ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 970/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Reclamanta S.C. S. S.A. a cerut , la 20 aprilie 1994, obligarea pârâtei S.C. G. S.A. la plata sumei de 437.998.440 lei, cu titlu de prestații și penalități de întârziere, iar prin sentința civilă nr. 5040 din 20 noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția comercială, s-au acordat: - 15.527.991 lei contravaloare prestații, - 315.327.700 lei contravaloarea unor utilaje, - 44.517.492 lei cheltuieli de judecată în favoarea S.C. U.T. și - 9.810.038 lei contravaloare prestații, - 480.133.110 lei contravaloare utilaje și - 57.013.311 lei cheltuieli de judecată în favoarea S.C. T.G. S.A. Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 83 A din 4 aprilie 2002, în fond după casarea cu trimitere, a respins apelurile declarate de S.C.

T.G. și S.C. G. S.A., reținând , în esență, că: - apelanta T.G., ca succesoare a reclamantei S.C. S. S.A., nu precizează capetele de cerere asupra cărora nu s-ar fi pronunțat prima instanță; - excepția lipsei de calitate procesuală a S.C. T.G. și a S.C. T.F. este “vădit neîntemeiate”, - cererea reclamantei succesoare T.G. a fost anulată corect ca netimbrate, - expertizele au fost administrate în condițiile legii, nefiind motive de nulitate a acestora, iar, pe fond, - pârâta avea obligația contractuală de a transporta utilajele în țară, pe cheltuiala sa, dar, la închiderea șantierului, le-a abandonat. Contra deciziei a declarat recurs pârâta S.C. G. S.A., pe temeiurile din art. 304 pct. 6, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., fără, însă, a le individualiza formularea pe fiecare temei. Motivele de recurs expuse sunt: - S.C. U.T. S.A., ca succesoare a S.C. S. S.A. , “titulara acțiunii divizate în timpul procesului, nu a formulat acțiune în nume propriu, deci nu are calitate procesuală activă”, - S.C. T.F. a formulat cerere de intervenție nepusă în discuția părților, astfel nici ea nu are calitate procesuală activă, - această reclamantă intervenientă a prezentat un ordin de plată a taxei de timbru de 37 milioane lei “neștampilat și nesemnat”, iar suma este insuficientă, - a doua expertiză s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 168 și art. 201 C. proc. civ., iar, pe fond, - nu a avut posesia utilajelor care au fost exploatate exclusiv de reclamantă în Israel, neavând, deci, obligația “de a le păzi ori demonta sau transporta, ci numai de a achita costul transportului înapoi în țară”.

2.Recursul este nefondat. 2.1.Cu privire la criticile relative la S.C. T.F. SA rezultă că aceasta, ca și celelalte două societăți rezultate din divizarea reclamantei, a fost introdusă corect în cauză, prin încheierea din 12 octombrie 1994, întrucât este succesoare, preluând o cotă din activul și pasivul ei. In același mod s-a procedat și cu S.C. T.G., nefiind necesară o nouă cerere de chemare în judecată, în nume propriu, cât timp este succesoare în drepturile procesuale ale reclamantei inițiale S.C. S. S.A. Așadar ambele societăți au calitate procesuală activă ceea ce a reținut în mod corect instanța de apel. 2.2. Relativ la critica privind timbrajul recurenta nu indică norma încălcată, suma și nici modalitatea de calcul, afirmând generic că “taxa era insuficientă”.

Așa fiind, instanțele au determinat taxa judiciară de timbru în raport de câtimea sumei pretinse de S.C. T.F., făcându-se dovada plății taxei de timbru conform art. 39 din ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997. 2.3. Cercetarea procedurii uzitate pentru încunoștiințarea și administrarea celei de a doua expertize nu relevă încălcarea normelor din art. 168 în sensul că părțile nu mai erau în termen să solicite o nouă expertiză și a celor din art. 201 C. proc. civ., în sensul că nu s-au stabilit obiectivele expertizei . Dar, acele norme nu sunt imperative și, pe de altă parte, recurenta nu a invocat aceste apărări în fața instanței care a încuviințat expertiza și nici nu a dovedit vătămarea produsă.

2.4. În sfârșit, pe fondul cauzei obligația, izvorâtă din contractul nr. 38/1991, incumbă recurentei și ea constă nu numai în finanțarea transportului utilajelor, cum se susține în motivele de recurs. Conform art. 5 din contract recurenta era obligată să asigure transportul utilajelor în Israel și retur, pe cheltuiala sa. Recurenta nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, rezultând că la închiderea neprevăzută a lucrărilor șantierului, aceasta nu a înștiințat pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. G. S.A. București împotriva deciziei nr. 83/A din 4 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.