ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 902/2011

Asupra

recursurilor de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

sentința nr. 4182 din 9 decembrie 2008 pronunțată în decizia nr. 10992/63/2008

al Tribunalului Dolj, secția comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta SC R. SA Craiova împotriva pârâtei SC G.Z. SRL Slatina, iar

cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca lipsită de

interes.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a

reținut în esență că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul

situat administrativ în Craiova, în suprafață de 24 mp arătând că prin

contractul de închiriere nr. 106 din 27 aprilie 2007 pârâta a închiriat de la SC V.M. SA - care a fuzionat cu reclamanta prin absorbție, întregul patrimoniu fiind preluat

de aceasta - imobilul anterior identificat, termenul închirierii a expirat la

data de 30 aprilie 2008, însă pârâta nu a predat imobilul.

Totodată pârâta a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat să se constate nulitatea relativă a contractului de

închiriere anterior menționat cu motivarea că a fost în eroare asupra obiectului

contractului, spațiul închiriat fiind în realitate proprietatea sa conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 946 din 5 aprilie 2002.

În privința cererii reclamantei tribunalul a

constatat în raport de probele administrate că spațiul în suprafață de 24 mp ce

a format obiectul contractului de închiriere face parte din suprafața de 88,19

mp cumpărată de pârâtă, care având calitatea de proprietar, nu poate fi

evacuată din spațiul din litigiu.

Referitor la cererea reconvențională prima instanță a

reținut lipsa de interes a pârâtei în promovarea acestei cereri deoarece

contractul a fost deja executat astfel că efectul retroactiv al nulității

contractului cu executare succesivă este imposibil de realizat.

Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 79 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada, potrivit art. 1169 C.

civ. a existenței materiale a unui alt spațiu comercial la parterul blocului P4

situat la intersecția străzii, în suprafață de 24 mp, în afara celui de 88.19

mp ce a făcut obiectul vânzării, situație în care în mod corect s-a respins

cererea de evacuare formulată de reclamantă, în considerarea calității de

proprietar al pârâtei, cu privire la spațiul din litigiu.

Prin decizia nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul reclamantei SC R. SA

București prin sucursala Craiova, cu consecința casării deciziei pronunțate de

instanța de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Pentru a proceda astfel, instanța de recurs reținând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 314 C. proc. civ. a

statuat că se impun verificări suplimentare a stării de fapt pentru a se

stabili apartenența sau nu a suprafeței închiriate în aceea cumpărată de pârâtă,

având în vedere că schița actului de vânzare-cumpărare ce face parte integrantă

din acel contract nu coincide cu cea întocmită de expert și respectiv cea care

a fost atașată motivelor de recurs.

Investită astfel Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

prin decizia nr. 198 din 12 octombrie 2010 invocând din oficiu motivul de

ordine publică privind competența primei instanțe raportat la caracterul

patrimonial sau nepatrimonial al acțiunii și valoarea acesteia, a admis apelul

reclamantei a anulat sentința nr. 4182 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre soluționare, la Judecătoria Craiova, ca instanță comercială.

S-a reținut în considerente că prin prisma deciziei

nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

acțiunea dedusă judecății are un caracter patrimonial iar raportat la prețul

chiriei curente care este de 240 Euro + TVA, revine judecătoriei competența

materială a soluționării cauzei în primă instanță.

S-a argumentat de asemenea că este fără relevanță

înregistrarea acțiunii anterior pronunțării deciziei 32/2008 deoarece

tribunalul a fost investit prin interpretarea greșită a legii cu privire la

caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât

reclamanta cât și pârâta.

Recurenta-reclamantă SC R. SA București critică

decizia pentru motive de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea criticilor faptul că acțiunea în

evacuare a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 4 iunie 2008

iar caracterul patrimonial al acțiunii și respectiv taxarea la valoare a

acestui gen de acțiuni a fost stabilită doar prin O.U.G. nr. 212/2008 pentru modificarea

Legii nr. 146/1997, însă prevederile ordonanței au intrat în vigoare la data de

12 decembrie 2008, ceea ce evidențiază faptul că instanța de apel a dat această

calificare prin aplicarea retroactivă a legii încălcând în acest mod și prevederile

art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prin urmare, susține recurenta, în raport cu natura

comercială a litigiului, obiectul cererii și data promovării acesteia

competența de soluționare revenea tribunalului în primă instanță în conformitate

cu art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Recurenta pârâtă SC G.Z. SRL întemeindu-se pe prevederile

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. critică decizia recurată susținând în esență

același motiv ca și reclamanta, respectiv faptul că la momentul înregistrării

acțiunii în evacuare aceasta era calificată drept o cerere nepatrimonială, instanța

a fost investită anterior pronunțării deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a fost publicată în Monitorul Oficial

la data de 10 decembrie 2008 astfel că în raport de aceste date tribunalul a

fost legal și corect investit cu soluționarea cauzei în prima instanță.

Recurenta invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului prin nerespectarea principiului

neretroactivității și a speranței legitime de a i se concretiza creanța ce

decurge dintr-o hotărâre judecătorească ce nu a intrat în puterea lucrului

judecat.

Analizând recursurile prin prisma motivelor arătate Curtea

constată că sunt fondate, cu precizarea că vor fi tratate împreună întrucât

criticile reclamantei și pârâtei vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivat din calificarea

greșită a caracterului litigiului și aplicarea eronată a deciziei nr. 32/2008 a

Înaltei Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Astfel, acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe

rolul tribunalului Dolj la data de 4 iunie 2008 având ca obiect cererea de

evacuare a pârâtei.

Această cerere a fost calificată de Curtea de apel

Craiova, în rejudecare /investită ca urmare a deciziei nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca având o natură patrimonială în

conformitate cu decizia nr. 32 pronunțată la 9 iunie 2008 de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, și publicată în Monitorul Oficial la 12

decembrie 2008. De menționat că prin decizia de casare instanța de recurs a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece împrejurările de fapt nu au

fost pe deplin stabilite.

Din această perspectivă critica recurentelor

referitoare la inaplicabilitatea în cauză a evocatei decizii este întemeiată

deoarece dezlegările date prin deciziile Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțate într-un recurs în interesul legii sunt

obligatorii pentru instanță, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., fără a

avea efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate anterior publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României partea I.

Instanța de apel a aplicat eronat prezentului litigiu

decizia pronunțată în interesul legii care are putere de lege de la data

publicării în Monitorul Oficial respectiv de la data de 10 decembrie 2008 .

Prin urmare, publicarea în Monitorul Oficial a

deciziei în interesul legii după pronunțarea unei hotărâri judecătorești în primă

instanță, cum a fost cazul în speță nu poate constitui un motiv de nelegalitate,

întrucât o atare decizie nu poate fi aplicată retroactiv pentru că în

conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României nicio

normă juridică nu retroactivează cu excepția normelor cuprinse în legea penală

sau contravențională mai favorabilă.

Din această perspectivă rezultă că nici decizia în interesul

legii nu poate retroactiva și nu poate fi aplicată în cauzele soluționate

anterior publicării în Monitorul Oficial al României.

În concluzie, recursurile vor fi admise în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. iar decizia

recurată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe

care va soluționa cauza în conformitate cu statuările instanței de recurs din decizia

nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL

BUCUREȘTI și de pârâta SC G.Z. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 198 din 12

octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, pe care

o casează și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.