ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4454/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. M.V. SRL București a chemat în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pe pârâta S.C. R.P. SRL Râmnicu Sărat solicitând prin acțiunea sa astfel cum a fost modificată să se constate încetarea de drept a contractului de comodat încheiat la 1 noiembrie 1999 între părți și obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri, proprietatea reclamantei împrumutate pârâtei în baza acestui contract. Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâta a solicitat să se respingă acțiunea reclamantei, să se constate că între părți s-a încheiat un contract principal de lohn, un contract de comision pentru producție de export și un contract de comodat.

A solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 40.186.700 LIT și 4.186 DM contravaloare marfă, cu dobânzi și să se instituie un drept de retenție asupra utilajelor proprietatea reclamantei până la achitarea integrală a debitelor, cu cheltuieli de judecată. Urmare judecării acțiunii în anulare formulată de reclamanta S.C. M.V. SRL București împotriva sentinței nr. 316 din 7 iunie 2002 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. R.P.

SRL Râmnicu Vâlcea și s-a admis cererea reconvențională a pârâtei, Curtea de Apel București, secția V comercială, a respins ca nefondată această acțiune, prin decizia nr. 1500 din 19 noiembrie 2002. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel București a reținut că în contractul de comodat încheiat între părțile în proces la 1 noiembrie 1999 a fost prevăzută clauza potrivit cu care în cazul apariției unor litigii părțile vor încerca soluționarea lor pe cale amiabilă și în caz de nereușită se vor adresa Tribunalului Arbitral. Contractul încheiat între părți a avut ca dată limită 31 decembrie 2000 fiind ulterior prelungit tacit. Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta și a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a deciziei 1500/2002 a Curții de Apel București, secția V comercială, în sensul admiterii acțiunii în anulare și pe cale de consecință obligarea pârâtei S.C.

R.P. SRL Râmnicu Sărat la restituirea unui număr de 61 de utilaje profesionale pentru confecții împrumutate în baza contractului de comodat din 1 noiembrie 1999. A solicitat totodată să se respingă cererea reconvențională a pârâtei ca neîntemeiată. În susținerea cererii sale, recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

și ale art. 366 alin. (2) din legea procedurală pentru următoarele considerente: - interpretarea greșită de către instanță a actului juridic dedus judecății ceea ce a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia: a) în acest sens a susținut că în fața Tribunalului arbitral și ulterior în fața instanței judecătorești competente să soluționeze acțiunea în anulare reclamanta a invocat excepția inadmisibilității soluționării cererii reconvenționale formulată de pârâtă în aceeași cauză cu acțiunea principală, motivat de aceea că pretențiile din cererea reconvențională nu rezultă din același raport juridic dedus judecății prin acțiunea principală. De această excepție instanța investită cu acțiunea în anulare nu a ținut cont.

S-a subliniat în fundamentarea acestei critici că reclamanta nu a invocat necompetența materială a Tribunalului arbitral ci imposibilitatea soluționării a celor două acțiuni în cadrul aceleiași cauze, situație de care nu a ținut seama Curtea de Apel București cu ocazia judecării acțiunii în anulare motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. b) a mai susținut recurenta că interpretarea greșită a celor două acte juridice deduse judecății rezultă și din faptul că între părți s-a încheiat acel contract numit nr. 25 din 1 noiembrie 1999 ce reprezintă convenția loc referitoare la folosința mașinilor împrumutate și contractul de comodat încheiat tot de acestea. - hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii, împrejurare ce rezultă din aceea că s-au încălcat dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1145 precum și Titlul X din Cartea a III-a a Codului Civil referitoare la comodat precum și dispozițiile art. 364-366 C. proc.

civ. S-a susținut de către recurentă că hotărârea Curții de Apel este lipsită de temei legal întrucât constituie premisa unei îmbogățiri fără justă cauză întrucât sumele solicitate de S.C. R.P. SRL reprezintă contravaloarea unor bunuri necorespunzătoare calitativ, ceea ce constituie motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; - instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. S-a invocat astfel că nu s-a pronunțat asupra notelor de debit și notificărilor transmise pârâtei și asupra dovezii privind plata diminuată a facturilor. S-a mai susținut de către recurenta că aceste înscrisuri dovedesc netemeinicia pretențiilor invocate de pârâtă pe calea cererii reconvenționale determinând implicit netemeinicia sentinței arbitrale iar ignorarea acestora de către Curtea de Apel București constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Recursul reclamantei este nefondat și urmează a se respinge cu această mențiune. Primul motiv de recurs acela potrivit cu care era inadmisibilă judecarea cererii reconvenționale în aceeași cauză cu acțiunea principală, a fost analizat și ca motiv al acțiunii în anulare. Curtea de Apel a reținut corect că Tribunalul Arbitral nu era ținut de a nu judeca împreună atât acțiunea cât și cererea reconvențională întrucât între contractele încheiate de părți la 1 noiembrie 1999 exista o strânsă legătură, contractul de comodat fiind încheiat în baza și în vederea executării contractului de lohn. Critica potrivit cu care prin admiterea cererii reconvenționale reprezintă o îmbunătățire fără justă cauză nu este întemeiată.

La încheierea contractelor ce au stat la baza relației lor contractuale, părțile au stabilit prin aceste contracte obligațiile lor reciproce, modul de îndeplinire a acestora și la judecarea cauzei în fața Tribunalului Arbitral au fost analizate detaliat, încât nu se poate reține că susținerea recurentei că sumele solicitate de S.C. R.P. SRL reprezintă contravaloarea unor produse necorespunzătoare calitativ se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care să determine modificarea hotărârii recurate. Nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nici cele susținute de recurentă vizând neluarea în analiză a notelor de debit și notificărilor transmise de aceasta pârâtei.

În mod corect Curtea de Apel București investită cu soluționarea acțiunii în anulare a respins cererea reclamantei, deoarece din analiza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, nu s-a dovedit că hotărârea arbitrală pronunțată în cauză a încălcat prevederile cuprinse în art. 364 pct. a) – i) C. proc. civ., care să justifice atare anulare. În consecință, recursul reclamantei este nefondat și se va respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. M.V. SRL București, împotriva deciziei nr. 1500 din data de 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.