ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 411 din 9 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 216/63/2010 a Tribunalului Dolj, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M.D. împotriva pârâtei R.A.A. Craiova cu consecința obligării acesteia la restituirea sumei de 109.443,54 RON către reclamantă și la plata dobânzii legale aferente sumei, până la achitarea efectivă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță - învestită ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale prin Sentința nr. 1803 din 27 noiembrie 2009 a Judecătoriei Craiova – a reținut în esență că părțile au încheiat la data de 11 mai 2007 contractul de închiriere nr. 422 pentru spațiul comercial situat administrativ în Craiova, pentru o durată de 5 ani.

Ulterior pârâta a pretins reclamantei să-i achite suma de 109.443,54 RON, reprezentând o datorie a altei persoane, astfel încât s-a apreciat că în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1092 C. civ. în sensul că suma, deși achitată de reclamanta, nu reprezintă chiria cuvenită în temeiul contractului de închiriere, plata efectuată este lipsită de cauză și trebuie restituită reclamantei. Prin Încheierea din 21 aprilie 2010, tribunalul a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentință cu privire la prenumele reclamantei, în sensul că acesta este MI și nu MA, cum din eroare s-a consemnat. Apelul declarat de pârâta R.A.A. Craiova a fost admis prin Decizia comercială nr. 166 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, sentința fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 1092 C. civ. privind plata nedatorată, în speță nefiind îndeplinită cerința executării de către reclamantă a unei obligații de care nu era ținută și pe care a achitat-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Creanța din litigiu reprezintă chiria restantă și penalitățile de întârziere pentru imobilul ce a făcut obiectul licitației din 19 februarie 2007, era datorată în temeiul unui contract de închiriere anterior, iar valabilitatea obligației nu a fost contestată de reclamantă care a convenit cu pârâta ca, odată cu câștigarea licitației pentru închirierea spațiului să preia și obligația achitării acestei datorii.

De altfel, potrivit caietului de sarcini asumarea obligației de plată a debitului restant acorda un drept de preemțiune, iar achitarea sumei trebuia efectuată până la întocmirea contractului de închiriere. În aceste condiții, reclamanta cunoscând condițiile de participare la licitație pentru spațiul închiriat, prin semnarea fără obiecțiuni a Procesului-verbal din 19 aprilie 2007, prin achitarea sumei de 80.000 RON și asumarea obligației de a plăti diferența, conform Declarației autentificate sub nr. 993 din 11 mai 2007 și-a exprimat în mod expres, clar și fără echivoc acordul de a plăti suma din litigiu. Astfel, arată instanța de apel, în speță a operat, în conformitate cu dispozițiile art. 1131 C. civ.

o novație prin schimbare de debitor deoarece reclamanta s-a angajat față de creditor să plătească datoria, fără ca pentru aceasta să fie necesar concursul debitorului inițial. Incidența acestui text legal exclude existența îmbogățirii fără justă cauză ale cărei condiții nu sunt îndeplinite, contrar susținerilor reclamantei . Prin Încheierea nr. 38 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua Încheierii de ședință din 1 iulie 2010 în sensul că proba cu înscrisuri solicitată de intimata reclamantă a fost respins ca nefiind utilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.D. criticând-o ca fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1128 - 1131 C. civ.

la o situație ce nu îndeplinește condițiile legale ale novației. În mod concret recurenta invocă faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile speciale necesare pentru a opera o novație subiectivă deoarece intimata-pârâtă nu l-a descărcat pe vechiul debitor de datorie, conform art. 1128 alin. (1) pct. 2 C. civ., ci a promovat o acțiune în justiție pentru a-și recupera debitul de la fost chiriaș, ceea ce echivalează cu lipsa intenției de a nova. Totodată, susține recurenta, nu sunt îndeplinite nici condițiile generale cerute pentru validitatea convențiilor în sensul că acceptarea plății a fost determinată de condiționarea câștigării licitației, ceea ce constituie un argument în plus pentru aprecierea lipsei consimțământului, respectiv a unui consimțământ viciat, situație în care nici cauza nu este valabilă.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, cu precizarea că în lipsa indicării unui temei de drept, Înalta Curte, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezvoltarea criticilor permite încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va reține că recursul este nefondat. Astfel, creanța din litigiu reprezintă chiria restantă și penalitățile de întârziere aferente datorate în temeiul unui contract de închiriere anterior cu privire la imobilul ce a făcut obiectul licitației publice organizată de intimata pârâta R.A.A. Craiova. Potrivit caietului de sarcini, care cuprindea condițiile de participare, obligațiile ce trebuiau îndeplinite de adjudecatar și condițiile în care urma să se încheie contractul de închiriere, participantul la licitație care va prelua debitul restant va beneficia de un drept de preemțiune, urmând ca achitarea sumei să se efectueze până la încheierea contractului de închiriere.

Această clauză stipulată la secțiunea D, pct. 3 din caietul de sarcini a fost acceptată de recurentă care însă, ulterior, deși nu contestă că a dorit să beneficieze de dreptul de preemțiune, susține prin recursul formulat că în acest mod consimțământul său fie a lipsit, fie a fost viciat la încheierea contractului. De menționat sub acest aspect că, inițial intimata reclamantă a motivat că a făcut o plată nedatorată supusă restituirii conform art. 1092 C. civ., apoi că această sumă trebuie să-i fie remisă potrivit principiului îmbogățirii fără justă cauză, iar prin motivele de recurs invocă lipsa consimțământului său, respectiv vicierea acestuia la asumarea obligației de a achita debitul restant.

În realitate, astfel cum corect a argumentat și instanța de apel valabilitatea obligației nu a fost contestată, achitarea debitului restant reprezenta o condiție pentru acordarea dreptului de preemțiune, pe care reclamanta a înțeles să și-l valorifice, aceasta și-a exprimat în mod clar și fără echivoc acordul de a executa obligația, parțial prin plată voluntară și pentru diferență printr-o declarație autentificată, și nu în ultimul rând a încheiat contractul de închiriere pentru imobilul ce a făcut obiectul licitației.

Prin urmare, chiar dacă s-ar accepta interpretarea recurentei cu privire la neîndeplinirea condițiilor specifice unei novații prin schimbarea de debitor, în sensul art. 1128 alin. (2) C. civ., valabilitatea obligației asumate de aceasta nu poate fi contestată din perspectiva dispozițiilor art. 969 C. civ., în condițiile în care, astfel cum s-a menționat anterior, prin participarea la licitație urmată de încheierea contractului de închiriere au fost acceptate toate condițiile stabilite de organizatorul licitației. În consecință, recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin.(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.D. împotriva Deciziei nr. 166 din 8 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.