ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 902/2011

Asupra recursurilor de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința nr. 4182 din 9 decembrie 2008 pronunțată în decizia nr. 10992/63/2008 al Tribunalului Dolj, secția comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Craiova împotriva pârâtei SC G.Z. SRL Slatina, iar cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca lipsită de interes. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în Craiova, în suprafață de 24 mp arătând că prin contractul de închiriere nr. 106 din 27 aprilie 2007 pârâta a închiriat de la SC V.M.

SA - care a fuzionat cu reclamanta prin absorbție, întregul patrimoniu fiind preluat de aceasta - imobilul anterior identificat, termenul închirierii a expirat la data de 30 aprilie 2008, însă pârâta nu a predat imobilul. Totodată pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea relativă a contractului de închiriere anterior menționat cu motivarea că a fost în eroare asupra obiectului contractului, spațiul închiriat fiind în realitate proprietatea sa conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 946 din 5 aprilie 2002. În privința cererii reclamantei tribunalul a constatat în raport de probele administrate că spațiul în suprafață de 24 mp ce a format obiectul contractului de închiriere face parte din suprafața de 88,19 mp cumpărată de pârâtă, care având calitatea de proprietar, nu poate fi evacuată din spațiul din litigiu.

Referitor la cererea reconvențională prima instanță a reținut lipsa de interes a pârâtei în promovarea acestei cereri deoarece contractul a fost deja executat astfel că efectul retroactiv al nulității contractului cu executare succesivă este imposibil de realizat. Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 79 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada, potrivit art. 1169 C. civ. a existenței materiale a unui alt spațiu comercial la parterul blocului P4 situat la intersecția străzii, în suprafață de 24 mp, în afara celui de 88.19 mp ce a făcut obiectul vânzării, situație în care în mod corect s-a respins cererea de evacuare formulată de reclamantă, în considerarea calității de proprietar al pârâtei, cu privire la spațiul din litigiu.

Prin decizia nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul reclamantei SC R. SA București prin sucursala Craiova, cu consecința casării deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare. Pentru a proceda astfel, instanța de recurs reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 314 C. proc. civ. a statuat că se impun verificări suplimentare a stării de fapt pentru a se stabili apartenența sau nu a suprafeței închiriate în aceea cumpărată de pârâtă, având în vedere că schița actului de vânzare-cumpărare ce face parte integrantă din acel contract nu coincide cu cea întocmită de expert și respectiv cea care a fost atașată motivelor de recurs.

Investită astfel Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 198 din 12 octombrie 2010 invocând din oficiu motivul de ordine publică privind competența primei instanțe raportat la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al acțiunii și valoarea acesteia, a admis apelul reclamantei a anulat sentința nr. 4182 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre soluționare, la Judecătoria Craiova, ca instanță comercială. S-a reținut în considerente că prin prisma deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, acțiunea dedusă judecății are un caracter patrimonial iar raportat la prețul chiriei curente care este de 240 Euro + TVA, revine judecătoriei competența materială a soluționării cauzei în primă instanță.

S-a argumentat de asemenea că este fără relevanță înregistrarea acțiunii anterior pronunțării deciziei 32/2008 deoarece tribunalul a fost investit prin interpretarea greșită a legii cu privire la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta. Recurenta-reclamantă SC R. SA București critică decizia pentru motive de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor faptul că acțiunea în evacuare a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 4 iunie 2008 iar caracterul patrimonial al acțiunii și respectiv taxarea la valoare a acestui gen de acțiuni a fost stabilită doar prin O.U.G.

nr. 212/2008 pentru modificarea Legii nr. 146/1997, însă prevederile ordonanței au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2008, ceea ce evidențiază faptul că instanța de apel a dat această calificare prin aplicarea retroactivă a legii încălcând în acest mod și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Prin urmare, susține recurenta, în raport cu natura comercială a litigiului, obiectul cererii și data promovării acesteia competența de soluționare revenea tribunalului în primă instanță în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Recurenta pârâtă SC G.Z. SRL întemeindu-se pe prevederile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

critică decizia recurată susținând în esență același motiv ca și reclamanta, respectiv faptul că la momentul înregistrării acțiunii în evacuare aceasta era calificată drept o cerere nepatrimonială, instanța a fost investită anterior pronunțării deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10 decembrie 2008 astfel că în raport de aceste date tribunalul a fost legal și corect investit cu soluționarea cauzei în prima instanță. Recurenta invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului prin nerespectarea principiului neretroactivității și a speranței legitime de a i se concretiza creanța ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească ce nu a intrat în puterea lucrului judecat.

Analizând recursurile prin prisma motivelor arătate Curtea constată că sunt fondate, cu precizarea că vor fi tratate împreună întrucât criticile reclamantei și pârâtei vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivat din calificarea greșită a caracterului litigiului și aplicarea eronată a deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Astfel, acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul tribunalului Dolj la data de 4 iunie 2008 având ca obiect cererea de evacuare a pârâtei.

Această cerere a fost calificată de Curtea de apel Craiova, în rejudecare /investită ca urmare a deciziei nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca având o natură patrimonială în conformitate cu decizia nr. 32 pronunțată la 9 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, și publicată în Monitorul Oficial la 12 decembrie 2008. De menționat că prin decizia de casare instanța de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite. Din această perspectivă critica recurentelor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a evocatei decizii este întemeiată deoarece dezlegările date prin deciziile Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate într-un recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanță, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., fără a avea efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României partea I. Instanța de apel a aplicat eronat prezentului litigiu decizia pronunțată în interesul legii care are putere de lege de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la data de 10 decembrie 2008 . Prin urmare, publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii după pronunțarea unei hotărâri judecătorești în primă instanță, cum a fost cazul în speță nu poate constitui un motiv de nelegalitate, întrucât o atare decizie nu poate fi aplicată retroactiv pentru că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României nicio normă juridică nu retroactivează cu excepția normelor cuprinse în legea penală sau contravențională mai favorabilă.

Din această perspectivă rezultă că nici decizia în interesul legii nu poate retroactiva și nu poate fi aplicată în cauzele soluționate anterior publicării în Monitorul Oficial al României. În concluzie, recursurile vor fi admise în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. iar decizia recurată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe care va soluționa cauza în conformitate cu statuările instanței de recurs din decizia nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL BUCUREȘTI și de pârâta SC G.Z. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 198 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.