Decizia nr. 2627/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Tribunalul Dolj, secția comercială, investit la data de 8 decembrie 2006 cu acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC P.I. SRL împotriva pârâtelor SC M. SA și SC P. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 96/2005 încheiat între cele două pârâte cu privire la spațiul comercial situat în Craiova, Calea București, parter și evacuarea pârâtelor din spațiu respectiv, prin sentința nr. 2783 din data de 16 mai 2007, a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, excepție invocată de pârâta SC M. SA, iar pe fond a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și constatând nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 96 din 19 aprilie 2005 și a actului adițional nr. 140 din 25 iulie 2005 încheiate de pârâte, a dispus evacuarea pârâtelor din spațiul comercial situat în Craiova, Calea București, parter în suprafață de 114,35 mp. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, din examinarea lucrărilor dosarului că reclamanta a deținut spațiul în litigiu în calitate de chiriașă, în baza unor contracte de închiriere încheiate cu SC A. SA (locator), care, la data de 29 mai 1998 a aprobat, potrivit hotărârii nr. 23 a adunării generale a acționarilor, vânzarea spațiului către reclamantă. Că, urmare nepunerii în aplicare a hotărârii din 29 mai 1998 reclamanta s-a adresat justiției, iar prin decizia nr. 630/1999 a Curții de Apel Craiova rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3918/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, SC A. SA a fost obligată să încheie cu reclamanta contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cu privire la spațiul comercial deținut de aceasta, obligație pe care a refuzat să o execute, formulând o contestație la executare a cărei netemeinicie a fost statuată prin decizia nr. 130 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, tribunalul reține că SC A. SA s-a reorganizat în cursul anului 2000 prin divizare în două societăți, pârâta SC M. SA, societate rezultată din divizare conform protocolului din 6 iunie 2000, și care pretinde că i-a revenit spațiul în litigiu, fiind obligată în această situație să încheie contractul de leasing cu reclamanta în calitate de succesoare în drepturi și obligații pentru patrimoniul primit, obligație pe care aceasta nu și-a respectat-o, promovând împotriva reclamantei o serie de litigii în vederea evacuării ei din spațiu și ulterior evacuării încheind contracte de închiriere a spațiului cu rea credință în scopul fraudării intereselor reclamantei. Calificând contractul de închiriere nr. 96/2005 încheiat de pârâta SC M. SA în calitate de locator cu pârâta SC P. SRL în calitate de locator, ca având o cauză ilicită și imorală, scopul său fiind împiedicarea reclamantei să-și valorifice dreptul recunoscut prin decizia irevocabilă nr. 630/1999 a Curții de Apel Craiova, tribunalul constată nulitatea actului în temeiul art. 941 C. civ., cu consecința evacuării pârâtelor din spațiu.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC M. SA a declarat apel la data de 3 iulie 2007, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a deciziei nr. 630/1999 a Curții de Apel Craiova și încălcarea autorității de lucru judecat in rem a hotărârilor judecătorești prin care s-a reținut culpa reclamantei pentru neexecutarea obligației de a încheia contract de leasing. Prin decizia nr. 261 din data de 31 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins, ca nefundat, apelul formulat de pârâta SC M. SA. Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar apreciază că reclamanta, beneficiara unui drept asupra spațiului în litigiu stabilit prin decizia nr. 630/1999 a Curții de Apel Craiova și decizia nr. 130/2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, are interesul și calitatea de a promova cererea dedusă judecății, în condițiile în care pârâta apelantă în disprețul celor hotărâte irevocabil a încheiat și încheie contracte de închiriere cu alte societăți. Referitor la excepția prescripției executării deciziei nr. 690/1999, instanța constată că reclamanta a insistat în punerea în executare a hotărârii începând cu anul 2000, cererile sale în acest sens formând obiectul dosarelor de executare nr. 566E/2000 și 646/2002, executare care nu s-a putut finaliza datorită numeroaselor litigii declanșate atât de SC A. SA cât și de pârâta apelantă. Cu privire la autoritatea de lucru judecat in rem a sentinței nr. 3031/2001 a Tribunalului Dolj irevocabile prin decizia nr. 1320/2002 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din spațiu, instanța apreciază că starea de fapt între părți s-a schimbat după anul 2001, datorită atitudinii pârâtei apelante de a o împiedica pe reclamantă să intre în posesia spațiului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pârâta SC M. SA la data de 29 noiembrie 2007 și pârâta SC P.I. SRL la data de 3 decembrie 2007. 3.1. Recurenta SC M. SA și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de reclamantă. Recurenta a susținut în dezvoltarea criticilor sale, în sinteză, că reclamanta a avut raporturi locative cu SC A. SA, în temeiul cărora prin sentința 630/1999 SC A. SA, autoarea sa a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de leasing imobiliar pentru spațiu în litigiu, dar dreptul reclamantei de a cere executarea silită a sentinței 630/1999 s-a prescris prin împlinirea termenului de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinței, având în vedere la calculul termenului și perioada în care cursul prescripției a fost întrerupt urmare contestației la executare promovată de SC A. SA, și soluționată irevocabil prin decizia nr. 130 din 4 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurenta susține că în atare situație reclamanta nu mai poate pretinde nici un drept asupra spațiului în litigiu, acțiunea sa fiind lipsită de interes în absența unui drept legal protejat. Totodată, recurenta arată că reclamanta nu a solicitat verbal sau în scris încheierea contractului de leasing și nu a dat curs invitației la negociere din 20 aprilie 2001, iar în prezenta cauză nu a cerut obligarea sa la încheierea contractului de leasing. Constatarea instanței că după anul 2001, starea de fapt între părți s-a schimbat, este apreciată de recurentă ca fiind greșită, având în vedere că urmare sentinței nr. 3031/2001 de evacuare a reclamantei din spațiu aceasta nu mai deținea nici un titlu legal asupra acestuia. 3.2. Recurenta SC P. SRL a criticat decizia instanței de apel sub aspectul aplicării greșite a legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, potrivit art. 967 C. civ., convenția este valabilă chiar dacă cauza nu este expresă, cauza fiind prezumată până la proba contrarie. Recurenta consideră că probele administrate nu au confirmat lipsa cauzei licite la încheierea contractului de închiriere nr. 97/2003, astfel că hotărârea de evacuare pronunțată este profund nelegală.

La data de 2 iunie 2008, intimata reclamantă SC P.I. SRL a depus întâmpinare la motivele de recurs invocând excepția inadmisibilității recursului declarat de SC P.I. SRL în condițiile în care societatea nu a declarat apel. Referitor la recursul formulat de recurenta SC M.C. SA, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat susținând în esență că recurenta cu rea credință s-a opus executării deciziilor definitive și irevocabile pronunțate între părți încheind contracte de închiriere succesive pentru spațiul în litigiu.

Asupra recursurilor. 5.1. Curtea va examina cu prioritate potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat de SC P.I. SRL, excepție invocată de intimată prin întâmpinare și pusă în discuția părților în ședința publică din 19 septembrie 2008. 5.2. Codul de procedură civilă cuprinde o serie de reguli generale cu privire la căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, exercitarea lor și efectele produse consacrând principiul legalității căilor de atac în sistemul nostru de drept. Recursul, reglementat de dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, putând face obiectul acestuia numai anumite hotărâri definitive pentru motivele expres arătate de dispozițiile cuprinse în capitolul I al Titlului V. Totodată, din coroborarea dispozițiilor art. 299 [(alin. (1)] C. proc. civ., cu cele din art. 377 [(alin. (2) pct. 2)] rezultă că recursul este o cale de atac subsecventă în sensul că survine numai după judecarea apelului, neputând fi exercitat omisso medio, trecând peste apel. Or, în cauză, pârâta SC P.I. SRL nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii date în prima instanță de tribunal, astfel că nu mai poate omisso medio, să declare recurs, criticând sentința fondului menținută de instanța de apel. Așa fiind, recursul declarat de SC P.I. SRL va fi respins ca inadmisibil. 5.3. Recursul declarat de recurenta pârâtă SC M.C. SA este nefondat pentru considerentele ce urmează: 5.4. Motivul de nelegalitate vizând prescripția dreptului reclamantei de a cere executarea silită a titlului executoriu, decizia nr. 630/1999 a Curții de Apel Craiova, titlul pe care aceasta și-a fundamentat prezentul demers judiciar, nu subzistă. Prima procedură de executare a deciziei nr. 630/1999 pornită de reclamantă a făcut obiectul dosarului de executare nr. 566/E/2000 al Tribunalului Dolj, iar prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 26 aprilie 2000, se pune în vedere debitoarei SC A. SA să se conformeze celor statuate prin titlul executoriu. La data de 3 mai 2000, SC A. SA formulează contestație la executare solicitând desființarea formelor de executare pornite în cadrul dosarului execuțional nr. 566E/2000, contestație care în primă instanță este respinsă de Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1302 din 21 septembrie 2000. La data de 20 decembrie 2000 reclamanta se adresează debitoarei cu cererea înregistrată sub nr. 1795 în vederea continuării executării și încheierii contractului de leasing imobiliar. Urmare acestei solicitări, reclamanta și debitoarea au avut trei întâlniri pe negocierea clauzelor contractului, la data de 31 ianuarie 2001, 14 februarie 2001 și respectiv 21 februarie 2001, când de comun acord au suspendat negocierile până la soluționare definitivă a contestației la executare a debitoarei aflată în căile de atac. Prin decizia nr. 130 din data de 4 noiembrie 2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, a fost soluționată irevocabil contestația la executare, în sensul respingerii acesteia. În timp ce contestația la executare susmenționată, era în curs de judecată, iar negocierile dintre reclamantă și debitoare suspendate, SC M.C. SA promovează la data de 31 mai 2001 o acțiune pe dreptul comun și concomitent o cerere de ordonanță președințială având ca obiect evacuarea reclamantei respectiv din spațiul comercial, pentru lipsă de titlu, cu motivarea că este proprietara spațiului, iar reclamanta care îl ocupă refuză să încheie contract de închiriere. Cererea de ordonanță președințială este admisă prin sentința nr. 2094 din 16 iulie 2002 a Tribunalului Dolj, sentința pusă în executare la 18 iulie 2002, când reclamanta este evacuată din spațiul comercial. Prin decizia nr. 1079 din 1 august 2002, Curtea de Apel Craiova a modificat sentința nr. 2094 din 16 iulie 2002 în sensul respingerii cererii de evacuare. Prin decizia nr. 121 din 26 august 2002, reclamanta este reintegrată în spațiu, iar prin decizia nr. 1136 din 26 august 2002 se dispune întoarcerea executării sentinței nr. 2094 din 16 iulie 2002. La data de 29 iulie 2002 SC M.C. SA închiriază spațiul în litigiu societății comerciale SC E.T. SRL, reclamanta fiind privată de orice posibilitate de a redobândi folosința spațiului, deciziile de reintegrare în spațiu și întoarcere a executării rămânând fără efect. Prin decizia nr. 2006 din 3 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova se dispune pe cale de ordonanță președințială evacuarea SC M. SA și SC E.T. SRL din spațiul comercial. La data de 17 februarie 2003 SC M. SA închiriază spațiul comercial societatea SC P.I. SRL (contract de închiriere nr. 16/2003), iar prin sentința nr. 1742 din 24 aprilie 2003, se admite acțiunea reclamantei și se constată nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 17/2003, sentința rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1367 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova. La data de 8 mai 2003 SC M. SA încheie cu pârâta SC P.I. SRL un al doilea contract de închiriere pentru spațiul comercial respectiv, contract care face obiectul prezentului litigiu. Înalta Curte constată din istoricul litigiilor relevante derulate între părți după pronunțarea deciziei nr. 630/1999 definitivă și executorie, că toate demersurile reclamantei au avut în vedere valorificarea drepturilor ce i-au fost recunoscute asupra spațiului comercial prin titlu executoriu. Succesiunea în timp a litigiilor finalizate prin hotărâri judecătorești favorabile reclamantei de recunoaștere a dreptului de a utiliza spațiul comercial, se încadrează în ipoteza întreruperii cursului prescripției reglementată de art. 16 lit. b) și c) din Decretul nr. 167/1958; astfel că nu se poate susține cu temei că decizia nr. 630/1999 și-a pierdut puterea executorie. Altfel spus, demersurile reclamantei de reintegrare în spațiu, de întoarcere a executării sentinței de evacuare și apoi de anulare a contractelor de închiriere încheiate de pârâte și de evacuare a lor din spațiu constituie parte integrantă a executării silite a titlului său, ca fază distinctă a litigiului finalizat prin decizia nr. 630/1999. 5.5. Cu privire la autoritatea de lucru judecat in rem a sentinței nr. 3031 pronunțată la 26 noiembrie 2001 de Tribunalul Dolj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1320 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din spațiu cu motivarea că reclamanta nu a achitat chiria pârâtei SC M. SA și nu s-a prezentat să încheie contractul de leasing, în mod just instanța de apel a apreciat că după pronunțarea acestei sentințe starea de fapt dintre părți s-a schimbat atitudinea SC M. SA de a o împiedica pe reclamantă să reintre în spațiu fiind de evidentă rea credință. Curtea observă, totodată, că la data pronunțării acestei sentințe, era în curs de judecată și contestația la executare formulată de SC A. SA, care într-o primă fază a susținut că urmare reorganizării spațiul a trecut în administrarea F.P.S. și nu în proprietatea SC M. SA și numai ulterior a invocat protocolul din 6 iunie 2000. Această poziție ambiguă a SC A. SA și jocul rezultat din derularea concomitentă a unor litigii promovate atât de SC A. SA, cât și de SC M. SA în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, în legătură cu spațiul comercial în litigiu demonstrează o realitate a raporturilor litigioase dintre părți mult mai complexă decât cea analizată în cuprinsul sentinței pentru a-i putea conferi o valoare probatorie pertinentă, soluțiile ulterioare pronunțate infirmând situația de fapt pe care instanța s-a întemeiat în soluționarea cererii de evacuare a reclamantei. Așa fiind, Curtea, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurenta pârâtă SC M. SA, va respinge prezentul recurs ca nefondat.