ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 776/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 17 mai 2005,

reclamanta SC E.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.,

obligarea la plata sumei de 16.256.188.491 lei, cu titlu de daune-interese

pentru nerespectarea obligației de conservare a lucrului vândut în sarcina

vânzătorului pârât, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii a

arătat că, la data de 21 iulie 2000, între părți s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni reprezentând 69,97 % din capitalul social subscris al

societății M. SA Constanța.

Prin art. 3.1 din contract,

s-a prevăzut transferul dreptului de proprietate la data plății avansului,

inclusiv a penalităților datorate F.P.S, dacă este cazul. Plata parțială a

avansului s-a făcut cu ordinul de plată nr. 27 din 21 iulie 2000, urmând ca

achitarea diferenței de avans să se facă în termen de 60 zile de la data

semnării contractului.

La data de 25 iulie 2000,

prin sentința civilă nr. 1951, Tribunalul Constanța dispune suspendarea

executării contractului, hotărâre desființată prin decizia civilă nr. 19/ COM

din 18 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța, care trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 31 octombrie 2001,

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 2759/COM/2001, respinge, ca

nefondată, acțiunea în considerarea căreia se dispusese suspendarea executării contractului,

situație în care C. SRL solicită Sucursalei R.S.E. Constanța A.P.A.P.S., luarea

unor măsuri urgente de repunere în executare a contractului și decalarea

termenelor de plată.

La data de 15 februarie 2002,

A.P.A.P.S. Constanța solicită și obține anularea transferului dreptului de

proprietate prin radierea înscrierii și înregistrarea A.V.A.S. ca proprietar al

dreptului de acțiuni, motivat de faptul că D.B.F. nu a eliberat până în prezent

niciun document de confirmare a plății.

La data de 22 aprilie 2002

se emite confirmarea de plată a avansului și, în consecință, prin extras de

cont din această dată, R. SA confirmă proprietatea C. SRL asupra pachetului de

acțiuni.

A mai arătat că imediat după

încheierea contractului, cumpărătorul a atras în repetate rânduri asupra

administrării defectuoase a patrimoniului societății M. SA însă A.V.A.S. nu a

manifestat diligență în ceea ce pivește administrarea societății, menținând în

funcție pe administratorul unic, inginer D.R. ales prin hotărârea A.G.A. din 29

decembrie 1999, ulterior, din 03 aprilie 2001, administrarea societății fiind

încredințată unui consiliu prezidat de același inginer D.R.

În această perioadă

datoriile societății către C.A.S. și D.G.M.S.S. au crescut cu suma de 23.233.083.452

ROL, prin culpa pârâtei care nu a luat măsurile legale pentru conservarea

bunului vândut până în momentul predării efective creând o pagubă reclamantei

în valoare de 16.256.188.491 lei (69,97 % din suma de 23.233.083.452 lei).

În drept a invocat

dispozițiile art. 1074, 1082 – art. 1083 și 1324 C. civ.

Prin sentința comercială nr.

9197 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

pronunțată în dosarul nr. 18504/3/2005 (2769/2005), s-a respins excepția lipsei

calității procesuale active a SC P.H. SRL.

S-a admis cererea formulată

de reclamanta SC P.H. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei daune interese în valoare de

16.256.188.491 ROL, precum și cheltuieli de judecată de 20.267,39 RON

reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat.

În motivare s-a reținut că

reținut că între F.P.S. în calitate de vânzător și C. SRL, în calitate de

cumpărător, s-a încheiat la data de 21 iulie 2000, contractul de

vânzare-cumpărare nr. CT 94, având ca obiect un număr de 542.667 acțiuni cu o

valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând 69,97 % din valoarea

capitalului social subscris al societății M. SA.

În perioada 27 aprilie 2001

– 31 octombrie 2001 executarea contractului a fost suspendată în baza sentinței

civile, nr. 1049/2001 a Tribunalului Constanța, iar la data de 17 aprilie2002,

cumpărătorul a achitat și penalități aferente avansului în valoare de

293.339.396 ROL, astfel încât la data de 22 aprilie 2002 D.B.F. a A.V.A.S. a

confirmat plata avansului și R. SA a confirmat proprietatea C. SRL asupra

pachetului de acțiuni.

Potrivit contractului de

privatizare (art. 7.4.2), la data de 31 septembrie 1999, conform certificatului

fiscal emis de Ministerul Finanțelor, societatea avea datorii în valoare totală

de 17.052.194.322 ROL, către buget, datorii cuprinse în dosarul de prezentare.

La data de 25 mai 2002, data

preluării patrimoniului societății, aceste datorii au crescut la valoarea de

40.284.277.774 lei.

Vânzătorul pârât, conform art.

1074 C. civ., raportat la art. 1324 C. civ., răspunde ca un depozitar, culpa sa

fiind prezumată, atâta vreme cât nu dovedește o cauză străină exoneratoare de

răspundere, caz fortuit sau forță majoră, inclusiv fapta unui terț care nu

răspunde.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel A.V.A.S., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate

a sentinței atacate, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și înlăturarea

obligării la cheltuieli de judecată și desființarea încheierii din 20 septembrie

2005 prin care s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată

de A.V.A.S.

În motivare se arată faptul

că acțiunea este prescrisă, reclamanta având cunoștință încă din anul 2000, de

situația creată privind imposibilitatea executării contractului.

Transferul dreptului de

proprietate de la vânzător la cumpărător a avut loc la data de 17 aprilie 2002,

din motive neimputabile A.V.A.S.

Reclamanta nu are legitimare

procesuală pentru a pretinde despăgubiri pentru perioada când nu era acționar la

SC M. SA CONSTANȚA neachitând penalitățile datorate pentru plata cu întârziere

a avansului, respectiv suma de 843.915.018 ROL.

Instanța de fond în mod

greșit a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, concluziile

acesteia nefiind obligatorii.

În vederea stingerii

situației divergente între părți, în data de 22 aprilie 2003, părțile au

încheiat un act adițional, în care s-a prevăzut la pct. 2 „cumpărătorul renunță

la dreptul pretins asupra sumei de 6.441.828.165 ROL, în caz contrar actul

adițional fiind nul de drept”.

Prin decizia comercială nr. 222

din 02 mai 2007, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul

formulat de A.V.A.S. București schimbă sentința apelată în parte, respinge

acțiunea ca neîntemeiată, și menține dispozițiile sentinței privind

soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta SC P.H.

SRL CONSTANȚA criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că

hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În susținerea motivului de

recurs, recurenta invocă faptul că instanța de apel a apreciat greșit că

obligația legală de conservare a bunului vândut are ca obiect exclusiv

acțiunile societății privatizate că majorarea cuantumului datoriilor nu poate

fi imputată A.V.A.S. ci administratorului societății și că prejudiciul cauzat

cumpărătoarei societății ar trebui raportat la situația financiară generală a

societății și nu doar la volumul de creștere a datoriilor.

În consecință, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost

formulat și motivat în scris, modificarea deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii

judecătorești de fond.

Recursul este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei rezultă că instanța de apel, în mod greșit a apreciat actul juridic

dedus judecății și probatoriile administrate în cauză pronunțând o hotărâre

netemeinică și nelegală.

Criticile formulate de

recurentă sunt întemeiate întrucât delimitarea acțiunilor de situația

patrimonială a societății în cadrul operațiunii de vânzare a acțiunilor este

falsă, abstractă și lipsită de transpunere practică.

În speță, cumpărătoarea a

cumpărat pachetul de 69,97 % din capitalul social tocmai în considerarea

situației economico-financiare a societății evidențiată în dosarul de

prezentare luând în considerare și datoriile de aproximativ 17 miliarde ROL.

Potrivit art. 1326 C. civ.,

vânzătoarea avea obligația contractuală de a preda bunul vândut în starea în

care acesta se afla în momentul vânzării ori, la momentul preluării

contractului asupra societății la 25 februarie 2002 când s-a schimbat

acționariatul, datoriile se ridicau la suma de 40.285.277.774 ROL.

Astfel, în aceste condiții,

în mod corect a reținut instanța de fond, că vânzătorul nu se poate apăra de

răspundere invocând că, creșterea pasivului social nu are legătură cu obligația

de conservare a bunului câtă vreme obiectul contractului l-au constituit

„acțiunile” al căror preț reflectă starea patrimoniului conform dosarului de

prezentare în care erau incluse și datoriile bugetare preluate de cumpărător.

În mod greșit a apreciat

instanța de apel în pronunțarea soluției de admitere a apelului A.V.A.S. și de

respingere a acțiunii faptul că majorarea cuantumului datoriilor nu poate fii

imputată A.V.A.S. ci administratorului societății.

Ori, în speță, pe perioada

suspendării judecătorești a contractului, A.V.A.S. a păstrat calitatea de

acționar majoritar în societate, calitate în care avea controlul asupra

administrării societății și care i-ar fi permis îndeplinirea obligației

contractuale de conservare a bunului vândut și nu de tolerare a unei proaste

administrări a acesteia.

Așa fiind, opinia

vânzătorului că deteriorarea societății prin creșterea pasivului s-ar datora

prin o defectuoasă administrare a societății nu poate fi primiă cum, în mod

corect, a reținut și instanța de fond din moment ce administratorul e un

mandatar care angajează patrimoniul și răspunderea societății, fiind desemnat

de aceasta deoarece vânzătorul a deținut 69,97 % din capitalul social.

A.V.A.S. era acționar

majoritar și avea dreptul și obligația de a numi un administrator cu atât mai

mult cu cât fusese atenționat de cumpărător de proasta administrare a

societății.

În speță, reclamantul a

solicitat repararea prejudiciului cauzat prin creșterea datoriilor societății

până la momentul predării față de nivelul datoriilor de la data încheierii contractului.

Instanța de apel apreciind

că prejudiciul trebuie stabilit în raport de situația generală a societății a

încălcat principiul disponibilității întrucât a schimbat obiectul acțiunii.

Potrivit art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., rolul activ al judecătorului nu permite schimbarea obiectului

cererii de chemare în judecată,

Așa fiind, rezultatul

încălcării obligații de conservare a produs creșterea datoriilor societății de

la 17.052.194.322 ROL la 40.285.277.774 Rol cumpărătoarea suferind un prejudiciu

în sumă de 16.256.188.491 ROL.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 302 C. proc. civ., va admite recursul va modifica

decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de A.V.A.S. și va

menține sentința civilă nr. 9197 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului

București.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., intimata-pârâtă va fi obligată la 9731 lei cheltuieli de judecată către

recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC P.H. SRL Constanța.

Modifică decizia nr. 222 din

02 mai 2007 a Curții de Apel București în sensul că respinge apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 9197 din 24 octombrie 2006 a

Tribunalului București pe care o menține.

Obligă intimata-pârâtă la

plata sumei de 9731 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2008.