ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5012/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2003, reclamantul E.I.P. a chemat în judecată pe pârâții SC C.V. SRL Câmpulung și C.G. pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 685.700.400 lei, reprezentând contravaloare marfă vândută și neplătită, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată la nivelul de referință al B.N.R. și la cheltuieli de judecată. În motivare, reclamantul susține că a livrat pârâtei gresie, faianță și haine second hand pe baza facturilor din 6 februarie 2001 și 27 aprilie 2001, iar aceștia au achitat doar echivalentul sumei de 7.847.396 lei, rămânând cu un debit de 421.647.999 lei, completat cu valoarea facturii din 27 martie 2003, în sumă de 177.870.000 lei.

Relevă că pârâta a refuzat să onoreze datoria, deși a notificat-o, datorând astfel suma de 599.517.999 lei, la care se adaugă și dobânda legală. Pârâta a invocat excepția de prescripție cu privire la factura din 27 martie 2000, totodată faptul că atât pe aceasta, cât și pe factura 6 februarie 2001, nu figurează numele societății, ci al administratorului, neregăsindu-se nici în evidențele B.C.V. Pitești. Cu privire la celelalte facturi, menționează că și-a îndeplinit obligația de plată, în euro, la paritatea stabilită. În urma administrării probelor cu interogatoriu, acte și expertiză contabilă, Judecătoria Câmpulung prin sentința civilă nr. 969 din 10 mai 2004 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea facturii din 6 februarie 2001 și dobânda legală potrivit O.G.

nr. 9/2000, precum și suma de 111.112.222 lei, cu titlu de diferență contravaloare factură din 27 aprilie 2001, plus dobânda legală aferentă acestei sume. A mai obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 38.972.375 lei. Pentru a hotărî în acest mod, a reținut că reclamanta a expediat pârâtei marfă, prin facturile din 27 martie 2000, 20 octombrie 2002, 6 februarie 2001 și 27 aprilie 2001. Cum factura din 06 februarie 2001, nu a trecut prin vamă, a reținut că nu există sub aspect legal; pentru factura din 27 martie 2000, acțiunea s-a prescris, deoarece a fost depășit termenul de trei ani și chiar dacă a fost pronunțată ordonanța nr. 1159/ C din 11 aprilie 2003 de către instanță, prescripția nu s-a întrerupt, câtă vreme acțiunea a fost respinsă.

A concluzionat că pârâta este debitoarea sumelor de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din 6 februarie 2001 și 111.433.448 lei contravaloare parțială a facturii din 27 aprilie 2001 (achitată în parte). Împotriva acestei soluții au declarat apel ambele părți. Reclamanta a invocat următoarele critici: - în mod greșit reține instanța că nu a fost întrerupt termenul de prescripție, prin pronunțarea unor soluții de către tribunal, în baza Ordonanței nr. 5/2001 (art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.). - în mod greșit a fost înlăturată factura din 6 februarie 2001, pe motiv că nu a intrat în vamă, câtă vreme a probat pe bază de acte expedierea mărfii către pârâtă, iar aceasta în cazul în care nu a primit marfa, avea obligația să se intereseze unde se află și eventual să-l cheme în judecată pe cel care o preluase pe nedrept.

În apelul formulat de către pârâtă, s-a susținut pronunțarea soluției cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., sub aspectul ignorării actului sub semnătură privată din data de 26 iulie 2001, din care rezultă achitarea sumei de 28.020.000 lei, refuzul completării raportului de expertiză contabilă și acordarea unor sume disproporționat de mari, în baza expertizei contabile eronate, cu înlăturarea dobânzii pretinse de către reclamant. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 203/ AC din 9 iulie 2004 a respinge apelul reclamantului E.I.P. declarat, împotriva sentinței nr. 969 din 10 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosar nr. 2668/2003 și admite apelul pârâtei SC C.V.

SRL Câmpulung. Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 52.750.494 lei, reprezentând diferență contravaloare marfă din factura din 27 aprilie 2001 și de asemenea, dobânda legală la această sumă, de 6 % pe an, începând cu data de 27 aprilie 2001 până la momentul achitării, calculată în baza art. 4 din Ordonanța nr. 9/2000. Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea facturii din 06 februarie 2001, în sumă de 158.906.034 lei, precum și dobânda legală de 6 % pe an, calculată de la data de 06 februarie 2001 și până la momentul achitării. Menține dispozițiile sentinței instanței de fond cu privire la cheltuieli de judecată acordate reclamantului.

Obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 28.020.000 lei, reprezentând contravaloarea înscrisului din data de 27 ianuarie 2001, împreună cu dobânda legală menționată, calculată din acest moment și până la momentul achitării efective. Obligă pe reclamant să plătească pârâtei cheltuieli de judecată, pentru apel în sumă de 6.805.466 lei. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat reclamantul E.I.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, că: hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 105 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât nu a primit motivele de apel și întâmpinarea în termenul legal prevăzut de art. 114 alin. (3) C. proc. civ. - hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Constituție, cu încălcarea dreptului său la apărare. - hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și art. 720 3 C. proc. civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea reconvențională - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și aplică greșit dispozițiile Ordonanței nr. 9/2000, modificată. În consecință, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Criticile formulate de recurentă că hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare și că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 114 alin. (3) C. proc. civ., motiv de cerere prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., sunt neîntemeiate. În mod corect instanța de apel, față de cererea procuratorului recurentei, a amânat pronunțarea deciziei la data de 5 iulie 2004 și apoi la data de 9 iulie 2004, pentru ca aceasta să formuleze și, să depună concluzii scrise în temeiul art. 156 pct. 2 C. proc. civ. Deasemenea nici prevederile art. 114 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost încălcate întrucât de la data declarării apelului din 3 iunie 2004 și de la data primirii citației pe 18 iunie 2004 recurenta a avut suficient timp legal până la data de 9 iulie 2004, când s-a pronunțat decizia, să-și formuleze apărarea, în raport de motivele de apel și întâmpinarea ale pârâtei, primite de procuratorul reclamantei la ședința de judecată din 30 iunie 2004. Deasemenea nici critica prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, nu este întemeiată, întrucât instanța de apel a procedat în mod judicios, având în vedere înscrisul sub semnătură privată (dosar fond), în care este menționată suma de 28.020.000 lei „bani dați pentru cumpărarea de gresie și faianță”. Nici critica vizând aplicarea incorectă a Ordonanței nr. 9/2000, privind calcularea dobânzilor în cauza de față nu este întemeiată, instanța de apel aplicând în mod corect în speță prevederile art. 4 din Ordonanța nr. 9/2000. Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul E.I.P., împotriva deciziei nr. 203/ AC din 9 iulie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2005.