ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 543/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1386 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Dolj, secția comercială, a fost admisă acțiunea reclamanților G.M. și G.O., astfel cum a fost precizată la 3 iulie 2007, și s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta SC A.I. SRL Craiova la 1 martie 2006, în vederea exploatării spațiului comercial situat în Craiova, dispunându-se totodată evacuarea pârâtei din acest spațiu. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat ca, în situația admiterii cererii principale, să i se recunoască un drept de retenție asupra spațiului până la recuperarea investiției, precum și să fie obligați reclamanții pârâți să-i pună la dispoziție demisolul, cu plata unor daune-interese.

În esență, instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin contract, respectiv, nu a asigurat administrarea și managementul asocierii în 2006, nu a achitat reclamanților cota parte convenită din profit, iar cu privire la investițiile efectuate de pârâtă pentru punerea în funcțiune a spațiului, instanța a reținut că, potrivit art. 4 din contract, acestea rămân în proprietatea reclamanților la încetarea asocierii și urmează a fi acoperite din beneficiul net, dar cum pârâta nu a dovedit în ce constau acele îmbunătățiri și nici costul lor s-a apreciat că nu i se poate recunoaște un drept de retenție și nici nu i se pot acorda daunele-interese precizate la valoarea de 10.000 lei, desocotirea părților pe aceste aspecte urmând a fi efectuată abia după stabilirea profitului net al asocierii cuvenit reclamanților.

Întrucât pârâta a solicitat obligarea reclamanților la predarea demisolului doar în cazul admiterii acțiunii, instanța a apreciat că această cerere este rămasă fără obiect în condițiile rezilierii contractului de asociere, așa încât a respins în totalitate cererea reconvențională. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 262 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar sentința tribunalului a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Craiova. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că obiectul litigiului îl constituie rezilierea unui contract de asociere în participațiune, contract de natură comercială, supus reglementărilor dispozițiilor art. 251-256 C. com.ă, nefiind primită critica apelantei în sensul că acest contract este un contract civil.

Deși a reținut că jurisdicția aparține instanței comerciale și nu celei civile, instanța de apel a statuat că cererea reclamanților are un caracter patrimonial, întrucât contractul a cărei reziliere se solicită privește drepturi și obligații, așa încât, având în vedere estimarea apelantei pârâte în sensul că obiectul acțiunii este sub 100.000 lei a stabilit că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece competența soluționării revenea judecătoriei, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ. În consecință, admițând apelul și având în vedere dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a anulat sentința și a trimis cauza Judecătoriei Craiova spre competentă soluționare, instanță care va analiza și celelalte critici invocate în apel în legătură cu fondul pricinii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru că s-a pronunțat asupra naturii litigiului deși a stabilit că tribunalul a încălcat normele de competență, ori ordinea în care trebuiau analizate aceste excepții era tocmai inversă. Pronunțându-se asupra naturii comerciale a litigiului instanța de apel s-a substituit instanței competente în soluționarea litigiului și poate influența soluția ce se va da pe acest aspect de către instanța căreia îi revine competența. În consecință, apreciind că natura litigiului este civilă, recurenta solicită ca Judecătoria Craiova să fie investită ca instanță civilă și nu comercială.

La termenul din 28 mai 2009 judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, fiind reluată la cererea intimatului reclamant G.O.M. la 22 octombrie 2009, dată când litigiul a fost repus pe rol. Recursul pârâtei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că reclamanții au investit instanța de fond la data de 4 iunie 2007 cu o cerere în rezilierea unui contract de asociere în participațiune, încheiat pe 5 ani cu pârâta în vederea exploatării unui spațiu comercial, compus din șase încăperi la parter, plus demisol și o terasă pe latura de est a imobilului (a se vedea art. 3 din contract), contract încheiat la 1 martie 2006. Ulterior, la 3 iulie 2007 (fila 20 fond) reclamanții au solicitat și evacuarea pârâtei din respectivul spațiu, acțiunea precizată fiind admisă de instanța de fond.

În apelul său pârâta a invocat necompetența materială a instanței de fond în raport de criteriul valoric și natura pricinii, evaluând obiectul cererii principale la 78.000 lei (a se vedea fila 33), apreciind că asocierea are natură civilă și nu comercială și invocând și Decizia 32/9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, în interpretarea art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ. Instanța de apel nu a primit criticile apelantei în legătură cu natura civilă a pricinii stabilind că asocierea în participațiune este un contract comercial supus dispozițiilor art. 251-256 C. com. după cum au prevăzut însăși părțile contractante în art. 2 din contract (fila 7 dosar fond) dar având în vedere valoarea litigiului precizată de apelantă a admis necompetența materială a tribunalului în primă instanță.

Cum criticile recurentei privesc modalitatea soluționării excepției de ordine publică a competenței materiale a instanței Curtea va analiza legalitatea soluției recurate prin prisma criticilor invocate dar și prin prisma normelor imperative în materie. Competența materială (ratione materiae) presupune o delimitare a sferei de activitate a instanțelor judecătorești de grad diferit, această delimitare făcându-se sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) dar și sub aspect procesual (după obiectul, natura sau valoarea cererii). Critica recurentei privind ordinea în care instanța de apel a stabilit criteriile în raport de care a soluționat excepția necompetenței materiale este nefondată deoarece numai după stabilirea naturii cauzei poate fi stabilită instanța competentă în raport de criteriul valoric, criteriu ce diferă în materie civilă de cel din comercial.

De asemenea, stabilirea naturii juridice a fost corect apreciată de instanța de apel ca fiind comercială, deoarece prin asociere nu s-a înființat o nouă societate comercială - așa cum de altfel și prevăd dispozițiile art. 253 C. com. - criticile recurentului fiind nefondate și sub acest aspect. În schimb, Curtea apreciază că modalitatea în care instanța de apel a soluționat această excepție a necompetenței este greșită deoarece a rezolvat-o ținând cont de evaluarea obiectului litigiului făcută în apel de pârâtă - și nu de către reclamantă, cum prevăd dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - doar privitor la reziliere și ignorând faptul că cererea reclamantei fusese completată și cu cererea în evacuarea pârâtei și aplicând greșit o decizie dată în interesul legii ce nu era în vigoare (Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a fost publicată la 10 decembrie 2008, ulterior soluționării apelului).

În consecință, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.I. SRL Craiova, împotriva Deciziei nr. 262 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.