ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5012/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 octombrie 2003, reclamantul E.I.P. a chemat în judecată pe pârâții SC C.V.

SRL Câmpulung și C.G. pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de

685.700.400 lei, reprezentând contravaloare marfă vândută și neplătită, la plata

dobânzii aferentă acestei sume, calculată la nivelul de referință al B.N.R. și la

cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul susține că

a livrat pârâtei gresie, faianță și haine second hand pe baza facturilor din 6

februarie 2001 și 27 aprilie 2001, iar aceștia au achitat doar echivalentul

sumei de 7.847.396 lei, rămânând cu un debit de 421.647.999 lei, completat cu

valoarea facturii din 27 martie 2003, în sumă de 177.870.000 lei. Relevă că

pârâta a refuzat să onoreze datoria, deși a notificat-o, datorând astfel suma

de 599.517.999 lei, la care se adaugă și dobânda legală.

Pârâta a invocat excepția de

prescripție cu privire la factura din 27 martie 2000, totodată faptul că atât

pe aceasta, cât și pe factura 6 februarie 2001, nu figurează numele societății,

ci al administratorului, neregăsindu-se nici în evidențele B.C.V. Pitești.

Cu privire la celelalte facturi,

menționează că și-a îndeplinit obligația de plată, în euro, la paritatea

stabilită.

În urma administrării probelor cu

interogatoriu, acte și expertiză contabilă, Judecătoria Câmpulung prin sentința

civilă nr. 969 din 10 mai 2004 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantei suma de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea

facturii din 6 februarie 2001 și dobânda legală potrivit O.G. nr. 9/2000,

precum și suma de 111.112.222 lei, cu titlu de diferență contravaloare factură din

27 aprilie 2001, plus dobânda legală aferentă acestei sume. A mai obligat-o pe

pârâtă să-i plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 38.972.375

lei.

Pentru a hotărî în acest mod, a

reținut că reclamanta a expediat pârâtei marfă, prin facturile din 27 martie 2000,

20 octombrie 2002, 6 februarie 2001 și 27 aprilie 2001.

Cum factura din 06 februarie 2001,

nu a trecut prin vamă, a reținut că nu există sub aspect legal; pentru factura din

27 martie 2000, acțiunea s-a prescris, deoarece a fost depășit termenul de trei

ani și chiar dacă a fost pronunțată ordonanța nr. 1159/ C din 11 aprilie 2003

de către instanță, prescripția nu s-a întrerupt, câtă vreme acțiunea a fost

respinsă.

A concluzionat că pârâta este

debitoarea sumelor de 337.756.552 lei, reprezentând contravaloarea facturilor

din 6 februarie 2001 și 111.433.448 lei contravaloare parțială a facturii din 27

aprilie 2001 (achitată în parte).

Împotriva acestei soluții au

declarat apel ambele părți.

Reclamanta a invocat următoarele

critici:

- în mod greșit reține instanța că

nu a fost întrerupt termenul de prescripție, prin pronunțarea unor soluții de

către tribunal, în baza Ordonanței nr. 5/2001 (art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.).

- în mod greșit a fost înlăturată

factura din 6 februarie 2001, pe motiv că nu a intrat în vamă, câtă vreme a

probat pe bază de acte expedierea mărfii către pârâtă, iar aceasta în cazul în

care nu a primit marfa, avea obligația să se intereseze unde se află și

eventual să-l cheme în judecată pe cel care o preluase pe nedrept.

În apelul formulat de către pârâtă,

s-a susținut pronunțarea soluției cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., sub aspectul ignorării actului sub semnătură privată din data de 26

iulie 2001, din care rezultă achitarea sumei de 28.020.000 lei, refuzul

completării raportului de expertiză contabilă și acordarea unor sume

disproporționat de mari, în baza expertizei contabile eronate, cu înlăturarea

dobânzii pretinse de către reclamant.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 203/ AC din 9 iulie 2004 a

respinge apelul reclamantului E.I.P. declarat, împotriva sentinței nr. 969 din

10 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosar nr. 2668/2003 și

admite apelul pârâtei SC C.V. SRL Câmpulung.

Schimbă în parte sentința, în sensul

că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 52.750.494 lei,

reprezentând diferență contravaloare marfă din factura din 27 aprilie 2001 și

de asemenea, dobânda legală la această sumă, de 6 % pe an, începând cu data de

27 aprilie 2001 până la momentul achitării, calculată în baza art. 4 din

Ordonanța nr. 9/2000.

Obligă pârâta să plătească

reclamantului contravaloarea facturii din 06 februarie 2001, în sumă de

158.906.034 lei, precum și dobânda legală de 6 % pe an, calculată de la data de

06 februarie 2001 și până la momentul achitării.

Menține dispozițiile sentinței

instanței de fond cu privire la cheltuieli de judecată acordate reclamantului.

Obligă pe reclamant să plătească

pârâtei suma de 28.020.000 lei, reprezentând contravaloarea înscrisului din

data de 27 ianuarie 2001, împreună cu dobânda legală menționată, calculată din

acest moment și până la momentul achitării efective.

Obligă pe reclamant să plătească

pârâtei cheltuieli de judecată, pentru apel în sumă de 6.805.466 lei.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat reclamantul E.I.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, prin reiterarea

motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, că: hotărârea s-a dat cu

încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 105 alin. (5) C.

proc. civ., întrucât nu a primit motivele de apel și întâmpinarea în termenul

legal prevăzut de art. 114 alin. (3) C. proc. civ.

- hotărârea s-a dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Constituție, cu încălcarea dreptului

său la apărare.

- hotărârea s-a dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și art. 720

3

C. proc.

civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea

reconvențională

- hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal și aplică greșit dispozițiile Ordonanței nr. 9/2000, modificată.

În consecință, recurenta reclamantă

solicită admiterea recursului și casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate, pronunțând o hotărâre temeinică și

legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Criticile formulate de recurentă că

hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare și că prin

hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 114 alin.

(3) C. proc. civ., motiv de cerere prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

sunt neîntemeiate.

În mod corect instanța de apel, față

de cererea procuratorului recurentei, a amânat pronunțarea deciziei la data de

5 iulie 2004 și apoi la data de 9 iulie 2004, pentru ca aceasta să formuleze

și, să depună concluzii scrise în temeiul art. 156 pct. 2 C. proc. civ.

Deasemenea nici prevederile art. 114

alin. (3) C. proc. civ., nu au fost încălcate întrucât de la data declarării

apelului din 3 iunie 2004 și de la data primirii citației pe 18 iunie 2004

recurenta a avut suficient timp legal până la data de 9 iulie 2004, când s-a

pronunțat decizia, să-și formuleze apărarea, în raport de motivele de apel și

întâmpinarea ale pârâtei, primite de procuratorul reclamantei la ședința de

judecată din 30 iunie 2004.

Deasemenea nici critica prevăzută de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., când instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, nu este întemeiată, întrucât instanța de apel

a procedat în mod judicios, având în vedere înscrisul sub semnătură privată

(dosar fond), în care este menționată suma de 28.020.000 lei „bani dați pentru

cumpărarea de gresie și faianță”.

Nici critica vizând aplicarea

incorectă a Ordonanței nr. 9/2000, privind calcularea dobânzilor în cauza de

față nu este întemeiată, instanța de apel aplicând în mod corect în speță

prevederile art. 4 din Ordonanța nr. 9/2000.

Pentru cele ce preced, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul E.I.P., împotriva deciziei nr. 203/ AC din 9 iulie 2004

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 26 octombrie 2005.