ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3413/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta S.C. „M. V.” SRL București împotriva încheierii din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția a V-a Comercială. La apelul nominal s-au prezentat recurenta S.C.” M. V.” SRL București prin avocat B. O. și intimata S.C.” R. P.” SRL Rm. Sărat prin director tehnic D.M.. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, după care, reprezentantul recurentei având cuvântul a solicitat admiterea recursului pentru motivele scrise depuse la dosar. Intimata prin reprezentantul său a solicitat respingerea recursului referindu-se la motivele din întâmpinare.

CURTEA, Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.316 din 7 iunie 2002, Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București a respins ca nefondată acțiunea introdusă de recurentă în calitate de reclamantă împotriva intimatei pârâte S.C. „R.P.” SRL pentru constatarea încetării de drept a contractului de comodat încheiat de cele două părți la data de 1 noiembrie 1999 cu obligarea pârâtei să-i restituie utilajele împrumutate în baza contractului menționat. Prin aceeași sentință s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și reclamanta S.C. „M. V”. SRL a fost obligată să plătească acesteia suma de 22.895 euro cu titlu de contravaloare marfă livrată și neachitată, plus 220.355.098 lei cu titlu de penalități, reținându-se totodată dreptul de retenție al pârâtei S.C.

„R. P”. SRL asupra utilajelor aparținând reclamantei S.C. „M. V.” SRL aflate în depozitul său până la achitarea debitului. Această sentință a fost atacată cu acțiune în anulare de reclamanta S.C. „M.V.” SRL, iar până la soluționarea acesteia a solicitat suspendarea vremelnică a sentinței arbitrale nr.316/7 iunie 2002 depunând, conform dispozițiilor art.300 (5) din Codul de procedură civilă o cauțiune în sumă de 90.000.000 lei. Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială la data de 7 octombrie 2002, în dosarul nr.1249/2002 , s-a admis cererea petentei S.C. „M.V.” SRL (recurentă în cauza de față) și s-a dispus suspendarea executării sentinței nr.316/7 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, în dosarul nr.39/2002, până la soluționarea acțiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr.1173/2002 al Curții de Apel-Secția a V-a Comercială.

Ulterior, reclamanta a depus certificatul de grefă eliberat de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială (fila 7 dosar nr.2101/2002) cu ajutorul căreia a dovedit că acțiunea în anulare promovată de aceasta împotriva sentinței arbitrale nr.316/2002 a fost respinsă. Ca urmare, reclamanta S.C. „M.V”.S.R.La solicitat instanței prin cererea introdusă la 26 noiembrie 2002, să dispună restituirea cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei arătând, în motivarea petiției că în opinia sa, măsura vremelnică dispusă prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr.1249/2002 a încetat de drept, și ca atare, nu se mai justifică nici menținerea cauțiunii la dispoziția instanței.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C.” M. V.” SRL privind restituirea cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei cu motivarea că plata unei astfel de sume reprezintă de fapt o garanție, constituită în scopul acoperirii unor eventuale pagube pe care partea potrivnică le-ar suferi prin întârzierea executării hotărârii urmare cererii de suspendare admisă, întrucât exista pericolul ca în perioada în care a operat suspendarea datornicul să-și înstrăineze marfa. A mai reținut instanța, că, chiar în condițiile în care prin sentința arbitrală s-a recunoscut intimatei pârâte S.C.

„R.P”SRL ca urmare a admiterii cererii reconvenționale formulată de aceasta un drept de retenție asupra bunurilor petentei ce se află în custodia acesteia, Curtea, nu are convingerea că valoarea bunurilor ar depăși așa cum se afirmă, pretențiile reclamantei reconvențional, astfel că aceste situații unite și cu faptul că intimata S.C.” R.P.”SRL s-a ajuns la eliberarea cauțiunii, conduce la concluzia că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.300 (5) din Codul de procedură civilă raportat la prevederile art.591 (3) din același cod. Împotriva susmenționatei încheieri a declarat recurs reclamanta pârâtă S.C. „M.

V.” SRL, susținând în esență, că, potrivit dispozițiilor art.392 și următoarele din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art.403 (3) și 300 (3) și (5) din același cod, depunerea cauțiunii are ca scop acoperirea unor eventuale pagube ce partea potrivnică le-ar suferi prin întârzierea executării determinată de admiterea cererii de suspendare a hotărârii atacate, cu acțiune în anulare în cauza de față.

Mai susține recurenta că, instanța a făcut prin respingerea cererii de restituire a cauțiunii o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză cu referire specială la art.300 (5) din Codul de procedură civilă, deoarece, deși intimata s-a opus la admiterea cererii, nu a făcut dovada existenței nici unui prejudiciu pe care l-ar fi înregistrat din cauza suspendării executării pe o perioadă de numai 42 zile, aceasta în afara faptului că, chiar prin sentința arbitrală suspendată s-a recunoscut intimatei S.C.” R. P.” SRL un drept de retenție asupra unor utilaje proprietatea sa în valoare de 30.000 USD, aflate în custodia intimatei și ca atare, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.404 (2) din Codul de procedură civilă, pentru acordarea despăgubirilor a căror existență, de altfel nici nu a fost dovedită, așa cum s-a mai arătat.

În consecință, petenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii cu consecința restituirii cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei. Recursul declarat în cauză este întemeiat. Din examinarea încheierii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, se reține că instanța a făcut o apreciere eronată a dispozițiilor legale incidente în cauză, raportat la probele existente la dosar. Este adevărat că, potrivit tezei a doua a art.300 (5) din Codul de procedură civilă cauțiunea se eliberează recurentului (sau persoanei care a exercitat calea de atac) dacă intimatul declară în mod expres că nu urmărește obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului.

Însă această dispoziție legală este evident că, nu era incidentă în cauză, chiar dacă intimata s-a opus la eliberarea cauțiunii, deoarece textul legal menționat se referă expres la despăgubiri pentru prejudicii cauzate ceea ce presupune în mod obligatoriu existența unor dovezi în acest sens prin care să se probeze, cu acte, atât producerea cât și cuantumul prejudiciului. Ca atare, simpla opunere a intimatului la eliberarea cauțiunii nu poate constitui un motiv de respingere a cererii, în condițiile în care în sprijinul acesteia nu s-a produs nici o dovadă în sensul celor arătate mai sus. Dar soluția pronunțată prin încheierea din 3 februarie 2003, este criticabilă și sub aspectul, că instanța a ignorat faptul că prin sentința arbitrală nr.36/2002 (rămasă definitivă) s-a recunoscut intimatei creditoare un drept de retenție asupra unor utilaje proprietatea recurentei aflată în custodia S.C.

„R. P.” SRL, a căror valoare depășește cuantumul debitului și a dobânzilor acumulate prin sentința menționată, și ca atare, bine aceeași instanță a apreciat prin încheierea anterioară din 7 octombrie 2002 (dosar nr.1249/2002) că în cauză nu există pericolul pieirii bunurilor urmărite sau înstrăinării acestora, astfel că nici din acest punct de vedere nu se justifica respingerea cererii. Așa fiind, urmează a se admite recursul declarat de petenta S.C.” M.V.”SRL și a se modifica încheierea din camera de consiliu, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială la data de 3 februarie 2003 (dosar nr.2101/2002) în sensul că admite cererea formulată de aceeași petentă și dispune restituirea cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei, consemnată de S.C.

„M.V.” SRL la CEC cu recipisa nr.42.30.01/02/40.6/000867 din 30 august 2002, jurnal poziția 59005-115218 Agenția Victoria. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de petenta S.C. „M.V.” SRL București împotriva încheierii din 3 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a V-a Comercială, pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de aceeași petentă și dispune restituirea cauțiunii în sumă de 90.000.000 lei. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 iulie 2003.