ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5956/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5956/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2

decembrie 2003, reclamanta S.E.F.L.E.G.W., prin reprezentant D.V. a chemat în

judecată pârâta SC E.F. SA cu sediul în Comuna Vârtop, pentru obligarea la

plata sumei de 1.853.080.000 lei, echivalentul a 46.327 euro, prețul mașinilor

și utilajelor livrate conform facturii din 5 aprilie 2002, precum și la plata

sumei de 96.000.000 lei, prejudicii suferite prin nefolosirea produselor, cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul Dolj, secția comercială

și contencios administrativ, prin sentința nr. 1302 din 16 noiembrie 2004 a

respins acțiunea.

În pronunțarea acestei hotărâri, s-a

reținut că actele depuse, facturile de proveniență și acte de vânzare,

cumpărare de la persoane fizice și juridice, nu fac dovada că bunurile au fost

proprietatea reclamantei. Pe de altă parte, cumpărarea s-a făcut cu banii

acționarului principal, U.A.T.R., reclamanta primind de la acest acționar suma

de 7.049 euro, după cum se menționează în procesul verbal al adunării generale

a SC E.F. SA din 3 ianuarie 2003.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

prin decizia nr. 111 din 25 martie 2005, hotărârea atacată fiind schimbată în

tot, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata

sumei de 39.278 euro, în echivalent lei la data plății, prețul produselor

livrate, cu 69.226.100 lei, cheltuieli de judecată.

A fost respins capătul de cerere

privind plata sumei de 96.000.000 lei, lipsa de folosință a utilajelor și

mașinilor livrate.

În pronunțarea acestei hotărâri

instanța a reținut că din dovezile depuse de reclamantă, contract, facturi,

acte de vânzare – cumpărare, rezultă că reclamanta este proprietatea bunurilor

în litigiu.

Reclamanta este expeditorul în

actele de transport și în declarațiile vamale întocmite în 2002 la livrarea

produselor din Belgia către pârâtă.

Din procesul verbal al adunării generale

a acționarilor din 3 ianuarie 2003, rezultă că pârâta a hotărât achiziționarea

uneltelor, accesoriilor pentru a fi folosite în activitatea de producție și că

D.V. a primit 7.049 euro, în numerar, de la acționarul U.A.T.R.

Instanța a reținut că pârâta

datorează prețul produselor proprietatea reclamantei, aflate în patrimoniul

său, în sumă de 46.327 euro, din care se deduce suma de 7.049 euro achitată,

rămânând de plată diferența de 39.278 euro.

În ce privesc pretențiile pentru

lipsa de folosință a utilajelor pe perioada de la livrare, în sumă de

96.000.000 lei, instanța a reținut că nu este admisibilă, întrucât nu s-a

încheiat, între părți o convenție în sensul achitării unei sume pentru

folosință. Dimpotrivă, relațiile bune de la data livrării utilajelor, presupun

că părțile au urmărit o activitate profitabilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri

pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- motivarea hotărârii este

contradictorie și confuză.

- reclamanta ar fi trebuit să ceară

în principal restituirea bunurilor și numai dacă acestea nu ar mai exista,

plata contravalorii acestora.

- nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra bunurilor. Unele din bunuri au fost achiziționate de U.A.T.R.,

acționarul principal al societății pârâte.

- hotărârea nu are un temei legal.

- instanța nu s-a pronunțat asupra

unor mijloace de apărare, dovezi, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (pct. 10

din art. 304 C. proc. civ.) cum ar fi, lipsa calității de comerciant al

reclamantei, prematuritatea cererii, neluarea în considerare a apărărilor de la

fond.

- nu s-au respectat prevederile art.

720

1

C. proc. civ., privind concilierea probabilă.

Recursul este nefondat.

Potrivit obiectului cererii,

reclamanta a solicitat plata contravalorii mașinilor și utilajelor livrate din

import, cu facturile din 5 aprilie 2002, pentru pârâtă.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății, astfel că, susținerile recurentei în sensul că cererea

reclamantei trebuia să aibă alt obiect, restituirea bunurilor, nu poate fi

luată în discuție.

Temeiul legal al cererii reclamantei

este obligarea pârâtei la îndeplinirea contraprestației, determinată de

livrarea unor mașini și utilaje, deținerea acestora fără plată, constituind o

îmbogățire fără just temei.

Susținerile recurentei în sensul

lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, pe motivul lipsei

calității de comerciant, sunt de respins, având în vedere probele dosarului.

Din documentația depusă la dosarul

de fond, cu care reclamanta face dovada dobândirii, prin cumpărare a mașinilor

și utilajelor de la persoane juridice și fizice din Olanda rezultă că plata

acestora s-a făcut de D.V., dar acesta reprezintă firma S.E.F.L.E.G.W., care

este și expeditoare în declarația vamală din 31 mai 2002, dar, chiar ca întreprindere,

persoana fizică, conform extrasului C.C.A., reclamanta are calitate procesuală

pentru plata bunurilor livrate pârâtei.

Susținerile recurentei, în sensul că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor sunt

nefondate, întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, din probele

dosarului rezultă că reclamanta prin D.V. a plătit utilajele și mașinile în

litigiu.

Așa cum s-a arătat, firma reclamantă

este expeditoare în declarația vamală de export iar pârâta destinatară.

Nu au fost dovedite susținerile

recurentei în sensul că unele din utilajele în cauză, s-au cumpărat și au fost

achitate de acționarul pârâtei, U.A.T.R.

De altfel, susținerile recurentei

sunt contrare hotărârii adunării generale a acționarilor pârâtei recurente din

3 ianuarie 2003.

În procesul verbal încheiat la acea

dată, se menționează hotărârea societății de a achiziționa materialele, unelte

și accesorii „proprietatea D-lui D.V., care în prezent sunt folosite pentru SC

E.F. SA din Vârtop” „și pentru ele d-nul D.V. să fie plătit”. S-a menționat

lista bunurilor și s-a precizat că U.A.T.R. ca acționar principal, reprezentat

de D-ul W.A.V.C. i-a asupra sa, cu titlu provizoriu, plata acestei sume. D-nul

D.V. declară că a primit suma de 7.049 euro în numerar, pentru care dânsul

semnează”.

Susținerile recurentei, contrare

celor stabilite în adunarea generală, nu-și au temei, aceasta continuând să

dețină și să folosească utilajele.

În ce privește invocarea

nerespectării art. 720

1

C. proc. civ., în această fază procesuală a

recursului, întrucât în fond și apel, pârâta a persistat în refuzul plății, nu

mai are relevanță.

Așa fiind, hotărârea instanței de

apel de admitere a cererii și de obligare a pârâtei la plata prețului mașinilor

și utilajelor livrate de reclamantă, este temeinică și legală, recursul urmând

să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenta urmează să fie obligată față de intimata – reclamantă, la plata sumei

de 500 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat

și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC E.F. SA Vârtop, Județul Dolj, împotriva deciziei nr. 111 din 25 martie 2005

a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 500 RON

cheltuieli de judecată față de intimata – reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2005.