ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 411 din 9 martie

2010 pronunțată în Dosarul nr. 216/63/2010 a Tribunalului Dolj, secția

comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M.D. împotriva pârâtei

R.A.A. Craiova cu consecința obligării acesteia la restituirea sumei de 109.443,54

RON către reclamantă și la plata dobânzii legale aferente sumei, până la

achitarea efectivă.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță - învestită ca urmare a admiterii excepției

necompetenței materiale prin Sentința nr. 1803 din 27 noiembrie 2009 a

Judecătoriei Craiova – a reținut în esență că părțile au încheiat la data de 11

mai 2007 contractul de închiriere nr. 422 pentru spațiul comercial situat

administrativ în Craiova, pentru o durată de 5 ani.

Ulterior pârâta a

pretins reclamantei să-i achite suma de 109.443,54 RON, reprezentând o datorie

a altei persoane, astfel încât s-a apreciat că în speță, sunt incidente

dispozițiile art. 1092 C. civ. în sensul că suma, deși achitată de reclamanta,

nu reprezintă chiria cuvenită în temeiul contractului de închiriere, plata

efectuată este lipsită de cauză și trebuie restituită reclamantei.

Prin Încheierea din

21 aprilie 2010, tribunalul a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în

sentință cu privire la prenumele reclamantei, în sensul că acesta este MI și nu

MA, cum din eroare s-a consemnat.

Apelul declarat de

pârâta R.A.A. Craiova a fost admis prin Decizia comercială nr. 166 din 8 iulie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, sentința fiind schimbată în

tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Pentru a proceda

astfel, instanța de apel a arătat că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art.

1092 C. civ. privind plata nedatorată, în speță nefiind îndeplinită cerința

executării de către reclamantă a unei obligații de care nu era ținută și pe

care a achitat-o fără intenția de a plăti datoria altuia.

Creanța din litigiu

reprezintă chiria restantă și penalitățile de întârziere pentru imobilul ce a

făcut obiectul licitației din 19 februarie 2007, era datorată în temeiul unui

contract de închiriere anterior, iar valabilitatea obligației nu a fost

contestată de reclamantă care a convenit cu pârâta ca, odată cu câștigarea

licitației pentru închirierea spațiului să preia și obligația achitării acestei

datorii.

De altfel, potrivit

caietului de sarcini asumarea obligației de plată a debitului restant acorda un

drept de preemțiune, iar achitarea sumei trebuia efectuată până la întocmirea

contractului de închiriere.

În aceste condiții,

reclamanta cunoscând condițiile de participare la licitație pentru spațiul

închiriat, prin semnarea fără obiecțiuni a Procesului-verbal din 19 aprilie

2007, prin achitarea sumei de 80.000 RON și asumarea obligației de a plăti

diferența, conform Declarației autentificate sub nr. 993 din 11 mai 2007 și-a

exprimat în mod expres, clar și fără echivoc acordul de a plăti suma din

litigiu.

Astfel, arată

instanța de apel, în speță a operat, în conformitate cu dispozițiile art. 1131

C. civ. o novație prin schimbare de debitor deoarece reclamanta s-a angajat

față de creditor să plătească datoria, fără ca pentru aceasta să fie necesar

concursul debitorului inițial.

Incidența acestui

text legal exclude existența îmbogățirii fără justă cauză ale cărei condiții nu

sunt îndeplinite, contrar susținerilor reclamantei .

Prin Încheierea nr. 38

din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a dispus îndreptarea erorii

materiale strecurate în practicaua Încheierii de ședință din 1 iulie 2010 în

sensul că proba cu înscrisuri solicitată de intimata reclamantă a fost respins

ca nefiind utilă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta S.M.D. criticând-o ca fiind lipsită de

temei legal și dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1128 - 1131 C.

civ. la o situație ce nu îndeplinește condițiile legale ale novației.

În mod concret

recurenta invocă faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile speciale

necesare pentru a opera o novație subiectivă deoarece intimata-pârâtă nu l-a

descărcat pe vechiul debitor de datorie, conform art. 1128 alin. (1) pct. 2 C.

civ., ci a promovat o acțiune în justiție pentru a-și recupera debitul de la

fost chiriaș, ceea ce echivalează cu lipsa intenției de a nova.

Totodată, susține

recurenta, nu sunt îndeplinite nici condițiile generale cerute pentru

validitatea convențiilor în sensul că acceptarea plății a fost determinată de

condiționarea câștigării licitației, ceea ce constituie un argument în plus

pentru aprecierea lipsei consimțământului, respectiv a unui consimțământ

viciat, situație în care nici cauza nu este valabilă.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate, cu precizarea că în lipsa indicării

unui temei de drept, Înalta Curte, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., constată că dezvoltarea criticilor permite încadrarea acestora în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va reține că recursul este

nefondat.

Astfel, creanța din

litigiu reprezintă chiria restantă și penalitățile de întârziere aferente

datorate în temeiul unui contract de închiriere anterior cu privire la imobilul

ce a făcut obiectul licitației publice organizată de intimata pârâta R.A.A.

Craiova.

Potrivit caietului de

sarcini, care cuprindea condițiile de participare, obligațiile ce trebuiau

îndeplinite de adjudecatar și condițiile în care urma să se încheie contractul

de închiriere, participantul la licitație care va prelua debitul restant va

beneficia de un drept de preemțiune, urmând ca achitarea sumei să se efectueze

până la încheierea contractului de închiriere.

Această clauză

stipulată la secțiunea D, pct. 3 din caietul de sarcini a fost acceptată de

recurentă care însă, ulterior, deși nu contestă că a dorit să beneficieze de

dreptul de preemțiune, susține prin recursul formulat că în acest mod

consimțământul său fie a lipsit, fie a fost viciat la încheierea contractului.

De menționat sub acest aspect că, inițial intimata reclamantă a motivat că a

făcut o plată nedatorată supusă restituirii conform art. 1092 C. civ., apoi că

această sumă trebuie să-i fie remisă potrivit principiului îmbogățirii fără

justă cauză, iar prin motivele de recurs invocă lipsa consimțământului său,

respectiv vicierea acestuia la asumarea obligației de a achita debitul restant.

În realitate, astfel

cum corect a argumentat și instanța de apel valabilitatea obligației nu a fost

contestată, achitarea debitului restant reprezenta o condiție pentru acordarea

dreptului de preemțiune, pe care reclamanta a înțeles să și-l valorifice,

aceasta și-a exprimat în mod clar și fără echivoc acordul de a executa

obligația, parțial prin plată voluntară și pentru diferență printr-o declarație

autentificată, și nu în ultimul rând a încheiat contractul de închiriere pentru

imobilul ce a făcut obiectul licitației.

Prin urmare, chiar

dacă s-ar accepta interpretarea recurentei cu privire la neîndeplinirea

condițiilor specifice unei novații prin schimbarea de debitor, în sensul art. 1128

alin. (2) C. civ., valabilitatea obligației asumate de aceasta nu poate fi

contestată din perspectiva dispozițiilor art. 969 C. civ., în condițiile în

care, astfel cum s-a menționat anterior, prin participarea la licitație urmată

de încheierea contractului de închiriere au fost acceptate toate condițiile

stabilite de organizatorul licitației.

În consecință,

recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin.(1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta S.M.D. împotriva Deciziei nr. 166 din 8 iulie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2011.