ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2013

Judecătoria Rm. Vâlcea, Complet specializat în soluționarea cauzelor comerciale și administrativ fiscale, prin Sentința civilă nr. 4975 din 3 iunie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL Râmnicu -Vâlcea, ca neîntemeiată. În pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut în esență că nu s-a făcut dovada neexecutării culpabile a contractului de către pârâtă, care dimpotrivă și-a îndeplinit obligația de a executa lucrarea în termen, a prezentat reclamantei procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor și i-a comunicat că a fost emisă factura pentru diferența de preț, însă aceasta și-a exprimat intenția de a desființa contractul, întrucât nu mai putea obține un credit bancar.

Tribunalul Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 6 din 17 iunie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de mai sus, pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea, a constatat rezoluțiunea contractului nr. 128/25 februarie 2008 și a dispus repunerea în situația anterioară, obligând pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 35.000 RON avans achitat. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 23/R-COM din 5 ianuarie 2011, a admis recursul introdus de pârâtă și a modificat decizia pronunțată în apel, în sensul că a anulat Sentința nr. 4975 din 3 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Rm.

Vâlcea, și a trimis cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținând că față de valoarea obiectului litigiului comercial de peste 100.000 RON, competența judecării în primă instanță a acestuia aparține tribunalului și nu judecătoriei care l-a soluționat cu încălcarea art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin Sentința nr. 2182 din 9 noiembrie 2011 a admis acțiunea și a dispus rezoluțiunea contractului nr. 128 din 25 februarie 2008 și restituirea avansului în sumă de 35.000 RON.

Pronunțând această sentință, prima instanță a analizat cu prioritate natura juridică a raporturilor contractuale statornicite între părți, apreciind în funcție de conținutul convenției că nu este vorba în realitate de un contract de antrepriză, ci de un antecontract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor că, referitor la executarea obligațiilor stipulate de părți în contract, pârâta nu a executat în mod corespunzător obligațiile de prestări servicii pe care și Ie-a asumat, printre care și obligația de informare precontractuală și contractuală cu privire la durata reală de finalizare a lucrării care s-a extins pe o perioadă mai mare decât cea convenită, exemplificând cu depoziția martorului B.I.

și fotografiile executate la fața locului în data de 1 octombrie 2008. A mai reținut instanța de fond că nu se poate da eficiență adresei de reziliere a contractului emisă de către pârâtă, de vreme ce nu și-a executat propria obligație de a termina lucrarea în termenul prevăzut. Pârâta SC C.P. SRL Râmnicu -Vâlcea a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și a probelor administrate, fiind inexact că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 15/A-C din 7 martie 2012, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința atacată iar pe fond a respins acțiunea și a obligat intimata-reclamantă să-i plătească apelantei suma de 850 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, din reevaluarea probatoriului, că neexecutarea contractului se poate reproșa reclamantei și nu pârâtei care și-a îndeplinit obligația de a termina lucrarea în termen, procesul verbal de recepție doveditor al acestei situații, nefiind combătut prin niciun mijloc de probă, că dacă lucrarea nu ar fi fost executată la timp, reclamanta ar fi putut uza de clauza inserată în art. IV alin. (6) din contract, care atrăgea obligația antreprenorului la plata unor daune interese de 0,05% din valoarea lucrării neexecutate, însă a preferat să ceară restituirea avansului pentru că nu mai avea interes să intre în posesia bunului, deoarece a dobândit alt apartament.

A concluzionat instanța de apel că prima instanță numai prin aprecierea greșită a probelor administrate și aplicarea greșită a legii a admis acțiunea în rezoluțiunea contractului, reținând că pârâta nu și-a executat obligația de a executa lucrarea la termen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.V. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În cadrul primului motiv de nelegalitate - art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel greșita calificare a căii de atac - din apel în recurs.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care instanța a dat eficiență procesului-verbal de recepție nr. 296/28 august 2008, semnat de membrii comisiei de recepție în materie de construcție a primăriei, înscris care nu cuprinde semnătura membrilor acestei instituții, creând o confuzie în momentul în care s-a reținut ca dată a finalizării lucrărilor ziua de 28 august 2008 întrucât înscrisul la care face referire instanța are menționate două numere de înregistrare.

În același sens, arată recurenta că nu se indică în cuprinsul deciziei de ce, contrar susținerilor sale argumentate, instanța nu a dat eficiență mijloacelor de probă administrate în dovedirea cererii de chemare în judecată, respectiv procesul-verbal nr. 336/42670 din 21 noiembrie 2008 înregistrat la primărie din care rezultă cu claritate că lucrarea a fost finalizată spre finalul lunii noiembrie 2008, în acest sens fiind și depoziția martorului B.I.

care a arătat că a însoțit-o pe recurenta-reclamantă atât în decursul lunii august cât și în decursul lunii octombrie 2008 la imobilul în litigiu, imobil care nu era finalizat, muncitorii lucrând în continuare la mansardă, astfel că nu s-a putut urca, nefiind scară între etajul 4 și 5, fapt confirmat și de pozele efectuate cu acea ocazie care au fost depuse la dosar, aceste probe completându-se cu înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă în faza de apel, din „procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse nr. 15 data 1 septembrie 2008". Conchide sub acest aspect recurenta că din considerentele deciziei nu rezultă în nicio modalitate motivele care au format convingerea instanței și nici apărările invocate de către recurenta-reclamantă pe parcursul desfășurării dosarului, aspecte de natură să conducă la imposibilitatea exercitării controlului judiciar și să atragă nulitatea hotărârii, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., fapt ce ar conduce la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În cadrul motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă își fundamentează criticile pornind de la principiul bunei credințe consacrat de art. 970 C. civ., reproșând instanței de apel că nu a dat eficiență mijloacelor de probă administrate în dovedirea cererii de chemare în judecată, din care rezultă cu claritate că lucrarea a fost executată peste termenul stipulat în contract, că a luat în considerare în mod greșit procesul-verbal de recepție nr. 296 din 28 august 2008, semnat de membri comisiei de recepție în materie de construcție a primăriei, făcând o confuzie în momentul în care s-a reținut ca dată a finalizării lucrărilor ziua de 28 august 2008 întrucât înscrisul la care face referire instanța are menționate două numere de înregistrare, acest fapt fiind dovedit și cu depoziția martorului B.I.

Arată recurenta că aceste probe se completează cu înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă în faza de apel, din „procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor nr. 15 data 1 septembrie 2008" rezultând fără niciun dubiu că lucrarea nu avea cum să fie finalizată în termenul prevăzut în contract, că nu se poate reține că recurenta-reclamantă nu ar fi putut contracta un credit la o instituție bancară întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că aceasta a contractat și obținut un asemenea credit pe care l-a folosit cu scopul de a cumpăra o altă locuință, pentru imobilul în litigiu neputându-se contracta un astfel de împrumut întrucât acesta nu era finalizat.

Conchide recurenta-reclamantă sub acest aspect că din punct de vedere legal, recurenta-reclamantă avea tot dreptul să solicite rezoluțiunea contractului atâta timp cât această instituție apare ca o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic de către una dinte părți, în cazul reclamantei neexecutarea culpabilă fiind imputabilă intimatei-pârâte care nu a finalizat lucrarea în termenul prevăzut în cuprinsul contractului de antrepriză încheiat între părți. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 1 C. proc. civ., precizat astăzi, reține nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 970 C. civ., la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. De asemenea, ultima critică precizată cu ocazia dezbaterii în fond a recursului ca fiind întemeiată pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât astfel cum reiese cu evidență - din lecturarea deciziei recurate - practica, considerente, dispozitiv - instanța nu a calificat calea de atac, ci a examinat și s-a pronunțat pe cererea de apel formulată de reclamantă.

Împrejurarea că în cuprinsul deciziei apare cuvântul „recurs" în loc de apel (filele 125 - 126) se datorează unei greșeli materiale ce poate fi îndreptată în cadrul procedurii reglementată de art. 281 C. proc. civ., nefiind de natură a afecta legalitatea hotărârii recurate. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția invocată de intimata-pârâtă și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă D.V. împotriva Deciziei nr. 15/A-C din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG