ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 970/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Reclamanta S.C. S. S.A. a cerut , la 20 aprilie 1994,

obligarea pârâtei S.C. G. S.A. la plata sumei de 437.998.440 lei, cu titlu de

prestații și penalități de întârziere, iar prin sentința civilă nr. 5040 din 20

noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția comercială, s-au acordat:

-

15.527.991 lei

contravaloare prestații,

-

315.327.700 lei

contravaloarea unor utilaje,

-

44.517.492 lei

cheltuieli de judecată în favoarea S.C. U.T. și

-

9.810.038 lei

contravaloare prestații,

-

480.133.110 lei

contravaloare utilaje și

-

57.013.311 lei

cheltuieli de judecată în favoarea S.C. T.G. S.A.

Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, prin

decizia     nr. 83 A din 4 aprilie 2002, în fond după casarea cu trimitere, a

respins apelurile declarate de S.C. T.G. și S.C. G. S.A., reținând , în esență,

că:

- apelanta T.G., ca succesoare a reclamantei S.C. S. S.A.,

nu precizează capetele de cerere asupra cărora nu s-ar fi pronunțat prima

instanță;

-

excepția lipsei de calitate procesuală a S.C. T.G. și a S.C. T.F. este “vădit

neîntemeiate”,

-

cererea reclamantei succesoare T.G. a fost anulată corect ca netimbrate,

-

expertizele au fost administrate în condițiile legii, nefiind motive de

nulitate a acestora, iar, pe fond,

-

pârâta avea obligația contractuală de a transporta utilajele în țară, pe

cheltuiala sa, dar, la închiderea șantierului, le-a abandonat.

Contra

deciziei a declarat recurs pârâta S.C. G. S.A., pe temeiurile din art. 304 pct.

6, 8, 9 și 10 C. proc. civ., fără, însă, a le individualiza formularea pe

fiecare temei.

Motivele

de recurs expuse sunt:

-

S.C. U.T. S.A., ca succesoare a S.C. S. S.A. , “titulara acțiunii divizate în

timpul procesului, nu a formulat acțiune în nume propriu, deci nu are calitate

procesuală activă”,

-

S.C. T.F. a formulat cerere de intervenție nepusă în discuția părților, astfel

nici ea nu are calitate procesuală activă,

-

această reclamantă intervenientă a prezentat un ordin de plată a taxei de

timbru de 37 milioane lei “neștampilat și nesemnat”, iar suma este

insuficientă,

-

a doua expertiză s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 168 și art. 201 C.

proc. civ., iar, pe fond,

-

nu a avut posesia utilajelor care au fost exploatate exclusiv de reclamantă în

Israel, neavând, deci, obligația “de a le păzi ori demonta sau transporta, ci

numai de a achita costul transportului înapoi în țară”.

2.Recursul

este nefondat.

2.1.Cu

privire la criticile relative la S.C. T.F. SA rezultă că aceasta, ca și

celelalte două societăți rezultate din divizarea reclamantei, a fost introdusă

corect în cauză, prin încheierea din 12 octombrie 1994, întrucât este

succesoare, preluând o cotă din activul și pasivul ei. In același mod s-a

procedat și cu S.C. T.G., nefiind necesară o nouă cerere de chemare în

judecată, în nume propriu, cât timp este succesoare în drepturile procesuale

ale reclamantei inițiale S.C. S. S.A.

Așadar

ambele societăți au calitate procesuală activă ceea ce a reținut în mod corect

instanța de apel.

2.2.

Relativ la critica privind timbrajul recurenta nu indică norma încălcată, suma

și nici modalitatea de calcul, afirmând generic că “taxa era insuficientă”. Așa

fiind, instanțele au determinat taxa judiciară de timbru în raport de câtimea

sumei pretinse de S.C. T.F., făcându-se dovada plății taxei de timbru conform

art. 39 din ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

2.3.

Cercetarea procedurii uzitate pentru încunoștiințarea și administrarea celei de

a doua expertize nu relevă încălcarea normelor din art. 168 în sensul că

părțile nu mai erau în termen să solicite o nouă expertiză și a celor din art. 201

C. proc. civ., în sensul că nu s-au stabilit obiectivele expertizei . Dar,

acele norme nu sunt imperative și, pe de altă parte, recurenta nu a invocat

aceste apărări în fața instanței care a încuviințat expertiza și nici nu a

dovedit vătămarea produsă.

2.4.

În sfârșit, pe fondul cauzei obligația, izvorâtă din contractul nr. 38/1991,

incumbă recurentei și ea constă nu numai în finanțarea transportului

utilajelor, cum se susține în motivele de recurs.

Conform

art. 5 din contract recurenta era obligată să asigure transportul utilajelor în

Israel și retur, pe cheltuiala sa.

Recurenta

nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, rezultând că la închiderea

neprevăzută a lucrărilor șantierului, aceasta nu a înștiințat pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. G.

S.A. București împotriva deciziei nr. 83/A din 4 martie 2002 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.