ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2013

Judecătoria Rm.

Vâlcea, Complet specializat în soluționarea cauzelor comerciale și

administrativ fiscale, prin Sentința civilă nr. 4975 din 3 iunie 2009 a respins

acțiunea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL

Râmnicu -Vâlcea, ca neîntemeiată.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța a reținut în esență că nu s-a făcut dovada

neexecutării culpabile a contractului de către pârâtă, care dimpotrivă și-a

îndeplinit obligația de a executa lucrarea în termen, a prezentat reclamantei

procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor și i-a comunicat că a fost

emisă factura pentru diferența de preț, însă aceasta și-a exprimat intenția de

a desființa contractul, întrucât nu mai putea obține un credit bancar.

Tribunalul Vâlcea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 6

din 17 iunie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de

mai sus, pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea, a constatat

rezoluțiunea contractului nr. 128/25 februarie 2008 și a dispus repunerea în

situația anterioară, obligând pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 35.000

RON avans achitat.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 23/R-COM din 5 ianuarie 2011, a admis recursul introdus de pârâtă și a

modificat decizia pronunțată în apel, în sensul că a anulat Sentința nr. 4975

din 3 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, și a trimis cauza spre

soluționare în primă instanță Tribunalului Vâlcea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, reținând că față de valoarea obiectului

litigiului comercial de peste 100.000 RON, competența judecării în primă

instanță a acestuia aparține tribunalului și nu judecătoriei care l-a

soluționat cu încălcarea art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Vâlcea,

secția a II-a civilă, prin Sentința nr. 2182 din 9 noiembrie 2011 a admis

acțiunea și a dispus rezoluțiunea contractului nr. 128 din 25 februarie 2008 și

restituirea avansului în sumă de 35.000 RON.

Pronunțând această

sentință, prima instanță a analizat cu prioritate natura juridică a

raporturilor contractuale statornicite între părți, apreciind în funcție de

conținutul convenției că nu este vorba în realitate de un contract de

antrepriză, ci de un antecontract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor că,

referitor la executarea obligațiilor stipulate de părți în contract, pârâta nu

a executat în mod corespunzător obligațiile de prestări servicii pe care și

Ie-a asumat, printre care și obligația de informare precontractuală și

contractuală cu privire la durata reală de finalizare a lucrării care s-a

extins pe o perioadă mai mare decât cea convenită, exemplificând cu depoziția

martorului B.I. și fotografiile executate la fața locului în data de 1

octombrie 2008.

A mai reținut

instanța de fond că nu se poate da eficiență adresei de reziliere a

contractului emisă de către pârâtă, de vreme ce nu și-a executat propria

obligație de a termina lucrarea în termenul prevăzut.

Pârâta SC C.P. SRL

Râmnicu -Vâlcea a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că a fost dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii și a probelor administrate, fiind

inexact că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 15/A-C din 7 martie 2012, a admis apelul pârâtei, a schimbat

sentința atacată iar pe fond a respins acțiunea și a obligat

intimata-reclamantă să-i plătească apelantei suma de 850 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, din

reevaluarea probatoriului, că neexecutarea contractului se poate reproșa

reclamantei și nu pârâtei care și-a îndeplinit obligația de a termina lucrarea

în termen, procesul verbal de recepție doveditor al acestei situații, nefiind

combătut prin niciun mijloc de probă, că dacă lucrarea nu ar fi fost executată

la timp, reclamanta ar fi putut uza de clauza inserată în art. IV alin. (6) din

contract, care atrăgea obligația antreprenorului la plata unor daune interese

de 0,05% din valoarea lucrării neexecutate, însă a preferat să ceară

restituirea avansului pentru că nu mai avea interes să intre în posesia

bunului, deoarece a dobândit alt apartament.

A concluzionat

instanța de apel că prima instanță numai prin aprecierea greșită a probelor

administrate și aplicarea greșită a legii a admis acțiunea în rezoluțiunea

contractului, reținând că pârâta nu și-a executat obligația de a executa

lucrarea la termen.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta D.V. solicitând admiterea recursului astfel cum a

fost formulat, modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cadrul primului

motiv de nelegalitate - art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - recurenta-reclamantă

reproșează instanței de apel greșita calificare a căii de atac - din apel în

recurs.

În cadrul motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

arată că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care instanța a dat

eficiență procesului-verbal de recepție nr. 296/28 august 2008, semnat de

membrii comisiei de recepție în materie de construcție a primăriei, înscris

care nu cuprinde semnătura membrilor acestei instituții, creând o confuzie în

momentul în care s-a reținut ca dată a finalizării lucrărilor ziua de 28 august

2008 întrucât înscrisul la care face referire instanța are menționate două

numere de înregistrare.

În același sens,

arată recurenta că nu se indică în cuprinsul deciziei de ce, contrar

susținerilor sale argumentate, instanța nu a dat eficiență mijloacelor de probă

administrate în dovedirea cererii de chemare în judecată, respectiv

procesul-verbal nr. 336/42670 din 21 noiembrie 2008 înregistrat la primărie din

care rezultă cu claritate că lucrarea a fost finalizată spre finalul lunii

noiembrie 2008, în acest sens fiind și depoziția martorului B.I. care a arătat

că a însoțit-o pe recurenta-reclamantă atât în decursul lunii august cât și în

decursul lunii octombrie 2008 la imobilul în litigiu, imobil care nu era

finalizat, muncitorii lucrând în continuare la mansardă, astfel că nu s-a putut

urca, nefiind scară între etajul 4 și 5, fapt confirmat și de pozele efectuate

cu acea ocazie care au fost depuse la dosar, aceste probe completându-se cu

înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă în faza de apel, din

„procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr.

15 data 1 septembrie 2008".

Conchide sub acest

aspect recurenta că din considerentele deciziei nu rezultă în nicio modalitate

motivele care au format convingerea instanței și nici apărările invocate de

către recurenta-reclamantă pe parcursul desfășurării dosarului, aspecte de

natură să conducă la imposibilitatea exercitării controlului judiciar și să

atragă nulitatea hotărârii, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 261 pct.

5 C. proc. civ., fapt ce ar conduce la nulitatea hotărârii conform art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

În cadrul motivelor

de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă își fundamentează criticile pornind de la principiul bunei

credințe consacrat de art. 970 C. civ., reproșând instanței de apel că nu a dat

eficiență mijloacelor de probă administrate în dovedirea cererii de chemare în

judecată, din care rezultă cu claritate că lucrarea a fost executată peste

termenul stipulat în contract, că a luat în considerare în mod greșit

procesul-verbal de recepție nr. 296 din 28 august 2008, semnat de membri

comisiei de recepție în materie de construcție a primăriei, făcând o confuzie

în momentul în care s-a reținut ca dată a finalizării lucrărilor ziua de 28

august 2008 întrucât înscrisul la care face referire instanța are menționate

două numere de înregistrare, acest fapt fiind dovedit și cu depoziția

martorului B.I.

Arată recurenta că

aceste probe se completează cu înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă în

faza de apel, din „procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor nr.

15 data 1 septembrie 2008" rezultând fără niciun dubiu că lucrarea nu avea

cum să fie finalizată în termenul prevăzut în contract, că nu se poate reține

că recurenta-reclamantă nu ar fi putut contracta un credit la o instituție

bancară întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că aceasta a contractat

și obținut un asemenea credit pe care l-a folosit cu scopul de a cumpăra o altă

locuință, pentru imobilul în litigiu neputându-se contracta un astfel de

împrumut întrucât acesta nu era finalizat.

Conchide

recurenta-reclamantă sub acest aspect că din punct de vedere legal,

recurenta-reclamantă avea tot dreptul să solicite rezoluțiunea contractului

atâta timp cât această instituție apare ca o sancțiune a neexecutării culpabile

a contractului sinalagmatic de către una dinte părți, în cazul reclamantei

neexecutarea culpabilă fiind imputabilă intimatei-pârâte care nu a finalizat

lucrarea în termenul prevăzut în cuprinsul contractului de antrepriză încheiat între

părți.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte,

astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept reglementate de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 1 C. proc. civ., precizat astăzi, reține nemotivarea

în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Chiar dacă în

dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 970 C. civ., la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să

susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva

art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă

a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își

propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului

de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, ultima

critică precizată cu ocazia dezbaterii în fond a recursului ca fiind întemeiată

pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât astfel cum

reiese cu evidență - din lecturarea deciziei recurate - practica, considerente,

dispozitiv - instanța nu a calificat calea de atac, ci a examinat și s-a

pronunțat pe cererea de apel formulată de reclamantă.

Împrejurarea că în

cuprinsul deciziei apare cuvântul „recurs" în loc de apel (filele 125 -

126) se datorează unei greșeli materiale ce poate fi îndreptată în cadrul

procedurii reglementată de art. 281 C. proc. civ., nefiind de natură a afecta

legalitatea hotărârii recurate.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția invocată de intimata-pârâtă și va constata nulitatea cererii de

recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă D.V. împotriva

Deciziei nr. 15/A-C din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art.

302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG