ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2897/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.O. SRL București a chemat în judecată SC S.I. SRL BUCUREȘTI și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 1/106/1999 și repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării la eliberarea spațiului pe care îl ocupă în P.O. sector 6. Sentința Tribunalului București. Prin sentința nr. 2552 din 22 februarie 2008 a fost respinsă acțiunea reclamantei, prima instanță stabilind că părțile în proces au încheiat contractul de asociere nr. 1 din 1 iunie 1999 prin care au convenit ca pârâta să achite o cotă lunară de 1% din profit, dar nu mai puțin de contravaloarea în lei a sumei de 65 dolari SUA, această ultimă sumă fiind majorată ulterior prin acte adiționale la contract.

A mai reținut instanța că părțile au stabilit prin art. 2, obligația pârâtei de a nu schimba pe durata contractului de asociere profilul activităților comerciale fără acordul reclamantei și că terenul nu poate face obiectul unor contracte de concesionare, locație de gestiune, închiriere. În privința plății cotei de profit la care s-a obligat pârâta , tribunalul a reținut că prin contract s-a stabilit un pact comisoriu de gradul IV care putea fi invocat dacă pârâta nu își achita sumele datorate pe o perioadă mai mare de 3 luni. Din analiza clauzelor contractului și a actelor depuse la dosar tribunalul a ajuns la concluzia că pârâta a achitat cota de profit, că plata cu întârziere s-a datorat culpei reclamantei care nu s-a prezentat la biroul executoriului judecătoresc pentru a primi suma datorată în temeiul contractului de asociere și că în aceste condiții nu poate opera pactul comisoriu de gradul IV.

Sentința instanței de fond a fost apelată de reclamanta SC P.O. SRL București care a invocat greșita interpretare a clauzelor contractului de asociere nr. 1/1999, în concret a clauzei stipulată în art. 7 pct. 3. A mai invocat apelanta și incorecta analiză a situației de fapt, a actelor care relevă că pârâta a adus modificări constructive spațiului comercial și că nu s-a limitat doar la comercializarea produsului F. ci și la producerea lui. Soluționând apelul, Secția comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr. 513 din 10 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.O. SRL apreciind că susținerile apelantei sunt nefondate. În privința plății cotei de profit, Curtea a reținut că intimata a virat sumele datorate în contul indicat de apelantă și întrucât sumele erau restituite cu mențiunea ,,cont închis” debitoarea a procedat la consemnarea sumelor respective la CEC.

S-a stabilit în continuare că intimata a dat dovadă de bună-credință în executarea contractului și că nu poate opera rezilierea de drept a contractului de asociere. Și celelalte critici au fost respinse pentru motivul că nu a fost făcută dovada compartimentării spațiului la momentul încheierii contractului în raport de care să se aprecieze nerespectarea obligațiilor. Întrucât au fost făcute critici și asupra cheltuielilor de judecată, instanța de apel a reținut că onorariul a fost achitat de partea care a angajat avocatul iar cheltuielile s-au plătit de partea care a căzut în pretenții. După pronunțarea deciziei nr. 513 din 10 noiembrie 2008 intimata SC S.I. SRL a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei cu suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de SC P.O. SRL. Împotriva deciziei comerciale nr. 513/2008 pronunțată de Curtea de apel București a declarat recurs, reclamanta SC P.O. SRL cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Autoarea recursului a criticat decizia pronunțată de instanța de apel sub cuvânt că aceasta nu s-a aplecat în nici un fel asupra studiului înscrisurilor aflate la dosar, susținere care în opinia recurentei se bazează pe modul în care a fost motivată soluția.

Simpla verificare a datei extraselor de cont bancar prin care intimata a consemnat sumele datorate în baza contractului de asociere ar fi fost de natură să lămurească instanța că plata s-a efectuat cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 din contract, ceea ce atrăgea după sine activarea pactului comisoriu de gradul 4. În continuare recurenta s-a întrebat cum se interpretează art. 2 pct. 12 din contract care prevede achitarea de către intimată a unei cote de 1% de profit, din moment ce o apreciere sau o determinare nu se poate face decât pe baza bilanțului pe care intimata a refuzat să-l prezinte. A mai susținut recurenta că intimata avea obligația să-i prezinte bilanțurile contabile, în timp ce posibilitatea sa de a se informa de la Registrul Comerțului cu privire la situația financiară a intimatei este doar o facultate, astfel că în lipsa prezentării actelor contabile nu se putea determina cota de 1% care i se cuvenea potrivit contractului.

Recurenta a criticat și concluzia instanțelor anterioare potrivit căreia societatea reclamantă nu a dovedit modificarea de către intimată a conformației și compartimentării spațiului apreciind că, voit sau nu, au omis să menționeze faptul că a fost respinsă proba cu expertiză. În temeiul acestor susțineri, recurenta a solicitat admiterea recursului și în fond modificarea soluțiilor anterior pronunțate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Intimata prin întâmpinare a combătut susținerile recurentei precizând că și în prezent se achită sumele datorate de societatea S.I. SRL fără ca aceasta să solicite vreun document pentru a verifica dacă 1% din profit reprezintă mai puțin decât echivalentul celor 65 dolari care se datorează lunar.

Intimata a făcut referire și la intenția de reziliere a contractului de către recurentă care a declanșat acest litigiu pentru ca spațiul să-i fie atribuit fiului administratorului firmei SC P.O. SRL. Cu referire la celelalte argumente ale recursului, intimata a susținut că pactul comisoriu nu a operat, că societatea sa și-a executat cu bună-credință obligațiile și că nu avea obligația să prezinte situațiile financiare pentru ca plata cotei de profit să fie acceptată de recurentă. Recursul este nefondat. Dispozițiile legale pe care s-a întemeiat recursul. 1. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dispune că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Dispozițiile amintite vizează două ipoteze: a) lipsa temeiului legal și b) aplicarea greșită a legii, pe care recurentul avea obligația să le dezvolte printr-o argumentație în fapt și în drept . Înalta Curte observă față de motivele invocate că recurenta deși are acces la această cale extraordinară de atac nu a dezvoltat în concret motive de nelegalitate, argumentele sale limitându-se la exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată de instanța de apel, nemulțumire care a fost exprimată fără respectarea cerințelor impuse de dispozițiile procedurale mai sus amintite. Se mai observă că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. a fost invocat numai ca un pretext pentru a repune în discuție probele asupra cărora s-au pronunțat instanțele devolutive.

Aceste probe nu pot să fie supuse analizei instanței de recurs de vreme ce nu se încadrează în ipotezele motivului de nelegalitate indicat. 2. Din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul criticilor formulate, în recurs, rezultă cu evidență faptul că acestea vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Astfel, se observă că s-a făcut trimitere la verificarea extraselor de cont, care în opinia recurentei erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Or, în actuala reglementare a recursului, a fost înlăturată posibilitatea instanței de recurs de a verifica situațiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate atunci când acestea ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, art. 304 pct. 10 fiind abrogat.

3. Verificarea activării pactului comisoriu de ultim grad este de asemenea o chestiune de fapt pe care recurenta nu a integrat-o în nicio dispoziție legală care să pună în valoare aplicarea greșită a legii. Din acest punct de vedere Înalta Curte observă că reclamanta recurentă a cerut instanței să dispună rezilierea contractului de asociere și să repună părțile în situația anterioară și nu să constate că a operat pactul comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 7.3 din contract pe care l-a pus în discuție. În aceeași ordine de idei fără a reanaliza aspectele de netemeinicie legate de invocarea art. 7.3 din contractul de asociere trebuie reținut că litigiul a izvorât tocmai din faptul că între părți au existat neînțelegeri în legătură cu chestiunea unor obligații care precedau plata cotei de profit dar și plata sumei convenite reprezentând cotă profit.

Având în vedere scopul de sancțiune urmărit prin încheierea unei astfel de convenții, pentru a aprecia asupra desființării contractului , instanțele anterioare s-au aflat în situația de a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea clauzei stipulată în art. 7.3. Cercetarea acestor aspecte care țin de neexecutarea culpabilă a obligațiilor a fost făcută de cele două instanțe și nu ar putea fi repusă în discuție dacă nu este susținută de un motiv de nelegalitate, de o dispoziție legală a cărei încălcare să fi dus la lipsa temeiului legal sau la aplicarea greșită a legii.

4. Recurenta a avut la îndemână o cale de atac devolutivă și dezbaterile din fața instanței de fond pentru a demonstra că intimata nu a respectat compartimentarea spațiului și că astfel a încălcat prevederile contractului . Asupra pertinenței și concludenței probei cu expertiză s-au pronunțat instanțele anterioare, iar această chestiune a administrării probelor nu mai poate fi reluată într-o cale de atac extraordinară nedevolutivă pentru argumentele deja expuse la punctele anterioare . În fine, retorica în legătură cu art. 2 pct. 12 din contract exprimată ca argument de recurentă este un punct de vedere al acesteia nesusținut în drept fiind evident că vizează repunerea în discuție a probelor și nu încălcarea legii.

În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.O. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 513 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta SC P.O. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC S.I. SRL BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009 .