ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta

S.C. „M. V.” SRL București împotriva încheierii din 3 februarie 2003 a

Curții de Apel București-Secția a V-a Comercială.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta S.C.” M. V.” SRL București prin avocat B. O. și

intimata S.C.” R. P.” SRL Rm. Sărat prin director tehnic D.M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către

magistratul asistent că recursul este legal timbrat, după care,

reprezentantul recurentei având cuvântul a solicitat admiterea recursului

pentru motivele scrise depuse la dosar.

Intimata prin

reprezentantul său a solicitat respingerea recursului referindu-se la

motivele din întâmpinare.

CURTEA,

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.316

din 7 iunie 2002, Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional București a respins ca nefondată

acțiunea introdusă de recurentă în calitate de reclamantă

împotriva intimatei pârâte S.C. „R.P.” SRL pentru constatarea încetării de

drept a contractului de comodat încheiat de cele două părți la data

de 1 noiembrie 1999 cu obligarea pârâtei să-i restituie utilajele

împrumutate în baza contractului menționat.

Prin aceeași

sentință s-a admis cererea reconvențională formulată

de pârâtă și reclamanta S.C. „M. V”. SRL a fost obligată să

plătească acesteia suma de 22.895 euro cu titlu de contravaloare

marfă livrată și neachitată, plus 220.355.098 lei cu titlu

de penalități, reținându-se totodată dreptul de

retenție al pârâtei S.C. „R. P”. SRL asupra utilajelor aparținând

reclamantei S.C. „M. V.” SRL aflate în depozitul său până la

achitarea debitului.

Această

sentință a fost atacată cu acțiune în anulare de reclamanta

S.C. „M.V.” SRL, iar până la soluționarea acesteia a solicitat

suspendarea vremelnică a sentinței arbitrale nr.316/7 iunie 2002

depunând, conform dispozițiilor art.300 (5) din Codul de procedură

civilă o cauțiune în sumă de 90.000.000 lei.

Prin încheierea

pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a

Comercială la data de 7 octombrie 2002, în dosarul nr.1249/2002 , s-a

admis cererea petentei S.C. „M.V.” SRL (recurentă în cauza de

față) și s-a dispus suspendarea executării sentinței

nr.316/7 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie, în dosarul nr.39/2002,

până la soluționarea acțiunii în anulare ce formează

obiectul dosarului nr.1173/2002 al Curții de Apel-Secția a V-a

Comercială.

Ulterior, reclamanta a

depus certificatul de grefă eliberat de Curtea de Apel București-Secția

a V-a Comercială (fila 7 dosar nr.2101/2002) cu ajutorul căreia a

dovedit că acțiunea în anulare promovată de aceasta împotriva

sentinței arbitrale nr.316/2002 a fost respinsă.

Ca urmare, reclamanta S.C.

„M.V”.S.R.La solicitat instanței prin cererea introdusă la 26

noiembrie 2002, să dispună restituirea cauțiunii în sumă de

90.000.000 lei arătând, în motivarea petiției că în opinia sa,

măsura vremelnică dispusă prin încheierea de

ședință din 7 octombrie 2002, pronunțată în dosarul

nr.1249/2002 a încetat de drept, și ca atare, nu se mai justifică

nici menținerea cauțiunii la dispoziția instanței.

Prin încheierea de

ședință din Camera de Consiliu pronunțată de Curtea de

Apel București-Secția a V-a Comercială s-a respins cererea

formulată de reclamanta S.C.” M. V.” SRL privind restituirea

cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei cu motivarea că plata unei

astfel de sume reprezintă de fapt o garanție, constituită în

scopul acoperirii unor eventuale pagube pe care partea potrivnică le-ar

suferi prin întârzierea executării hotărârii urmare cererii de

suspendare admisă, întrucât exista pericolul ca în perioada în care a

operat suspendarea datornicul să-și înstrăineze marfa.

A mai reținut

instanța, că, chiar în condițiile în care prin sentința

arbitrală s-a recunoscut intimatei pârâte S.C. „R.P”SRL ca urmare a

admiterii cererii reconvenționale formulată de aceasta un drept de

retenție asupra bunurilor petentei ce se află în custodia acesteia,

Curtea, nu are convingerea că valoarea bunurilor ar depăși

așa cum se afirmă, pretențiile reclamantei reconvențional,

astfel că aceste situații unite și cu faptul că intimata

S.C.” R.P.”SRL s-a ajuns la eliberarea cauțiunii, conduce la concluzia

că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.300 (5)

din Codul de procedură civilă raportat la prevederile art.591 (3) din

același cod.

Împotriva

susmenționatei încheieri a declarat recurs reclamanta pârâtă S.C. „M.

V.” SRL, susținând în esență, că, potrivit

dispozițiilor art.392 și următoarele din Codul de procedură

civilă coroborate cu cele ale art.403 (3) și 300 (3) și (5) din

același cod, depunerea cauțiunii are ca scop acoperirea unor

eventuale pagube ce partea potrivnică le-ar suferi prin întârzierea

executării determinată de admiterea cererii de suspendare a

hotărârii atacate, cu acțiune în anulare în cauza de față.

Mai susține recurenta

că, instanța a făcut prin respingerea cererii de restituire a

cauțiunii o aplicare greșită a dispozițiilor legale

incidente în cauză cu referire specială la art.300 (5) din Codul de

procedură civilă, deoarece, deși intimata s-a opus la admiterea

cererii, nu a făcut dovada existenței nici unui prejudiciu pe care

l-ar fi înregistrat din cauza suspendării executării pe o

perioadă de numai 42 zile, aceasta în afara faptului că, chiar prin

sentința arbitrală suspendată s-a recunoscut intimatei S.C.” R.

P.” SRL un drept de retenție asupra unor utilaje proprietatea sa în

valoare de 30.000 USD, aflate în custodia intimatei și ca atare, în

cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.404 (2) din Codul de

procedură civilă, pentru acordarea despăgubirilor a căror

existență, de altfel nici nu a fost dovedită, așa cum s-a

mai arătat.

În consecință, petenta

solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond

admiterea cererii cu consecința restituirii cauțiunii în sumă de

90.000.000 lei.

Recursul declarat în

cauză este întemeiat.

Din examinarea încheierii

atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, se reține că

instanța a făcut o apreciere eronată a dispozițiilor legale

incidente în cauză, raportat la probele existente la dosar.

Este adevărat că,

potrivit tezei a doua a art.300 (5) din Codul de procedură civilă

cauțiunea se eliberează recurentului (sau persoanei care a exercitat

calea de atac) dacă intimatul declară în mod expres că nu

urmărește obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate în urma exercitării recursului.

Însă această

dispoziție legală este evident că, nu era incidentă în

cauză, chiar dacă intimata s-a opus la eliberarea cauțiunii,

deoarece textul legal menționat se referă expres la despăgubiri

pentru prejudicii cauzate ceea ce presupune în mod obligatoriu existența

unor dovezi în acest sens prin care să se probeze, cu acte, atât

producerea cât și cuantumul prejudiciului.

Ca atare, simpla opunere a

intimatului la eliberarea cauțiunii nu poate constitui un motiv de

respingere a cererii, în condițiile în care în sprijinul acesteia nu s-a

produs nici o dovadă în sensul celor arătate mai sus.

Dar soluția

pronunțată prin încheierea din 3 februarie 2003, este

criticabilă și sub aspectul, că instanța a ignorat faptul

că prin sentința arbitrală nr.36/2002 (rămasă

definitivă) s-a recunoscut intimatei creditoare un drept de retenție

asupra unor utilaje proprietatea recurentei aflată în custodia S.C. „R.

P.” SRL, a căror valoare depășește cuantumul debitului

și a dobânzilor acumulate prin sentința menționată, și

ca atare, bine aceeași instanță a apreciat prin încheierea

anterioară din 7 octombrie 2002 (dosar nr.1249/2002) că în cauză

nu există pericolul pieirii bunurilor urmărite sau

înstrăinării acestora, astfel că nici din acest punct de vedere

nu se justifica respingerea cererii.

Așa fiind,

urmează a se admite recursul declarat de petenta S.C.” M.V.”SRL și a

se modifica încheierea din camera de consiliu, pronunțată de Curtea

de Apel București-Secția a V-a Comercială la data de 3 februarie

2003 (dosar nr.2101/2002) în sensul că admite cererea formulată de

aceeași petentă și dispune restituirea cauțiunii în

sumă de 90.000.000 lei, consemnată de S.C. „M.V.” SRL la CEC cu

recipisa nr.42.30.01/02/40.6/000867 din 30 august 2002, jurnal poziția

59005-115218 Agenția Victoria.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

petenta S.C. „M.V.” SRL București împotriva încheierii din 3 februarie

2003, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a

Comercială, pe care o modifică în sensul că admite cererea

formulată de aceeași petentă și dispune restituirea

cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 10 iulie 2003.