ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2898/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2898/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de
față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5987/2005 pe rolul
Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanta SC P. SA
București a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SRL solicitând
instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se
dispună evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, care
face obiectul contractului de asociere din 30 noiembrie 1999.
La data de 24 iunie 2005 pârâta a
formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei
pârâte la executarea obligațiilor contractuale asumate, în sensul
prelungirii duratei contractului de asociere, astfel cum rezultă din art. 3
al actului adițional nr. 1.
În subsidiar, a solicitat obligarea
la prelungirea duratei contractului de asociere cu durata în care s-a
făcut investiții în imobil conform prevederilor art. 3.
La termenul din 1 iulie 2005
reclamanta-pârâtă și-a modificat acțiunea, solicitând și
obligarea pârâtei să-și ridice construcția neautorizată
ridicată lângă spațiul din București, sector 5, în
extinderea acestuia, sau încuviințarea ca reclamanta-pârâtă să
ridice această construcție pe cheltuiala pârâtei, evacuarea de pe
terenul aferent spațiului și construcției neautorizate, și
obligarea pârâtei la plata daunelor pentru lipsa de folosință.
Prin sentința civilă nr.
4251 din 1 iulie 2005 a Judecătoriei sectorului 5 București, a fost
declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, secția comercială.
Cauza a fost înregistrată pe
rolul acestei instanțe la secția a VI-a comercială sub nr. 26582/3/2005.
Prin sentința comercială nr.
233 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a
comercială, a fost admisă în parte acțiunea principală
formulată de reclamanta-pârâtă SC P. SA, s-a dispus evacuarea pârâtei
din spațiul în suprafață de 92 m.p., situat în sector 5, care
face obiectul contractului de asociere din 30 noiembrie 1999, au fost respinse,
ca nefondate, capetele de cerere, privind obligarea pârâtei, la ridicarea
construcției edificate în prelungirea spațiului sus menționat
sau autorizarea reclamantei de a o ridica, pe cheltuiala pârâtei, respectiv, privind
evacuarea pârâtei de pe terenul aferent acestei construcții, s-a anulat
capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune-interese,
pentru lipsa de folosință, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea
reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC R.S. SRL,
compensându-se cheltuielile de judecată avansate de părți.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță a reținut următoarele.
Reclamanta nu s-a conformat
obligației fixate de către instanță în sarcina sa la
termenul din 18 octombrie 2005, în sensul de a preciza capătul de cerere
privind obligarea pârâtei la plata daunelor pentru lipsirea de
folosință și de a-l timbra la valoare, astfel încât s-a aplicat
sancțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1947.
Pe fond, s-a reținut că
între părți s-a încheiat contractul de asociere din 30 noiembrie
1999, în baza căruia reclamanta a adus ca aport folosința
spațiului comercial în suprafață de 92 m.p. situat în sector 5,
pârâta obligându-se să participe la asociere aport financiar, prin
realizarea unor lucrări de reamenajare a spațiului și a
dotărilor necesare desfășurării activităților de
alimentație publică, durata asocierii fiind stabilită la 5 ani,
începând cu 1 decembrie 1999 și până la 30 noiembrie 2004.
La cap. 9 din contract
părțile au prevăzut că asocierea încetează de drept la
împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, însă prin art. 3 al
actului adițional la contract, s-a stipulat, pentru situația în care
obligațiile contractuale vor fi respectate că părțile sunt
de acord ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în
care s-au făcut investiții.
Pârâta-reclamantă nu a
arătat și nici nu a dovedit perioada pentru care s-ar impune
prelungirea contractului, ca urmare a efectuării de investiții.
S-a mai reținut că
acțiunea în evacuare este o cerere personală, care nu
urmărește valorificarea unui drept real, cum este cel de proprietate,
pe care reclamantul ar fi trebuit să-l dovedească, putând fi
exercitată și de către cel care are folosința bunului.
Pentru celelalte capete de cerere
s-a reținut că reclamanta nu a justificat vreun drept real sau de
folosință asupra terenului, neproducând vreun titlu în acest sens,
dreptul de a solicita ridicarea construcției neautorizate aparținând
adevăratului proprietar, reclamanta neproducând dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel, în termen legal, pârâta SC R.S. SRL și reclamanta SC P. SA,
considerând-o netemeinică și nelegală.
Prin decizia comercială nr. 186
din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a
comercială, au fost respinse, ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut următoarele.
Nici în cererea principală
și nici în cererea reconvențională nu a existat un capăt de
cerere, care să fie dedus judecății, cu privire la titlul de
proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât, criticile formulate de
către pârâta reclamantă în acest sens, n-au putut fi reținute.
De asemenea, s-a reținut
că pârâta-reclamantă i-a recunoscut reclamantei-pârâte, cel
puțin la momentul încheierii contractului de asociere, dreptul de
folosință asupra spațiului în litigiu.
Actele adiționale încheiate
ulterior de părți nu au avut nici un efect asupra
valabilității termenului de încetare a contractului de asociere, ca
de altfel, nici investițiile efectuate de pârâtă.
Reclamanta-pârâtă a recunoscut
valoarea investițiilor efectuate de pârâta reclamantă și a redus
cota de contribuție lunară a acesteia, tocmai în vederea
recuperării contravalorii acestor investiții.
În ce privește apelul
reclamantei-pârâte s-a reținut că aceasta nu a făcut dovada
că deține un titlul pentru terenul aferent construcției și
nu a cuantificat daunele suferite pentru lipsa de folosință și
nici nu a timbrat această cerere.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs ambele părți.
IÎn recursul său,
recurenta-reclamantă SC P. SA, a adus următoarele critici deciziei
recurate.
Instanța de apel a ignorat
faptul că, deși prima instanță a respins celelalte capete
de cerere, ca neprobate, tot prima instanță a respins și cererea
de probatorii.
În mod greșit instanța de
apel a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la
soluționarea acțiunii în constatarea dobândirii, prin uzucapiune, a
dreptului de proprietate asupra terenului, precum și cererea de disjungere
a apelului formulat de pârâta-reclamantă de apelul formulat de
reclamanta-pârâtă.
În drept, recurenta-reclamantă
a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,
fără a arăta însă care dintre aceste critici se
încadrează în respectivele dispoziții legale.
În recursul său,
recurenta-pârâtă SC R.S. SRL, a adus următoarele critici deciziei
recurate.
Hotărârea instanței de
apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 alin.
(1) C. civ. cu referire la dispozițiile art. 948 C. civ., în sensul
că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile actului adițional
nr. 1 la contractul de asociere, unde, la art. 3, se prevede că în cazul
în care obligațiile contractuale vor fi respectate, părțile sunt
de acord ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în
care s-au făcut investiții în spațiu.
Considerentele hotărârii
instanței de apel conțin motive străine de natura pricinii, în
sensul că, deși dispozițiile art. 3 din actul adițional nr.
1 la contractul de asociere constituie, în mod neechivoc, o prelungire a
contractului, în raport de un singur criteriu, și anume acela al duratei
investițiilor, instanța de apel a reținut considerente
privitoare la valoarea investițiilor și al edificării unor
construcții pe un teren ce nu aparține reclamantei.
Deoarece starea de fapt, în ce
privește durata investițiilor, nu a fost stabilită pe deplin, ca
urmare a nelegalei respingeri a cererii de încuviințare a probei cu
expertiza, astfel că se impune casarea deciziei recurate și
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru a se efectua
o expertiză cu privire la determinarea duratei investițiilor.
Analizând decizia recurată,
prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge ambele
recursuri, ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Prima critică formulată de
recurenta-reclamantă nu poate fi reținută, deoarece ea
vizează netemeinicia hotărârii, respectiv modul de interpretare a
probelor administrate, or, sub acest aspect instanța de recurs numai poate
analiza hotărârea instanței de apel, pct. 10 și 11 ale art. 304 C.
proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Nici cea de-a doua critică nu
poate fi reținută.
Instanța de apel a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 și
respectiv art. 165 C. proc. civ., deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce
promovează o acțiune în fața justiției este dator
să-și probeze susținerile.
Prin urmare, atât instanța de
apel cât și prima instanță au analizat cererile și
susținerile părților prin prisma dovezilor depuse la dosarul
cauzei, reținând în mod corect că recurenta-reclamantă nu a
făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Oricum, în măsura în care în
pricina invocată de recurenta-reclamantă, aceasta va avea câștig
de cauză, are la îndemână acțiuni în justiție pentru
remedierea situației.
În ce privește recursul
recurentei-pârâte, prima critică nu poate fi reținută.
Deși este adevărat că
potrivit art. 3 din actul adițional la contractul de asociere, în cazul în
care obligațiile contractuale vor fi respectate, părțile au
convenit ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în
care s-au făcut investiții în spațiu, potrivit art. 1169 C. civ.,
cel ce face o cerere în fața instanței, trebuie să-și
dovedească susținerile, or, prin cererea reconvențională,
pârâta-reclamantă nu a arătat care ar fi întinderea acestei perioade
și nici n-a propus probe în acest sens.
Nici cea de-a doua critică nu
poate fi reținută.
Așa cum s-a arătat mai
sus, pârâta-reclamantă nu a specificat care ar fi întinderea perioadei în
care au fost efectuate investițiile și nici nu a făcut
probatorii în acest sens, instanța de apel aducând doar argumente în
sensul că durata de valabilitate a contractului de asociere nu a fost
modificată prin actele adiționale, deoarece, valoarea
investițiilor efectuate de pârâta-reclamantă a fost recuperată
prin reducerea cotei de contribuție lunară a acesteia, or, acest
lucru nu înseamnă că motivarea hotărârii instanței de apel
este contradictorie, această argumentare venind doar în completarea
argumentului că recurenta pârâtă nu a indicat și nu a dovedit
care este întinderea perioadei în care au fost efectuate investițiile, în
sensul că nici nu era nevoie de acest lucru, atâta timp cât contravaloarea
investițiilor a fost recuperată în perioada de valabilitate a
contractului de asociere, prin reducerea cotei de contribuție lunară
a pârâtei-reclamante.
Nici cea de-a treia critică nu
poate fi reținută.
Recurenta-pârâtă nu arată
în ce constă nelegalitatea respingerii cererii de încuviințare a
probei cu expertiza.
De altfel, printr-o expertiză
tehnică nici nu s-ar putea determina întinderea perioadei în care s-au
realizat investițiile, acest lucru putându-se determina numai prin proba
cu acte sau martori.
Așa după cum s-a
arătat mai sus, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o cerere în
fața justiției, trebuie să-și dovedească
susținerile, or, prin cererea reconvențională
pârâta-reclamantă nici nu a indicat care ar fi întinderea perioadei de
efectuare a investițiilor și nici nu a propus probe în acest sens.
Având în vedere cele de mai sus,
Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele
recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanta SC P. SA București și de pârâta SC R.S. SRL București
împotriva deciziei nr. 186 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.