ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1878/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune, Fondul Proprietății de

Stat a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare de acțiuni

încheiat cu Asociația R.P.A.S. Caracal și repunerea părților în situația

anterioară, astfel încât Fondul Proprietății de Stat să redevină proprietarul

pachetului de acțiuni reprezentând 30% din capitalul social al S.C. R. S.A.

Reclamanta a mai solicitat și daune

alcătuite din dobânda datorată pentru creditul acordat în vederea cumpărării în

rate, precum și penalități de întârziere calculate pe perioada 30 aprilie 1996 –

30 noiembrie 1999.

În fine, prin aceeași cerere a

solicitat dividendele încasate de pârâtă în perioada 1995 – 1999 și și-a

rezervat și dreptul ca, printr-o cerere ulterioară, să-și precizeze pretențiile

prin recalcularea sumelor solicitate până la data pronunțării hotărârii

judecătorești.

Tribunalul București, prin sentința

nr. 148, pronunțată la data de 12 ianuarie 2001, a admis în parte acțiunea și a

dispus rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare de acțiuni nr. 327 din 27

iunie 1995, precum și repunerea părților în situația anterioară, în sensul că

reclamantul redevine proprietarul acțiunilor reprezentând 30% din capitalul

social al S.C. R. S.A.

Capătul de cerere pentru plata

dobânzii și a penalităților de întârziere a fost respins, iar cel pentru plata

dobânzii și a penalităților a fost anulat, conform art. 133 C. proc. civ.,

raportat la art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

Prin sentința pronunțată, instanța

de fond a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală de

plată a prețului motiv pentru care a dispus rezoluțiunea contractului și

repunerea părților în situația anterioară.

În ceea ce privește însă cererea

pentru plata dobânzilor și a penalităților instanța de fond a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada că aceasta reprezintă rezultatul unui calcul

temeinic bazat pe dispozițiile contractuale, și pe prevederile art. 1169 C.

civ. și 1170 C. civ.

Cererea referitoare la dividende, a

reținut prima instanță, nu îndeplinește cerințele art. 112 pct. 3 C. proc. civ.

și 133 alin. (1) C. civ. și cum lipsurile nu au fost complinite nici la cererea

instanței, capătul de cerere pentru suma solicitată cu acest titlu a fost

respins.

Sentința nr. 148 din 12 ianuarie

2001 a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care,

prin decizia nr. 824 din 25 mai 2001, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de reclamanta A.P.A.P.S., fostă F.P.S. București și de pârâta

Asociația Salariaților S.C. R. S.A. cu sediul în Caracal.

Criticile aduse sentinței de

reclamantă, cu privire la respingerea capătului de cerere privind dividendele

au fost înlăturate cu motivarea că în cele două instanțe nu a fost precizat

cuantumul acestora.

Instanța de apel a reținut că

informația în legătură cu dividendele și cuantumul acestora îi putea fi

furnizată de Oficiul Registrului Comerțului la cerere, astfel că a fost

înlăturată susținerea privind lipsa de acces la documente.

Daunele și penalitățile neacordate de prima

instanță, asupra cărora s-a formulat a doua critică a reclamantei în apel, s-a

reținut în considerentele deciziei, că nu au fost acordate întrucât s-a dispus

rezoluțiunea contractului și cum acesta a fost desființat cu efect retroactiv

nu se mai pot solicita și acorda daune în baza clauzelor sancționatoare

cuprinse în acest contract.

Și criticile aduse sentinței de

pârâta apelantă au fost înlăturate motivat de faptul că obligația de plată a

prețului convenit nu a fost îndeplinită. Cu privire la acest apel s-a reținut

că pârâtei i-a fost respectat dreptul la apărare, numai că aceasta nu a depus înscrisuri

în dovedirea susținerilor nici la judecata în fond și nici în apel.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au declarat recurs, reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului și pârâta Asociația R.P.A.S. cu sediul

în Caracal.

Prin recursul său, reclamanta

A.P.A.P.S. București a criticat decizia în partea care privește neacordarea

dobânzii calculate pe perioada 20 decembrie 1996 – 30 iunie 1996, precum și a

penalităților de întârziere, în sumă de 128.395.740 lei, calculate pe perioada

30 septembrie 1997 – 30 noiembrie 1999, conform clauzelor contractuale.

Aceste daune, a susținut recurenta,

au fost solicitate în scopul de a acoperi prejudiciul suferit ca urmare a

neexecutării obligațiilor de către partea în culpă.

Recurenta intimată a precizat că

penalitățile și dobânda contractuală reprezintă singura posibilitate de a

cuantifica prejudiciul suferit de A.P.A.P.S. ca urmare a neplății ratelor

scadente, dreptul său fiind consolidat de clauzele prevăzute în contractul de

vânzare–cumpărare.

Prin notele scrise, recurenta a

invocat art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată prin

Legea nr. 506/2002, și a solicitat admiterea recursului și obligarea intimatei

la plata sumelor solicitate.

Asociația R.P.A.S., prin recursul

formulat, a invocat neregularitatea citării pentru termenul ce a fost solicitat

în scopul angajării unui apărător.

În concret, a arătat recurenta

pârâtă, pe dovada de înmânare a procedurii nu se află ștampila Asociației

R.P.A.S. și semnătura de primire, așa încât, consideră că i-a fost încălcat

dreptul la apărare.

În consecință, recurenta Asociația

R.P.A.S. a solicitat casarea deciziei pronunțată în apel și trimiterea cauzei

pentru rejudecare.

Recursul declarat de reclamanta

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului va fi

respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului, în

raport cu criticile care au fost formulate, rezultă că obligația principală

asumată prin contractul de vânzare–cumpărare de acțiuni, care este obligația de

plată a prețului, nu a fost respectată.

Astfel, deși s-a convenit ca plata

să se facă în rate eșalonate, conform art. 4 din contract, iar această

modalitate de executare a fost acceptată, plata prețului și, în acest caz fiind

privită ca o prestație unică, obligația asumată nu a fost respectată.

În lipsa unei clauze care să atragă

rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare–cumpărare în condițiile art. 67

C. com., instanțele care au examinat cauza prin prisma dispozițiilor art. 1365

și 1020 C. civ. au pronunțat o soluție legală și temeinică.

Potrivit art. 1365 C. civ. „dacă

cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării”.

Din textul citat rezultă că

neexecutarea obligației de plată a prețului de către cumpărător dă dreptul

vânzătorului să aleagă între executarea în natură a obligației și rezoluțiunea

contractului în condițiile art. 1020, 1021 C. civ.

Este evident că recurenta a optat

pentru această ultimă sancțiune și a cerut, ca o consecință a desființării

contractului cu efect retroactiv, să se dispună repunerea în situația

anterioară.

În aceste condiții, instanța de apel

a reținut corect că nu mai pot fi aplicate sancțiuni în baza clauzelor cuprinse

în acest contract.

Art. 1021 C. civ. dă dreptul părții

„în privința căreia angajamentul nu s-a executat” să „ceară desființarea, cu

daune–interese”.

Dar, în această ipoteză, se pune

problema culpei pentru rezoluțiunea contractului, iar despăgubirile se pot

solicita pentru acoperirea prejudiciului cauzat, în afară de stipulație

contrară.

Prin ultimele note scrise, recurenta

a invocat art. 21 alin. (1) indice 1 din O.G. nr. 25/2002, aprobată, modificată

și completată prin Legea nr. 506/2002 prin care s-a stabilit expres componența

daunelor interese care pot fi pretinse în cazul desființării contractului de

vânzare a acțiunilor pe cale convențională sau judiciară.

Aceste dispoziții nu pot fi aplicate

în cauză, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de

art. 15 din (2) din Constituție și de art. 1 C. civ.

Cum acțiunea a fost introdusă la

data de 29 iunie 2000, dispozițiile invocate nu au putere retroactivă.

În consecință, nu există motive de

netemeinicie și nelegalitate a deciziei pronunțată în apel care să atragă

modificarea sau casarea acesteia, așa încât recursul declarat de A.P.A.P.S.

București va fi respins ca nefondat.

Asupra recursului declarat de pârâta

Asociația R.P.A.S.

Curtea s-a oprit asupra excepției de

netimbrare și a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 20 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 146/1997, modificată, întrucât taxa de timbru și

timbrul judiciar nu s-au achitat anticipat și nici până la primul termen de

judecată.

Nerespectarea acestei obligații

atrage sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat, prevăzută de art. 20 alin.

(3) din legea citată și de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin

Legea nr. 106/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 824 din 25 mai 2001

a Curții de Apel București , secția a VI-a comercială ca nefondat.

Anulează

recursul declarat de pârâta Asociația R.P.A.S. Caracal, împotriva aceleiași

decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie 2003.