ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii de recurs de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că, la data de 10 iunie 2008, reclamantul T.A. a chemat în

judecată pe pârâții SC R.I. SRL CRAIOVA, C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOIVA

solicitând următoarele: legalitatea Hotărârii nr. 51/31 martie 1998 emisă de C.L.

CRAIOVA și validată de P. DOLJ prin Referatul nr. 1645541/1998; legalitatea

Dispoziției nr. 892 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA; legalitatea

Ordinului de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA;

anularea contractului de închiriere nr. 53 din 15 noiembrie 1999 și a

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28 martie 2008 încheiat între R.

CRAIOVA și SC R.I. SRL; anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 emisă

de C.L. CRAIOVA, acte încheiate abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31

martie 2998; să se constate refuzul pârâților C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA

de a aduce la îndeplinire prevederile art. 1 și 2 din Hotărârea nr. 51 din 31

martie 1998; Dispoziția primarului nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de

repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998; să se constate că potrivit actelor

anterior menționate spațiul comercial, în suprafață de 173,66 m.p. situat în

Craiova, a fost repartizat spațiul închiriat reclamantului începând cu data de

1 aprilie 1998 și fără a fi limitat în timp; Hotărârea care se va pronunța să țină

loc de contract de închiriere pe spațiul comercial anterior descris; să se

dispună evacuarea paratei SC R. din spațiul în litigiu și reintegrarea

reclamantului în spațiul respectiv, iar în caz de neexecutare obligarea pârâților

la plata către reclamant a sumei de 2000 lei fiecare de zi de întârziere; să se

dispună sigilarea spațiului comercial până la data reintegrării reclamantului;

să se constate faptul că, deși reclamantului i-a fost repartizat spre închiriere

spațiul comercial începând cu 1 aprilie 1998, pârâții C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA

și R. CRAIOVA au menținut în spațiul comercial abuziv pe pârâta SC R.I. SRL, să

fie obligați pârâții să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul

cauzat, plus cheltuielile de judecată.

Prin încheierea de ședință

din 2 septembrie 2008, Tribunalul Dolj a disjuns capetele de cerere privind

constatarea legalității Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M.

Craiova, anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 a C.L.M. Craiova,

constatarea refuzului pârâților C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA și C.L.M. CRAIOVA de a

duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1992, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998

și Ordinul de repartizare nr. 16569/1998, pe care le-a înaintat spre competenta

soluționare Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, secția comercială,

a pronunțat la 2 decembrie 2008 Sentința nr. 4090 prin care a respins atât

excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul C.L. CRAIOVA, dar și

acțiunea reclamantului.

Cu privire la excepția

invocată, instanța a considerat că raportat la înscrisurile depuse la dosar, nu

se poate reține existența unei autorități de lucru judecat.

Referitor la fondul cauzei,

tribunalul a constatat ca, în urma unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile (Sentințele nr. 311/1996 și nr. 2434/2007 ale Tribunalului Dolj), pârâta

R. a fost obligată să încheie un contract de închiriere și un contract de vânzare-cumpărare

cu pârâta SC R.I. SRL Craiova pentru spațiul în litigiu. Aflându-se în prezent în

proprietatea unei persoane juridice de drept privat, apare ca neîntemeiată susținerea

reclamantului privind anularea titlurilor locative și de proprietate ale pârâtei

SC R.I. SRL, întrucât apare ca inexistent dreptul de folosință al lui T.A. pentru

spațiul în litigiu, urmare a revocării actelor de dintre organele administrației

publice locale.

În raport de aceste aspecte,

instanța de fond a apreciat că R. nu poate dispune cu privire la un bun care nu

se mai afla in patrimoniul său, în sensul transmiterii unui drept de folosință

cu privire la acesta, fiind neîntemeiate și capetele de cerere privind încheierea

unui contract de închiriere între reclamant și R., dar și cel referitor la

evacuarea pârâtei SC R., aceasta din urma justificându-și dreptul său locativ

prin titluri executorii nedesființate în vreun fel.

Instanța a reținut lipsa

culpei pârâtelor, privind existența unei obligații de a face a acestora către

reclamant, apreciind ca neîntemeiate cererile privind aplicarea vreunei sancțiuni

cominatorii, sau cererea de sechestru, întrucât problema conservării bunului nu

se poate pune dacă reclamantul nu justifică vreun drept asupra acestuia.

Nemulțumit de soluția instanței

de fond, reclamantul T.A. a formulat apel, atacând în același timp și

încheierea din 2 septembrie 2008.

Apelantul a invocat faptul că

judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra actelor juridice deduse judecății,

iar Dispoziția nr. 125/1994, Ordinul de repartiție nr. 599/1994 emis de C.L.M.

Craiova și contractul de închiriere nr. 82/1994 nu fac obiectul judecații.

La dosar nu există hotărâri judecătorești

care să anuleze Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M. CRAIOVA,

Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 1616569

din 22 aprilie 1998 emise de P. CRAIOVA, după cum instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, emisă abuziv de C.L.M.

CRAIOVA, după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998.

În opinia apelantului,

Tribunalul Dolj nu a luat în calcul faptul că respectivele contracte 53 din 15

noiembrie 1999, 6735 din 28 martie 2003 au fost încheiate abuziv după emiterea

Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 al C.L.M. CRAIOVA, după cum nu s-a pronunțat

asupra constatării privind refuzul paratele C.L.M. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA

a duce la îndeplinire prevederile art. 1 și 2 din Hotărârea 51 din 31 martie 1998,

Dispoziția primarului nr. 892 din 22 aprilie l998 și Ordinul de repartizare nr.

16569 din 22 aprilie 1998.

S-a susținut de către

apelant că judecătorul de la fond a disjuns cauza în mod abuziv, în condițiile în

care ulterior s-a abținut.

Tot judecatorul de la

Tribunalul Dolj, nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care

reclamantul a cerut instanței să dea o hotărâre care să țină loc de contract de

închiriere pentru spațiul în litigiu, întrucât reclamantul nu a cerut încheierea

unui contract de închiriere cu pârâta R. CRAIOVA.

Potrivit apelantului au fost

încălcate prevederile art. 115, 116, 117, 118 C. proc. civ. și nu a fost luat în

calcul ordinea cronologică a emiterilor actelor juridice pe spațiul din

litigiu.

Reclamantul a cerut anularea

actelor juridice încheiate între R. CRAIOVA și SC R.I. SRL deoarece au fost încheiate

cu încălcarea legii, peste actele juridice existente deținute de reclamant (Hotărârea

51 din 31 martie 1998, Dispoziția nr. 392 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de

repartizare 16569 din 22 aprilie 1998), care nu sunt lovite de nulitate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea de Apel a apreciat

apelul ca fiind nefondat și l-a respins prin decizia nr. 78 din 8 aprilie 2009,

reținând ca temeinică și legală soluția primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul care a reiterat toate criticile din apel (deja

expuse mai sus) și a invocat generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ., fără

a indica explicit niciunul dintre motivele prevăzute de pct. 1 – pct. 9, dar

prin dezvoltările făcute, recursul putându-se încadra în prevederile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Curtea găsește nefondat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care

instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. În consecință,

judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost corect

analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici

denaturată de instanța de apel. În plus, nu rezultă din actele dosarului că

instanța și-ar fi depășit atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în

limitele învestirii.

Astfel, instanța de apel a

apreciat corect că în principiu, acțiunea în contencios administrativ are

caracter personal, presupunând o vătămare a dreptului reclamantului (recunoscut

de lege), printr-­un act administrativ, ori prin refuzul unei autorități

administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Regimul juridic de drept

administrativ, parte componentă a dreptului public, este diferit de dreptul

comun, atrăgând competența materială a instanțelor speciale de contencios

administrativ.

În raport de aceste precizări,

instanța comercială nu putea soluționa cererile reclamantului privind

legalitatea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 a C.L.M. CRAIOVA, a dispoziției

primarului municipiului Craiova nr. 892 din 22 aprilie 1998 sau a Ordinului de

repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998, anularea Hotărârii nr. 37 din 27

februarie 2003 a C.L.M. CRAIOVA, precum și refuzul paratelor C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA

și P. CRAIOVA de a duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1998, Dispoziția

892/1998 și Ordinul 1669/1998, astfel că în mod corect a fost sesizata instanța

de contencios administrativ.

Legat de aceasta problema,

este nefondată susținerea că Tribunalul Dolj, secția comercială, nu s-a pronunțat

asupra cererii privind anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, atâta

timp cât cererea a fost soluționată de Secția de Contencios Administrativ a

Tribunalului Dolj.

Aceleași argumente sunt

aplicabile și în privința refuzului pârâtelor C.L.M. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA

de a pune în aplicare prevederile art. l și 2 din Hotărârea nr. 51 din 31

martie 1998, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr.

16569 din 22 aprilie 1998.

De fapt, de legalitatea

acestor acte administrative depinde și soluționarea celorlalte cereri ale

reclamantului, acesta considerând că Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998,

Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22

aprilie 1998 sunt valabile întrucât nu au fost desființate prin hotărâri judecătorești

și nu sunt lovite de nulitate, în timp ce Hotărârea nr. 37 din 27 februarie 2003

trebuie anulată, întrucât a fost emisă abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51

din 31 martie 1998.

Cât privește poziția instanțelor

de contencios administrativ față de aceste acte administrative, prin sentința nr.

2075 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantului, constatându-se autoritate de lucru

judecat, respectiv Sentința nr. 4554 din 26 noiembrie 20087 a Tribunalului

Dolj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 776 din 18 aprilie 2008 a Curții de

Apel Craiova.

Prin sentința nr. 4554 din 26

noiembrie 2007, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a

considerat că nu se poate constată legalitatea unor acte administrative care au

fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu pot fi obligați

pârâții să dispună de bunuri care nu le aparțin.

De altfel, pe același

argument al autorității de lucru judecat, reprezentat de Sentința nr. 4554/2007

a Tribunalului Dolj, a fost respinsă și altă cerere a aceluiași reclamant,

respectiv Sentința nr. 937 din 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții, vor fi

înlăturate susținerile recurentului reclamant privind valabilitatea actelor

administrative invocate.

Cât privește titlul pârâtei

SC R.I. SRL CRAIOVA, acesta a fost consfințit ca urmare a unor hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile (Sentința nr. 311 din 10 aprilie 1998 a Tribunalului

Dolj, secția comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1344 din 01

aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție și Sentința nr. 2484/2007 a

Tribunalului Dolj, secția comercială, astfel că aceasta a dobândit proprietatea

spațiului în litigiu, urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28

martie 2003.

În acest sens, în mod corect

instanța de fond a apreciat, ca fiind nefondate, susținerile reclamantului

privind anularea titlului locativ și de proprietate ale paratei SC R.I. SRL, atâta

timp cât reclamantul nu avea un drept de folosință existent.

Nu poate fi reținută în

acest context nici afirmația recurentului că, Tribunalul Dolj nu s-a pronunțat

asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre

care să țină loc de contract de închiriere pentru spațiul comercial în litigiu,

întrucât din considerente reiese că s-a avut în vedere faptul că SC R. dispune

de un titlu favorabil, neputându-se constata existența unui contract de închiriere.

Și în ceea ce privește

criticile privind prevederile art. 115, 116, 117 și 118 C. proc. civ., Curtea

de Apel a reținut corect că nu se constată nici o încălcare a acestor norme

legale, iar referitor la ordinea cronologică a emiterii actelor juridice pentru

spațiul din litigiu, tribunalul și instanța de apel au luat în considerare în

primul rând valabilitatea acestor acte.

Așadar, Înalta Curte găsește

nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit

dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul

eronat. De altfel, recurentul nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar

cădea sub incidența motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de

atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se

poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a

dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se întemeiază. Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu

este permis în prezenta cale de atac.

În consecință, conform art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva

deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2009.