ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3102/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamanții D.M. și D.A. au chemat în

judecată pe pârâta SC G. SRL Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 110.286,792 lei

(echivalentul a 30.096 euro) reprezentând lipsa de folosință aferentă spațiului

comercial situat în Craiova, jud.Dolj.

Prin Sentința nr. 3441 din 15

octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea

reclamanților, reținând că la data de 5 decembrie 2001, prin actul de dezmembrare

autentificat, reclamanții au dezmembrat imobilul din Craiova, 2 loturi și prin

același act, reclamanții au vândut lotul nr. 2 numiților C.N. și M.

A mai reținut instanța că reclamanții

nu au făcut dovezi privind folosirea spațiului de către pârâtă, iar spațiile

proprietatea reclamanților se află situate la nr. 218 și nu nr. 194, cum se

arată în acțiune, astfel că nu rezultă identitatea dintre spațiul proprietatea

reclamanților și cel ce a lacut obiectul contractelor de închiriere încheiate

de către pârâtă.

Soluția primei instanțe a fost

menținută de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care prin Decizia nr. 286

din 17 decembrie 2009, a respins apelul reclamanților ca nefondat.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța de control judiciar a reținut că pârâta SC G. SRL Craiova a avut ca

asociați la data promovării acțiunii, pe numiții C.N. și M., care au fost

căsătoriți până în anul 2008, când au divorțat, reclamanții D.M. și D.A. fiind

părinții numitei C.M.. între reclamanți și soții C. a existat o înțelegere în

sensul ca SC G. SRL Craiova să folosească spațiile proprietatea reclamanților,

înțelegere care a încetat în momentul când soții C. au divorțat.

Din probele administrate, instanța a

reținut că în cauză nu se dovedește faptul că pârâta ar fi folosit spațiile

proprietatea reclamanților împotriva voinței acestora, neexistând în fapt vreo

opoziție privind folosirea spațiilor de către pârâtă și în acest context, apar

ca lipsite de relevanță concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată

în cauză.

Împotriva deciziei sus menționate, au

declarat recurs reclamanții, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia au solicitat

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de

nelegalitate invocat, recurenții - reclamanți au susținut în esență, că decizia

atacată este netemeinică și nelegală, având în vedere că este lipsit de

relevanță dacă au permis sau nu intimatei să folosească spațiul comercial și

chiar dacă ar fi permis, aceasta nu-i împiedică să solicite obligarea la plata

contravalorii lipsei de folosință. Au mai susținut recurenții că în calitate de

proprietari ai spațiului comercial, sunt îndreptățiți la plata contravalorii lipsei

de folosință, iar instanța a procedat în mod abuziv, în condițiile în care a

dispus efectuarea expertizei în cauză, fără a mai reveni cu adresă către expert

pentru a răspunde la obiecțiunile formulate.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii. Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de

nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Analizând motivele de recurs, în

raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că argumentele

aduse nu se încadrează în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt

motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 304

C. proc. civ.

În speță, se constată că recurenții nu

au dezvoltat nicio critică în ceea ce privește lipsa de temei legal a deciziei

atacate, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, criticile acestora vizând

aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea de apreciere a

probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor anterioare, ce nu

pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală. Cu toate

acestea, analizând critica referitoare la neefectuarea de către instanță a

adresei către expert în vederea răspunsului la obiectiunile formulate, se

constată a fi nefondată, având în vedere că prin adresa din 9 noiembrie 2009,

curtea de apel a pus în vedere expertului să răspundă la obiectiunile

formulate, răspuns ce a fost depus la dosarul cauzei (filele 303 - 304 dosar

apel).

Pentru considerentele ce preced,

constatând că nu sunt motive de nelegalitate ce ar putea conduce la modificarea

deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții D.M. și D.A. împotriva Deciziei nr. 286 din 17 decembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

5 octombrie 2010.