ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 328/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 44.186.053 lei, cu dobânda legală de 43.386.362 lei și la cheltuieli de judecată. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 8685 din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea, obligând pe pârâtă la plata sumelor solicitate și la 3.239.370 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a furnizat pârâtei, pe bază de comandă, mărfuri în valoare de 177.664.479 lei pe care le-a facturat și a primit în compensare sau cu ordin de plată o parte din datorie, rămânând diferența certă prin acțiune, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 1361 și 1362 C. civ., precum și dispozițiile art. 46 C. com.

Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat împotriva sentinței sus menționate, prin decizia civilă nr. 1112 din 29 iunie 2001, a admis cererea pârâtei și, schimbând în parte hotărârea atacată, a respins acțiunea privind obligarea la plata contravalorii mărfii, ca rămasă fără obiect, și a obligat la plata dobânzilor. Instanța de apel a considerat că, prin recunoașterea, în întâmpinare, a plății datoriei, nu mai subzistă decât plata dobânzilor, ca obligație a pârâtei. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că, instanțele de fond nu au avut în vedere rata de comandă din decembrie 1997, care prevedea că modalitatea de plată este pe măsura vânzării, după cum nu au avut în vedere nici adresele 14 din 27 ianuarie 1999 și 10 din 13 august 1999, prin care încunoștința pe furnizor că marfa este greu vandabilă și cere restituirea ei.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente. În desfășurarea raporturilor comerciale, părțile au convenit ca relațiile lor să îmbrace forma comenzilor pentru produsele ce se vor livra, specificând modalitatea de plată. Notele de comandă, din 10 septembrie 1997 și din 11 noiembrie 1997, au menținut că plata se face pe măsura vânzării. Prin adresele din 27 ianuarie 1991 și din 13 iulie 1999, pârâta aducea la cunoștință reclamantei că produsele sunt grav vandabile și propunea retragerea lor. Condiționând plata prețului produselor livrate de vânzarea lor, convenția părților depășește cadrul tipic al contractului de vânzare-cumpărare, pentru a da o natură imperfectă contractului, ale cărui efecte se vor interpreta potrivit intenției comune și uzanțelor dintre comercianți.

Astfel, din corespondența părților: actele de compensare, notele de comandă, celelalte adrese menționate, rezultă că termenele de plată se stabilesc de părți, de comun acord, sau pe măsura vânzării. Aceasta este o clauză în favoarea debitoarei, știut fiind că interpretarea clauzelor îndoielnice se face în favoarea celei ce se obligă. Fără a stabili o dată certă privind scadența datoriei, creditorul se află în situația precară de a avea o creanță care este exigibilă la un moment viitor: momentul vânzării bunurilor. Dacă plata, ca modalitate de stingere a obligației, este datorată în condițiile unei creanțe exigibile, cât timp datoria nu este scadentă, debitorul obligației nu poate fi constrâns la executare.

Cu atât mai mult dobânzile, pentru o datorie neexigibilă, nu pot curge. De altfel, art. 43 C. com. prevede că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Obligarea la plata dobânzilor apare astfel lipsită de suport. Constatând că instanțele de fond au interpretat greșit actele deduse judecății, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 1112 din 29 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, va modifica decizia, în sensul că va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă 8685 din 20 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București și, pe fond, va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA București, împotriva deciziei nr. 1112 din 29 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 8685 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 ianuarie 2003.