ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4826/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 martie 2003, reclamanta SC I. SRL Ștefănești a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Pitești, solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 429.659.400 lei, reactualizată în raport cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a vândut pârâtei mărfuri, respectiv echipament de protecție, salopete, veste, în valoare de 759.161.690 lei, iar părțile au stins prin compensare datorii reciproce în valoare de 329.502.290 lei, rămânând o diferență de plată în sarcina pârâtei în sumă de 429.659.400 lei. Reclamanta precizează că pârâta a semnat de primirea cantitativă și calitativă a mărfii, pe fiecare factură emisă de reclamantă.

Reclamanta a încercat concilierea directă cu pârâta, dar aceasta nu s-a prezentat pentru conciliere. Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea acțiunii susținând că între părți nu există relații comerciale concretizate prin comandă sau contract, facturile nu poartă ștampila societății și nu există note de recepție a mărfurilor facturate. Prin sentința nr. 2373/ C din 29 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de 429.659.400 lei, reprezentând contravaloare mărfuri, suma de 186.298.780 lei, reprezentând indicele de inflație, raportat la rata de scont a B.N.R.

și suma de 22.100.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În baza raporturilor comerciale cu executare imediată, reglementate de art. 36 C. com., reclamanta a vândut pârâtei diferite cantități de mărfuri (echipamente de protecție), întocmindu-se facturile din 15 august 2001, în valoare de 48.809.800 lei, 19 septembrie 2001 în valoare de 191.006.900 lei, 2 octombrie 2001 în valoare de 182.605.500 lei, 17 octombrie 2001 în valoare de 303.123.940 lei și 4 decembrie 2001 în valoare de 23.615.550 lei, facturi în valoare totală de 759.161.690 lei; părțile au întocmit procesele verbale de compensare din 29 octombrie 2001, pentru suma de 50.580.867 lei și 7 noiembrie 2001, pentru suma de 278.921.423 lei, în total pentru suma de 329.502.290 lei, rămânând în sarcina pârâtei o diferență de plată în sumă de 429.659.400 lei.

S-a reținut că facturile menționatei mai sus, poartă la rubrica „expediere” numele delegatului D.G., iar procesele verbale de compensare sunt însușite și semnate de reprezentantul și administratorul pârâtei P.G., de unde rezultă că mărfurile au intrat în proprietatea acesteia. Cu privire la actualizarea sumei neachitate, în raport de indicele de inflație, raportat la rada de scont a B.N.R., s-a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în drept apelul pe dispozițiile art. 294-298 C. proc. civ. Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 84 din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA Pitești pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinice, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține, pe de o parte că în mod eronat s-a reținut existența raporturilor contractuale dintre părți numai pe baza înregistrării în registrul de casă a facturilor iar, pe de alta, că pentru marfa livrată nu datorează dobânzi întrucât plata pentru aceste produse s-a făcut cu întârziere de S. Galați. Ulterior, prin concluziile scrise, recurenta a invocat, ca motiv de ordine publică, greșita calificare a primei căi de atac, care, potrivit O.U.G. nr. 58/2003 nu mai era apelul ci recursul, conform art. 720 8 C. proc.

civ. și a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru judecarea recursului de către Curtea de Apel Pitești. Excepția calificării căii de atac exercitată împotriva sentinței nr. 2373 din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș drept recurs și nu apel invocată de recurentă ca motiv de ordine publică, nu este fondată. Având în vedere valoarea obiectului litigiului (peste 200 milioane lei) precum și prevederile art. 282 și art. 282 1 (ulterior modificării lui prin Legea nr. 195/2004) și ale art. 720 8 C. proc. civ., calea de atac împotriva sentinței menționate era apelul și Curtea de Apel Pitești, în mod corect a procedat la soluționarea lui ca atare. Faptul că potrivit art. 720 8 C. proc.

civ., hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii nu exclude, cum de altfel rezultă expres din chiar articolul respectiv, exercitarea, împotriva lor a căii de atac a apelului (evident cu îndeplinirea condițiilor privind valoarea obiectului cauzei). Celelalte motive invocate prin recurs nu pot fi încadrate în nici unul din temeiurile de drept prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., ele vizând doar greșita apreciere a probelor de către instanțe, așa încât nu vor fi examinate. Pentru motivele arătate Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Pitești, împotriva deciziei nr. 84 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.