ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2760 din 18 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea

principală prin care reclamanta SC G.A. SRL solicitase instanței obligarea

pârâtei S.Z. România, Federația Sindicatelor, de a respecta prevederile art. 4 lit.

a) și c) din contractul de asociere din 17 ianuarie 2005, respectiv de a pune

la dispoziție și de a asigura pașnica folosință a spațiului situat în

București, sector 3, precum și obligarea pârâtei SC C.S.C. SRL de a evacua

imobilul situat la aceeași adresă, respectiv terenul în suprafață de 2.188 mp

și construcția în suprafață de 1.009 mp edificată pe acest teren, pe care le

ocupă abuziv.

Prin aceeași sentință au fost

respinse și cererile reconvenționale formulate de pârâte prin care S.Z. România

solicitase constatarea nulității absolute a contractului de asociere în

participațiune, pentru cauză ilicită și obiect ilicit, iar SC C.S.C. SRL solicitase

constatarea dreptului său de retenție asupra imobilului în virtutea îmbunătățirilor

aduse spațiului.

În esență, instanța de fond a

reținut că reclamanta se află în culpă deoarece nu și-a îndeplinit obligația de

plată a cotei-părți din profitul obținut în urma asocierii și nici nu a ținut o

evidență clară contabilă a activității desfășurate în urma asocierii, pe care

avea obligația de a o transmite pârâtei, așa încât, denunțarea unilaterală a

contractului din partea S.Z. România, făcută la 5 iulie 2006, în considerarea

pactului comisoriu de gradul IV convenit în art. 10 lit. c) din contract, a

fost întemeiată.

Ca atare, această pârâtă nu mai este

ținută de obligațiile asumate prin contract, motiv pentru care cererea

principală formulată de reclamantă a fost respinsă atât cu privire la obligarea

executării contractului cât și cu privire la evacuarea pârâtei SC C.S.C. SRL.

Urmare reținerii ca întemeiate a

denunțării unilaterale a asocierii de către pârâta S.Z. România și deci a

desființării contractului la data de 5 iulie 2006, instanța a respins

reconvenționala acestei pârâte prin care invocase nulitatea absolută a

contractului de asociere, nulitate care, chiar dacă ar mai fi fost contractul

în ființă, nu ar fi putut fi invocată, deoarece, prin argumentele aduse în

susținerea acestei nulități, pârâta - reclamantă viza executarea necorespunzătoare

a clauzelor contractuale și nicidecum încălcarea unor dispoziții imperative ale

legii la momentul încheierii contractului.

Cât privește reconvenționala

formulată de pârâta SC C.S.C. SRL instanța a apreciat că nu poate fi admisă

câtă vreme această pârâtă nu este evacuată din spațiu și nici nu a investit

instanța cu vreo cerere în solicitarea contravalorii îmbunătățirilor aduse

spațiului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri atât reclamanta cât și pârâtele, solicitând schimbarea ei cu privire

la cererea principală, a cărei admitere a fost solicitată de apelanta - reclamantă,

cât și cu privire la cheltuielile de judecată neacordate celor două pârâte,

cerere ce a vizat apelurile pârâtelor - reclamante.

Prin decizia comercială nr. 442 din

3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

constatat nul apelul reclamantei și au fost admise apelurile pârâtelor,

sentința de fond fiind schimbată în parte în sensul obligării reclamantei la

câte 12.500 lei cheltuieli de judecată fiecărei pârâte, suma reprezentând

onorariul apărătorului și expertului, cu menținerea restului dispozițiilor

sentinței.

Prin aceeași decizie apelanta - reclamantă

a fost obligată să plătească fiecărei apelante - pârâte câte 2.380 lei

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel instanța de

apel a reținut că deși reclamanta a formulat apel prin avocat R.C., aceasta nu

a făcut dovada mandatului său, deși instanța i-a acordart două termene în acest

sens, cu atât mai mult cu cât semnătura de pe cererea de apel cât și de pe

delegațiile de substituire pe care aceasta le dăduse numiților C.B. și M.M.A.,

era total diferite, deși ele reprezentau aceeași persoană.

În consecință, având în vedere că

nici societatea apelantă, care a figurat cu termen în cunoștință în dosar, nu

și-a însușit apelul făcut de avocat fără împuternicire, instanța de apel a

constatat nulitatea apelului reclamantei în considerarea dispozițiilor art. 287

alin. (2) teza I C. proc. civ. și art. 133 C. proc. civ.

Cât privește apelurile pârâtelor,

instanța a reținut că din actele dosarului de fond rezulta că acestea au

suportat onorariul expertului și cel avocațial, că aceste cheltuieli au fost

făcute în combaterea acțiunii principale, așa încât, în considerarea

dispozițiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., chiar dacă au fost respinse și

cererile reconvenționale, reclamanta a fost obligată la plata acestor

cheltuieli efectuate la fond, precum și a celor suportate în apel de aceleași

părți.

Nemulțumită de această decizie,

reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În argumentarea recursului, pe cale

de excepție, recurenta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al

pârâtelor în apel, avocatul Anamaria Ibănescu, ce a pus concluzii în apel, fiind

avocat stagiar, așa încât, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 22 din

Legea 51/1995 potrivit cărora avocații stagiari pot reprezenta părțile doar în

fața judecătoriilor.

În consecință, ea nu putea fi

obligată să suporte cheltuielile de judecată în apel.

Pe fondul cauzei, recurenta critică

decizia din apel pentru că a fost dată cu interpretarea greșită a actului dedus

judecății, instanța de apel făcând o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 69 alin. (2) C.

proc. civ.

Astfel, din moment ce în dosarul de

fond se găsește delegația avocatului R.C., iar în acest mandat nu este

precizată întinderea mandatului avocatului, se prezumă că mandatul este valabil

pentru toate actele judecății, deci și pentru exercitarea apelului.

Mai mult, o asemenea împuternicire

dată avocatului exista cu mult înainte de declararea apelului, ea fiind

valabilă și pentru recurs, așa încât instanța de apel a constatat greșit

nulitatea apelului.

Prin cea de-a treia critică,

recurenta apreciază că decizia din apel este dată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., instanța

nemotivând – de altfel – de ce nu a avut în vedere și faptul că și cererile

reconvenționale au fost respinse, așa încât nu se puteau acorda cheltuielile de

judecată suportate de pârâte în cererea lor, expertiza vizând exclusiv obiectul

reconvenționalelor.

La dosarul cauzei a fost atașat

mandatul dat de recurentă la 15 aprilie 2010 avocatelor R.C. și M.D. pentru

asistență juridică și reprezentare în recurs precum și mandatul dat de

intimatele - pârâte la 14 aprilie 2010 avocatei I.V.

Recursul reclamantei este întemeiat

doar sub aspectele ce urmează a fi analizate, respectiv:

Anterior analizării criticilor se

impune a se face precizări sub aspectul încadrării acestora în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Deși recurenta în preambulul

recursului cât și prin enunțul dat fiecărei critici invocă motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Curtea apreciază, în

considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că dezvoltarea

criticilor se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., ele vizând greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a

dispozițiilor vizând mandatul avocatului și întinderea lui – art. 68 alin. (3)

și art. 69 alin. (2) C. proc. civ. –, precum și acordarea cheltuielilor de

judecată – art. 274 – art. 276 C. proc. civ.

Cât privește excepția lipsei calității

de reprezentant a avocatei pârâtelor în apel, invocată pentru prima dată în

recurs, Curtea apreciază că urmează a fi analizată în condițiile art. 136 C.

proc. civ. coroborat cu art. 161 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 162

C. proc. civ.

Astfel, din dosarul de apel rezultă

că apelantele - pârâte au fost reprezentate la judecata în fond a apelurilor de

avocat A.I., cu delegație și card pentru exercitarea profesiei de avocat emis

de Baroul București, menționat expres în practicaua deciziei din apel.

Susținerea recurentei, invocată pe

cale de excepție în recurs, privind neîndeplinirea condițiilor din partea

avocatei Ibănescu pentru a putea reprezenta părțile și susține apelul pârâtelor

este o excepție procedurală ce vizează exercitarea mandatului dat avocatei de

către apelantele pârâte și care putea fi invocată în fața instanței de recurs

doar în situația în care nu ar fi fost nevoie de o verificare a împrejurărilor

invocate în afara dosarului, cerință impusă de dispozițiile art. 162 C. proc.

civ., ceea ce nu este cazul în speță, îndeplinirea condițiilor stipulate în art.

22 din Legea 51/1995 impunând efectuarea unor asemenea verificări.

În consecință, o asemenea excepție

procedurală nu poate fi invocată în recurs, nefiind îndeplinite condițiile stipulate

în art. 162 C. proc. civ.

Cât privește fondul recursului,

Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind parțial întemeiate, respectiv

cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată pârâtelor, urmare

admiterii apelurilor acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi suportate, la cerere, de partea

căzută în pretenții.

În speță, la fond, au fost respinse

atât cererea principală a reclamantei cât și cererile reconvenționale formulate

de pârâte.

Instanța de apel, deși reține acest

aspect, ajunge greșit la concluzia că cheltuielile suportate de pârâte și la

care acestea sunt îndreptățite au fost efectuate de acestea numai în combaterea

cererii principale, deoarece concluziile avocatului au vizat și susținerea

cererilor reconvenționale respinse.

În consecință fiecare dintre părți

era căzută în pretenții în propria sa cerere, astfel încât nici una dintre ele

nu era îndreptățită în a solicita acoperirea cheltuielilor de către partea

adversă.

În consecință, Curtea apreciază că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. și a admis apelurile pârâtelor, formulate exclusiv pe această chestiune,

motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis pe acest aspect iar decizia

din apel modificată în sensul respingerii apelurilor pârâtelor.

Cât privește apelul reclamantei,

constatat nul pentru că avocatul acesteia nu și-a dovedit calitatea de

reprezentant, Curtea apreciază ca legală și temeinică decizia recurată.

Astfel, deși recurenta invocă

încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (3) și art. 69 alin. (2) C. proc. civ.

potrivit cărora mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar

dacă nu cuprinde nicio arătare în această privință, iar avocatul care a asistat

partea la fond poate, chiar fără mandat, să exercite apelul, Curtea reține din

încheierile interlocutorii din apel și din decizia recurată că instanța, având

în vedere necondoranța semnăturilor de pe cererea de apel, delegația de

substituire și motivele de apel – semnături care de fiecare dată erau altele

deși reprezentau același avocat, R.C. – a acordat două termene (9 iunie 2009 și

22 iunie 2009) pentru ca societatea apelantă să-și însușească actele

procedurale întocmite în numele său de respectivul avocat sau să facă dovada

mandatului avocatului, obligații neîndeplinite.

Este adevărat că avocatul R.C. a

reprezentat reclamanta la fond în temeiul delegației aflată la dosar nr. 39230/3/2006

dar, după cum rezultă din împuternicirea avocațială, mandatul a fost dat expres

doar pentru reprezentare în fața Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, nu și pentru alte instanțe, cum greșit susține recurenta.

În temeiul acestui mandat și al

dispozițiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ. avocatul R.C. putea doar să

declare apelul – ceea ce a și făcut – dar ulterior aceasta nu mai putea

reprezenta partea decât în virtutea unui nou mandat, valabil pentru instanța de

apel.

Cum avocatul nu a depus un asemenea

mandat și cum societatea reclamantă - apelantă, deși s-au acordat două termene

în acest scop, nici nu a probat mandatul avocatului, nici nu și-a însușit

actele procedurale făcute de acesta în numele său, corect instanța de apel,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 C. proc. civ., a constatat nul apelul

în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 287

alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, Curtea va menține

decizia recurată pe aspectul soluționării apelului reclamantei, urmând a o

modifica doar pe aspectul apelurilor pârâtelor, pentru argumentele deja expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC G.A. SRL București, împotriva deciziei nr. 442 din 3 noiembrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică

în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelurile pârâtelor S.Z.

România, Federația Sindicatelor București, și SC C.S.C. SRL București declarate

împotriva sentinței nr. 2760 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalului

București, secția a VI-a comercială.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.