ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2000, reclamanta, SC E.L. SA Craiova, a chemat în judecată pe pârâta, SC S.A. SA Craiova (fostă SC S.P. SA Craiova), solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 200.206.352 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și a beneficiului nerealizat( care au fost actualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale), cauzate ca urmare a cumpărării celor 3 rezervoare, de capacitățile menționate în cerere, cumpărate la licitația publică organizată la data de 27 septembrie 1995, și al căror preț a fost achitat prin decontarea facturii nr. 840006 din 28 septembrie 1995.

Prin sentința nr. 131 din 9 februarie 2001, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, reținând că rezervoarele achiziționate de reclamantă nu se află în posesia pârâtei, SC S.A. SA, ci a SC S.P. SA (societate rezultată ca și pârâta din divizarea SC S.P. SA Craiova).

Prin decizia nr. 529 din 31 mai 2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat împotriva susmenționatei sentințe de reclamanta, SC E.L. SA, și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta, SC S.A. SA, să plătească reclamantei, SC E.L. SA, suma de 200.406.352 lei, cu titlu de daune plus 17.579.885 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, urmare a licitației din 27 septembrie 1995, mijloacele fixe au fost adjudecate de reclamantă și că, prin sentința nr. 643 din 18 iunie a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată cu execuție imediată și fără somație, pârâta, SC S.A. SA, a fost obligată să permită recurentei, SC E.L. SA, să ridice cele 3 rezervoare cu numărul de inventar indicat în acțiune.

Că ulterior, prin protocolul încheiat între SC S.P. SA, pârâta, SC S.A. SA, și reclamanta, SC E.L. SA, pârâta s-a obligat față de SC S.P. SA să reîntregească aportul de capital cu un număr de 3 mijloace fixe similare cu cele care au fost predate reclamantei, SC E.L. SA.

Că acest protocol a fost înregistrat, atât la SC S.P. SA, cât și la pârâta, SC S.A. SA, iar printr-un alt considerent, instanța de apel a reținut că, faptul că bunurile nu se află în posesia pârâtei SC S.A. SA, nu are nici o relevanță în cauză, atâta timp cât raporturile juridice au luat naștere între părți, în baza protocolului menționat anterior, care nu a fost denunțat iar dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut și nu contestat în legătură cu mijloacele fixe, astfel că, față de această situație, greșit instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea pentru acest motiv.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că prin procesul verbal din 18 februarie 2000, pârâta SC S.A. SA, în calitate de gestionar de fapt, a predat sumele în litigiu, către SC S.P. SA, și nicidecum către reclamanta, SC E.L. SA, așa cum se obligase prin protocolul menționat mai sus, situație în care i-a creat acesteia pe perioada iunie 1999 -1 februarie 2000, prin lipsa de folosință a utilajelor, daune reactualizate, conform adresei emise de Comisia Națională de Statistică, în sumă de 200.206.352 lei.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC S.A. SA.

Printr-un prim motiv de casare, pârâta susține că, în mod greșit instanța de apel a apreciat, spre deosebire de tribunal, că are calitate procesuală pasivă, deoarece o asemenea reținere era justificată numai în cazul în care reclamanta și-ar fi întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără just temei (cu referire la faptul că suma achitată de reclamantă cu titlu de preț a fost înregistrată în contabilitatea sa), și ca atare, cum în sprijinul admiterii cererii au fost invocate dispozițiile art. 1080-1084 C. civ., care se referă la efectele obligațiilor contractuale, acțiunea nu era întemeiată nici pe fond din moment ce reclamanta nu s-a prezentat după desfășurarea licitației pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fapt care a determinat anularea licitației, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din H.G. nr. 634/1991 și art. 61 din Legea nr. 58/1991, situație comunicată acesteia cu adresa nr. 5988/17 octombrie 1995.

Printr-o altă critică, pârâta susține, că în lipsa unui contract de vânzare-cumpărare care nu a fost încheiat datorită dezinteresului reclamantei, nu există temei pentru angajarea răspunderii sale pentru daunele solicitate prin acțiune, în contextul în care procesul verbal de licitație nu are valoarea juridică a unui asemenea contract, și nici achitarea prețului utilajelor nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate.

De asemenea, mai susține pârâta că procesul verbal de licitație, poate fi considerat cel mult antecontract, prin care părțile se obligă să încheie un contract de vânzare cumpărare, obligație care se stinge la expirarea termenului, stipulat, astfel că în legătură cu acest aspect nu poate să-i fie imputabilă culpa reclamantei, care nu s-a prezentat (urmare licitației câștigate) în termen de 15 zile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În sfârșit, se mai susține că, în speță, nu se poate considera că ar fi avut loc o vânzare sub condiție suspensivă, și deci că la îndeplinirea acesteia vânzarea să devină valabilă din chiar ziua promisiunii, deoarece în speță nu s-a încheiat în final un contract de vânzare-cumpărare, ci numai s-a promis, iar pe de altă parte elementul constitutiv a condiției nu poate fi însuși consimțământul.

În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea apelului reclamantei împotriva sentinței instanței de fond.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că în urma licitației din 27 noiembrie 1995, organizată de SC S.P. SA Craiova, reclamanta, SC E.L. SA Craiova, a adjudecat 3 rezervoare de capacitățile menționate în cerere, și ca urmare, a procedat la achitarea prețului acestora prin decontarea facturii nr. 840006 din 28 septembrie 1995, emisă de fosta proprietară a bunurilor, SC S.P. SA Craiova.

În cursul anului 1996, SC S.P. SA Craiova s-a divizat, ‚, astfel că au luat naștere două noi persoane juridice”, respectiv SC S.P. SA Craiova și pârâta SC S.A. SA Craiova, prețul vânzării fiind în evidențiat în contabilitatea acestei societăți, astfel cum, aceasta recunoaște expres prin răspunsul la întrebarea 3 din interogatoriu.

Ulterior divizării, la data de 1 februarie 2000, s-a încheiat între reclamanta, SC E.L. SA, pârâta SC S.A. SA și SC S.P. SA un protocol, prin care pârâta, SC S.A. SA, recunoaște că are obligația predării celor trei rezervoare către reclamantă, și ca urmare în executarea acestei obligații s-a angajat să predea către SC S.P. SA, în compensare, produse similare cu cele pe care SC S.P. le-a predat în contul său către reclamantă.

În acest context, bine instanța de apel a reținut, spre deosebire de instanța fondului, că raporturile juridice dintre părți s-au născut în temeiul protocolului, și cum acesta nu a fost denunțat, ulterior, își produce efecte, în sensul că atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor câștigate la licitație și atrage totodată calitatea procesuală pasivă a pârâtei (chiar dacă urmare licitației nu s-a încheiat un contract scris de vânzare-cumpărare).

Ca atare, nu pot fi reținute în totalitatea lor criticile formulate în recurs, din moment ce prin acestea se încearcă a se demonstra, că datorită dezinteresului reclamantei, consecutiv câștigării licitației, nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, care să constituie temeiul angajării pârâtei cu plata daunelor solicitate, deși prin protocolul menționat anterior s-a recunoscut expres dreptul de proprietate al reclamantei asupra rezervelor în discuție.

Or, dacă s-ar accepta, punctul de vedere al pârâtei, aceasta ar echivala cu încălcarea principiului

„pacto sunt servando”

, care consacră regula, specifică sistemului consensualismului, potrivit căreia acordul de voință (consimțământul) produce efecte juridice prin el însăși (așa cum acesta a fost consemnat în protocol), fiind suficient pentru validitatea convenției, indiferent de forma în care a fost exprimat.

În concluzie, se reține, că chiar dacă în speță nu s-a încheiat în formă scrisă un contract de vânzare-cumpărare, totuși, consimțământul părților asupra vânzării, și deci asupra transmiterii drepturilor de proprietate al celor 3 rezervoare, a existat, fiind concretizat, chiar dacă ulterior licitației, prin protocolul mai sus amintit, așa încât, pârâta are o răspundere contractuală pentru lipsa de folosință a utilajelor în perioada 1998-2000, și ca urmare, bine instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 200.206.352 lei, cu titlu de daune.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta, SC S.A. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 529 din 31 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2004.