 29 decembrie 2000, întocmit de lt. col. D.V., precum și faptul că partea vătămată a fost spitalizată doar 7 zile, încadrarea corectă fiind cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este nefondată, atâta timp cât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii, condamnatul revizuient a formulat recurs, susținând că instanțele ce au analizat cererea de revizuire „au schimbat natura, conținutul și înțelesul deslușit” al acesteia, întrucât condamnatul nu a susținut nevinovăția sa și nici nelegalitatea hotărârii de condamnare, ci doar netemeinicia acesteia, în sensul că instanțele nu au avut cunoștință de opinia medicului chirurg, potrivit căreia viața victimei nu a fost pusă în primejdie, opinie confirmată de constatările sale intraoperatorii, consemnate în foaia de observație clinică, cât și de cuantumul redus al zilelor de spitalizare. Mai arată că și-a întemeiat cererea pe proba cu procesul verbal din 29 decembrie 2000 întocmit de Biroul judiciar al secției 9 poliție, ce consemnează concluzia medicului de gardă, dr.

S., în sensul că leziunile provocate părții vătămate nu i-au pus viața în pericol, împrejurare ce nu a fost cunoscută la soluționarea cauzei chiar dacă actul respectiv se afla inserat în dosarul de urmărire penală. Faptul că acest act nu a fost invocat în obiectivele stabilite pentru efectuarea expertizei medico-legale, în rechizitoriu și nici în hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei demonstrează susținerea că împrejurarea respectivă nu a fost avută în vedere, întrucât nu a fost cunoscută, actul la care s-a făcut referire nefiind observat și, în consecință, neanalizat. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei a hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, condamnatul a solicitat ca pe baza opiniei medicului de gardă, consemnată în procesul verbal întocmit de organele de poliție, în sensul că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, să se dispună o nouă expertiză medico-legală care ar putea concluziona în același sens, situație care ar duce la schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai puțin gravă. Pentru a fi incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar să se invoce fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; or, în speță, pe lângă faptul că procesul verbal se afla la dosarul cauzei, împrejurarea respectivă a fost invocată în motivele de recurs din dosarul nr. 2386/2003 al Curții Supreme de Justiție, faptul că nu s-a făcut referire expresă la acest act în motivarea deciziei pronunțate de recurs neputând duce la concluzia că, nefiind analizat, nu a fost cunoscut și, deci, ne aflăm în prezența unei împrejurări noi.

Ca atare, cum aspectele invocate nu se regăsesc în dispoziția legală menționată iar hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, recursul condamnatului revizuient va fi respins ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul J.C.L. împotriva deciziei penale nr. 534 din 11 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2005.