ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1095/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC A.E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.D.I. SRL pentru a fi obligată să-i predea spațiul comercial situat în Râmnicu Vâlcea, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 Euro/zi.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 26 aprilie 2000 s-a încheiat contractul nr. 888 între SC F.S.E. SA și pârâtă, iar în urma absorbției SC F.S.E. SA de către SC A.E. SA, la data de 20 ianuarie 2003, între părți a fost încheiat actul adițional nr. 40, prin care toate drepturile și obligațiile au fost preluate de către reclamantă. La data de 18 octombrie 2004, reclamanta a vândut spațiul către SC R.T.G.M.I. SRL, iar la data de 2 noiembrie 2004, spațiul a fost vândut către C.N.L.R. SA, societăți care au fost chemate în judecată pe parcursul procesului.

Pârâta SC S.D.I. SRL a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata obligațiilor rezultate din contractul de asociere în participațiune, la data încetării acestuia, ca urmare a desocotirii, actualizate cu rata inflației, evaluate la 69.500 lei la data de 5 octombrie 2007. În subsidiar, a solicitat în cazul admiterii acțiunii principale obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse spațiului comercial și instituirea unui drept de retenție asupra spațiului comercial până la plata integrală a îmbunătățirilor, precum și a obligațiilor rezultate din contractul de asociere în participațiune.

Prin sentința nr. 502 din 1 iunie 2007 Tribunalul Vâlcea a respins cererea principală pentru lipsa calității procesuale active și a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C.N.L.R. SA.

Cererile astfel disjunse au fost înregistrate pe rolul tribunalului sub nr. 2501/90/2007.

În susținerea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că între reclamantă și SC F.S.E. SA, societate absorbită de pârâta SC A.E. SA, s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 888 din 20 ianuarie 2003, cu o durată de 6 ani, potrivit dispozițiilor art. 251-256 C. com. Contribuția părților la asociere a fost stabilită prin art. 3 din contract, pârâta cu spațiul comercial și reclamanta cu dotarea și lucrări de modernizare a spațiului. Administrarea asocierii a fost stabilită în sarcina SC S.D.I. SRL, și față de împlinirea termenului se impune efectuarea operațiunilor de desocotire. Cotele de participare nu au fost stabilite prin contract. Pârâta a efectuat lucrări de modernizare a spațiului care trebuie plătite de către reclamantă.

Reclamanta în fața tribunalului a mai solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzută de art. 5 alin. (1) pct. 1 din contract, ca fiind o clauză leonină prin care pârâta a fost scutită de pierderi.

Prin sentința nr. 463 din 3 martie 2010 Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea reclamantei SC S.D.I. SRL în privința plății îmbunătățirilor și a obligat pârâta SC A.E.L., SA, succesoarea SC A.E. SA, la plata sumei de 34.306,26 lei cu titlu de contravaloare lucrări de îmbunătățiri, instituind un drept de retenție în favoarea reclamantei asupra spațiului comercial în discuție în speță.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 762 din 1 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea a dispus obligarea SC S.D.I. să predea spațiul către SC A.E. SA.

Calificarea juridică a contractului încheiat între părți, fiind unul de asociere în participațiune a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 92 din 15 iunie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 5 pct. 1, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 21 august 2000, instanța a reținut că aceasta nu este nulă, în condițiile în care pârâta a fost de acord să acopere cel puțin în parte locațiunea spațiului. Clauza reprezintă o modalitate de a reflecta cheltuielile necesare pentru locațiunea spațiului.

În ceea ce privește desocotirea, instanța de fond a reținut că aceasta trebuie să se realizeze în condițiile art. 5 pct. 1 din contract, care a stabilit modalitatea de participare la beneficii și pierderi a pârâtei, ca fiind de minim 400 dolari SUA și în procent maxim de 5% din venitul realizat de reclamantă din exploatarea spațiului. La data expirării contractului nu exista nici o masă activă și nici o masă pasivă de împărțit între cei doi asociați, pârâtei fiindu-i restituit în natură imobilul pus în asociație.

Cu privire la îmbunătățiri, s-a reținut că stipularea obligației de a amenaja spațiului nu conduce la concluzia că aceste lucrări profită pârâtei în mod gratuit, în lipsa unei clauze în acest sens, părțile fiind în situația îmbogățirii fără justă cauză în patrimoniul pârâtei. Îmbunătățirile au valoarea de 34.306,26 lei. De asemenea, a fost apreciat ca întemeiat capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC A.E.L. SA, prin care a susținut că prin contract părțile au prevăzut că reclamanta urma să primească 95% din venitul adus de exploatarea spațiului comercial, și și-a asumat obligația de a amenaja spațiul prin eforturi proprii, completând dotările cu alte utilități necesare desfășurării activității, cu acordul scris al SC F.S.E. SA. Pe de o parte nu s-a demonstrat în cauză cu nicio probă, că pentru pretinsele amenajări realizate de către reclamantă, aceasta a și obținut acordul pârâtei și nu s-a dovedit în ce au constat aceste amenajări și nici necesitatea realizării lor în desfășurarea activității de prestări servicii reparații de produse electronice și electrocasnice. Pe de altă parte, pretinsele amenajări erau supuse amortizării pe perioada de derulare a contractului, astfel încât la scadența acestuia ar fi fost amortizate integral. Expertiza nu poate avea valoare probatorie, deoarece a contabilizat chitanțele și facturile prezentate de către reclamantă. Și instituirea dreptului de retenție a fost dispusă nelegal, de vreme ce acesta nu se află în proprietatea pârâtei ci este în proprietatea C.N.L.R. SA, iar dreptul de retenție nu poate fi opus decât proprietarului bunului.

Reclamanta SC S.D.I. SRL a formulat cerere de aderare la apelul pârâtei, și a criticat sentința sub aspectul respingerii capătului principal de cerere ce a vizat obligarea pârâtei la plata sumei de 69.500 lei, reprezentând obligații rezultate din contractul de asociere. În susținerea apelului, pârâta a arătat că în mod greșit prima instanță, deși a reținut că nu este nulă clauza cuprinsă în art. 5 pct. 1 din contract, a înlăturat natura juridică identică a sumelor reprezentând obligații. De asemenea, a arătat că greșit a fost interpretat raportul de lichidare în sensul că la data expirării contractului nu exista nicio masă activă și pasivă de împărțit. În realitate, reclamanta a fost cea care a suportat cheltuielile pentru realizarea obiectului de activitate, iar pârâta a contribuit doar cu folosința spațiului, aportul reclamantei fiind mai mare decât al pârâtei.

Prin decizia nr. 56/A-C din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei SC A.E.L. SA, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins în tot acțiunea; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă SC S.D.I. SRL.

Examinând apelul pârâtei, Curtea a reținut în prealabil că cererea principală a fost admisă în parte, prin sentința nr. 762/2009, fiind obligată SC S.D.I. SRL să predea spațiul comercial situat în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, către SC A.E.L. SA. A fost respins capătul de cerere privind daunele cominatorii, precum și cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv SC R.T.G.M.I. SRL și C.N.L.R. SA.

În continuare, Curtea a constatat că prin art. 3 lit. b) din contractul de asociere în participațiune, reclamanta s-a obligat să amenajeze spațiul prin eforturi proprii, cu acordul scris al SC F.S.E. SA, iar în cauză nu s-a dovedit obținerea acordului, ceea ce demonstrează că îmbunătățirile au fost realizate împotriva voinței părților la momentul edificării contractului. În aceste condiții, realizarea îmbunătățirilor capătă caracter delictual, iar contravaloarea lor nu poate fi impusă persoanei care a suportat delictul.

Apelul incidental a fost respins, întrucât Curtea a constatat că potrivit clauzei prevăzută la art. 5 pct. 1 din contract, s-a stipulat că reclamanta era obligată să-i plătească pârâtei 5% din venitul lunar realizat în spațiul acordat de pârâtă, dar nu mai puțin de 400 dolari SUA, iar desocotirea pe care o propune reclamanta este contrară însăși voinței părților contractante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.D.I. SRL RÂMNICU VÂLCEA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii apelului declarat de SC A.E.L. SA și admiterea cererii de aderare la apel, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 69.560 lei, reprezentând obligații rezultate din contractul de asociere în participațiune.

În ceea ce privește respingerea apelul incident formulat de către reclamantă, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de asociere în participațiune. Instanța de apel a tratat contractul ca fiind unul de locațiune, recunoscând pârâtei doar dreptul de a primi o cotă procentuală din venitul lunar realizat în spațiu, fără a stabili și obligația de a participa la pierderi, astfel cum au fost determinate prin raportul de lichidare.

Pornind de la natura juridică a contractului, astfel cum a fost interpretată în mod irevocabil de către instanța de judecată, instanța de apel trebuia să stabilească natura juridică a sumei pretinse de reclamantă. În mod greșit instanța nu a reținut natura juridică a sumelor plătite lunar de către reclamantă, ca fiind o plată în avans a beneficiului.

Natura juridică a sumelor primite de intimată fiind beneficii, instanța trebuia să ia în considerare raportul de lichidare, care nu a fost contestat de către intimată. În realitate, instanța de apel prin soluția pronunțată nu a făcut decât scutească intimata de a participa la pierderi.

În continuare, recurenta a susținut că decizia pronunțată încalcă dispozițiile art. 969 C. civ., art. 251 C. com. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în care a apreciat că desocotirea asocierii, la încetarea contractului, este contrară voinței părților contractante. În realitate suma pretinsă de reclamantă, reprezintă cotă parte din pierderi pe care trebuie să le suporte intimata, adică cota parte din profit încasată necuvenit, ca urmare a pierderilor înregistrate în cei 6 ani de asociere.

În ceea ce privește soluția de admitere a apelului pârâtei, recurenta a arătat că din nou instanța de apel a interpretat contractul de asociere, ca fiind unul de locațiune, iar clauza nr.3 din contract reprezintă însăși contribuția reclamantei obligatorie, care trebuia îndeplinită. Această clauză privește aportul sumelor necesare amenajării spațiului.

De asemenea, recurenta susține încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 977, art. 978, art. 982 și art. 983 C. civ. și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că prin clauza prevăzută la art. 3 lit. b), alin. (1), prevede că acordul scris este necesar pentru lucrările privind dotarea cu alte utilități necesare desfășurării activității, or lucrările pentru care s-a solicitat despăgubirea au fost lucrări de reparare a spațiului și de înlocuire a elementelor de construcție care făceau ca spațiul comercial să fie impropriu desfășurării oricărei activități.

În esență, instanța nu a ținut cont de natura contractului, de obiectul lui și de obligațiile asumate de noi. De altfel, nici intimata nu a invocat faptul că au fost executate lucrări fără acordul său. Sporul de valoare a profitat intimatei, patrimoniul acesteia fiind îmbogățit fără justă cauză.

Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.

În ceea ce privește criticile formulate în raport de soluția privind respingerea apelului incidental, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltarea criticilor recursului încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, ceea ce ar duce la schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în opinia recurentei fiind interpretat greșit contractul încheiat între părți, în sensul ca fiind unul de locațiune, aplicându-i efectele acestui tip de contract, și prin această interpretare instanțele au încălcat principiul libertății de voință al părților, critică ce va fi apreciată ca vădit nefondată .

În legătură cu acest motiv trebuie reținut mai întâi că interpretarea clauzelor contractului, în principiu este o chestiune de fond care vizează netemeinicia soluției. Obligația de a stabili corect raporturile juridice dintre părți în conformitate cu voința lor comună, revine instanței de fond. Această chestiune a interpretării actelor juridice deduse judecății – contractul de asociere în participațiune – a fost supusă spre analiză și instanței de apel care a utilizat în interpretare regulile de înscrise în art. 982, art. 983 C. civ., dând actelor înțelesul cuvenit. În concret, corect s-au avut în vedere prevederile art. 251 și urm. C. com., care vizează scopul asocierii. Din acest punct de vedere instanța de apel nu a determinat doar conținutul contractului de asociere în participație care viza desfășurarea de activități comerciale până la data de 26 aprilie 2006, având ca obiect achiziționarea, depozitarea și comercializarea de bunuri alimentare și nealimentare, precum și executarea de prestări servicii în spațiul de mai sus, ci a avut în vedere și legătura strânsă dintre conținutul contractului și încetarea efectelor acestuia care au fost apoi raportate la clauza cuprinsă în art. 5 pct. 1, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 21 august 2000. În alte cuvinte, instanța de apel a determinat corect faptul că, clauza sus evocată nu este nulă, prin prisma dispozițiilor art. 1513 C. civ., întrucât prin conținutul acestei clauze părțile au stabilit modalitatea de participare la beneficii și la pierderi a pârâtei, ca fiind de minim 400 dolari SUA și într-un procent maxim de 5% din venitul realizat de către reclamantă din exploatarea spațiului pus la dispoziție de către pârâtă.

În continuarea acestui raționament, Înalta Curte constată că în ceea ce privește desocotirea asociaților, instanța de apel, în mod corect nu a avut în vedere soluția propusă de către reclamantă, prin stabilirea unei cote de participare la asociere de 31,78 % din partea pârâtei și de 68,27% și de raportare a prestației bănești a reclamantei la acest procent, întrucât ar fi înfrântă însăși voința părților stipulată prin art. 5 pct. 1 din contract.

Față de cele ce preced, decizia instanței de apel este la adăpost de orice critică în ce privește respectarea art. 969 C. civ. și a regulilor de interpretare prevăzute de art. 980 și urm. C. civ.

În ceea ce privește criticile formulate în raport de soluția privind admiterea apelului pârâtei, prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a adus în discuție interpretarea art. 3 lit. b) alin. (1) din contract.

Instanța a interpretat clauza în dispută în raport de întregul act, de toate clauzele contractului de asociere, pornind de la obiectul și scopul său, așa încât, operațiunea logică prin care a stabilit voința reală a părților, nu este susceptibilă de critică în sensul încălcării sau denaturării ei.

Astfel, potrivit art. 3 lit. b) din contractul de asociere în participațiune, reclamanta s-a obligat să amenajeze spațiul prin eforturi proprii. Din expertiza tehnică efectuată în cauză a rezultat că îmbunătățirile efectuate de către reclamantă, reprezintă cheltuieli utile, care fără a fi necesare pentru însăși conservarea bunului, sporesc valoarea bunului. Deși recurenta încearcă să acrediteze opinia că acordul scris al cocontractantului, nu este necesar decât pentru ,, dotarea cu alte utilități ” și nu pentru cheltuielile necesare pentru însăși conservarea bunului, Înalta Curte constată că art. 3 lit. b) din contract nu face distincție între aceste cheltuieli, fiind vorba de amenajarea spațiului în vederea desfășurării activității.

În oricare situație, atât pentru cheltuieli utile cât și pentru cheltuieli voluptorii, acordul scris al cocontractantului inițial era prevăzut prin contractul de asociere în participațiune.

Critica recurentei privind lipsa opunerii pârâtei în ceea ce privește lipsa acestui acord, nu va fi reținută, având în vedere că acest aspect a reprezentat însăși critica pârâtei în cadrul cererii de apel.

În lipsa acordului cocontractantului inițial, fie de la SC A.E.L. SA, cererea privind contravaloarea îmbunătățirilor în mod corect a fost respinsă, având caracter delictual.

În ceea ce privește critica recurentei privind interpretarea greșită a dispoziției cuprinsă în art. 3 din contractul de asociere, în sensul că amenajarea spațiului reprezenta însăși obligația contractuală a reclamantei, Înalta Curte constată că în situația în care reclamanta a depășit obiectul asocierii, neexistând acordul pârâtei pentru pretinsul spor de valoare adus spațiului, aceste lucruri sunt considerate a fi realizate în scopul desfășurării activității, neexistând temei contractual sau cvasicontractual pentru solicitarea lor.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.D.I. SRL RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr. 56/A-C din 18 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.