ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2760 din 18 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea principală prin care reclamanta SC G.A. SRL solicitase instanței obligarea pârâtei S.Z. România, Federația Sindicatelor, de a respecta prevederile art. 4 lit. a) și c) din contractul de asociere din 17 ianuarie 2005, respectiv de a pune la dispoziție și de a asigura pașnica folosință a spațiului situat în București, sector 3, precum și obligarea pârâtei SC C.S.C. SRL de a evacua imobilul situat la aceeași adresă, respectiv terenul în suprafață de 2.188 mp și construcția în suprafață de 1.009 mp edificată pe acest teren, pe care le ocupă abuziv.

Prin aceeași sentință au fost respinse și cererile reconvenționale formulate de pârâte prin care S.Z. România solicitase constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune, pentru cauză ilicită și obiect ilicit, iar SC C.S.C. SRL solicitase constatarea dreptului său de retenție asupra imobilului în virtutea îmbunătățirilor aduse spațiului. În esență, instanța de fond a reținut că reclamanta se află în culpă deoarece nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei-părți din profitul obținut în urma asocierii și nici nu a ținut o evidență clară contabilă a activității desfășurate în urma asocierii, pe care avea obligația de a o transmite pârâtei, așa încât, denunțarea unilaterală a contractului din partea S.Z.

România, făcută la 5 iulie 2006, în considerarea pactului comisoriu de gradul IV convenit în art. 10 lit. c) din contract, a fost întemeiată. Ca atare, această pârâtă nu mai este ținută de obligațiile asumate prin contract, motiv pentru care cererea principală formulată de reclamantă a fost respinsă atât cu privire la obligarea executării contractului cât și cu privire la evacuarea pârâtei SC C.S.C. SRL. Urmare reținerii ca întemeiate a denunțării unilaterale a asocierii de către pârâta S.Z.

România și deci a desființării contractului la data de 5 iulie 2006, instanța a respins reconvenționala acestei pârâte prin care invocase nulitatea absolută a contractului de asociere, nulitate care, chiar dacă ar mai fi fost contractul în ființă, nu ar fi putut fi invocată, deoarece, prin argumentele aduse în susținerea acestei nulități, pârâta - reclamantă viza executarea necorespunzătoare a clauzelor contractuale și nicidecum încălcarea unor dispoziții imperative ale legii la momentul încheierii contractului. Cât privește reconvenționala formulată de pârâta SC C.S.C. SRL instanța a apreciat că nu poate fi admisă câtă vreme această pârâtă nu este evacuată din spațiu și nici nu a investit instanța cu vreo cerere în solicitarea contravalorii îmbunătățirilor aduse spațiului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri atât reclamanta cât și pârâtele, solicitând schimbarea ei cu privire la cererea principală, a cărei admitere a fost solicitată de apelanta - reclamantă, cât și cu privire la cheltuielile de judecată neacordate celor două pârâte, cerere ce a vizat apelurile pârâtelor - reclamante. Prin decizia comercială nr. 442 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a constatat nul apelul reclamantei și au fost admise apelurile pârâtelor, sentința de fond fiind schimbată în parte în sensul obligării reclamantei la câte 12.500 lei cheltuieli de judecată fiecărei pârâte, suma reprezentând onorariul apărătorului și expertului, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Prin aceeași decizie apelanta - reclamantă a fost obligată să plătească fiecărei apelante - pârâte câte 2.380 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că deși reclamanta a formulat apel prin avocat R.C., aceasta nu a făcut dovada mandatului său, deși instanța i-a acordart două termene în acest sens, cu atât mai mult cu cât semnătura de pe cererea de apel cât și de pe delegațiile de substituire pe care aceasta le dăduse numiților C.B. și M.M.A., era total diferite, deși ele reprezentau aceeași persoană. În consecință, având în vedere că nici societatea apelantă, care a figurat cu termen în cunoștință în dosar, nu și-a însușit apelul făcut de avocat fără împuternicire, instanța de apel a constatat nulitatea apelului reclamantei în considerarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) teza I C. proc.

civ. și art. 133 C. proc. civ. Cât privește apelurile pârâtelor, instanța a reținut că din actele dosarului de fond rezulta că acestea au suportat onorariul expertului și cel avocațial, că aceste cheltuieli au fost făcute în combaterea acțiunii principale, așa încât, în considerarea dispozițiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., chiar dacă au fost respinse și cererile reconvenționale, reclamanta a fost obligată la plata acestor cheltuieli efectuate la fond, precum și a celor suportate în apel de aceleași părți. Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În argumentarea recursului, pe cale de excepție, recurenta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtelor în apel, avocatul Anamaria Ibănescu, ce a pus concluzii în apel, fiind avocat stagiar, așa încât, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea 51/1995 potrivit cărora avocații stagiari pot reprezenta părțile doar în fața judecătoriilor. În consecință, ea nu putea fi obligată să suporte cheltuielile de judecată în apel. Pe fondul cauzei, recurenta critică decizia din apel pentru că a fost dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, instanța de apel făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 69 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel, din moment ce în dosarul de fond se găsește delegația avocatului R.C., iar în acest mandat nu este precizată întinderea mandatului avocatului, se prezumă că mandatul este valabil pentru toate actele judecății, deci și pentru exercitarea apelului. Mai mult, o asemenea împuternicire dată avocatului exista cu mult înainte de declararea apelului, ea fiind valabilă și pentru recurs, așa încât instanța de apel a constatat greșit nulitatea apelului. Prin cea de-a treia critică, recurenta apreciază că decizia din apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., instanța nemotivând – de altfel – de ce nu a avut în vedere și faptul că și cererile reconvenționale au fost respinse, așa încât nu se puteau acorda cheltuielile de judecată suportate de pârâte în cererea lor, expertiza vizând exclusiv obiectul reconvenționalelor.

La dosarul cauzei a fost atașat mandatul dat de recurentă la 15 aprilie 2010 avocatelor R.C. și M.D. pentru asistență juridică și reprezentare în recurs precum și mandatul dat de intimatele - pârâte la 14 aprilie 2010 avocatei I.V. Recursul reclamantei este întemeiat doar sub aspectele ce urmează a fi analizate, respectiv: Anterior analizării criticilor se impune a se face precizări sub aspectul încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Deși recurenta în preambulul recursului cât și prin enunțul dat fiecărei critici invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Curtea apreciază, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., că dezvoltarea criticilor se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ele vizând greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor vizând mandatul avocatului și întinderea lui – art. 68 alin. (3) și art. 69 alin. (2) C. proc. civ. –, precum și acordarea cheltuielilor de judecată – art. 274 – art. 276 C. proc. civ. Cât privește excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei pârâtelor în apel, invocată pentru prima dată în recurs, Curtea apreciază că urmează a fi analizată în condițiile art. 136 C. proc. civ. coroborat cu art. 161 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 162 C. proc. civ. Astfel, din dosarul de apel rezultă că apelantele - pârâte au fost reprezentate la judecata în fond a apelurilor de avocat A.I., cu delegație și card pentru exercitarea profesiei de avocat emis de Baroul București, menționat expres în practicaua deciziei din apel.

Susținerea recurentei, invocată pe cale de excepție în recurs, privind neîndeplinirea condițiilor din partea avocatei Ibănescu pentru a putea reprezenta părțile și susține apelul pârâtelor este o excepție procedurală ce vizează exercitarea mandatului dat avocatei de către apelantele pârâte și care putea fi invocată în fața instanței de recurs doar în situația în care nu ar fi fost nevoie de o verificare a împrejurărilor invocate în afara dosarului, cerință impusă de dispozițiile art. 162 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță, îndeplinirea condițiilor stipulate în art. 22 din Legea 51/1995 impunând efectuarea unor asemenea verificări. În consecință, o asemenea excepție procedurală nu poate fi invocată în recurs, nefiind îndeplinite condițiile stipulate în art. 162 C. proc.

civ. Cât privește fondul recursului, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind parțial întemeiate, respectiv cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată pârâtelor, urmare admiterii apelurilor acestora. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi suportate, la cerere, de partea căzută în pretenții. În speță, la fond, au fost respinse atât cererea principală a reclamantei cât și cererile reconvenționale formulate de pârâte. Instanța de apel, deși reține acest aspect, ajunge greșit la concluzia că cheltuielile suportate de pârâte și la care acestea sunt îndreptățite au fost efectuate de acestea numai în combaterea cererii principale, deoarece concluziile avocatului au vizat și susținerea cererilor reconvenționale respinse.

În consecință fiecare dintre părți era căzută în pretenții în propria sa cerere, astfel încât nici una dintre ele nu era îndreptățită în a solicita acoperirea cheltuielilor de către partea adversă. În consecință, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a admis apelurile pârâtelor, formulate exclusiv pe această chestiune, motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis pe acest aspect iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelurilor pârâtelor. Cât privește apelul reclamantei, constatat nul pentru că avocatul acesteia nu și-a dovedit calitatea de reprezentant, Curtea apreciază ca legală și temeinică decizia recurată.

Astfel, deși recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (3) și art. 69 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privință, iar avocatul care a asistat partea la fond poate, chiar fără mandat, să exercite apelul, Curtea reține din încheierile interlocutorii din apel și din decizia recurată că instanța, având în vedere necondoranța semnăturilor de pe cererea de apel, delegația de substituire și motivele de apel – semnături care de fiecare dată erau altele deși reprezentau același avocat, R.C. – a acordat două termene (9 iunie 2009 și 22 iunie 2009) pentru ca societatea apelantă să-și însușească actele procedurale întocmite în numele său de respectivul avocat sau să facă dovada mandatului avocatului, obligații neîndeplinite.

Este adevărat că avocatul R.C. a reprezentat reclamanta la fond în temeiul delegației aflată la dosar nr. 39230/3/2006 dar, după cum rezultă din împuternicirea avocațială, mandatul a fost dat expres doar pentru reprezentare în fața Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nu și pentru alte instanțe, cum greșit susține recurenta. În temeiul acestui mandat și al dispozițiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ. avocatul R.C. putea doar să declare apelul – ceea ce a și făcut – dar ulterior aceasta nu mai putea reprezenta partea decât în virtutea unui nou mandat, valabil pentru instanța de apel. Cum avocatul nu a depus un asemenea mandat și cum societatea reclamantă - apelantă, deși s-au acordat două termene în acest scop, nici nu a probat mandatul avocatului, nici nu și-a însușit actele procedurale făcute de acesta în numele său, corect instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 C. proc.

civ., a constatat nul apelul în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 287 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, Curtea va menține decizia recurată pe aspectul soluționării apelului reclamantei, urmând a o modifica doar pe aspectul apelurilor pârâtelor, pentru argumentele deja expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC G.A. SRL București, împotriva deciziei nr. 442 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelurile pârâtelor S.Z. România, Federația Sindicatelor București, și SC C.S.C. SRL București declarate împotriva sentinței nr. 2760 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.