ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 543/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1386 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Dolj, secția comercială,

a fost admisă acțiunea reclamanților G.M. și G.O., astfel cum a fost precizată

la 3 iulie 2007, și s-a dispus rezilierea contractului de asociere în

participațiune încheiat cu pârâta SC A.I. SRL Craiova la 1 martie 2006, în

vederea exploatării spațiului comercial situat în Craiova, dispunându-se

totodată evacuarea pârâtei din acest spațiu.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca

nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat ca,

în situația admiterii cererii principale, să i se recunoască un drept de

retenție asupra spațiului până la recuperarea investiției, precum și să fie

obligați reclamanții pârâți să-i pună la dispoziție demisolul, cu plata unor

daune-interese.

În esență, instanța de fond a reținut că

pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin contract, respectiv, nu a

asigurat administrarea și managementul asocierii în 2006, nu a achitat

reclamanților cota parte convenită din profit, iar cu privire la investițiile

efectuate de pârâtă pentru punerea în funcțiune a spațiului, instanța a reținut

că, potrivit art. 4 din contract, acestea rămân în proprietatea reclamanților

la încetarea asocierii și urmează a fi acoperite din beneficiul net, dar cum

pârâta nu a dovedit în ce constau acele îmbunătățiri și nici costul lor s-a

apreciat că nu i se poate recunoaște un drept de retenție și nici nu i se pot

acorda daunele-interese precizate la valoarea de 10.000 lei, desocotirea

părților pe aceste aspecte urmând a fi efectuată abia după stabilirea

profitului net al asocierii cuvenit reclamanților.

Întrucât pârâta a solicitat obligarea

reclamanților la predarea demisolului doar în cazul admiterii acțiunii,

instanța a apreciat că această cerere este rămasă fără obiect în condițiile

rezilierii contractului de asociere, așa încât a respins în totalitate cererea

reconvențională.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei

sentințe a fost admis prin Decizia nr. 262 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, iar sentința tribunalului a fost anulată, cauza

fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a

reținut că obiectul litigiului îl constituie rezilierea unui contract de

asociere în participațiune, contract de natură comercială, supus

reglementărilor dispozițiilor art. 251-256 C. com.ă, nefiind primită critica

apelantei în sensul că acest contract este un contract civil.

Deși a reținut că jurisdicția aparține

instanței comerciale și nu celei civile, instanța de apel a statuat că cererea

reclamanților are un caracter patrimonial, întrucât contractul a cărei

reziliere se solicită privește drepturi și obligații, așa încât, având în

vedere estimarea apelantei pârâte în sensul că obiectul acțiunii este sub

100.000 lei a stabilit că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea

dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece competența

soluționării revenea judecătoriei, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 C.

proc. civ.

În consecință, admițând apelul și având în

vedere dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a anulat sentința și a

trimis cauza Judecătoriei Craiova spre competentă soluționare, instanță care va

analiza și celelalte critici invocate în apel în legătură cu fondul pricinii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică

decizia din apel pentru că s-a pronunțat asupra naturii litigiului deși a

stabilit că tribunalul a încălcat normele de competență, ori ordinea în care

trebuiau analizate aceste excepții era tocmai inversă.

Pronunțându-se asupra naturii comerciale a

litigiului instanța de apel s-a substituit instanței competente în soluționarea

litigiului și poate influența soluția ce se va da pe acest aspect de către

instanța căreia îi revine competența.

În consecință, apreciind că natura litigiului

este civilă, recurenta solicită ca Judecătoria Craiova să fie investită ca instanță

civilă și nu comercială.

La termenul din 28 mai 2009 judecata

recursului a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, fiind

reluată la cererea intimatului reclamant G.O.M. la 22 octombrie 2009, dată când

litigiul a fost repus pe rol.

Recursul pârâtei este întemeiat pentru considerentele

ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă că reclamanții

au investit instanța de fond la data de 4 iunie 2007 cu o cerere în rezilierea

unui contract de asociere în participațiune, încheiat pe 5 ani cu pârâta în

vederea exploatării unui spațiu comercial, compus din șase încăperi la parter,

plus demisol și o terasă pe latura de est a imobilului (a se vedea art. 3 din

contract), contract încheiat la 1 martie 2006.

Ulterior, la 3 iulie 2007 (fila 20 fond)

reclamanții au solicitat și evacuarea pârâtei din respectivul spațiu, acțiunea

precizată fiind admisă de instanța de fond.

În apelul său pârâta a invocat necompetența

materială a instanței de fond în raport de criteriul valoric și natura

pricinii, evaluând obiectul cererii principale la 78.000 lei (a se vedea fila

33), apreciind că asocierea are natură civilă și nu comercială și invocând și

Decizia 32/9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite,

în interpretarea art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ.

Instanța de apel nu a primit criticile

apelantei în legătură cu natura civilă a pricinii stabilind că asocierea în

participațiune este un contract comercial supus dispozițiilor art. 251-256 C.

com. după cum au prevăzut însăși părțile contractante în art. 2 din contract

(fila 7 dosar fond) dar având în vedere valoarea litigiului precizată de

apelantă a admis necompetența materială a tribunalului în primă instanță.

Cum criticile recurentei privesc modalitatea

soluționării excepției de ordine publică a competenței materiale a instanței

Curtea va analiza legalitatea soluției recurate prin prisma criticilor invocate

dar și prin prisma normelor imperative în materie.

Competența materială (ratione materiae) presupune

o delimitare a sferei de activitate a instanțelor judecătorești de grad

diferit, această delimitare făcându-se sub aspect funcțional (după felul

atribuțiilor jurisdicționale) dar și sub aspect procesual (după obiectul,

natura sau valoarea cererii).

Critica recurentei privind ordinea în care

instanța de apel a stabilit criteriile în raport de care a soluționat excepția

necompetenței materiale este nefondată deoarece numai după stabilirea naturii

cauzei poate fi stabilită instanța competentă în raport de criteriul valoric,

criteriu ce diferă în materie civilă de cel din comercial.

De asemenea, stabilirea naturii juridice a

fost corect apreciată de instanța de apel ca fiind comercială, deoarece prin

asociere nu s-a înființat o nouă societate comercială - așa cum de altfel și

prevăd dispozițiile art. 253 C. com. - criticile recurentului fiind nefondate

și sub acest aspect.

În schimb, Curtea apreciază că modalitatea în

care instanța de apel a soluționat această excepție a necompetenței este

greșită deoarece a rezolvat-o ținând cont de evaluarea obiectului litigiului

făcută în apel de pârâtă - și nu de către reclamantă, cum prevăd dispozițiile art.

112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - doar privitor la reziliere și ignorând

faptul că cererea reclamantei fusese completată și cu cererea în evacuarea

pârâtei și aplicând greșit o decizie dată în interesul legii ce nu era în

vigoare (Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a fost publicată la 10 decembrie 2008,

ulterior soluționării apelului).

În consecință, Curtea va admite recursul, va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC A.I. SRL

Craiova, împotriva Deciziei nr. 262 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția comercială.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.