ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2822/2009

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, la data de 10 iunie 2008, reclamantul T.A. a chemat în judecată pe pârâții SC R.I. SRL CRAIOVA, C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOIVA solicitând următoarele: legalitatea Hotărârii nr. 51/31 martie 1998 emisă de C.L. CRAIOVA și validată de P. DOLJ prin Referatul nr. 1645541/1998; legalitatea Dispoziției nr. 892 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA; legalitatea Ordinului de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA; anularea contractului de închiriere nr. 53 din 15 noiembrie 1999 și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28 martie 2008 încheiat între R. CRAIOVA și SC R.I. SRL; anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 emisă de C.L.

CRAIOVA, acte încheiate abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 2998; să se constate refuzul pârâților C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA de a aduce la îndeplinire prevederile art. 1 și 2 din Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998; Dispoziția primarului nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998; să se constate că potrivit actelor anterior menționate spațiul comercial, în suprafață de 173,66 m.p.

situat în Craiova, a fost repartizat spațiul închiriat reclamantului începând cu data de 1 aprilie 1998 și fără a fi limitat în timp; Hotărârea care se va pronunța să țină loc de contract de închiriere pe spațiul comercial anterior descris; să se dispună evacuarea paratei SC R. din spațiul în litigiu și reintegrarea reclamantului în spațiul respectiv, iar în caz de neexecutare obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 2000 lei fiecare de zi de întârziere; să se dispună sigilarea spațiului comercial până la data reintegrării reclamantului; să se constate faptul că, deși reclamantului i-a fost repartizat spre închiriere spațiul comercial începând cu 1 aprilie 1998, pârâții C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA au menținut în spațiul comercial abuziv pe pârâta SC R.I.

SRL, să fie obligați pârâții să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, plus cheltuielile de judecată. Prin încheierea de ședință din 2 septembrie 2008, Tribunalul Dolj a disjuns capetele de cerere privind constatarea legalității Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M. Craiova, anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 a C.L.M. Craiova, constatarea refuzului pârâților C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA și C.L.M. CRAIOVA de a duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1992, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 16569/1998, pe care le-a înaintat spre competenta soluționare Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, secția comercială, a pronunțat la 2 decembrie 2008 Sentința nr. 4090 prin care a respins atât excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul C.L. CRAIOVA, dar și acțiunea reclamantului. Cu privire la excepția invocată, instanța a considerat că raportat la înscrisurile depuse la dosar, nu se poate reține existența unei autorități de lucru judecat. Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat ca, în urma unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (Sentințele nr. 311/1996 și nr. 2434/2007 ale Tribunalului Dolj), pârâta R. a fost obligată să încheie un contract de închiriere și un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta SC R.I. SRL Craiova pentru spațiul în litigiu.

Aflându-se în prezent în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, apare ca neîntemeiată susținerea reclamantului privind anularea titlurilor locative și de proprietate ale pârâtei SC R.I. SRL, întrucât apare ca inexistent dreptul de folosință al lui T.A. pentru spațiul în litigiu, urmare a revocării actelor de dintre organele administrației publice locale. În raport de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că R. nu poate dispune cu privire la un bun care nu se mai afla in patrimoniul său, în sensul transmiterii unui drept de folosință cu privire la acesta, fiind neîntemeiate și capetele de cerere privind încheierea unui contract de închiriere între reclamant și R., dar și cel referitor la evacuarea pârâtei SC R., aceasta din urma justificându-și dreptul său locativ prin titluri executorii nedesființate în vreun fel.

Instanța a reținut lipsa culpei pârâtelor, privind existența unei obligații de a face a acestora către reclamant, apreciind ca neîntemeiate cererile privind aplicarea vreunei sancțiuni cominatorii, sau cererea de sechestru, întrucât problema conservării bunului nu se poate pune dacă reclamantul nu justifică vreun drept asupra acestuia. Nemulțumit de soluția instanței de fond, reclamantul T.A. a formulat apel, atacând în același timp și încheierea din 2 septembrie 2008. Apelantul a invocat faptul că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra actelor juridice deduse judecății, iar Dispoziția nr. 125/1994, Ordinul de repartiție nr. 599/1994 emis de C.L.M. Craiova și contractul de închiriere nr. 82/1994 nu fac obiectul judecații.

La dosar nu există hotărâri judecătorești care să anuleze Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M. CRAIOVA, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 1616569 din 22 aprilie 1998 emise de P. CRAIOVA, după cum instanța de fond nu s-a pronunțat asupra Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, emisă abuziv de C.L.M. CRAIOVA, după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998. În opinia apelantului, Tribunalul Dolj nu a luat în calcul faptul că respectivele contracte 53 din 15 noiembrie 1999, 6735 din 28 martie 2003 au fost încheiate abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 al C.L.M. CRAIOVA, după cum nu s-a pronunțat asupra constatării privind refuzul paratele C.L.M.

CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA a duce la îndeplinire prevederile art. 1 și 2 din Hotărârea 51 din 31 martie 1998, Dispoziția primarului nr. 892 din 22 aprilie l998 și Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998. S-a susținut de către apelant că judecătorul de la fond a disjuns cauza în mod abuziv, în condițiile în care ulterior s-a abținut. Tot judecatorul de la Tribunalul Dolj, nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care reclamantul a cerut instanței să dea o hotărâre care să țină loc de contract de închiriere pentru spațiul în litigiu, întrucât reclamantul nu a cerut încheierea unui contract de închiriere cu pârâta R. CRAIOVA. Potrivit apelantului au fost încălcate prevederile art. 115, 116, 117, 118 C. proc.

civ. și nu a fost luat în calcul ordinea cronologică a emiterilor actelor juridice pe spațiul din litigiu. Reclamantul a cerut anularea actelor juridice încheiate între R. CRAIOVA și SC R.I. SRL deoarece au fost încheiate cu încălcarea legii, peste actele juridice existente deținute de reclamant (Hotărârea 51 din 31 martie 1998, Dispoziția nr. 392 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare 16569 din 22 aprilie 1998), care nu sunt lovite de nulitate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea de Apel a apreciat apelul ca fiind nefondat și l-a respins prin decizia nr. 78 din 8 aprilie 2009, reținând ca temeinică și legală soluția primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a reiterat toate criticile din apel (deja expuse mai sus) și a invocat generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ., fără a indica explicit niciunul dintre motivele prevăzute de pct. 1 – pct. 9, dar prin dezvoltările făcute, recursul putându-se încadra în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Curtea găsește nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Raporturile juridice dintre părți au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel. În plus, nu rezultă din actele dosarului că instanța și-ar fi depășit atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele învestirii. Astfel, instanța de apel a apreciat corect că în principiu, acțiunea în contencios administrativ are caracter personal, presupunând o vătămare a dreptului reclamantului (recunoscut de lege), printr-­un act administrativ, ori prin refuzul unei autorități administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Regimul juridic de drept administrativ, parte componentă a dreptului public, este diferit de dreptul comun, atrăgând competența materială a instanțelor speciale de contencios administrativ.

În raport de aceste precizări, instanța comercială nu putea soluționa cererile reclamantului privind legalitatea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 a C.L.M. CRAIOVA, a dispoziției primarului municipiului Craiova nr. 892 din 22 aprilie 1998 sau a Ordinului de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998, anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 a C.L.M. CRAIOVA, precum și refuzul paratelor C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA și P. CRAIOVA de a duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1998, Dispoziția 892/1998 și Ordinul 1669/1998, astfel că în mod corect a fost sesizata instanța de contencios administrativ. Legat de aceasta problema, este nefondată susținerea că Tribunalul Dolj, secția comercială, nu s-a pronunțat asupra cererii privind anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, atâta timp cât cererea a fost soluționată de Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Dolj.

Aceleași argumente sunt aplicabile și în privința refuzului pârâtelor C.L.M.

CRAIOVA, P. CRAIOVA și R. CRAIOVA de a pune în aplicare prevederile art. l și 2 din Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998. De fapt, de legalitatea acestor acte administrative depinde și soluționarea celorlalte cereri ale reclamantului, acesta considerând că Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998, Dispoziția nr. 892 din 22 aprilie 1998 și Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998 sunt valabile întrucât nu au fost desființate prin hotărâri judecătorești și nu sunt lovite de nulitate, în timp ce Hotărârea nr. 37 din 27 februarie 2003 trebuie anulată, întrucât a fost emisă abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998. Cât privește poziția instanțelor de contencios administrativ față de aceste acte administrative, prin sentința nr. 2075 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, constatându-se autoritate de lucru judecat, respectiv Sentința nr. 4554 din 26 noiembrie 20087 a Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 776 din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova.

Prin sentința nr. 4554 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a considerat că nu se poate constată legalitatea unor acte administrative care au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu pot fi obligați pârâții să dispună de bunuri care nu le aparțin. De altfel, pe același argument al autorității de lucru judecat, reprezentat de Sentința nr. 4554/2007 a Tribunalului Dolj, a fost respinsă și altă cerere a aceluiași reclamant, respectiv Sentința nr. 937 din 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, vor fi înlăturate susținerile recurentului reclamant privind valabilitatea actelor administrative invocate.

Cât privește titlul pârâtei SC R.I. SRL CRAIOVA, acesta a fost consfințit ca urmare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (Sentința nr. 311 din 10 aprilie 1998 a Tribunalului Dolj, secția comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1344 din 01 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție și Sentința nr. 2484/2007 a Tribunalului Dolj, secția comercială, astfel că aceasta a dobândit proprietatea spațiului în litigiu, urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28 martie 2003. În acest sens, în mod corect instanța de fond a apreciat, ca fiind nefondate, susținerile reclamantului privind anularea titlului locativ și de proprietate ale paratei SC R.I. SRL, atâta timp cât reclamantul nu avea un drept de folosință existent.

Nu poate fi reținută în acest context nici afirmația recurentului că, Tribunalul Dolj nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de închiriere pentru spațiul comercial în litigiu, întrucât din considerente reiese că s-a avut în vedere faptul că SC R. dispune de un titlu favorabil, neputându-se constata existența unui contract de închiriere. Și în ceea ce privește criticile privind prevederile art. 115, 116, 117 și 118 C. proc. civ., Curtea de Apel a reținut corect că nu se constată nici o încălcare a acestor norme legale, iar referitor la ordinea cronologică a emiterii actelor juridice pentru spațiul din litigiu, tribunalul și instanța de apel au luat în considerare în primul rând valabilitatea acestor acte.

Așadar, Înalta Curte găsește nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, recurentul nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidența motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. În consecință, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.