ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2897/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P.O. SRL București a chemat în judecată SC

S.I. SRL BUCUREȘTI și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se

dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 1/106/1999 și

repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării la eliberarea

spațiului pe care îl ocupă în P.O. sector 6.

Sentința Tribunalului București.

Prin sentința nr. 2552 din 22 februarie 2008 a fost respinsă acțiunea reclamantei, prima instanță stabilind că părțile în proces au încheiat contractul

de asociere nr. 1 din 1 iunie 1999 prin care au convenit ca pârâta să achite o

cotă lunară de 1% din profit, dar nu mai puțin de contravaloarea în lei a sumei

de 65 dolari SUA, această ultimă sumă fiind majorată ulterior prin acte

adiționale la contract. A mai reținut instanța că părțile au stabilit prin art.

2, obligația pârâtei de a nu schimba pe durata contractului de asociere

profilul activităților comerciale fără acordul reclamantei și că terenul nu

poate face obiectul unor contracte de concesionare, locație de gestiune,

închiriere.

În privința plății cotei de profit la care s-a obligat

pârâta , tribunalul a reținut că prin contract s-a stabilit un pact comisoriu

de gradul IV care putea fi invocat dacă pârâta nu își achita sumele datorate pe

o perioadă mai mare de 3 luni.

Din analiza clauzelor contractului și a actelor depuse la

dosar tribunalul a ajuns la concluzia că pârâta a achitat cota de profit, că

plata cu întârziere s-a datorat culpei reclamantei care nu s-a prezentat la

biroul executoriului judecătoresc pentru a primi suma datorată în temeiul contractului

de asociere și că în aceste condiții nu poate opera pactul comisoriu de gradul

IV.

Sentința instanței de fond a fost apelată de reclamanta SC P.O.

SRL București care a invocat greșita interpretare a clauzelor contractului de

asociere nr. 1/1999, în concret a clauzei stipulată în art. 7 pct. 3. A mai

invocat apelanta și incorecta analiză a situației de fapt, a actelor care

relevă că pârâta a adus modificări constructive spațiului comercial și că nu

s-a limitat doar la comercializarea produsului F. ci și la producerea lui.

Soluționând apelul, Secția comercială a Curții de Apel

București, prin decizia nr. 513 din 10 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.O. SRL apreciind că susținerile

apelantei sunt nefondate.

În privința plății cotei de profit, Curtea a reținut că

intimata a virat sumele datorate în contul indicat de apelantă și întrucât

sumele erau restituite cu mențiunea ,,cont închis” debitoarea a procedat la consemnarea

sumelor respective la CEC.

S-a stabilit în continuare că intimata a dat dovadă de

bună-credință în executarea contractului și că nu poate opera rezilierea de

drept a contractului de asociere. Și celelalte critici au fost respinse pentru

motivul că nu a fost făcută dovada compartimentării spațiului la momentul încheierii

contractului în raport de care să se aprecieze nerespectarea obligațiilor.

Întrucât au fost făcute critici și asupra cheltuielilor de

judecată, instanța de apel a reținut că onorariul a fost achitat de partea care

a angajat avocatul iar cheltuielile s-au plătit de partea care a căzut în

pretenții.

După pronunțarea deciziei nr. 513 din 10 noiembrie 2008 intimata

SC S.I. SRL a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei cu suma

de 3.500 lei cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de SC P.O. SRL.

Împotriva deciziei comerciale nr. 513/2008 pronunțată de

Curtea de apel București a declarat recurs, reclamanta SC P.O. SRL cu

respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Autoarea recursului a criticat decizia pronunțată de

instanța de apel sub cuvânt că aceasta nu s-a aplecat în nici un fel asupra

studiului înscrisurilor aflate la dosar, susținere care în opinia recurentei se

bazează pe modul în care a fost motivată soluția. Simpla verificare a datei

extraselor de cont bancar prin care intimata a consemnat sumele datorate în

baza contractului de asociere ar fi fost de natură să lămurească instanța că

plata s-a efectuat cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 din contract,

ceea ce atrăgea după sine activarea pactului comisoriu de gradul 4.

În continuare recurenta s-a întrebat cum se interpretează

art. 2 pct. 12 din contract care prevede achitarea de către intimată a unei

cote de 1% de profit, din moment ce o apreciere sau o determinare nu se poate

face decât pe baza bilanțului pe care intimata a refuzat să-l prezinte. A mai

susținut recurenta că intimata avea obligația să-i prezinte bilanțurile

contabile, în timp ce posibilitatea sa de a se informa de la Registrul Comerțului cu privire la situația financiară a intimatei este doar o facultate,

astfel că în lipsa prezentării actelor contabile nu se putea determina cota de

1% care i se cuvenea potrivit contractului.

Recurenta a criticat și concluzia instanțelor anterioare

potrivit căreia societatea reclamantă nu a dovedit modificarea de către

intimată a conformației și compartimentării spațiului apreciind că, voit sau nu,

au omis să menționeze faptul că a fost respinsă proba cu expertiză.

În temeiul acestor susțineri, recurenta a solicitat

admiterea recursului și în fond modificarea soluțiilor anterior pronunțate în

sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimata prin întâmpinare a combătut susținerile recurentei

precizând că și în prezent se achită sumele datorate de societatea S.I. SRL

fără ca aceasta să solicite vreun document pentru a verifica dacă 1% din profit

reprezintă mai puțin decât echivalentul celor 65 dolari care se datorează

lunar. Intimata a făcut referire și la intenția de reziliere a contractului de

către recurentă care a declanșat acest litigiu pentru ca spațiul să-i fie atribuit

fiului administratorului firmei SC P.O. SRL. Cu referire la celelalte argumente

ale recursului, intimata a susținut că pactul comisoriu nu a operat, că

societatea sa și-a executat cu bună-credință obligațiile și că nu avea

obligația să prezinte situațiile financiare pentru ca plata cotei de profit să

fie acceptată de recurentă.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile legale pe care s-a întemeiat recursul.

casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ,,când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”.

Dispozițiile amintite vizează două ipoteze: a) lipsa

temeiului legal și b) aplicarea greșită a legii, pe care recurentul avea

obligația să le dezvolte printr-o argumentație în fapt și în drept .

Înalta Curte observă față de motivele invocate că recurenta

deși are acces la această cale extraordinară de atac nu a dezvoltat în concret

motive de nelegalitate, argumentele sale limitându-se la exprimarea

nemulțumirii față de soluția pronunțată de instanța de apel, nemulțumire care a

fost exprimată fără respectarea cerințelor impuse de dispozițiile procedurale

mai sus amintite. Se mai observă că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ. a fost invocat numai ca un pretext pentru a repune în

discuție probele asupra cărora s-au pronunțat instanțele devolutive. Aceste

probe nu pot să fie supuse analizei instanței de recurs de vreme ce nu se

încadrează în ipotezele motivului de nelegalitate indicat.

formulate, în recurs, rezultă cu evidență faptul că acestea vizează netemeinicia

și nu nelegalitatea soluției. Astfel, se observă că s-a făcut trimitere la

verificarea extraselor de cont, care în opinia recurentei erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii. Or, în actuala reglementare a recursului, a fost

înlăturată posibilitatea instanței de recurs de a verifica situațiile în care instanța

nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate atunci când acestea ar fi fost

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, art. 304 pct. 10 fiind abrogat.

este de asemenea o chestiune de fapt pe care recurenta nu a integrat-o în nicio

dispoziție legală care să pună în valoare aplicarea greșită a legii. Din acest

punct de vedere Înalta Curte observă că reclamanta recurentă a cerut instanței

să dispună rezilierea contractului de asociere și să repună părțile în situația

anterioară și nu să constate că a operat pactul comisoriu de ultim grad

prevăzut de art. 7.3 din contract pe care l-a pus în discuție.

În aceeași ordine de idei fără a reanaliza aspectele de

netemeinicie legate de invocarea art. 7.3 din contractul de asociere trebuie

reținut că litigiul a izvorât tocmai din faptul că între părți au existat

neînțelegeri în legătură cu chestiunea unor obligații care precedau plata cotei

de profit dar și plata sumei convenite reprezentând cotă profit. Având în

vedere scopul de sancțiune urmărit prin încheierea unei astfel de convenții,

pentru a aprecia asupra desființării contractului , instanțele anterioare s-au

aflat în situația de a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile pentru

aplicarea clauzei stipulată în art. 7.3.

Cercetarea acestor aspecte care țin de neexecutarea

culpabilă a obligațiilor a fost făcută de cele două instanțe și nu ar putea fi

repusă în discuție dacă nu este susținută de un motiv de nelegalitate, de o

dispoziție legală a cărei încălcare să fi dus la lipsa temeiului legal sau la aplicarea

greșită a legii.

dezbaterile din fața instanței de fond pentru a demonstra că intimata nu a

respectat compartimentarea spațiului și că astfel a încălcat prevederile

contractului .

Asupra pertinenței și concludenței probei cu expertiză s-au

pronunțat instanțele anterioare, iar această chestiune a administrării probelor

nu mai poate fi reluată într-o cale de atac extraordinară nedevolutivă pentru argumentele

deja expuse la punctele anterioare .

În fine, retorica în legătură cu art. 2 pct. 12 din contract

exprimată ca argument de recurentă este un punct de vedere al acesteia

nesusținut în drept fiind evident că vizează repunerea în discuție a probelor

și nu încălcarea legii.

În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC P.O. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 513 din 10

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta SC P.O. SRL BUCUREȘTI la plata sumei

de 3500 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC S.I. SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 noiembrie 2009

.