ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1899/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1899/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra constatării perimării recursului : Prin sentința nr. 3930 din 07 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în Dosarul nr. 879/63/2006, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A.A.D.P.F.L. Craiova, s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC U. SRL Craiova, a fost obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 5.796,71 lei reprezentând contravaloare cotă de asociere, TVA și penalități de întârziere datorate până în ianuarie 2005, precum și la penalități de întârziere până la plata efectivă a sumei, s-a constatat reziliat de drept contractul de asociere nr. 363 din 26 ianuarie 2004 încheiat între părți, s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul situat în Craiova, str. M. Kogălniceanu și a fost obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 431 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia comercială nr. 323 din 02 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a fost admis apelul reclamantei și s-a modificat sentința atacată în sensul că a fost admisă în totalitate acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata sumei de 153.410,37 lei contravaloare cotă asociere, TVA și penalități datorate până în mai 2006. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. A fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.150 lei către reclamantă. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs prin care a criticat soluția pronunțată în apel sub aspectul probelor administrate în cauză din care a rezultat o altă situație de fapt, decât cea reală vizând contractul de asociere încheiat de părțile din litigiu.
La termenul din 26 mai 2009, judecata recursului a fost suspendată conform art. 242 alin 1 pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părților legal citate. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, inclusiv de recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni în materie comercială. Reținând că termenul de perimare de 6 luni care s-a împlinit nu a fost nici întrerupt conform art. 249 C. proc. civ. și nici suspendat conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de recurs conform art. 252 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată cererea de recurs declarată de pârâta SC U. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 323 din 02 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.