ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5597/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5597/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 septembrie 2003, reclamanta SC D. SRL Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL Râmnicu Vâlcea, pentru a fi obligată la plata sumei de 276.281.928 lei reactualizată cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 6014 din 27 noiembrie 2003, Judecătoria Vâlcea a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 276.281.928 lei pretenții și 15.257.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 118 din 5 aprilie 2004, a respins apelul pârâtei, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât reclamanta a ridicat alte produse în contul sumei achitate și deci a fost greșit obligată la plată.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de susținerile care se fac prin recursul de față, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezultă că în mod corect, prin hotărârea ce se atacă s-a reținut că, față de plata făcută în avans de reclamantă și potrivit compensărilor acceptate de părți, pârâta datorează suma pentru care a fost angajată răspunderea sa. Mai trebuie reținut că, pârâta nu a formulat o eventuală cerere reconvențională, în situația în care ar mai fi avut la rândul său pretenții în raport de livrările de mărfuri operate între părți.
Și, cum, recurenta pârâtă nu a făcut dovezi concludente privind susținerile sale privind livrări către reclamantă în contul sumei aflate în litigiu, aceste apărări nu pot fi primite. În consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SRL Rm. Vâlcea, împotriva deciziei nr. 118/ A - C din 5 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești-secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.